Obligaţie de a face. Sentința nr. 5521/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5521/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 5521/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5521
Ședința publică din data 07.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. G.
GREFIER: Ș. G.
Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe reclamantul D. A.-M. în contradictoriu cu pârâtul D. P.-M. având ca obiect obligația de a face.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 23.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 30.06.2015, apoi la data de 07.07.2015 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 10.07.2014, sub nr._, reclamantul D. A.-M., în contradictoriu cu pârâtul D. P.-M., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fie obligat pârâtul, în calitate de vânzător, la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul nr.21 din București, ., ., . către reclamant, în calitate de cumpărător, și, în subsidiar, obligarea pârâtului la plata sumei de 38.000 lei, reprezentând dublul sumei achitate de către reclamant pârâtului, precum și la plata dobânzii legale calculate pe fiecare zi de întârziere de la data obligației de plată a sumei datorate până la data efectivă a plății.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în fapt, că la data de 10.06.2014, pârâtul a semnat o declarație pe propria răspundere, ce are valoarea unui înscris sub semnătură privată, atestată de avocat și înregistrată în caietul de atestări sub nr. 9/10.06.2014.
Prin înscrisul respectiv, pârâtul s-a obligat că a doua zi de la data la care devine proprietar al apartamentului menționat, să procedeze la vânzarea acestuia către reclamant. Cu toate acestea, nu și-a respectat obligația asumată prin declarația dată pe propria răspundere și, deși pe data de 08.06.2014, a obținut proprietatea asupra imobilului, nu a mai fost de acord cu vânzarea apartamentului către reclamant nici a doua zi, și anume pe data de 09.07.2014, nici la o dată ulterioară.
De asemenea, pârâtul recunoaște că reclamantul i-a plătit suma de_ lei cu titlu de avans, sumă ce urma să se scadă din valoarea contractului de vânzare-cumpărare la data perfectării acestuia.
Reclamantul mai precizează faptul că pârâtul s-a aflat într-o situație critică și a apelat la ajutorul acestuia pentru a-l ajuta să iasă din impas. Apartamentul de care face vorbire era, de fapt, în proprietatea fostelor ICRAL și nu în proprietatea pârâtului. Această instituție i-a dat avertismente repetate pârâtului de a proceda la plata sumelor necesare pentru a deveni proprietar, întrucât este cumpărătorul preferențial la achiziționarea apartamentului ca și fost chiriaș. D. în situația în care acesta va refuza plata sumelor solicitate de ICRAL, apartamentul va fi scos la vânzare către alți cumpărători interesați. După nenumărate avertismente, a venit și un ultimatum din partea ICRAL-ului. Văzut în această situație, pârâtul a conștientizat că își va pierde locuința, întrucât nu avea bani pentru a efectua aceasta tranzacție și va rămâne și fără locuință și cu datorii considerabile la întreținere către Asociația de proprietari. Reclamantul precizează că salariul pârâtului este mic, iar o poprire a salariului pentru sumele datorate i-ar face traiul zilnic aproape imposibil.
Prin urmare, a început să caute ajutorul apropiaților sau a altor persoane dispuse să i-l ofere. Mulți cunoscuți de ai săi i-au propus sa îi dea banii necesari achiziționării apartamentului doar în schimbul proprietății, fără a-i oferi alternativa altei locuințe în aceste condiții pârâtul ar fi rămas tot fără locuința.
Văzându-se în această situație deznădăjduită, pârâtul a apelat la ajutorul reclamantului. Fața de situația dată, reclamantul s-a oferit să îi achite toate datoriile către Asociația de proprietari, să îi dea banii necesari pentru achitarea apartamentului către ICRAL și să plătească orice taxe ar fi fost necesare, toate aceste sume ridicându-se la valoarea de_ lei, sumă pe care deja a achitat-o. Pârâtul s-a obligat să îi transfere dreptul de proprietate asupra apartamentului, în schimbul sumei de_ euro și a sumei de_ lei achitată, sume care îi asigurau achiziționarea unei locuințe. Nu în ultimul rând, reclamantul precizează faptul că starea actuală a imobilului în discuție este precară, necesitând investirea unor sume considerabile în vederea renovării. Până când pârâtul urma să își achiziționeze o nouă locuință, acesta urma să locuiască în același apartament ca până acum. Pârâtul a acceptat ajutorul oferit de reclamant, având în vedere că a fost prima ofertă primită, care îi oferea posibilitatea obținerii proprietății asupra unui imobil. Toate aceste aspecte pe care le-a menționat reclamantul, trebuiau consemnate și semnate în conținutul unei noi declarații, pe care pârâtul a refuzat să o mai semneze după ce s-a văzut proprietar al apartamentului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1516, 2386 Cod Civil.
Reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri filele 5-11.
La data de 01.09.2014, prin serviciul registratură, a fost depus la dosar în copie contractul de împrumut .
La data de 02.09.2014, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant, iar în subsidiar obligarea la plata sumei de_ lei, dublul sumei de_ lei rezultat din declarația depusă de către reclamat, cerere ce o consideră netemeinică și nelegală. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâtul a arătat că prin contractul de împrumut încheiat în data de 10.06.2014 cu reclamantul D. A.-M. au convenit ca acesta să-i împrumute suma de_ lei pentru achiziționarea apartamentului din proprietatea statului în care a locuit cu chirie ce a valorat_,19 lei, stabilind ca dată de restituire 10.06.2015 fără alte obligații cu specificația că împrumutătorul nu va putea solicita restituirea sumei împrumutate înainte de termenul stabilit de părți.
Pârâtul a precizat că această convenție nu a fost anulată, sau înlăturată în vreun mod, astfel că declarațiile invocate de către reclamant sunt neconcludente, întrucât nu le cunoaște, nu le-a văzut și nu le-a semnat niciodată astfel că nu pot fi luate în considerare de către instanța de judecată fiind considerate înscrisuri cu caracter unilateral ce nu-și poate produce efectele, întrucât nu și le-a însușit prin confirmare în nici un mod, din moment ce exista o obligație derivată din contractul de împrumut.
Pârâtul a specificat că este necesar să se constate că reclamantul în cererea sa de chemare în judecată susține că pe data de 08.06.2014, acesta ar fi obținut proprietatea asupra locuinței sale moment în care pe data de 09.06.2014 ar fi fost obligat să-i vândă acestuia apartamentul prin prezentarea la notar pentru legalizarea înstrăinării, ori pe data de 10.06.2014 aceștia au încheiat contractul de împrumut pentru suma de_ lei sumă stabilită de către reclamant pentru achiziționarea apartamentului care a costat_,19 lei.
Aspectele precizate de reclamant în cererea sa cu privire la buna sa credință și bunele lor relații, nu-și pot regăsi confirmarea în această cerere întrucât nu face ici o vorbire de contractul de împrumut intervenit între aceștia, pe care îl recunoaște și pe care îl respectă în termenii cuveniți de aceștia chiar dacă suma ce este precizată în contract depășește cu mult suma de achiziționare a apartamentului, deci buna sa credință nu o poate justifica.
Pârâtul a mai arătat că din cele 2 declarații depuse la dosar de reclamant în care una este nesemnată iar a doua poartă o semnătură pe care nu o recunoaște deoarece nu a avut niciodată o discuție cu privire la efectuarea unor astfel de înscrisuri, în afară de contractul de împrumut, care foarte curios poartă aceiași dată cu acesta, ca atare, a înțeles să respecte clauzele convenției sub semnătură privată care este un act bilateral și pe care legea la rândul său îl apără și să restituie suma de_ lei până la data de 10.06.2015.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
În dovedire, pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu, expertiza de specialitate și proba cu martori.
La data de 20.11.2014, prin compartimentul registratură, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivare, reclamantul a arătat că pârâtul recunoaște faptul că a primit de la acesta suma de 19.000 lei, ceea ce acesta contesta este actul în baza căruia au fost remiși acești bani, susținând că acești bani au fost împrumutați în baza contractului de împrumut încheiat între părți. Pârâtul mai arăta că în contractul de împrumut a fost menționat ca și termen de restituire data de 10.06.2015, iar până la acea dată împrumutătorul nu va putea solicita restituirea sumei împrumutate.
În primul rând, a rugat instanța de judecată să observe faptul că pârâtul recunoaște și în fata domniei voastre faptul că a primit de la acesta suma de 19.000 lei.
În al doilea rând, a rugat să se observe că obiectul prezentului dosar îl constituie suma de bani acordată de acesta în baza declarației nr. 9/10.06.2014, obligația de plată a pârâtului izvorând din acest ultim document menționat.
Reclamantul a precizat faptul că a încheiat cu pârâtul două acte succesive, ambele atestate de avocat. Este vorba despre declarația pe proprie răspundere a pârâtului din data de 10.06.2014 și înregistrata în caietul de atestări al avocatului sub nr. 9, prin care recunoaște că a primit suma de bani menționată, precizând modul în care urma să folosească suma de bani și asumându-și anumite obligații, acceptând în același timp și o clauză penalizatoare în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate. De asemenea, la aceeași data a semnat cu pârâtul și un contract de împrumut, atestat de avocat sub nr. 10, prin care într-adevăr se prevedea că îl împrumută pe pârât, pe o perioadă de 1 an.
După cum se poate observa, este vorba despre doua acte juridice distincte. Stabilise cu pârâtul a-i împrumuta încă 19,000 lei, pentru ca în cazul în care găsește o garsoniera care să corespunda cerințelor și necesităților sale, să aibă o sumă disponibilă în vederea încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare, urmând ca după aceea să îi furnizeze și diferența pentru a finaliza actele. Astfel încât, a încheiat cu pârâtul și un contract de împrumut pentru altă sumă de bani, iar în contractul de împrumut a menționat un termen de restituire mai mare, întrucât nu mai exista nici o altă condiționare, în cazul în care celelalte obligații ar fi fost respectate. A decis să semneze ambele acte în aceeași zi pentru a economisi timp și a nu se întâlni în mai multe zile.
A reiterat cele deja arătate în sensul că obiectul prezentului dosar îl constituie obligația de restituire a sumei de bani izvorâtă din declarația pe propria răspundere și nu din contractul de împrumut. Mai mult decât atât, în declarație este menționat și scopul în care urma să se folosească suma de bani, dovedind prin înscrisuri faptul că banii au fost folosiți astfel cum s-a consemnat. De altfel, și pârâtul în întâmpinare a recunoscut că a primit 19.000 lei și că i-a utilizat după cum a arătat deja. Din toate acestea reiese că este vorba despre suma de bani primită în baza declarației, pârâtul însuși recunoscând în întâmpinare toate acestea.
În întâmpinarea formulată, pârâtul vorbește despre faptul că nu a fost anulată sau înlăturată în vreun mod convenția încheiată, respectiv contractul de împrumut. În primul rând, această discuție nu face obiectul prezentului dosar. Indiferent de motivele pe care le are pârâtul, validitatea unui act nu poate fi contestata prin nerecunoașterea actului. Nerecunoașterea actului nu echivalează cu contestarea acestuia, astfel cum înțelege să procedeze pârâtul.
Reclamantul a mai specificat faptul că pârâtul mai susține că declarația pe proprie răspundere pe care își întemeiază acțiunea nu este concludenta, nu are cunoștință de existenta ei și nici nu a semnat-o vreodată. Aceste susțineri ale pârâtului sunt total neadevărate, demonstrând intenția sa de a induce și instanța de judecata în eroare, după ce a procedat la inducerea acestuia în eroare, prin promisiuni ce nu se intenționau a fi respectate și prin susținerea unor neadevăruri, procedând similar și la momentul prezentei. După cum se poate observa, acesta este un comportament constant al pârâtului, fiind modalitatea prin care acesta reușește sa își atingă obiectivele.
Lipsa de adevăr a celor arătate de pârât poate fi dovedită cu proba testimonială, depoziția martorului putând fi o dovada în plus a faptului că pârâtul a semnat declarația pe care “nu a văzut-o niciodată"*.
Pârâtul poate solicita o expertiza grafoscopică pentru a demonstra faptul că nu este semnatar al declarației din care rezulta suma datorată. Până la proba contrara, semnătură îi aparține, actul fiind însușit de acesta. Reclamantul a considerat că o expertiza grafoscopică ar fi utilă în cauza, pentru a se dovedi modul în care pârâtul cu atâta ușurința susține neadevăruri, formând astfel o imagine mai amplă instanței de judecata asupra pârâtului și întărind tot ceea ce a arătat.
În ceea ce privește cealaltă declarație la care face referire pârâtul, reclamantul a precizat faptul că și de aceasta are cunoștința, întrucât, s-au întâlnit pentru a o semna, în final, acesta refuzând semnarea documentului, cu toate că acel act proteja interesele sale. Prin depunerea la dosarul cauzei, nu a intenționat decât să probeze veridicitatea celor susținute de el, faptul că nici o clipă nu a intenționat prejudicierea pârâtului (din contra, a dorit o satisfacere a intereselor reciproce, fără a afecta în vreun fel nici o parte) și lipsa de cooperare a pârâtului prin schimbarea radicala a atitudinii sale după primirea sumei de bani ce i-a fost necesara, manifestată și prin refuzul de a mai semna această ultimă declarație.
A mai arătat că pârâtul precizează că, în cererea de chemare în judecata, a susținut, în mod greșit, ca pe data de 08.06.2014, a obținut proprietatea asupra imobilului. Este vorba despre o eroare materiala ce s-a strecurat în conținutul cererii de chemare în judecata, data ce s-a vrut a fi menționata este 08.07.2014. Pârâtul face aceasta referire la data greșit menționată, fără a pune în discuție nici o clipa îndeplinirea obligațiilor asumate. De altfel, din documentele depuse de acesta la dosarul cauzei, reiese că a intrat în proprietatea imobilului pe data de 20.06.2014 și nu pe data de 08.07.2014, cum a crezut, obligația sa fiind scadenta de pe data de 21.06.2014 și nu de pe data de 09.07.2014, deci, mai devreme decât a apreciat.
A mai arătat că pârâtul neagă existența unor bune relații între părți pe care acesta a invocat-o. Pentru a lămuri instanța, acesta a făcut referire la existenta unor bune relații anterior semnării documentelor în cauza. Cât timp pârâtul a avut nevoie de ajutorul său au existat niște relații bune și aparent de prietenie. După ce a obținut suma de bani de care avea nevoie și-a schimbat brusc comportamentul și atitudinea față de acesta, relațiile lor deteriorându-se după acest moment. Dacă nu ar fi existat niște relații de o aparență prietenie, în mod evident nu i-ar fi remis pârâtului, suma de bani, reprezentând economiile sale cu greu strânse.
A mai specificat că în continuare, pârâtul vorbește despre contractul de împrumut, ca despre actul pe care el îl recunoaște, ca și cum voința sa ar avea putere în stabilirea valabilității actelor. Actele sunt sau nu valabile, în funcție de ce acte apreciază pârâtul că trebuie sau nu recunoscute de el, acționând ca și cum deciziile sale au putere de lucru judecat. Nu înseamnă că dacă pârâtul nu recunoaște un act, nu mai are obligațiile pe care și le-a asumat la semnarea acestuia.
De asemenea, pârâtul neagă buna sa credința pe motiv că suma acordată depășește cu mult suma de achiziționare a apartamentului de la ICRAL. Pârâtul continua a face aceleași afirmații neadevărate. După cum se poate observa din declarația pe propria răspundere, suma remisă pârâtului este defalcată în obligațiile pe care acesta le avea de achitat. Astfel, pe lângă banii ce îi erau necesari pentru a achita imobilul, trebuia achitată și datoria pe care o avea la întreținere și alte taxe notariale în vederea achiziționării apartamentului. De altfel, și administratorul asociației de proprietari recunoaște că datoria dlui. D. M. a fost achitată de acesta. Prin urmare, banii primiți i-au fost necesari pentru a-și achita o . datorii în vederea obținerii proprietății asupra imobilului. Așadar, nu buna sa credința poate fi pusă la îndoială, ci a sa, întrucât neaga faptele așa cum s-au petrecut acestea, în ciuda tuturor dovezilor existente și a documentelor semnate și asumate. Pârâtul nu a negat faptul ca banii primiți de la acesta i-a folosit pentru achiziționarea apartamentului de la ICRAL, ci considera că nu toți i-au fost necesari în acest scop, fără a menționa și de restul datoriilor pe care le-a avut și pe care i le-am achitat.
Reclamantul a specificat că pârâtul invoca faptul că imobilul nu este înscris în Cartea Funciara, motiv pentru care nu poate fi obligat sa îi transmită dreptul de proprietate. A precizat faptul că în înțelegerile verbale pe care le-a avut, urma ca acesta să achite toate taxele necesare în vederea intabulării în Cartea Funciară, întrucât acesta nu are bani. Acesta este motivul pentru care nu a procedat încă la îndeplinirea obligațiilor sale, de a își înscrie imobilul în Cartea Funciară, în calitate de proprietar, conform legii.
Acest fapt dovedește cele susținute de acesta în cererea de chemarea în judecată și vine în sprijinul tuturor celor arătate, și anume că pârâtul nu avea banii necesari de a obține proprietatea bunului imobil și că, în mod disperat a apelat la ajutorul mai multor persoane, pentru a nu rămâne fără locuința și a ajunge să stea pe . din partea Icral, cât și din partea Asociației de proprietari), acesta fiind singura persoana care i-a făcut o oferta ce ii permitea achiziționarea unei alte locuințe.
Iar după toate acestea, vorbește despre lipsa sa de bunăvoință, când în comportamentul său se observa o intenție clara de inducere în eroare, în ciuda ajutorului real pe care a vrut sa i-l ofere, chiar dacă exista un avantaj reciproc, cum de altfel, este și firesc în orice tranzacție, mai ales, intervenita ca urmare a unei negocieri directe, urmată de o înțelegere reciprocă asumată. A precizat că el și-a îndeplinit obligațiile pe care i le-a asumat până la acest moment pârâtul fiind cel care le-a încălcat cu prisosință și care mai și neagă existenta lor.
Pentru toate aceste motive, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și în principal, să se oblige pârâtul, în calitate de vânzător, la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul nr. 21 din București, ., ., ., către reclamant, în calitate de cumpărător, iar în subsidiar, să se oblige pârâtul la plata către acesta a sumei de 38.000 lei și a dobânzii legale aferente calculate de la data obligației de plata a sumei datorate până la data efectivă a plății.
La data de 24.11.2014, prin compartimentul registratură, au fost depuse la dosar relațiile solicitate de către instanță de la DITL Sector 6.
La data de 07.04.2015, prin compartimentul registratură, au fost depuse la dosar relațiile solicitate de către instanță de la Secția 21 Poliție.
La data de 29.04.2015, prin compartimentul registratură, au fost depuse la dosar note scrise de către reclamant.
La data de 25.05.2015, prin compartimentul registratură, pârâtul a depus la dosar concluzii scrise.
La data de 19.06.2015, prin compartimentul registratură, reclamantul a depus la dosar completare a concluziilor scrise.
Analizând actele dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit înscrisului sub semnătură privată intitulat ,, Declaratie,, datat de 10.06.2014, atestată de avocat sub nr.9/10.06.2014, semnat de pârât, acesta a s-a obligat să vândă reclamantului apartamentul nr. 21, situat București, ., . ,, a doua zi de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare cu ICRAL,,(f.5).
Pârâtul arată că a împrumutat de la reclamant suma de 19.000 lei, iar ca urmare perfectării vânzării-cumpărării între părti, suma împrumutată urma să se scadă din valoarea contractului ce se va încheia. In cazul în care nu va vinde apartamentul către reclamant la termenul menționat, pârâtul se obliga să restituie reclamantului dublul sumei împrumutate.
La aceeași dată, 10.06.2014, parțile au incheiat și un contract de împrumut potrivit cu care paratul a primit de la reclamant cu titlu de împrumut suma de_ lei pe care se obliga să o restituie în termen de 1 an, începând cu data de 10.06.2014 pană la data de 10.06.2015. Conventia a fost atestată de avocat sub nr.10/10.06.2014. (f.36)
Reclamantul a solicitat instanței, în pricincipal, să fie obligat pârâtul, în calitate de vânzător, la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul nr.21 din București, ., ., . către reclamant, în calitate de cumpărător, în subsidiar, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 38.000 lei, reprezentând dublul sumei achitate de către reclamant pârâtului, precum și la plata dobânzii legale.
Este de principiu că, în sarcina promitentului vânzător se naște o obligație de a face, respectiv de a vinde în viitor bunul, iar în favoarea promitentului-cumpărător se naște un drept de creanță corelativ, acesta nedobândind un drept real asupra bunului.
Potrivit art.1516 Cod Civil, (1) creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă exactă și la timp a obligației. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației;2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.
Din coroborarea prevederilor legale rezultă că, în măsura în care promitentul vânzător refuză îndeplinirea obligației de a face care s-a născut din promisiunea de vânzare-cumpărare, respectând principiul executării în natură a obligațiilor, titularul dreptului de creanță poate solicita instanței să ]l oblige să execute întocmai obligația.
Cu toate acestea, pentru a pronunța o astfel de hotărâre este necesară îndeplinirea tuturor celorlalte condiții de validitate in ceea ce privește promisiunea făcută de vânzator, lipsind numai consimțământul vânzătorului de a perfecta vânzarea, care poate pe această cale să fie obligat de către instanța de judecată să încheie actul.
Pentru a produce efecte juridice, promisiunea unilaterala venită de la vânzător a trebuie sa conțină toate elementele esențiale ale contractului de vanzare-cumpărare, întrucat potrivit art. 1182 alin. (2) din Noul Cod Civil, este suficient ca partile sa convina asupra „elementelor esentiale ale contractului” pentru ca acesta sa fie incheiat in mod valabil, elementele secundare putand fi convenite ulterior.
Inscrisul sub semnătură privată asumat de pârât prin semnătura depus la fila 5 dosar, nu poate fi interpretat ca o promisiune unilaterală făcută de acesta reclamantului, de a-i vinde în viitor apartamentul, întrucât lipsește prețul (echivalentul datorat de cumpărător în schimbul lucrului transmis), care este de esența vânzării .
Potrivit art.1650 cod civ.(1) Vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preț pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească.
Prețul trebuie să îndeplinească conditțile prevăzute de art.1660 cod civ. respectiv constă într-o sumă de bani, să fie serios și determinat sau cel puțin determinabil.
Potrivit art. 1.661. cod civil - Vânzarea făcută pe un preț care nu a fost determinat în contract este valabilă dacă părțile au convenit asupra unei modalități prin care prețul poate fi determinat ulterior, dar nu mai târziu de data plății și care nu necesită un nou acord de voință al părților.
Art. 1.662. Cod civ . reglementează posibilitatea determinării prețului de către un terț, respectiv una sau mai multe persoane desemnate potrivit acordului părților.
Ori, din probele administrate in cauză, reiese că pârâtul nu a cerut un preț pentru apartamentul promis spre vânzare către reclamant, nici nu s-a probat existenta unei convenții a părților (concomitentă ori subsecventă) cu privire la determinarea prețului în modalitatea reglementată de art.1661, 1662 cod civ.
Înscrisul sub semnătură privată intitulat tot ,,declarație,, depus la fila 6 dosar, semnat doar de reclamant, potrivit cu care pârâtul se obligă să primească de la reclamant pentru apartament un preț de 25.000 euro, nu are valoare juridică nefiind asumată de acesta prin semnătură, faptul că reclamantul a oferit acest preț nu înseamnă că s-a stabilit un preț al vânzarii, întrucât oferta de preț făcută de reclamant nu s-a întâlnit cu acceptarea acestei oferte de către pârât, potrivit art.1196 cod civ.
Prin urmare, apreciind că pârâtul nu a făcut reclamantului o promisiune de vânzare valabilă juridic, întrucât un astfel de act este nul în lipsa unui element esential al contractului-prețul bunului vandut, instanța nu îl poate obliga pe pârât să vândă reclamntului apartamentul în litigiu.
Instanța apreciază că înscrisul de la fila 5 are numai valoare unui antecontract de imprumut, convenție ce a îmbrăcat forma cerută de lege prin incheierea de către parți a Contractului de împrumut, din data de 10.06.2014, potrivit cu care paratul a împrumutat suma de_ pe trebuie să restituie în termen de un an de la dat încheierii actului.
Prin urmare, suma de_ lei (din inscrisul de la fila 5) nu are natura de arvună confirmatorie, iar reclamantul nu este îndreptătit la dublul arvunei date în condițiile art.1544, alin.2 Cod Civil, întrucât nu poate declara rezoluțiune unui contract care nu există, pârâtul nu a făcut reclamantului o promisiune de vânzare valabilă juridic, actul sub semnătură privată fiind nul în lipsa unui element esențial -prețul bunului vândut.
Nici in contextul alin.3, reclamantul nu poate cere repararea prejudiciului, întrucât instanța nu îl poate obliga pe parat să îi vândă apartamentul în temeiul unui simplu înscris, care nu s-a făcut cu respectarea condițiilor de validitate in ceea ce privește obligația pe care o constată, fiind unanim acceptat că o vânzare fără stabilirea prețului cerut pentru transimiterea proprietății bunului vândut din patrimoniul vânzătorului în cel al cumpărătorului, nu este o vânzare valabilă.
Reclamantul mai invoca în sustinerea cererii și prevederile art.2386 cod civ. ce reglementează ipotecile legale, normă de drept fără incidenta în speța dedusa judecății.
Văzând starea de fapt anterior reținută și temeiurile de drept invocate, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată, atât in ceea ce priveste capătul principal, cât și în ceea ce privește capătul de cerere formulat în subsidiar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul D. A.-M., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 6 în contradictoriu cu pârâtul D. P.-M., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 6.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti.
Pronunțată în ședința publică, azi 07.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. AndreiGeorgiana Ș.
Red. AG/ Tehn. ȘG
4 ex/17 .07.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6676/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5518/2015. Judecătoria... → |
|---|
