Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2410/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2410/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 2410/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2410
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 1.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER M. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată privind pe creditoarea M. G. Services International S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea C. Trei Sute Unu S.R.L..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că în conformitate cu prevederile art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
In conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând competența, instanța apreciază că este competentă general, material si teritorial să soluționeze cauza în conformitate cu prevederile art. 1015 Cod procedură civilă rap. la art. 94 pct. 1 lit. j și art.126 alin. 1 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește timbrajul, instanța constată că taxa judiciară de timbru a fost achitată.
În conformitate cu dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata de timp necesară soluționării prezentei cauze la 1 lună.
În conformitate cu prevederile art. 258 Cod procedură civilă raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosar pentru dovedirea existenței creanței pretinse de la debitoare, a caracterului cert, lichid și exigibil al acesteia, precum și existența raporturilor juridice dintre părți, apreciind-o ca fiind concludentă și admisibilă pentru soluționarea cauzei.
Instanța ia act că debitoarea nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare.
Nemaifiind probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.02.2015 sub nr._, creditoarea M. G. Services International S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea C. T. Trei Sute Unu S.R.L., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea debitorului la plata sumei de 4.363,88 lei, contravaloarea serviciilor prestate, a sumei de 759,16 lei, reprezentând cuantumul penalităților de întârziere, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data redactării prezentei cereri, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, între părți s-a încheiat contractul de publicitate nr. 2007, prin care furnizorul s-a angajat să furnizeze către beneficiar servicii de difuzare a unor spoturi publicitare radio, în condițiile stabilite între părți. Beneficiarul, in schimb, s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor în conformitate cu prevederile art. 4 și în condițiile cuprinse în art. 6 din contract. Campania de difuzare a spoturilor a fost stabilită pentru perioada 18.06._14.
În temeiul contractului nr. 2007/17.06.2014, furnizorul a emis, pentru serviciile prestate în perioada campaniei, respectiv iunie-iulie-august 2014, factura nr._ la data 30.06.2014, în valoare de 738,61 lei, factura fiscală nr._, la data de 28.07.2014, în valoare de 1.827,10 lei și factura fiscală nr._, la data de 28.08.2014, în valoare de 1.798,17 lei, potrivit fisei de cont atașate.
Creditoarea a învederat că facturile au fost acceptate la plată, în cuantumurile pentru care a fost emise, expres, prin aplicarea semnăturii de primire și stampilei societății pe acestea.
Creditoarea a arătat că debitorul nu a efectuat plata soldului restant până în prezent, astfel că la suma de plată din facturile fiscale mai sus menționate se adaugă penalități de întârziere, calculate conform prevederilor contractuale din art. 6 din Contractele de Publicitate: „ În cazul neachitării facturii fiscale în condițiile prevăzute mai sus, Furnizorul va impune penalități de 0.1% zi de întârziere din valoarea facturilor neachitate și va putea suspenda derularea campaniei publicitare în derulare sau viitoare, fără a mai înștiința Beneficiarul."
De asemenea, a indicat că penalitățile de întârziere au fost calculate de la data scadenței și până la data redactării prezentei cereri, respectiv 25.02.2015, iar scadența facturilor este stabilită în contract și în cuprinsul fiecărei facturi fiscale, acestea prevăzând expres „Termen de plată" de aproximativ 30 de zile de la data emiterii facturii, precum și în cuprinsul fisei de evidență contabilă atașate, astfel: - factura fiscală nr._/30.06.2014 scadentă la data de 30.07.2014, factura fiscala nr._/28.07.2014 scadentă la data de 27.08.2014, factura fiscală nr._/28.08.2014 scadentă la data de 27.09.2014.
A menționat și faptul că a încercat să rezolve pe cale amiabilă diferendul creat cu debitoarea în legătură cu neachitarea facturilor fiscale, în acest sens trimițând acesteia o somație la data de 06.02.2015 prin care i s-a pus in vedere să achite debitul în termen de 15 zile de la data primirii acesteia, însă fără succes.
Creditoarea a apreciat că deține împotriva debitorului C. T. Trei Sute Unu S.R.L. o creanța certă, lichida și exigibilă ce reprezintă obligația de plata a unor sume de bani care rezulta din contract comercial, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1.013 din N. C. proc. civ.
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1.013 si urm. Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, creditoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: Contractul de publicitate nr. 2007/17.06.2014, factura fiscala nr._/30.06.2014, nr._/28.07.2014, nr._/28.08.2014, fișa debitorului C. T. Trei Sute Unu S.R.L., dovada expedierii somației, fișa cu modul de calcul al penalităților de întârziere, Extras Registrul Comerțului privind creditoarea.
Debitoarea nu a depus întâmpinare și nu a solicitat probe în apărare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Admisibilitatea unei somații de plată întemeiata pe prevederile art. 1013 Cod procedură civile este supusă dovedirii de către creditor a următoarelor condiții cumulative: existența unei creanțe certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Cercetând actele dosarului sub aspectul condițiilor de admisibilitate mai sus invocate, instanța constată următoarele:
În ceea ce privește prima condiție, respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită prin somație să fie născută dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris însușit de părți sub semnătură instanța constată că este îndeplinită.
La data de 17.06.2014, între reclamanta M. G. Services International S.R.L., în calitate de prestator de servicii, și debitoarea C. T. Trei Sute Unu S.R.L, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 2007, prin care, urmau să fie prestate servicii de difuzare clipuri publicitare, iar în sarcina pârâtei a luat naștere obligația de a plăti contravaloarea lor.
Reclamanta a prestat serviciile menționate în cuprinsul facturilor nr._/30.06.2014, nr._/28.07.2014, nr._/28.08.2014 emise în perioada stabilită prin art. 3.1 din contract, fila 11, 18.06._14, în valoare totală de 4363,88 lei, care fac dovada îndeplinirii obligațiilor de creditoare, filele 17-19.
În ceea ce privește condiția certitudinii creanței creditoarei, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 662 alin. 2 Cod procedura civila, creanța certă este aceea a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Prin urmare, în aprecierea instanței ceea ce conferă caracter cert unei creanțe este constatarea acesteia într-un act scris semnat de debitor.
În speța de față, instanța constată că este îndeplinită această condiție deoarece contractul menționat a fost semnate de debitoare.
În ceea ce privește caracterul lichid al creanței, instanța constată că, potrivit art. 662 alin. 3 Cod procedura civila, o creanță este lichidă când atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
Analizând conținutul contractului încheiat între părți rezultă că părțile prin acordul lor de voință au înțeles să determine valoarea exactă a debitului, care este individualizata în mod expres valoarea obligației datorate de debitoare.
Prin urmare, instanța constatând că, la dosarul cauzei, există clar individualizat cuantumul datoriei debitorului, consideră că și cea de-a patra condiție cumulativă a admisibilității unei ordonanțe este îndeplinită.
În ceea ce privește ultima condiție, respectiv aceea a exigibilității obligației, instanța constată următoarele:
Exigibilitatea unei obligații echivalează cu ajungerea ei la termen, respectiv cu momentul în care un creditor poate să solicite debitorului executarea acesteia de bunăvoie, putând, însă, să apeleze în caz de nevoie (în caz de neexecutare) la forța de constrângere a statului prin intermediul formulării unei acțiuni în justiție.
Analizând înscrisurile depuse de creditoare la dosarul cauzei, instanța constată că termenul de plată a sumei de 4363,88 lei, contravaloare servicii prestate a ajuns la scadență, ceea ce înseamnă că, la data introducerii acțiunii, respectiv 27.02.2015, termenul de scadență era deja împlinit.
Prin urmare, termenul de scadență a acestora fiind îndeplinit, instanța consideră că cerința cumulativă a exigibilității creanței este îndeplinită în speță.
Instanța va constata că debitoarea nu a executat obligația de a achita contravaloarea serviciilor prestate de către creditoare, decurgând din contractul valabil încheiat de părți, fără ca să dovedească faptul că neexecutarea se datorează vreunei împrejurări de natură a o exonera de răspundere și va admite cererea formulată de creditoare, considerând-o întemeiată, astfel că, procedând la verificarea temeiniciei pretențiilor reclamantei, va constata că debitoarea datorează suma aferentă facturilor sus menționate în cuantum de 4363,88 lei.
În considerarea caracterului contractual al raporturilor juridice derulate de către părți, instanța va reține că debitoarea datorează pentru neîndeplinirea la scadență a obligațiilor de plată a contravalorii produselor livrate daune interese moratorii, menite să sancționeze pe debitor pentru încălcarea obligației și totodată să repare prejudiciul suferit de creditor pentru întârzierea în executarea acesteia.
Operațiunea de evaluare a prejudiciului, în această ultimă ipoteză, este realizată de către părți, prin stabilirea obligației de plată a penalităților de întârziere, în considerarea art. 6 alin. 6.2 din contractul nr. 2007/17.06.2014, în cazul neefectuării plății la termen, reclamanta poate percepe o penalitate de 0,1% pe zi de întârziere, calculată asupra sumei scadente, până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Astfel, în baza textelor legale menționate și în temeiul clauzelor penale cuprinsă în contracte, instanța urmează a reține că, în speță, s-a făcut dovada existenței în patrimoniul creditoarei a unei creanțe certe, lichide și exigibile, care este constatată printr-un contract, coroborat cu facturile fiscale, și ținând seama de faptul că potrivit art. 1270 cod civil, convențiile legale încheiate au putere de lege între părțile contractante, acestea dobândind drepturi și obligații pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credință, conform art. 1170 Cod civil, în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora și dispozițiile art. 1480 Cod civil, conform cărora debitorul este ținut sa își execute obligațiile cu diligenta pe care un bun proprietar o depune in administrarea bunurilor sale, afara de cazul in care prin lege sau prin contract s-ar dispune altfel, instanța va admite acțiunea reclamantei și va obliga debitoarea la plata sumei de 4363,88 lei, contravaloare servicii prestate și a penalităților de întârziere convenționale în cuantum de 759,16 lei, penalități de întârziere calculate de la scadență și până la data introducerii cererii.
În scopul executării obligațiilor de plată, instanța va fixa un termen de plată de 30 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe.
În conformitate cu prevederile art. 453 Cod procedura civila, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenții să-i plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părțile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil și sunt compuse în principiu din: taxa de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei și onorariul de expert, etc..
Efectuarea tuturor cheltuielilor amintite mai sus trebuie dovedită prin înscrisuri depuse în acest sens la dosarul cauzei de partea care a solicitat prin cererea de chemare în judecată sau cerere reconvențională ori întâmpinare obligarea la plată a părții ce a căzut în pretenții.
Cercetând din acest punct de vedere actele depuse la dosar de către reclamanta, instanța constată că există la dosar înscrisuri din care rezultă efectuarea unor cheltuieli de către aceasta în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, motiv pentru care, având în vedere faptul că, în speța de față, debitoarea este partea care a căzut în pretenții, va admite cererea reclamantei și, prin urmare, va obliga parata să plătească în favoarea reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de creditoarea M. G. Services International S.R.L., cu sediul ales la S.C. Top Factoring S.R.L. în București, ..21, ., J_, CUI RO13869251, în contradictoriu cu debitoarea C. T. Trei Sute Unu S.R.L, cu sediul în Ploiești, ., J. Prahova, J_, CUI_.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 4363,88 lei, contravaloare servicii prestate, și a sumei de 759,16 lei, penalități de întârziere calculate de la scadență și până la data introducerii cererii, în termen de 30 zile de la comunicare.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare în 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 01.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.A.C/Thred.EV
4 ex.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 2408/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Actiune in regres. Sentința nr. 2347/2015. Judecătoria... → |
|---|








