Contestaţie la executare. Sentința nr. 2991/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2991/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 2991/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2991
Ședința publică din data de 27.04.2015
Instanța constituită din
P. C. A. E.
GREFIER A. V.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul S. M. și pe intimata I. L. ROMANIA IFN SA.
La apelul nominal făcut in ședință publică, la prima și la cea de-a doua strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care învederează instanței că reclamantul-contestator a depus la dosar, prin serviciul registratură, cerere de judecare a cauzei în lipsă.
Instanța în baza art. 167 C.p.c. încuviințează părților proba cu înscrisuri, considerând-o utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
I N S T A N T A
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 București la data de 07.11.2014, sub număr de dosar_, contestatorul S. M., în contradictoriu cu intimata I. L. România IFN SA, a formulat contestație la executare prin intermediul căreia a solicitat să se dispună admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată, anularea tuturor formelor de executare silită ca fiind nelegal îndeplinite, în dosarul de executare nr. 79/2012, aflat la B. M. A. E., lămurirea și întinderea contractului de leasing financiar sus-menționat, în ceea ce privește cuantumul sumei datorate, având în vedere faptul că a efectuat mai multe plăți voluntare ce totalizează 3001.95 lei, conform chitanțelor aflate în dosarul de executare nr. 79/2012, aflat la B. M. A. E., la care se adaugă sumele rezultate din poprirea pe salariu, precum și suma rezultată în urma valorificării bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing, respectiv_.83 lei, astfel cum rezultă din calculul de închidere în cazul bunurilor recuperate și valorificate emis de către creditoare, obligarea intimatei-creditoare la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate cu soluționarea prezentei cauze.
În motivarea contestației la executare, contestatorul a arătat că, între acesta, în calitate de Utilizator, și I. L. România IFN SA, în calitate de Finanțator, au existat relații contractuale, materializate prin încheierea contractului de leasing financiar nr._/11.12.2007, al cărui obiect l-a constituit transmiterea de către Finanțator către Utilizator a dreptului de folosință asupra autoturismului Renault Megane 1.4, în schimbul achitării unei rate lunare, pe o perioadă de 44 de luni.
Valoarea totală a autoturismului, ce a făcut obiectul contractului de leasing sus-menționat a fost de 9.533.06 euro, această sumă cuprinzând suma ratelor de leasing+ avans+ valoare reziduală+taxă de administrare, astfel cum rezultă din Condițiile contractului de leasing.
Contestatorul a precizat faptul că, până în data de 22.05.2009, când a predat bunul Finanțatorului, și-a îndeplinit obligațiile de plată a ratelor lunare, precum și a tuturor costurilor adiționale contratului (CASCO, RCA, etc.).
Întrucât nu a mai putut achita ratele de leasing, a informat Finanțatorul despre acest aspect, și a procedat în consecință, la predarea autoturismului ce a făcut obiectul contractului, în data de 22.05.2009.
Ulterior predării bunului, societatea de leasing a mai emis două facturi, care au reprezentat rata de leasing, pentru care aceasta a emis taxe de somație, precum și alte costuri, totalizând 5974.38 lei, sumă pentru care s-a dispus de către Finanțator demararea procedurii executării silite împotriva contestatorului și despre care a aflat ulterior începerii executării, deși nu s-ar fi opus la achitarea acestei sume eșalonat, dacă ar fi fost anunțat în prealabil.
Cu privire la nelegalitatea întocmirii actelor de executare silită, contestatorul a solicitat instanței de judecată să aibă în vedere faptul că instanța de executare, în speță Judecătoria Sector 3 București nu a fost legal investită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite.
Astfel, deși în contractul de leasing financiar a fost trecută, pentru Utilizator, adresa din București, ., ., apartament 2, sector 3, intimata deținea noua sa copie de carte de identitate, emisă în data de 25.11.2010, anterior începerii executării silite, din cuprinsul căreia rezultă că acesta locuiește în .), județul Ilfov, ..
Ori, instanța de executare este instanța de la sediul/domiciliul debitorului, în speță Judecătoria Cornetu, motivat de faptul că petentul contestator are domiciliul în județul Ilfov, oraș M..
Având în vedere acest aspect, contestatorul a solicitat a se lua act de faptul că încheierea prin care s-a dispus admiterea cererii de încuviințare a executării silite a fost dată de o instanță necompetentă.
Contestatorul a menționat faptul că mandatul special depus de Avestis International SRL nu îndeplinește cerințele disp. art. 85 Noul Cod de procedură civilă, potrivit căruia forma mandatului se dovedește prin înscris autentic.
Având în vedere faptul că Avestis International SRL nu are calitatea de a reprezenta intimata, contestatorul a considerat nule toate cererile formulate de către această societate, în numele și pentru intimată.
Procedura de comunicare a tuturor actelor de executare nu s-a putut realiza, acestea întorcându-se cu mențiunea „destinatar mutat” și „nu se permite afișarea”, întrucât acestea nu i-au fost comunicate la adresa la care figurează în cartea de identitate și la care locuiește, deși intimata avea cunoștință despre schimbarea domiciliului contestatorului anterior începerii executării silite.
Contestatorul a precizat că a luat cunoștință despre dosarul de executare, înregistrat la B. M. A., la finele lunii octombrie 2014, când a constatat că i s-a poprit contul de salariu de către B. M. A., acesta fiind și motivul pentru care s-a deplasat la biroul acesteia, în vederea studierii dosarului de executare, formulând o cerere în acest sens în data de 21.10.2014 și unde a constatat cu stupoare că debitul pe care îl datorează s-a majorat la suma de 47,352.26 lei, iar sumele achitate de către contestator, până în prezent, nu au diminuat debitul.
Având în vedere faptul că, la nivelul anului 2011, intimata a demarat procedura executării silite împotriva contestatorului pentru suma de 5,974.38 lei, iar, în prezent, a fost executat silit pentru suma de 47,352.26 lei, contestatorul a solicitat instanței de judecată să dispună stabilirea întinderii titlului executoriu, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, plățile voluntare pe care le-a efectuat și pe care intimata nu le-a operat în vederea diminuării debitului, sumele rezultate din poprirea salariului său, precum și clauzele abuzive a căror nulitate a solicitat-o.
Cu privire la clauzele abuzive, a căror nulitate contestatorul a solicitat-o, acesta a învederat că, clauza prevăzută la art. 13 din Contractul de leasing financiar nr._/11.12.2007, privind scadența tuturor obligațiilor financiare în sarcina utilizatorului, în cazul rezilierii contractului de leasing o consideră total abuzivă și contravine dispozițiilor Legii nr. 193/2000.
De asemenea, contestatorul a solicitat anularea prevederilor art.10.9.1 din contractul de leasing, potrivit cărora totalul penalităților de întârziere poate depăși cuantumul sumei asupra cărora au fost calculate, precum și imputarea utilizatorului a costurilor privind emiterea de înștiințări/somații/notificări/executare, contravin dispozițiilor Legii nr. 193/2000.
Împrejurarea că a avut cunoștință de existența clauzelor prevăzute la art. 13 și 10.9.1 din contractul de leasing, având posibilitatea de a refuza semnarea contractului dacă nu era de acord cu prevederile acestui articol, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000.
În momentul în care contestatorul a încheiat contractul de leasing, acesta, în calitate de consumator, a acționat de pe o poziție inegală, în raport cu firma de leasing, deoarece contractele de leasing financiar sunt contracte de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către Finanțator, fără a da posibilitatea Utilizatorului de a modifica sau de a înlătura sau negocia vreuna din aceste clauze, acestea fiind impuse în forma respectivă de către firma de leasing. Astfel, conform art. 4 alineatul ultim din Legea nr.193/2000 coroborat cu art. 1169 Cod civil, Finanțatorul nu va putea dovedi ca a negociat aceste clauze cu contestatorul.
Art. 13 și 10.9.1 din contractul de leasing sunt abuzive și contravin prevederilor Legii nr. 193/2000 care, la art. 1 punctul (i) Anexa, prevede că: „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist”.
Ori, debitul pentru care sunt executat este, în prezent, de 47,352.26 lei, deși inițial, a înregistrat doar 5.974.38 lei, această situație provocând un dezechilibru financiar semnificativ pentru contestator.
Conform prevederilor Legii nr.193/2000, sunt considerate clauze abuzive următoarele:
Clauza care stipulează în sarcina utilizatorului obligația de a plăti societății de leasing, la momentul rezilierii contractului, daune interese cel puțin egale cu valoarea totală a ratelor cu scadența ulterioară momentului rezilierii contractului. În prezenta cauză, valoarea acestor daune depășește cu mult valoarea celor două rate de leasing pe care le mai avea de achitat și care ar fi putut fi acoperite prin sumele pe care deja le-a achitat.
Clauza prin care sunt stabilite penalitățile de întârziere, când cuantumul ratei dobânzii penalizatoare depășește cu mult rata medie a dobânzii bancare pe piața românească (sentința nr. 6953/25.10.2010, pronunțată de Judecătoria Târgu J.);
Clauza care stipulează în sarcina utilizatorului obligația de a achita taxa de înmatriculare (sentința nr. 6953/25.10.2010 pronunțată de Judecătoria Târgu J.);
Clauza care impune utilizatorului achitarea unei taxe pentru fiecare înștiințare de plată emisă de către profesionist.
Ori, în prezenta cauză, Finanțatorul a emis, ulterior valorificării bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing, un calcul de închidere în cazul bunurilor recuperate și valorificate, conform căruia contestatorul datorează suma de 41,889.14 lei, la care se adaugă, bineînțeles, și cheltuielile de executare, totalizând 47,352.26 lei.
Potrivit acestui document, ce poartă semnătura și ștampila societății de leasing, se arată foarte clar următoarele:
Suma încasată de Finanțator din vânzarea bunului este de 23,068.83 lei (cu TVA inclus); Diferența de capital finanțat la data stopării este de 28,214.34 lei; Dobânda calculată la diferența de capital finanțat este de 1,501.25 lei; Penalități la facturi neachitate sunt de 20,838.52 lei; Penalități la facturi achitate sunt de 3,532.02 lei; Diferența de curs valutar de 32.29 lei; Asigurări în sumă de 1,688.84 lei; Comision de recuperare de 1,979.52 lei; Finanțare neacoperită de 34,717.93 lei; Facturi neachitate de 7171.18 lei. Total după vânzarea bunului= total de plată contract= 41.889.14 lei.
Sume încasate și nerepartizate - 0.00 lei (deși contestatorul a efectuat plăți voluntare ce depășesc cu puțin 3000 lei și i s-a instituit si poprire pe salariu din luna octombrie 2014).
Deși contestatorul a predat de bunăvoie autoturismul ce a făcut obiectul contractului, situație ce nu a general niciun cost suplimentar pentru Finanțator cu recuperarea și reposesia bunului, acesta fiind valorificat la suma de 23,068.83 lei, contestatorul înregistrează în prezent un debit de 41,889.14 lei, sumă la care se adaugă și cheltuielile de executare. Contestatorul a solicitat a se observa faptul că nu au fost aplicate prevederile art. 13 din Contractul de leasing sus-menționat, potrivit cărora se va diminua debitul din prețul obținut cu valorificarea bunului.
Sumele recuperate prin executare silită, până în prezent, inclusiv cele achitate de către contestator în mod voluntar, precum și suma rezultată din valorificarea autoturismului, au condus la majorarea semnificativă (aproape de 10 ori) a sumei pe care o datorează la nivelul anului 2011, deși, conform art. 13 din contract, aceste sume trebuiau deduse din prețul obținut din vânzarea bunului.
Finanțatorul a încălcat dispozițiile art. 13, în care se arată că scadența acestor costuri - în speță, 41,889.14 lei, devin scadente în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii, însă Finanțatorul niciodată nu a emis această factură, ci doar un Calcul de închidere în cazul bunurilor recuperate și valorificate.
Conform situației facturi neachitate la data de 22.03.2011, contestatorul avea doar 2 (două) rate de leasing neachitate, 5 (cinci) taxe de somație emise, asigurare CASCO cu TVA, RCA, și venituri facturare alte cheltuieli recuperare, ce totalizau 5,974.38 lei, sumă pentru care s-a început executarea în anul 2011, prin încheierea dată de Judecătoria Sector 3.
În sprijinul acestei susțineri s-a pronunțat și ICCJ, Secția a II-a civilă, decizia nr.686/21.02.2013: „Consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit este echivalenta cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzei respective.
Prin urmare, neputând fi vorba de o nulitate relativă, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, dreptul la acțiune al reclamanților neputând fi apreciat ca prescris”.
Mai mult decât atât, conform CJUE - Cauzele reunite C 240/98 - C 244/98: „Instanțele investite cu soluționarea unei cereri în legătură cu un contract încheiat între un consumator și un profesionist au dreptul să constate din oficiu caracterul abuziv al unei clauze.
Pentru aceste motive, contestatorul a solicitat admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimate la plata cheltuielilor de judecată, precum și anularea art. 1.9.1. și 13 din contractul de leasing sus-menționat, având în vedere că acestea reprezintă clauze abuzive.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 711 Noul Cod de procedură civilă.
În dovedirea contestației la executare, contestatorul a depus în copie, încheierea de încuviințare a executării silite, adeverință de salariu, cartea de identitate, cardul V., mandat special nr.1919 din data de 16.05.2012, ordine de plată, chitanțe, cererea de executare silită adresată de creditor executorului judecătoresc, mandat special nr.3189 din data de 17.07.2012, situație facturi restante la data de 22.03.2011, calcul de închidere în cazul bunurilor recuperate și valorificate, contract de leasing financiar nr._/11.12.2007, contract de novație subiectivă nr._/11.12.2007, Condiții generale ale contractului de leasing - parte integrantă din contractul de leasing.
La data de 09.01.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a contestației la executare și menținerea tuturor actelor de executare ca temeinice și legale.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, la data de 11.12.2007, părțile au încheiat contractul de leasing financiar nr._/11.12.2007, prin care intimata, în calitate de finanțator, a cedat contestatorului dreptul de folosință asupra unui autoturism marca Renault Megane, însă acesta din urmă nu și-a respectat obligațiile contractuale asumate, contractul de leasing fiind reziliat la data de 22.05.2009 din culpa exclusivă a utilizatorului, în baza art. 12.4.ii din contractul de leasing, iar autoturismul a reintrat în posesia intimatei și a fost cedat unui terț dobânditor la data de 12.08.2009, pentru prețul de 41.889,14 lei (TVA inclus).
Pentru recuperarea creanțelor generate de contractul de leasing, s-a format dosarul de executare nr. 514/2010 instrumentat de numitul S. C., executor IFN. Executarea silită a fost continuată, la cererea intimatei creditoare, de B. M. A., conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 287/2011. În cadrul dosarului nr. 79/2012, intimata a solicitat executorului judecătoresc recuperarea, prin toate formele de executare silită, a creanței sale în cuantum de 41.889,14 lei, calculată conform prevederilor contractului de leasing, astfel cum rezultă din cererea de continuare și stăruire în executare din data de 31.07.2012.
Prin contestația la executare, astfel cum a fost precizată, contestatorul S. M. a solicitat anularea tuturor formelor de executare silită, susținând că nu ar fi certă, lichidă și exigibilă creanța acesteia, iar contractul de leasing ar conține clauze abuzive.
Intimata a solicitat respingerea susținerilor contestatorului, deoarece sunt nefondate.
Pe fond, dacă instanța va trece peste excepția invocată, intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată, să se constate că aceasta deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar contractul de leasing nu conține clauze abuzive.
Susținerile contestatorului nu sunt pertinente, intimata solicitând respingerea acestora, ca nefondate.
Astfel cum s-a menționat la pct. 1 de mai sus și a recunoscut contestatorul însuși prin contestație, acesta nu a achitat la scadență ratele de leasing datorate, astfel cum rezultă din situația ratelor, anexată întâmpinării.
Pe cale de consecință, rezilierea a intervenit la data de 02.09.2008, din culpa exclusivă a utilizatorului, ca urmare a nerespectării obligației de a achita la scadență ratele de leasing și celelalte obligații financiare, conform pactului comisoriu de ultim grad prevăzut de art. 12 „Încetarea contractului”- pct. 12.4. din contractul de leasing.
În baza acestei clauze contractuale, în mod corect și legal, intimata a procedat la rezilierea contractului și reintrarea în posesia bunului de leasing, având în vedere faptul că, în contractele de leasing, finanțatorul păstrează dreptul de proprietate asupra bunului, fiind cedat doar dreptul de folosință, în schimbul achitării la scadență a ratelor de leasing.
În baza art. 13 din Contractul de leasing, în situația în care raporturile juridice dintre părțile litigante încetează din culpa exclusivă a utilizatorului, acesta datorează finanțatorului diferența dintre capitalul finanțat și nerambursat, dobânda aferentă, penalitățile contractuale neachitate, comisionul de recuperare, facturile neachitate și suma obținută din valorificarea bunului de leasing. Astfel, debitul final poate fi calculat numai după ce autoturismul a fost valorificat, prin vânzare sau prin cedare în sistem leasing către un terț dobânditor.
Ulterior vânzării bunului de leasing, s-au calculat în sarcina utilizatorului obligațiile de plată în sumă totală 41.889,14 lei, astfel cum rezultă din „Calculul de închidere în cazul bunurilor recuperate și valorificate” emis la data de 05.06.2012 (anexat cererii de continuare a executării silite din data de 31.07.2012). Compunerea creanței intimatei, raportată la prevederile contractuale și legale, se prezintă astfel: 28.214,34 lei reprezintă diferența de capital finanțat de la data rezilierii contractului de leasing financiar, cuantificată la suma tuturor ratelor de leasing ramase de achitat de către utilizator. Această sumă a fost reglementată de art. 13 Contractul de leasing și art.10 lit. d și art. 15 din OG nr. 51/1997, iar modul de calcul rezultă din situația ratelor anexată întâmpinării; 1.501,25 lei reprezintă valoarea dobânzii calculate, în temeiul art.10.6, și art. 13 din Contractul de leasing, raportate la art. 10 lit. d și art. 15 din OG nr.51/1997 pentru ratele de leasing pe care contestatorul le mai avea de achitat până la data finalizării Contractului de leasing, iar modul de calcul rezultă din situația ratelor anexată întâmpinării; 20.838,52 lei valoarea penalităților de întârziere la facturile fiscale emise de . IFN SA și neachitate de S. M., în cuantum de 0,35 % din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 10.9.1, din contractul de leasing și 10 lit. d și f din OG nr. 51/1997, iar modul de calcul rezultă din situația penalităților anexată întâmpinării; 4 3.532,02 lei, valoarea penalităților de întârziere la facturile fiscale emise de . IFN SA și neachitate de S. M., în cuantum de 0,35 % din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 10.9.1. din contractul de leasing și art. 10 lit. d și f din OG nr. 51/1997, iar modul de calcul rezultă din situația penalităților anexată întâmpinării; 32, 29 lei reprezintă diferențele de curs valutar, datorate conform art.10.4. alin. 2 din Contractul de leasing; 1.688,84 lei reprezintă valoarea primelor de asigurare achitate de . SA către asigurător, în locul contestatorului S. M., în condițiile art. 9 din Contractul de leasing și art. 5 din OG nr. 51/1997, astfel cum rezultă din situația asigurărilor anexată întâmpinării; 7.171,18 lei reprezintă valoarea facturilor neachitate, conform art. 10 din Contractul de leasing și art.10 lit. d și f din OG nr. 51/1997, astfel cum rezultă din situația facturilor anexată întâmpinării; 1.979,52 lei reprezintă comisionul de recuperare datorat, conform art. 13 Contractul de leasing și art. 10 lit. d și f din OG nr. 51/1997. Total 64.957,97 lei.
Pentru calcularea valorii totale a debitului datorat de contestatorul S. M., din totalul de 64.957,97 lei a scăzut valoarea obținută în urma valorificării autoturismului ce a format obiectul contractului de leasing, respectiv 23,068,83 lei, rezultând suma de 41.889,14 lei.
Față de aspectele menționate mai sus și în baza analizei înscrisurilor anexate prezentei întâmpinări, intimata a solicitat să se constate că deține împotriva contestatorului S. M. o creanță, lichidă și exigibilă ce îndeplinește cerințele art. 379 Cod procedură civilă, pentru a cărei recuperare a solicitat continuarea executării silite, respingând astfel contestația, ca nefondată.
Intimata a precizat că, în urma popririlor înființate, în cadrul procedurii de executare silită, începând cu data de 31.07.2012, a cererii de continuare a executării prin care a precizat debitul restant, a recuperat suma totală de 1,598,96 lei, după cum urmează: 570 lei la data de 14.08.2012; 445 lei la data de 25.10.2012; 288,96 lei la data de 22.02.2013; 295 lei la data de 18.06.2013.
Astfel, debitul actual rămas de recuperat este de 40.920,18 lei, pentru a cărei recuperare se continuă executarea silită.
Susținerile contestatorului, potrivit căruia la calcularea debitului restant nu s-a ținut cont de sumele achitate pe parcursul procedurii sunt nesusținute de dovezi, toate plățile menționate în cuprinsul contestației fiind cuprinse în situația contabilă a societății și scăzute din debitul datorat de contestator.
Criticile contestatorului referitoare la prevederile art. 13 și art. 10.9.1. din contractul de leasing nu sunt pertinente.
Intimata a învederat instanțe faptul că legiuitorul nu a calificat ca fiind abuzive toate clauzele inserate de comercianți în contractele cu consumatorii, ci numai clauza care „prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților” (art. 4 din Legea nr, 193/2000). Prin urmare, există două condiții de admisibilitate pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale: contractul să nu fi fost negociat cu consumatorul; clauza contractuală să creeze un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților contractante.
Aceste condiții nu sunt îndeplinite în cauza de față:
Contractul de leasing a fost negociat direct de părțile contractante.
În al primul rând, intimata a învederat instanței că dl, S. M. a avut posibilitatea efectivă de a negocia clauzele contractului propus spre semnare.
. IFN SA nu este singura societate de leasing ce oferă finanțare pentru marca de autoturism aleasă de contesta tor, prin urmare intimata nu se află într-o postură dominantă pe piață pentru a putea plana suspiciunea că impune clienților spre semnare contracte, interzicând ude acestora dreptul de a negocia.
Mai mult decât atât, art. 18.7 alin. 2 și 3 din contract prevede: „Ambele părți contractante declară că au înțeles conținutul Contractului, Condițiilor generale pe care le-au negociat direct conform legislației române și că informațiile și datele conținute în Contract corespund realității, astfel încât Contractul și condițiile vor fi semnate de acord de către părțile contractante. Finanțatorul a dat Utilizatorului posibilitatea de a influența conținutul și natura fiecărei clauze”.
Clauzele contractuale nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților contractante, astfel cum în mod nefondat a concluzionat instanța fondului.
Clauzele contractuale sunt în perfectă concordanță cu prevederile OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing.
Art. 13 din Contractul de leasing, în baza căruia a fost calculată creanța intimatei, reglementează debitele pe care utilizatorul este obligat să le achite atunci când contractul încetează din culpa sa exclusivă, ca și sancțiune a nerespectării obligațiilor de plată a ratelor de leasing, la scadență. Aceste cheltuieli derivă din costurile pe care finanțatorul va fi obligat să le suporte până la vânzarea bunului a cărui utilizare a fost cedată utilizatorului, prin contractul de leasing.
Intimata a solicitat a se observa că acest contract a fost încheiat la cererea utilizatorului, care a solicitat finanțatorului să achiziționeze autovehiculul în speță, după care să îi cedeze dreptul de folosință, pe perioadă contractuală convenită. Dacă utilizatorul respectă condițiile asumate, la finalizarea Contractului, finanțatorul își recuperează integral capitalul investit și dobânzile aferente.
Pe de altă parte, dacă Contractul încetează înainte de termen, finanțatorul se vede nevoit să vândă bunul respectiv, pentru a își recupera capitalul investit și dobânzile. Dacă sumele rezultate din revalorificare nu vor acoperi aceste costuri, precum și cheltuielile aferente vânzării atunci în mod corect utilizatorul este obligat să suporte aceste debite, deoarece din vina sa a încetat contractul înainte de termen, nu din vina finanțatorului.
Intimata, societate de leasing nu a solicitat utilizatorului achitarea integrală a valorii de achiziție bunului, ci diferența dintre suma valorii finanțate, a dobânzii și celorlalte costuri generate de contractul de leasing, și prețul obținut din vânzarea autoturismului.
Prevederile art. 13 din contractul de leasing derivă din obligațiile utilizatorului prevăzute de art. 10 lit. d - f din OG nr. 51/1997: ,,d) să achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing, asigurări, impozite, taxe, în cuantumul și la termenele menționate în contract; e) să suporte cheltuielile de întreținere, precum și orice alte cheltuieli aferente bunului sau din contractul de leasing; f) să își asume pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulații contrare, totalitatea obligațiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepușii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, și continuitatea plăților cu titlu de rată de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing”.
De asemenea, prevederile contractului de leasing sunt în concordanță cu normele de drept civil, prevăzute de Codul civil în vigoare la data încheierea sa.
Prin încheierea contractului de leasing, contestatoarea a primit cu titlu de finanțare suma de 8.030,96 euro (fără TVA), care trebuia restituită prin plata unui număr de 48 de rate de leasing, conform planului de eșalonare.
Această finanțare trebuie recuperată în totalitate de la utilizator, în caz contrar, pentru finanțator ar fi o pierdere evidentă, fără de care activitatea economică nu poate continua.
Prin urmare, intimata a solicitat a se avea în vedere cu prioritate prevederile din dreptul național, respectiv art. 1084 - art. 1087 din Codul civil anterior, prevederile OG nr. 51/1997 operațiunile de leasing și societățile de leasing, și să analizeze coroborat întregul mecanism contractual, constatând că acest contract de leasing nu conține clauze abuzive.
În drept, intimata a învederat prevederile art. 115 Cod procedură civilă, ale OG nr.51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing și pe celelalte prevederi legale indicate în cuprinsul acesteia.
Alăturat întâmpinării, intimata a anexat în copie, următoarele înscrisuri: calcul de închidere în cazul bunurilor recuperate și valorificate emis la data de 05.06.2012 pentru contractul de leasing financiar nr._/11.12.2007, situația ratelor aferente contractului de leasing financiar nr. nr._/11.12.2007, situația facturilor neachitate aferente contractului de leasing financiar nr._/11.12.2007, situația penalităților de întârziere aferente contractului de leasing financiar nr._/11.12.2007, ofertă, planul de eșalonare al ratelor, anexă a contractului de leasing financiar nr._/11.12.2007, proces - verbal de predare - primire al bunului de leasing din data de 22.05.2009, factura fiscală nr._/12.08.2009 privind vânzarea către un terț utilizator a bunului de leasing ce formează obiectul contractului de leasing financiar nr._/11.12.2007, către un terț dobânditor, sentința civilă nr. 3805/26.03.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, sentința civilă nr._/288/2011 pronunțată de Judecătoria Râmnicu V., sentința civilă nr._/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria C., sentința civilă nr. 1110/28.10.2013 pronunțată de Judecătoria H., sentința civilă nr. 7296/09.05.2013 pronunțată de Judecătoria lași, sentința civilă nr. 6662/10.04.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, sentința civilă nr. 1092/22.03.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia, sentința civilă nr.551/24.01.2014 pronunțată de Judecătoria C..
Urmare solicitării instanței, la data de 09.01.2015, prin compartimentul registratură, B. M. A. E. a înaintat la dosar în copie înscrisurile din dosarul de executare silită nr.79/2012 (filele 108-250 vol. I și 1-71 vol. II).
Intimata a depus la dosar note scrise, însoțite de înscrisuri, în copie (filele 76-84).
Prin sentința civilă nr.3425/11.03.2015 pronunțată de Judecătoria sector 3 București Secția civilă, a fost admisă excepția de necompetență teritorială și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 București.
Pe rolul Judecătoriei sector 6 București, cauza a fost înregistrată la data de 09.04.2015, sub număr de dosar_ .
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 20.06.2011 în dosarul de executare nr.154/2010 înregistrat la corpul executorilor intimatei se emite somația prin care i se pune în vedere contestatorului să achite suma de 5974,38 lei, precum și dobânzile și penalitățile ce se vor calcula până la data achitării efective.
La data de 21.04.2011 se încuviințează executarea silită de către Judecătoria Sectorului 3 București.
La data de 24.05.2012 intimata I. L. România IFN SA prin mandatar Avestis International SRL formulează cerere de continuare a executării silite începută de către executorul instituției financiare nebancare în baza titlului executoriu contract de leasing financiar nr._/11.11.2007 încheiat cu debitorul utilizator S. M., către B. M. A. M., dosarul de executare fiind preluat de executorul judecătoresc menționat conform procesului verbal de predare primire din data de 30.05.2012.
La data de 31.07.2012 intimata formulează cerere de continuare și stăruire în executare pentru suma de_,14 lei.
La data de 29.11.2012 se emite adresa de înființare a popririi, iar la data de 03.09.2014 se emite o nouă somație către debitor, la data de 21.10.2014 acesta solicitând eliberarea unei copii a dosarului de executare.
În ceea ce privește cererea de lămurire a întinderii titlului executoriu, în ceea ce privește cuantumul sumei datorate, instanța reține că în speță contestatorul invocă efectuarea unor plăți voluntare, precum și reținerea sumelor prin poprire în cadrul executării silite, precum și suma rezultată din valorificarea bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing. Sub acest aspect instanța reține că față de apărările invocate cererea reclamantului nu are caracterul unei contestații la titlu, întrucât nu vizează lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu (de altfel prevederile contractuale fiind clare sub aspectul sumelor datorate în cazul neachitării obligațiilor de plată) ci se contestă lichiditatea creanței ce se execută, respectiv modul de calcul al creanței de către creditoare. Ori sub acest aspect s-au făcut precizări privind componența debitului și sumele recuperate prin executare silită la fila 47,48 dosar, iar dacă reclamantul înțelegea să conteste acest mod de calcul avea posibilitatea să solicite efectuarea unei expertize contabile, probă pe care însă nu a solicitat-o.
Cât privește apărările de fond împotriva titlului executoriu, instanța le apreciază ca admisibile, însă neîntemeiate.
În ce privește clauza prev. de art.13 referitoare la scadența tuturor obligațiilor de plată în cazul rezilierii contractului, instanța apreciază că aceasta nu are caracter abuziv cât timp pentru a se reține caracterul abuziv al clauzelor invocate de contestator nu este suficient a se constata caracterul preformulat al contractului, ci este necesar ca instanța să constate și producerea, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante. Ca atare, cât timp scadența anticipată este datorată culpei contractuale a debitorului care nu-și achită obligațiile asumate prin convenție, instanța apreciază că dezechilibrul contractual nu este rupt întrucât nu este lăsată la discreția profesionistului stabilirea momentului scadentei anticipate, ci aceasta intervine numai in situația culpei debitorului.
Cât privește clauza prev. la art.10.9.1 din contract potrivit căreia totalul penalităților poate depăși cuantumul sumei asupra căreia au fost calculate, instanța reține instanța apreciază că nici această clauză nu are caracter abuziv. Prevederea are natura unei clauze penale, iar o astfel de clauză nu are, de plano, caracter abuziv, din moment ce plata penalităților este determinată de conduita clientului, care alege să nu-și respecte obligațiile asumate din contract și să nu facă plățile la termenele convenite. În acest caz, finanțatorului i se produce o pagubă, prin lipsirea de folosința sumelor de bani pe care utilizatorul ar fi trebuit să i le plătească, astfel că finanțatorul este îndreptățit la o compensație corespunzătoare, anticipat stabilită de părți prin contract. Chiar art.1 lit.i din Lista anexă a Legii nr.193/2000 reține că considerate abuzive doar acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist. Aceasta înseamnă că, de principiu, astfel de clauze penale pot fi inserate în contractele încheiate de profesioniști cu consumatorii. Condiția este ca sumele să nu fie disproporționat de mari comparativ cu pagubele suferite de profesionist. În cazul de față, instanța trebuie să se raporteze la cuantumul penalităților convenite și apreciază că procentul de 0,35% pe zi de întârziere, calculat la suma de plată, nu este exagerat de mare și nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, penalitățile putând fi stopate prin plata debitului principal de către debitor, înainte ca penalitatea să depășească principalul.
În ceea ce privește necompetența instanței care a încuviințat executarea silită, instanța reține că la data începerii executării silite (25.05.2010-fila 128 vol.I dosar) debitorul își avea domiciliul în sectorul 3, o eventuală schimbare ulterioară a domiciliului neavând relevanță în ceea ce privește schimbarea instanței de executare (un argument în acest sens este și faptul că în prezent legiuitorul a prevăzut în mod expres acest lucru în art.651 Cod procedură civilă. Deși textul nu se aplică în cauză, executarea silită fiind începută sub imperiu Codului din 1865, rațiunea avută în vedere de legiuitor este aceeași). Pe de altă parte executarea silită a avut loc și prin poprire la terți cu sediul în sectorul 3-fila 164, fapt care atrăgea competența Judecătoriei sectorului 3, conform art.373 alin.2 Cod procedură civilă din 1865, ca instanță în a cărei rază teritorială urma să se facă executarea.
Cât privește mandatul acordat de creditor către Avestis International, instanța reține că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art.85 Cod procedură civilă invocate de debitor, cât timp executarea silită este pornită sub imperiul vechiului cod, pe de altă parte toate actele efectuate de mandatar fiind ratificate de mandant așa cum rezultă fără echivoc din întâmpinare.
În ceea ce privește comunicarea actelor din dosarul de executare la o altă adresă decât ce de domiciliu, instanța reține că vătămarea ar consta în faptul că debitorul nu a avut cunoștință de actele respective. Ori, așa cum rezultă din actele dosarului de executare debitorul a avut cunoștință de dosar, a formulat cereri în acesta, a primit inclusiv xerocopii ale actelor dosarului de executare, astfel că vătămarea produsă a fost acoperită, nefiind necesară anularea actelor de executare.
În consecință, față de cele reținute mai sus, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de contestatorul S. M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., ., apartament 56, sector 3, în contradictoriu cu intimata I. L. România IFN SA, cu sediul ales pentru comunicarea actelor procedurale în București, ..61-63, sector 2, înregistrată la Registrul Comerțului cu numărul J40/_/2006, CUI ROI9820923, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., apartament 12, sector 2, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.CAE/Thred.MV
4 ex./26.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2957/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3010/2015. Judecătoria... → |
|---|
