Legea 10/2001. Sentința nr. 2972/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2972/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 2972/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2972
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. B.-J.
GREFIER: B. C.
Pe rol cauza civilă având ca obiect „daune morale - Legea nr. 10/2001”, privind pe reclamanta D. I. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General.
La apelul nominal efectuat în ședința publică s-au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că pricina se află la primul termen de judecată. În procedura administrativă pârâtul a depus întâmpinare. Reclamanta nu a depus răspuns la întâmpinare.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, în raport de art. 94 pct. 1 lit. j și art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța stabilește că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Constatând că proba cu înscrisuri îndeplinește condițiile prevăzute de art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv este admisibilă și de natură să conducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța o încuviințează ambelor părți.
În lipsa altor cereri, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 12.01.2015, reclamanta D. I. a solicitat obligarea pârâtului M. București prin Primarul General la plata daunelor morale datorate pentru prejudiciul moral produs ca urmare a soluționării cu întârziere a notificării nr. 4710/09.10.2001, în termenul prevăzut de lege la data solicitării exprese, prin emiterea unei dispoziții de restituire în natură sau echivalent pentru imobilul din București, . nr. 5, sector 2, evaluat la 30.000 lei. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin notificarea transmisă prin executor judecătoresc sub nr. 4710/09.10.2011 și înregistrată la M. București sub nr._, formulată în baza Legii 10/2001, a solicitat despăgubiri în natură/echivalent pentru imobilul situat în București, . nr. 5, sector 2, preluat în mod abuziv.
În conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, la data de 23-01.2009 au depus încă odată toate actele doveditoare făcând expres solicitarea de a li se emite dispoziția în raport de aceste acte depuse. Conform art. 25 alin 1 și 26 din Legea nr. 10/2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, în forma în vigoare la data notificării și a solicitării exprese de emitere a dispoziției pârâtul M. București ca unitate deținătoare avea obligația ca în termen de 60 la înregistrarea notificării/ sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării.
Conform Legii nr. 10/2001, în forma în vigoare la data depunerii și nemodificată la data solicitării exprese de a se emite dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii, termenul imperativ de 60 de zile impunea unității deținătoare obligația de soluționare a notificării, inclusiv prin respingerea ei în eventualitatea în care la dosar nu ar fi fost depuse acte care să dovedească calitatea de persoană îndreptățită.
Cu toate acestea, pârâtul a ignorat cu bună știință atât prevederile legale cât și demersurile repetate pe care reclamanta le-a făcut în scopul soluționării și a emis cu întârziere dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii, inacțiunea acestuia echivalând cu un refuz de soluționare.
Faptul că legea nu instituia o sancțiune pentru nesoluționarea notificării în termenul prevăzut nu are semnificația că unitățile deținătoare sunt exonerate de obligația de a emite în termen dispoziția motivată și nu poate a îndreptățită de a-și valorifica în instanță drepturile la care legea o îndreptățește. O altfel de interpretare ar goli de conținut dispozițiile art. 38 alin.1 din Legea nr. 10/2001, republicată și ar fi în contradicție cu voința care, prin modificările aduse Legii nr. 10/2001, a stabilit chiar sancțiuni contravenționale pentru tergiversarea nejustificată a soluționării persoanei îndreptățite.
Prejudiciul moral suferit constă în starea de disconfort psihic și moral provocat nu numai de perioada lungă de așteptare, de atitudinea umilitoare și sfidătoare pe care a adoptat-o pârâtul față de reclamantă, prin desconsiderarea la care a fost supusă ca cetățean, cât și nemulțumirea și revolta pe care i le cauzează conduita pârâtului, ce pare să nesocotească orice prevedere legală, tinzând să trateze procedurile legale după liberul său arbitru, prin amânarea îndeplinirii obligațiilor sale legale, fapt ce a constituit un real impediment în realizarea drepturilor sale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 4 și 5 Cod civil, art. 252 – 253 Cod civil, art. 1349, art. 1381 și urm. Cod civil.
În dovedire, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, în copie, următoarele: contract de mandat autentificat sub nr. 377/18.02.2014, dispoziția Primarului General nr._/15.02.2012, cerere de chemare în judecată, adresa Real G. nr._/06.10.2011, bonuri registratură PMB, adresa Real G. nr. 5699/05.04.2011, somație pentru emiterea dispoziției nr. 1869/27.01.2011 emisă de Real G. SRL, adresa Real G. nr._/13.12.2010, adresa Real G. nr._/13.12.2010, adresa Real G. nr._/16.09.2010, somație pentru emiterea dispoziției nr._/04.12.2009 emisă de Real G. SRL, adresa Real G. nr._/04.11.2009, cerere de emitere a dispoziției nr._/05.10.2009 formulată de Real G., notificare nr. 4910/09.10.2001.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că potrivit dispozițiilor art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în cazul acțiunilor formulate potrivit art. 45 și art. 47, procedura de restituire începută în temeiul legii speciale este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Persoana îndreptățită va înștiința de îndată persoana notificată, potrivit art. 22 alin.1. În speță, dosarul administrativ a fost soluționat prin emiterea Dispoziției Primarului General nr._/15.02.2012.
Acordarea daunelor morale este apreciată exclusiv de instanță, în urma administrării unui probatoriu adecvat care să dovedească prejudiciul suferit de reclamantă. Acestea nu au fost dovedite de către reclamantă, care nu a arătat nici cum a evaluat daunele morale la valoarea de 30.000 lei.
Prin urmare acordarea daunelor morale, dacă este admisibilă, ca urmare a clasificării dihotomice a prejudiciului, trebuie să-și găsească suportul în prejudiciul moral suferit. Aceasta presupune în primul rând un probatoriu adecvat din care să rezulte existența prejudiciului moral, întinderea sa și gravitatea măsurii abuzive, sau cel puțin toate acestea să poată fi prezumate, lucru care în cauză nu s-a realizat.
Cuantumul daunelor se stabilește față de noțiunea de prejudiciu cert adică a cărui existență este neîndoielnică și a cărui întindere poate fi sigur stabilită. Normele eticii și echității interzic în principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc.
În drept, pârâtul a invocat prevederile art. 205 și urm. Cod procedură civilă.
În dovedirea întâmpinării, pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus Dispoziția Primarului General nr._/15.02.2012.
Reclamanta nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin notificarea nr. 4710/09.10.2001, transmisă prin intermediul B. S. și N., reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 408 mp, situat în București, . nr. 5.
Dosarul administrativ constituit urmare acestei notificări a fost completat cu acte doveditoare în anul 2009, odată cu cererea de emitere a dispoziției formulată prin Real Invest SRL nr._/05.10.2009.
Ulterior, prin mai multe cereri, reclamanta, prin Real G. Invest S.A. a solicitat pârâtului să emită dispoziția de restituire a imobilului anterior-menționat.
Prin Dispoziția nr._/15.02.2012, emisă de Primarul General al Municipiului București, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul compus din teren cu suprafața de 408 mp și construcția demolată în suprafață desfășurată de 147,61 mp, situat în București, . nr. 5, sector 2.
Prin cererea dedusă judecății în prezenta cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului M. București prin Primarul General la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale datorate pentru prejudiciul moral produs ca urmare a soluționării cu întârziere a notificării nr. 4710/09.10.2001, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 4, 5, art. 252-253, art. 1349 și art. 1381 Cod Civil.
Instanța reține că potrivit art. 6 alin. 2 cod civil faptele juridice săvârșite/produse înainte de . legii noi nu pot produce alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data săvârșirii ori producerii lor.
De asemenea, art. 6 alin. 5 Cod Civil prevede că dispozițiile legii noi se aplică numai faptelor produse/săvârșite după ., în același sens fiind și dispozițiile art. 3 și 5 din Legea de punere în aplicare. În sfârșit, art. 103 din Legea nr. 71/2012 prevede că Obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.
Astfel, în speță, deși din punct de vedere al condițiilor ce trebuie îndeplinite, nu există diferență de tratament juridic, conduita pârâtului anterior datei de 01.10.2011, când a intrat în vigoare noul Cod civil este guvernată de prevederile art. 998-999 Cod civil, iar ulterior datei de 01.10.2011, de prevederile art. 1349, 1357 și urm. Cod civil; în ceea ce privește Legea nr. 10/2001, aceasta nu conține dispoziții referitoare la răspunderea pentru prejudicii morale.
Potrivit art. 998 Cod civil orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar conform art. 999 Cod civil, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Într-o exprimare mult mai concisă, art. 1349 alin. 1 – 2 Cod civil nou prevede că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
De asemenea, potrivit art. 1357 Cod Civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu intenție sau din culpă, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Din aceste dispoziții legale se deduc cerințele antrenării răspunderii civile delictuale, respectiv săvârșirea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu ca urmare a săvârșirii faptei ilicite vinovăția pârâtului și legătura de cauzalitate intre săvârșirea faptei ilicite și prejudiciul produs.
Fapta ilicită atribuită de către reclamantă pârâtului constă în soluționarea cu întârziere a notificării nr. 4710/09.10.2001.
Reclamanta a mai invocat de asemenea și atitudinea umilitoare pe care pârâtul a adoptat-o față de aceasta ca persoană care încearcă să-și valorifice drepturile acordate de legiuitor, în dispreț față de aplicarea legii și în lipsa de reacție la solicitările acesteia, care duce la o obstrucționare a dobândirii drepturilor recunoscute de lege.
Cu privire la primul aspect invocat – depășirea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea notificării, instanța reține că potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data depunerii notificărilor, pârâtul avea obligația de soluționare a cererii in termen de 60 de zile de la depunere, prin emiterea Dispoziției de admitere sau respingere și de comunicare a acesteia către reclamantă, în termen de 10 zile de la data adoptării. În speță, acest termen administrativ nu a fost respectat de către pârât, fără vreo justificare.
Prin urmare, obligația pârâtului nu poate fi considerată ca îndeplinită, astfel încât există o faptă ilicită constând în soluționarea cu întârziere a notificării nr. 4710/09.10.2001.
Sub cel de-al doilea aspect invocat de reclamantă - atitudinea umilitoare pe care pârâtul a adoptat-o față de aceasta ca persoană care încearcă să-și valorifice drepturile acordate de legiuitor, în dispreț față de aplicarea legii și în lipsa de reacție la solicitările acesteia - din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă nu rezultă că pârâtul ar fi adoptat vreo atitudine „umilitoare” față de reclamantă. Împrejurarea că pârâtul nu a respectat termenul legal de soluționare pe cale administrativă a notificării constituie o faptă ilicită, de nerespectare a prevederilor legale, însă nu de umilire a persoanei reclamantei. Prin urmare, acest aspect este nedovedit de reclamantă și înlăturat de către instanță.
În ceea ce privește producerea unui prejudiciu, art. 998-999 Cod civil nu fac distincție cu privire la tipul prejudiciului susceptibil de reparație, utilizând cuvântul „prejudiciu” și, respectiv, sintagma „toate prejudiciile cauzate’’, ceea ce înseamnă că nu exclude posibilitatea producerii unui prejudiciu moral și, implicit, repararea acestuia. Mai mult, art. 1381 Cod civil, prevede în alin. 1 că orice prejudiciu dă dreptul la reparație, ceea ce înseamnă că este supus reparației și prejudiciul moral (de altfel, chiar în lipsa unei codificări, această posibilitate era reținută în doctrina juridică și practica judecătorească anterioară noului cod civil).
În speță, reclamanta a pretins că i s-a produs un prejudiciu moral, evaluat la suma de 30.000 lei, constând în starea de disconfort psihic și moral provocat nu numai de lunga perioadă de așteptare, de atitudinea umilitoare și sfidătoare pe care a adoptat-o pârâtul față de ea, prin desconsiderarea la care a fost supusă ca cetățean, nemulțumirea și revolta pe care i-o cauzează conduita pârâtului, prin nesocotirea prevederilor legale, înțelegând să invoce o prezumție de existență a prejudiciului moral dedusă pe baza unei premise, respectiv săvârșirea faptei ilicite, ceea ce ar scuti-o de sarcina probării acestuia.
Instanța constată, însă, că nici în dreptul intern, nici în cel convențional invocat de către reclamantă (jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului considerată relevantă de reclamantă) nu este prevăzută sau reținută o asemenea prezumție, nici măcar la nivel de principiu.
În dreptul intern, prezumția ca mijloc de probă poate fi legală sau simplă (aceasta din urmă fiind produsul raționamentului pe care îl face instanța într-un anumit caz dat, pe baza interpretării probatoriului administrat în cauză), iar în ceea ce privește dreptul convențional și jurisprudența Curții EDO, Curtea statuează în echitate pe baza unor criterii cristalizate de-a lungul timpului și a particularității fiecărei cauze, care, desigur, pot constitui linii directoare pentru instanțele interne, însă nu se poate deduce pe baza acestor linii directoare o prezumție de existență a prejudiciului moral în favoarea victimei faptei ilicite.
Afirmațiile reclamantei în sensul că prejudiciul, în ceea ce privește existența sa, nu ar trebui dovedit, nu pot fi acceptate de către instanță, tocmai pentru că se invocă un prejudiciu moral, strâns legat de propria persoană, neputându-se, așadar, pune semnul egalității între dovedirea existenței prejudiciului și dovedirea întinderii acestuia, numai acest din urmă element nepresupunând recurgerea la mijloace directe de probă, ci numai indirecte, prin mecanismul prezumțiilor simple.
Astfel, numai în urma dovedirii vătămării printr-o faptă ilicită de către autor a unuia/unora dintre componentele drepturilor nepatrimoniale, adică a consecințelor negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, instanța are a aprecia asupra cuantumului despăgubirii bănești, întrucât, problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde, ci presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează și pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanțelor de judecată.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, pe baza cărora instanța are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească dacă și în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.
Or, în cazul concret al speței, reclamanta a susținut că fapta ilicită a pârâtului - depășirea termenului de soluționare a notificării - i-a produs un prejudiciu moral constând în starea de disconfort psihic și moral provocat nu numai de perioada lungă de așteptare, dar și de nemulțumirea și revolta pe care le-a cauzat conduita pârâtului, prin pasivitatea sa.
Instanța reține că în speță reclamanta nu a dovedit vătămarea concretă de către pârât a stării sale psihice, în condițiile în care, în afară de depunerea notificării, aceasta nu a întreprins, personal, niciun demers, nici măcar acțiunea de față, împuternicind o societate comercială, respectiv Real Group Invest S.R.L., să se ocupe de formalitățile administrative și judiciare. În concret, reclamanta se limitează a enunța că a încercat o stare de disconfort psihic constând în revoltă, nemulțumire față de conduita pârâtului, fără a invoca elemente suplimentare de natură a forma convingerea instanței că a fost, într-adevăr, afectată moral, în oricare dintre componentele sale.
In acest context, instanța apreciază că nu s-a făcut de către reclamantă dovada vătămării, prin fapta ilicită a pârâtului, a unuia/unora dintre componentele drepturilor nepatrimoniale, adică a consecințelor negative suferite pe plan psihic, astfel încât instanța să fie în măsură a analiza importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării și implicit, măsura în care pot fi acordate despăgubiri reclamantei pentru prejudiciul moral suferit.
Întrucât nu este îndeplinită condiția existenței unui prejudiciu moral, instanța nu va mai analiza condiția existenței legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul moral suferit, în lipsa întrunirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale, acțiunea reclamantei în atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului, urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta D. I., CNP_, cu domiciliul ales la . SA, în București, .-138, Corp B, parter, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, C._, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.04.2015.
Președinte, Grefier,
D. B.-J. B. C.
Red.DBJ/Thred.MM/4ex./03.07.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3010/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2994/2015. Judecătoria... → |
|---|
