Legea 10/2001. Sentința nr. 2408/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2408/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 2408/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2408
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 1.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER M. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect Legea nr.10/2001 privind pe reclamanții P. G. și P. M. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții, reprezentați de avocat C. B., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, pune în discuția reclamanților competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei.
Reclamanții, prin avocat, arată că Judecătoria sectorului 6 București este competentă din toate punctele de vedere să soluționeze prezenta cauză.
În conformitate cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. j Cod procedură civilă și art.107 alin.1 Cod procedură civilă, instanța apreciază că Judecătoria sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
La solicitarea instanței, reclamanții, prin avocat, arată că estimează o durată de soluționare a cauzei de 3 luni.
În conformitate cu dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata de timp necesară soluționării prezentei cauze la 2 luni.
Având cuvântul asupra probatoriului, reclamanții, prin avocat, solicită, pentru dovedirea întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale și a prejudiciului moral adus reclamanților, proba cu înscrisuri în cadrul căreia înțelege să se servească de înscrisurile depuse la dosar. Depune la dosar în completarea înscrisurilor deja depuse încheierea privind cheltuielile de executare și cerere de executare silită, chitanța și factura privind plata onorariului de avocat, precum și practică judiciară.
În ceea ce privește proba cu înscrisuri solicitată de pârât, reclamanții, prin avocat, arată că nu se opun încuviințării acesteia.
În conformitate cu prevederile art. 258 Cod procedură civilă raportat la art.255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamanți proba cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv demersurile efectuate în vederea valorificării dispozițiilor Legii nr.10/2001, hotărârile judecătorești pronunțate în cadrul acestei proceduri, actele de executare efectuate pentru aducerea la îndeplinire a acestor hotărâri judecătorești, pentru dovedirea întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului, fapta ilicită, legătura de cauzalitate, prejudiciul și vinovăția pârâtului în producerea prejudiciului, iar, pentru pârât încuviințează, de asemenea, proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind concludentă și admisibilă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanții, prin avocat, solicită admiterea acțiunii și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului la repararea prejudiciului moral produs ca urmare a nesoluționării în termen a notificării depuse în baza Legii nr. 10/2001, cât și pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești, evaluat provizoriu la suma de 50.000 lei pentru ambii reclamanți. Solicită a se avea în vedere toate demersurile efectuate de către reclamanți pentru ca pârâtul să poată îndeplini obligația prevăzută în Legea nr.10/2001 în vigoare la forma inițială la data introducerii notificării, cât și la solicitarea expresă a reclamanților pentru a emite dispoziția. Solicită, de asemenea, a se avea în vedere și titlul executoriu depus la dosarul cauzei pe care pârâtul a înțeles să nu îl pună în executare nici până la data de azi, cât și practica națională și internațională cu privire la prejudiciul moral, prin care s-a statuat faptul că pentru dovedirea faptei ilicite este suficient, urmând a se prezuma și prejudiciul moral, fiind imposibil de dovedit prin alte mijloace de probă. Este de notorietate trauma psihică prin care trec foștii proprietari prin faptele repetate și ilicite ale pârâtului prin deposedarea de către un bun propriu și au continuat să mențină starea de agonie prin nesoluționarea notificărilor, cu toate că există un titlu executoriu. Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 14.01.2015, sub nr._, reclamanții P. G. și P. M., au chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primar General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata daunelor morale datorate pentru prejudiciul moral produs ca urmare a nesoluționării notificării nr. 3368/18.10.2001, în termenul prevăzut de lege la data solicitării exprese, prin emiterea unei dispoziții de restituire în natură sau echivalent pentru imobilul din București, ..121 (121A), sector 1, evaluat la suma de 50.000 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin notificarea transmisă prin executor judecătoresc sub nr. 3368/18.10.2001 și înregistrată la M. București sub nr._, formulată în baza Legii 10/2001, au solicitat despăgubiri în natură/echivalent pentru terenul situat în București .. 121 (121A), sector 1, preluat în mod abuziv.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001/ la data de 23.01.2009 au depus încă odată toate actele doveditoare/ făcând expres solicitarea de a i se emite dispoziția în raport de aceste acte depuse. Conform art. 25 alin 1 și 26 din Legea nr. 10 /2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, în forma în vigoare la data notificării și a solicitării exprese de emitere a dispoziției pârâtul M. București ca unitate deținătoare avea obligația ca în termen de 60 la înregistrarea notificării/ sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării.
Ulterior, prin adrese, demersuri, audiențe repetate, au revenit la Primăria Municipiului București solicitând soluționarea notificării, fără nici un rezultat însă.
Conform Legii nr. 10/2001, în formă în vigoare la data depunerii notificării și nemodificată la data solicitării în mod expres de a se emite dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii, termenul imperativ de 60 de zile impune unității deținătoare obligația de soluționare a notificării, inclusiv prin respingerea ei în eventualitatea în care la dosar nu ar fi fost depuse acte care să dovedească calitatea de persoane îndreptățite.
Cu toate acestea, pârâtul a ignorat cu bună știință atât prevederile legale cât și demersurile repetate pe care le-a făcut în scopul soluționării și a emis e dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii, inacțiunea acestuia echivalând cu un refuz de soluționare.
Datorită lipsei de reacție și a atitudinii umilitoare pe care pârâtul a înțeles să o adopte față de reclamanți, fiind obligați să apeleze la justiție, pentru ca instanța de judecată să soluționeze pe fond notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 și astfel, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București dosarul nr._/3/2011, după această dată Primăria înțelegând să soluționeze notificarea prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr._/23.01.2012, însă emisă în mod greșit doar pentru o suprafață de 155 mp teren din totalul de 344 mp la care reclamanții sunt îndreptățiți, astfel cum a dispus ulterior și Tribunalul București prin sentința civilă nr.2286/2012 în dosarul sus menționat.
În situația în care există o violare a art.6.1 al Convenției și al art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției, deoarece autoritățile nu au dat un răspuns prompt cererilor pretențiilor, în raport de natura violărilor constatate, Curtea Europeană a constatat existența unui prejudiciu material și moral.
Prejudiciul moral suferit constă în starea de disconfort psihic și moral provocat nu numai de perioada lungă de așteptare, de atitudinea umilitoare și sfidătoare pe care a adoptat-o pârâtul față de reclamanți, prin desconsiderarea la care a fost supuși ca cetățeni, cât și nemulțumirea și revolta pe care i le cauzează conduita pârâtului, ce pare să nesocotească orice prevedere legală, tinzând să trateze procedurile legale după liberul său arbitru, prin amânarea îndeplinirii obligațiilor sale legale, fapt ce a constituit un real impediment în realizarea drepturilor sale.
Fapta ilicită a pârâtului constă în depășirea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea notificării, în atitudinea umilitoare pe care a adoptat-o față de reclamanți ca persoane care încearcă să-și valorifice drepturile acordate de legiuitor, în dispreț față de aplicarea legii și în lipsa de reacție la solicitările acestora care duce la o obstrucționare consecventă a dobândirii drepturilor recunoscute de lege.
Reclamanții au solicitat să se constate că au așteptat 13 ani soluționarea notificării, după ce a depus toate actele necesare, au făcut toate demersurile legale posibile, ajungând ca, în vederea soluționării pe fond a notificării să se adreseze instanțelor judecătorești, pentru ca pârâtul să emisă Dispoziția Primarului General al Municipiului București.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 4 și 5 Cod civil, art. 252 – 253 Cod civil, art. 1349, art. 1381 și urm. Cod civil, precum și jurisprudența europeană indicată în cuprinsul acțiunii.
În dovedirea cererii, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri, sens în care au depus fotocopii de pe următoarele: adresa nr._/09.10.2014, somație nr._/07.10.2014, sentința civilă nr. 2286/14.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._/3/2011, decizia civilă nr. 597R/21.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, contract de mandat autentificat sub nr. 44/15.01.2014, încheiere din data de 28.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția IV a Civilă în dosarul nr._/3/2011, cerere completatoare, precizatoare și modificatoare formulată în dosarul nr._/3/2011, dispoziția nr._/23.01.2012, cerere formulată în dosarul nr._/3/2011, somație pentru emiterea dispoziție nr._/04.07.2011, adresa nr._/11.02.2011, adresa nr. 2469/08.092.2011, adresa nr._/12.11.2010, adresa nr._/05.11.2010, adrese de înregistrare la PMB, adresa nr._/06.07.2010, adresa nr._/02.10.2009, scrisoare medicală nr. 4951/2.09.2009, cupon pensie, adresa nr._/13.07.2009, adresa nr. 8821/26.05.2009, adresa nr. 8885/18.05.2009, adresa nr. 5157/13.04.2009, adresa nr. 3319/04.03.2009, somație pentru emiterea dispoziției nr. 3235/03.03.2009, adresa nr. 120/05.01.2009, cerere de emitere a dispoziției nr._/22.12.2008, notificare nr. 3368/18.10.2001 și dovada comunicării acesteia, cărți de identitate.
La data de 09.02.2015, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În fapt, prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale datorate pentru prejudiciul moral produs ca urmare a soluționării cu întârziere a notificării nr. 3368/2001, dosarul nr._/2001, privind imobilul situat în .. 121 (121A), sector 1, evaluat la suma de 50.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 care dispune ca, în cazul acțiunilor formulate potrivit art. 45 și art. 47, procedura de restituire începută în temeiul legii speciale este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Persoana îndreptățită va înștiința de îndată persoana notificată, potrivit art. 22 alin. 1. În speță, conform adresei nr. HL/_/2015 emisă de comisia de aplicare a Legii nr.10/2001, dosarul a fost soluționat prin emiterea Dispoziției primarului General nr._/23.01.2012 remis de către Instituția Prefectului Municipiului București și reînnaintat la data de 05.11.2014 Comisiei Interne pentru analizarea notificărilor.
Acordarea daunelor morale este apreciată exclusiv de instanță, în urma administrării unui probatoriu adecvat care să dovedească prejudiciul suferit de reclamanți. Acestea nu au fost dovedite.
Prin urmare acordarea daunelor morale, dacă este admisibilă, ca urmare a clasificării dihotomice a prejudiciului, trebuie să-și găsească suportul în prejudiciul moral suferit. Aceasta presupune în primul rând un probatoriu adecvat din care să rezulte existența prejudiciului moral, întinderea sa și gravitatea măsurii abuzive, sau cel puțin toate acestea să poată fi prezumate, lucru care în cauză nu s-a realizat.
Cuantumul daunelor se stabilește față de noțiunea de prejudiciu cert adică a cărui existență este neîndoielnică și a cărui întindere poate fi sigur stabilită. Daunele morale sunt prejudiciile cauzate unei persoane, constând în suferințe de ordin psihic. Normele eticii și echității interzic în principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc.
Sub aspectul prejudiciului moral, reclamanții nu au demonstrat prejudiciul în așa fel încât să se justifice suma pretinsă, ca reparație, cu acest titlu. Probele administrate nu au relevat împrejurări legate de implicațiile morale, de implicațiile pe plan afectiv legate de nerespectarea titlului executoriu. Reclamanții nu au arătat în ce ar fi constat relația de cauzalitate între prejudiciul suferit de aceștia și prejudiciul moral, în ce anume constă.
În concret, cuantumul daunelor morale acordate trebuie să aibă efecte compensatorii și nu constituie venituri nejustificate acordate reclamanților, întrucât potrivit art. 998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Este însă justificată acordarea unor compensații materiale acelor persoane ale căror posibilități de viața familială și socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de alte persoane.
În situația admiterii acțiunii, pârâtul a solicitat să se aibă în vedere faptul că cuantumul daunelor morale a fost supraevaluat.
În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamanților, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.
Pârâtul apreciază că reclamanții trebuie să identifice punctual, inacțiunea sau acțiunea ilicită cauzatoare de prejudicii de ordin moral, să dovedească legătura de cauzalitate dintre elementele menționate, să dovedească săvârșirea cu vinovăție a faptei ținând cont de specificul relației dintre instituție și angajații săi, să cuantifice și să probeze prejudiciul suferit. Din probele administrate, reclamanții nu au dovedit îndeplinirea vreunuia dintre condițiile necesare pentru atragerea răspunderii delictuale civile a pârâtului pentru a determina instanța să acorde un prejudiciu moral reclamanților. Simpla întârziere în soluționarea unei cereri adresate instituțiilor statului nu este o condiție necesară și suficientă pentru a determina instanța să solicite și să obțină despăgubiri pentru prejudiciul moral.
În drept, pârâtul a invocat prevederile art. 205 și urm. Cod procedură civilă.
În dovedire, pârâtul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia a anexat, în copie, adresa HL/631/27.01.2015, adresă de înregistrate PMB, somație nr._/07.10.2014.
La data de 27.02.2015, reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtul M. București prin Primarul General, arătând că la data introducerii acțiunii, prin care a solicitat soluționarea notificării pe fond, pârâtul fiind deja în culpă, atitudinea acestuia fiind care l-a obligat pe reclamant să apeleze la instanța de judecată.
Cu privire la celelalte susțineri ale pârâtului, reclamanții consideră că au răspuns deja prin cererea de chemare în judecată, afirmații pe care le susțin în continuare.
Reclamanții au depus practică judiciară cu privire la admiterea acțiunii de acordare a daunelor morale, cât și practică internațională.
Analizând cererea, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamanții P. G. și P. M. au transmis prin executor judecătoresc notificarea nr. 3368/18.10.2001 prin care a solicitat restituirea imobilului situat în București, .. 121 (121A), sector 1, notificarea fiind înregistrată la Primăria Municipiului București la data de 18.10.2001, în baza căreia s-a constituit dosarul administrativ nr._, astfel cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 2286/14.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._/3/2011.
Totodată, se reține că prin sentința anterior menționată, s-a constatat că reclamanta este persoană îndreptățită în condițiile art. 3 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, și, pe cale de consecință, analizând și situația concretă a imobilului vizat de notificare, instanța a obligat M. București să emită în favoarea reclamanților o dispoziție prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale, terenul situat în București .. 121 (121A), sector 1, imposibil de restituit în natură.
Instanța constată că deși ulterior pronunțării soluției cuprinse în nr. 2286/14.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._/3/2011, irevocabilă, instanța a admis în parte cererea modificată și a dispus modificarea parțială a Dispoziției Primarului General nr._/23.01.2012 în ceea ce privește întinderea suprafeței de teren situate în București, sector 1, .. 121( 121A) ca fiind de 344 mp, în loc de 155 mp, obligând pârâtul M. București să predea Secretariatului Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor pe bază de proces verbal de predare primire dispoziția vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, precum și întreaga documentație aferentă acesteia, cu respectarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pârâtul nu a avut o asemenea conduită de bunăvoie.
Astfel, la data de 09.03.2015, reclamanții au formulat cerere de executare silită a hotărârii sus menționate, înregistrată sub nr. 813 de executorul judecătoresc R. G. I., fila 193.
Potrivit art. 998-999 cod civil (dispoziții preluate de art. 1357-1358 Noul Cod civil), orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
În cauză, instanța constată că sunt întrunite cerințele pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului, conduita efectivă a acestuia sub aspectul modalității și duratei de soluționare a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 încă din anul 2001 cauzând reclamanților un prejudiciu moral cert, constând în starea de disconfort psihic provocat implicit de perioada lungă de așteptare pentru soluționarea notificării și de concretizarea acestui demers.
Sub acest aspect, instanța constată, în primul rând, că notificarea în cauză a fost formulată de către reclamant în baza unei legi instituite de stat tocmai pentru reparația unui alt prejudiciu produs de către stat în trecut și căreia nu i s-a răspuns decât în urma acționării statului în justiție de către reclamanți.
Astfel, deși pârâtul a fost notificat în anul 2001, acesta nu a respectat termenul legal de soluționare din culpa sa, astfel cum s-a reținut prin sentința civilă nr. 2286/14.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._/3/2011.
Totodată, instanța constată că, deși hotărârea mai sus menționată prin care pârâtul a fost obligat să emită dispoziție ca răspuns la notificarea emisă a rămas definitivă și irevocabilă, acesta nu a înțeles să execute voluntar acest titlu executoriu, reclamanta demarând demersuri în sensul determinării sale la a proceda la îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa, astfel cum s-a reținut anterior.
Sub acest aspect, instanța are în vedere și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura numai până la pronunțarea hotărârii, ci până la executarea acesteia, statul (și administrația publică) având obligația de a pune în executare hotărârea judecătorească pronunțată contra sa (cauza Hornsby c. Greciei). Curtea a apreciat în mod constant în jurisprudența sa că protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația administrației de a se „plia” unei sentințe civile, Curtea reamintind în această privință că administrația constituie un element al statului de drept și că interesul său se identifică cu cel al unei bune administrări a justiției. Dacă administrația refuză sau omite să execute hotărârea judecătorească sau întârzie să o facă, dreptul la o instanță și garanțiile conferite de art. 6 din Convenție ar deveni în întregime iluzorii și teoretice (Antonetto c. Italiei, S. P. c. României, Beis c. Greciei).
Totodată, instanța constată că, în cauză, nu se poate reține existența unor cauze obiective, independente de voința pârâtului care să justifice durata lungă a procedurii și care să înlăture reținerea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâtului sub aspectul culpei.
În consecință, instanța apreciază că obligarea pârâtului la plata sumei de_ lei reprezintă o justă reparație pentru prejudiciul moral cauzat reclamanților prin rămânerea pârâtului în pasivitate perioade îndelungate de timp și prin amânarea îndeplinirii obligațiilor sale legale, fapt ce a constituit un real impediment în realizarea drepturilor reclamanților.
La evaluarea daunelor morale acordate, instanța a avut în vedere perioada lungă de timp în care acești au fost supus unui disconfort psihic cauzat de pasivitatea pârâtului, și gravitatea atingerii aduse demnității acestora care, în calitate de cetățeni ai statului român, titulari ai unor drepturi recunoscute de legi adoptate de același stat, și-au văzut cererile soluționate ( indiferent de soluția dată) de către instituții la o distanță mai mare de 10 ani față de momentul introducerii lor și abia după promovarea unor acțiuni în fața instanțelor judecătorești.
În acest sens, se va reține că procedura administrativă nu presupune în mod obligatoriu o soluție pozitivă pentru titularul cererii, în situația unei decizii negative, acestuia fiindu-i recunoscut dreptul de a se adresa instanței conform art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care poate cenzura temeinicia și legalitatea acesteia. Însă în situația dată o astfel de soluție nici pozitivă, nici negativă nu a fost dată de către pârât, nici în termenul stabilit de acest act normativ, nici ulterior, pasivitatea inexplicabilă a acestuia a determinat reclamanții să se adreseze instanței pentru soluționarea notificării pe fond.
Având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanța va admite cererea precizată, va obliga pârâtul la plata în favoarea reclamanților a sumei de_ lei, cu titlu de daune morale.
În conformitate cu prevederile art. 453 Cod procedura civila, instanța poate obliga partea care pierde procesul, la cererea părții care a câștigat, să plătească cheltuieli de judecată. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părțile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil și sunt compuse în principiu din taxa judiciara de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei și onorariul de expert, etc.
Efectuarea tuturor cheltuielilor amintite mai sus trebuie dovedită prin înscrisuri depuse în acest sens la dosarul cauzei de partea care a solicitat prin cererea de chemare în judecată sau cerere reconvențională ori întâmpinare obligarea la plată a părții ce a căzut în pretenții.
Cercetând din acest punct de vedere actele depuse la dosar de către reclamantă, instanța constată că există la dosar înscrisuri din care rezultă efectuarea unor cheltuieli de către reclamantă în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, respectiv chitanța de plată a taxei de timbru și onorariul de avocat, fila 194, motiv pentru care, având în vedere faptul că, în speța de față, pârâtul este partea care a căzut în pretenții, va admite cererea reclamantei și, prin urmare, îl va obliga să plătească în favoarea acesteia suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanții P. G., CNP_7 și P. M., CNP_1, ambii cu domiciliul ales la Real G. Invest S.A., cu sediul în București, .-138, corp B, parter, sector 5 în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6.
Obligă pârâtul la plata către reclamanți a sumei de_ lei, daune morale.
Obligă pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1.04.2015
PREȘEDINTE, GREFIER
RED.AC/Thred.MM/5 ex.
| ← Accesiune. Sentința nr. 4302/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
