Anulare act. Sentința nr. 2401/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2401/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 2401/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2401

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. N.

GREFIER: C. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare act, privind pe reclamanții E. F. și M. R. în contradictoriu cu pârâta Primăria G. a Municipiului București prin Primar General.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții, personal și asistați de apărător, Costei I., lipsind pârâta.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează depunerea la dosar în data de 13.03.2015 a unei cereri de renunțare la judecată formulată de reclamanți.

Instanța procedează la legitimarea reclamanților E. F., care prezintă CI . nr._ CNP_ și M. R., care prezintă carte provizorie . nr._ CNP_.

Instanța aduce la cunoștință reclamanților că, în situația în care nu au posibilități materiale să achite taxa de timbru, au posibilitatea să formuleze cerere de ajutor public judiciar dacă se încadrează în prevederile OUG 51/2008, respectiv au un venit mediu net pe membru de familie de 300 lei lunar pot beneficia de scutire de taxă de timbru, iar dacă au un venit mediu net pe membru de familie sub 600 lei lunar, pot beneficia de reducerea cu 50% a taxei de timbru.

Reclamanții E. F. și M. R., având pe rând cuvântul, arată că nu formulează cerere de ajutor public judiciar în privința taxei de timbru și înțeleg să renunțe la judecarea cererii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 17.02.2015, reclamanții E. F. și M. R. au chemat în judecată pârâta Primăria G. a Municipiului București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr._/16.06.2008 prin care s-a dispus retrocedarea imobilului situat în București, ., sector 4.

Reclamanții a depus o cerere în data de 13.03.2015 prin care au arătat că renunță la judecarea cauzei.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora „ reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată”, față de manifestarea de voință a reclamanților, care au capacitate deplină de exercițiu, și ținând cont că renunțarea s-a făcut anterior comunicării cererii către pârât, va lua act de renunțarea reclamanților la judecata cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

În baza art.406 c.proc.civ. ia act de renunțarea reclamanților E. F. și M. R. la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu pârâta Primăria G. a Municipiului București prin Primar General, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6.

Cu recurs în 30 zile de la comunicare; cererea de recurs se depune la Judecătoria Sectorului 6.

Pronunțată în ședință publică, azi 01.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 2401/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI