Contestaţie la executare. Sentința nr. 7354/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7354/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 7354/2015

DOSAR nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7354

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S. I. G.

GREFIER: U. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul T. G. - BIROU executor JUDECĂTORESC, în contradictoriu cu intimații C. NAȚIONALĂ PENTRU AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. (C.N.A.D.N.R.) și B.E.J.A. . C. V. SI M.-A. D..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, la ordine, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu art.104 pct.13 din HCSM nr.387/2005.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, la al doilea apel, nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect contestație la executare, aflându-se la primul termen de judecată și faptul că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, la data de 22.09.2015 dosarul de executare nr. 638/2015.

Instanța invocă excepția necompetenței teritoriale și reține cauza în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București .

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 18.06.2015, sub nr._, contestatorul T. G. - Birou Executor Judecătoresc, în contradictoriu cu intimații C. Națională pentru Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (C.N.A.D.N.R.), B.E.J.A. „ C. V. si M.-A. D.”, a solicitat instanței. Ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea executării silite însăși ce face obiectul dosarului de executare nr.638/2015 menționat, respectiv anularea tuturor actelor de executare silită întocmite de executorul judecătoresc. Totodată, a solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, a arătat că, în data de 11.06.2015, a primit o adresa e-mail din partea B.E.J.A. „ C. V. si M.-A. D.” care conținea procesul - verbal de constatare a contravenției . 12 nr._ întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. în data de 22.02.2012, încheierea de încuviințare a executării silite din data de 16.02.2015, întocmită de executorul judecătoresc C. V. în dosarul nr. 638/2015; încheierea nr. 2/11.06.2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare silită, întocmită în același dosar de

executare de către același executor judecătoresc somația mobiliara emisă de executorul judecătoresc sub nr.638/11.06.2015, înștiințarea nr.638/11.06.2015.

A mai arătat că, ulterior, în data de 12.06.2015, a primit tot prin adresa e-mail, dovada comunitarii procesului-verbal de contravenție întocmită de împuternicitul intimatei; C.N.A.D/N.R. în data de 07.03.2012.

A susținut că această executare silită nelegală și netemeinică, sens în care a arătat că a formulat împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției . 12 nr._, întocmit de intimată în data de 22.02.2012 - prezumat a constitui titlul executoriu în cauză - plângere contravențională, în condițiile O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

De asemenea, prin cererea formulată, contestatorul a învederat că încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare cuprinde sume stabilite de executorul judecătoresc în mod nelegal si excesiv.

Contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr.144/2012 și art.711 și urm. Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii, contestatorul a depus în copie următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție . nr._/22.02.2012, procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de contravenție, somație imobiliară din 11.06.2015, încheiere de la 16.02.2015, încheierea nr.2 din 11.06.2015, înștiințare din 11.06.2015 și cartea de identitate.

La data de 14.07.2015, intimata a depus întâmpinare prin care a arătat că, urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat fi autovehiculul aparținând T. G. - Birou Executor Judecătoresc circulând pe drumurile naționale fără sa dețină rovinieta valabila, așa cum este definita de art. 1 (1A1) din norma de referința, adică O.G. nr. 15/2002.

Intimata a solicitat respingerea contestației la executare, ca nelegală si netemeinică, menținerea tuturor actelor si formelor de executare emise de către B. în baza titlurilor executorii menționate si continuarea executării silite, fără suspendare, fără anularea actelor de executare deja îndeplinite, în sensul obligării debitoarei la achitarea contravalorii tarifului de despăgubire, precum si a tuturor cheltuielilor de executare care decurg din declanșarea acestei proceduri.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 Noul Cod proc. civ. precum si cele care se regăsesc în cuprinsul prezentei.

Intimata a solicitat proba cu înscrisuri si oricare altă probă a cărei necesitate va reieși din dezbateri.

La data de 25.08.2015, contestatorul a depus răspuns la întâmpinare.

La data de 22.09.2015, prin compartimentul registratură, B. C. V. și M. – A. D., a înaintat copia dosarului de executare nr.638/2015 – filele 68 – 92.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția necompetenței teritoriale a instanței, o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 713 alin. 1 Cod procedură civilă (în forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită - 16.02.2015), contestația la executarea se introduce la instanța de

executare, iar conform art. 650 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Constatând că debitorul T. I. G. - Birou Executor Judecătoresc, la data sesizării organului de executare, respectiv 16.02.2015 (fila 82), avea sediul în sectorul 4 al Municipiului București, astfel cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor aflate în dosarul de executare, instanța reține că Judecătoria Sectorului 4 București este instanța de executare competentă teritorial să soluționeze prezenta contestație la executare.

Pe cale de consecință, văzând și dispozițiile art. 132 raportat la cele ale art. 129 alin. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul T. G. - Birou Executor Judecătoresc, cu sediul ales în București, ..4, ., etaj 4, apartament 12, sector 3, C._ în contradictoriu cu intimații C. Națională pentru Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (C.N.A.D.N.R.), cu sediul în București, ..401A, sector 6, J_, C._ și B.E.J.A. „ C. V. si M.-A. D.”, cu sediul în București, . nr.39, ., etaj 7, apartament 37, sector 3, C. RO_, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.09.2015.

P. GREFIER

Red. S.I.G./Tehnord./2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 6 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

..115, sector 1

FAX:_/_

DOSAR NR._

Operator date cu caracter personal:3211/3261

C Ă T R E

JUDECĂTORIA SECTOR 4 BUCUREȘTI

Vă facem cunoscut că prin sentința civila nr.7354 din 30.09.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe contestatorul T. G. - BIROU EXECUTOR JUDECĂTORESC, în contradictoriu cu intimații C. NAȚIONALĂ PENTRU AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. (C.N.A.D.N.R.) și B.E.J.A. C. V. SI M.-A. D., ce are ca obiect „contestație la executare,” în favoarea dumneavoastră, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul cusut și numerotat, conținând .95. file și este compus din un volum.

PREȘEDINTE GREFIER

S. I. G. U. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7354/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI