Pretenţii. Sentința nr. 3017/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3017/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 3017/2015

DOSAR nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3017

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 28.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE M. D.

GREFIER E. C. P.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamantul C. F. C. în contradictoriu cu pârâtul B. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, se prezintă reclamantul, reprezentat de avocat I. L., cu delegație de substituire la fila nr. 45 din dosar, lipsind pârâtul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pârâtul a fost citat cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, reclamantului i s-a pus în vedere să formuleze interogatoriul propus pentru pârât și să-l prezinte la termenul de judecată, după care,

La solicitarea instanței, reprezentantul reclamantului arată că nu a formulat interogatoriul și că urma să formuleze interogatoriul, dacă i se acordă posibilitatea studierii dosarului la bară, fiind reprezentant prin substituire.

Instanța dispune lăsarea dosarului la a doua strigare, pentru a da reprezentantului reclamantului posibilitatea să formuleze interogatoriul.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, se prezintă reclamantul, reprezentat de avocat I. L., cu delegație de substituire la fila nr. 45 din dosar, lipsind pârâtul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reclamantul, prin avocat, depune la dosar interogatoriul propus pentru pârât. Față de lipsa pârâtului la administrarea probei cu interogatoriul, solicită să se facă aplicarea dispozițiilor legale privind recunoașterea pretențiilor.

Instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și să se aprecieze că în cauză sunt îndeplinite condițiile privind obligarea pârâtului la plata sumelor izvorâte din contractul de împrumut, pe care acesta l-a încheiat, contract pe care nu l-a executat. Pentru acest motiv a fost nevoie de intervenția executorului judecătoresc pentru punerea în executare a contractului. Solicită admiterea acțiunii. Solicită cheltuieli de judecată și depune la dosar chitanța nr. 11/14.10.2014, reprezentând onorariu avocat.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.11.2014, reclamantul C. F. C., în contradictoriu cu pârâtul B. C., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 3.500 de lei plătită de reclamantul fideiusor în garanție pentru pârâtul debitor, în temeiul art. 2.305 și următ. N.C.civ, la plata dobânzilor legale aferente sumei plătite, în temeiul art. 2.306 alin. 1 N.C.civ., și la plata cheltuielilor de judecată prevăzute în art. 451 alin. l NCPC, în temeiul art. 453 alin. l NCPC.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în data de 01.11.2012, la cererea pârâtului B. C., a girat pentru acesta în fața CAR F. IFN restituirea împrumutului acordat prin contractul de împrumut nr. 4313/01.11.2013.

După câteva luni, pârâtul, în calitate de debitor în contractul de împrumut, a oprit plata ratelor lunare, situație de fapt ce a condus la cererea creditorului de a se declanșa procedura executării silite.

Prin încheierea dispusă în Camera de Consiliu de către Judecătoria Sectorului 3 București la 04.09.2013, dosar nr._/301/2013, instanța a admis cererea de încuviințare a executării silite formulate de B.E.J. R. M. V. împotriva pârâtului debitor B. C., dar și împotriva reclamantului în calitate de fideiusor.

Ulterior, B.E.J. R. M. V. stabilește prin încheierea nr. 236 din 26.11.2013 in dosarul de executare nr. 236/EX/2013 cheltuieli de executare la cuantumul de 1,399.53 de lei și totodată dispune prin adresă înființarea unei popriri asupra 1/3 din veniturile salariale ale reclamantului până la încasarea sumelor datorate de pârât cu titlu de împrumut, precum și a cheltuielilor de executare.

Astfel, angajatorul reclamantului, SPP- U.M. 0149 F București, a reținut din veniturile reclamantului în perioada 15.12._14 suma totală de 3500 de lei ce a fost virată B.E.J. R. M. V..

În toată această perioadă a încercat să determine pârâtul să-și plătească împrumutul, mai ales că reclamantul mai avea de plătit o pensie de întreținere în cuantum de 502 lei/lună stabilită prin încheierea de sedința din Camera de Consiliu din 16.02.2009 dispusă de Judecătoria sectorului 6 în dosar nr._ .

Toate aceste demersuri ale sale au rămas fără rezultat, pârâtul dând dovadă de rea credință și refuzând nemotivat să-și plătească datoriile, deși acesta ocupa o funcție ce presupune și un venit mediu lunar destul de considerabil.

În concluzie, având în vedere toate aceste aspecte, a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 3.500 de lei, a dobânzilor aferente, precum și la plata cheltuielilor de judecată avansate în cadrul acestui proces.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 113 alin. 2 NCPC privind competența teritorială și citarea, art. 2305 și următ. N.C.civ., art. 453 alin. l și 451 alin. l NCPC.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri: încheierea de ședință din data de 04.09.2013, încheierea nr. 236/26.11.2013, adresa de înființare a popririi asupra veniturilor reclamantului emisă de B.E J. R. M. V. la 26.11.2013, adeverința nr. 2623 din 17.07.2014 eliberată de SPP-U.M. 0149 F si declarația de avere a pârâtului B. C., extras de pe site-ul oficial www.ICBMV.ro înregistrată sub nr. 48/05.06.2013.

La data de 27.11.2014, reclamantul a depus la dosar precizări, prin care a indicat cuantumul dobânzii legale calculate până la data introducerii cererii de chemare în judecată, suma de 250 de lei, atasand modalitatea de calcul al dobânzii legale la suma plătită de reclamant pentru un an calendaristic.

De asemenea, reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri: comunicare adresă din 12.11.2014, rezoluția instanței din 12.11.2014, modalitatea de calcul al dobânzii legale pentru un an calendaristic aferentă perioadei 02.12._14, extras din ordonanța nr. 13/14.08.2011, contractul de împrumut nr. 4313/01.11.2012 si cererea formulată de reclamant pentru eliberarea copiei contractului nr. 4313/01.11.2012 înregistrată sub nr. 540/17.10.2014.

Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare.

Instanța a incuviintat pentru reclamant proba cu interogatoriul pârâtului, insa acesta nu s-a prezentat pentru administrarea probei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 01.11.2012, intre Casa de Ajutor Reciproc F. IFN-Agentia Grivita, în calitate de imprumutant, pe de o parte, și parat, în calitate de împrumutat, și reclamant, în calitate de girant, pe de alta parte, s-a încheiat contractul de împrumut nr.4313, în baza caruia paratul a beneficiat de un împrumut în valoare de 9000 de lei. În conformitate cu disp. art.11 din contract, în calitate de girant, reclamantul s-a obligat sa ramburseze împrumutul în cazu în care imprumutatul nu-și respecta angajamentul de plata.

Astfel cum rezulta din inscrisurile aflate la filele 6-9 dosar, creditorul CAR F. IFN SA a pornit executarea silita a reclamantului și paratului în cadrul dosarului de executare nr.236/EX/2013 al B. R. M. V., în urma popririi infiintate de executorul judecatoresc reclamantul platind suma de 3500 de lei, cu titlu de cheltuieli de executare.

În conformitate cu prevederile art.2306 Cod civil, fideiusorul care s-a obligat cu acordul debitorului poate cere acestuia ceea ce a plătit, și anume capitalul, dobanzile și cheltuielile, precum și daunele-interese pentru reparrea oricarui prejudiciu pe care acesta l-a suferit din cauza fideiusiunii. El poate, de asemenea, sa ceara dobanzi pentru orice suma pe care a trebuit sa o plătească creditorului, chiar dacă datoria principala nu producea dobanzi.

Astfel fiind, paratul datoreaza reclamantului sumele plătite de acesta cu titlu de cheltuieli de executare și dobanda legala corespunzatoare de la data de 13.12.2013, data la care a fost virata prima suma retinuta prin poprire în contul cheltuielilor de executare, și până la data plății integrale.

Totodata, în baza art.453 alin.1 Cod procedura civila, instanța va obliga paratul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, constand în taxa judiciara de timbru și onorariul de avocat rezultat din chitanta aflata la fila 51 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată formulată de reclamantul C. F. C., cu domiciliul ales la Cabinet Individual de Avocat „V. I.” in București, .. 10, sector 2, CNP_, în contradictoriu cu pârâtul B. C., cu domiciliul în Slobozia, ., ., județul Ialomița, CNP_.

Obligă pârâtul la plata sumei de 3500 de lei, c/val cheltuieli de executare, și a dobânzii legale corespunzătoare de la data de 13.12.2013 și până la data plății integrale, către reclamant.

Obligă pârâtul la 1770 de lei, cheltuieli de judecată, către reclamant.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cerere care va fi depusă la Judecătoria sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3017/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI