Plângere contravenţională. Sentința nr. 5282/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5282/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 5282/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5282
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: I. L. T.-D.
GREFIER: C. I. T.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională – perimare privind pe contestatorul P. S. în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A.-CESTRIN.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, contestatorul P. S. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A.-CESTRIN anularea procesului-verbal . nr._ / 21.03.2012, ca fiind nelegal, netemeinic și lovit de nulitate.
În susținerea cererii, contestatorul a depus la dosar copie după cartea de identitate și după procesul-verbal ., nr._/21.03.2012.
Prin sentința civilă nr. 5397/22.11.2012 Judecătoria B. a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Prin sentința civilă nr. 2267/04.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu s-a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Prin sentința civilă nr. 7339 din data de 10.09.2013 Judecătoria Sectorului 6 București a admis plângerea contravențională formulată și a dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012.
La data de 02.10.2013 pârâta C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A.-CESTRIN a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 7339/10.09.2013, recurs prin care s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 6 București.
Examinând cu prioritate, conform art. 248 Cod proc.civilă, excepția perimarii cererii, instanța reține următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 05.05.2014, dată la care a fost suspendată judecarea cauzei întrucât niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la soluționarea cauzei și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, iar potrivit art. 252 alin. 1 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, nici una dintre părți neformulând cerere de repune a cauzei pe rol în intervalul de 1 an de la data la care a fost suspendată judecarea cauzei întrucât niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la soluționarea cauzei,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării.
Constată perimarea cererii de chemare în judecată privind pe contestatorul P. S., domiciliat în București, sector 6, ., nr. 45 B, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. TDIL / Tehn. TCI
4ex. /02.07.2015.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5278/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6676/2015. Judecătoria... → |
|---|








