Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5513/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5513/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 5513/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5513
Ședința Publică din data de 07.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. G.
GREFIER: Ș. G.
Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe creditoarea S. E. CYPRUS LIMITED în contradictoriu cu debitorul T. A., având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședință din camera de consiliu, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar debitorul nu a depus întâmpinare.
Instanța, verificând competența conform art.131 alin.1 din C.pr.civ., constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în temeiul conform art. 94 pct. 1 lit. j C.pr.civ., art.107, alin. 1 C.pr.civ., art.1015 C.pr.civ. si HG. nr.337/1993.
Conform art.238 din C.pr.civ. instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o lună.
În temeiul art.255 C.pr.civ. și art. 258 C.pr.civ., încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind-o admisibilă, utilă, concludentă, pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.
Instanța ia act că debitorul nu a formulat întâmpinare.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată că
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 21.05.2015, sub numărul_, creditoarea S. E. Cyprus Limited a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitorului T. A..
În motivare a arătat că la data de 23.06.2014 s-a încheiat contractul de cesiune de creanțe nr._ între ORANGE ROMÂNIA S.A., în calitate de cedent și S. E. Limited, în calitate de cesionar, contract prin care s-au transferat drepturile și obligațiile rezultate din mai multe contracte de abonament, printre care și contractul încheiat cu T. A., în calitate de abonat, cu codul de client_, contract prin care ORANGE ROMÂNIA S.A se obliga la furnizarea serviciilor de telecomunicații către beneficiar, în schimbul achitării contravalorii sumei lunare, cu titlu de abonament lunar.
Creditoare a precizat că neachitarea contravalorii facturilor emise în cuantum de 2529,43 RON, a condus la suspendarea contractului și totodată rezilierea lui de către ORANGE ROMÂNIA S.A, ulterior intervenind cesiunea de creanță.
La data de 05.11.2014 creditoarea a transmis către debitor notificarea de cesiune, iar ulterior, s-au transmis alte înștiințări de plată prin care i s-a pus în vedere valoarea debitului și necesitatea îndeplinirii obligațiilor de plată rezultate din contract, somații cărora debitorul nu le-a dat curs. De asemenea, în temeiul art. 1015 C.pr.civ., la data de 04.05.2015 s-a comunicat somația de plată, prin poștă, cu confirmare de primire, înștiințare prin intermediul căreia i s-a pus în vedere debitorului un nou termen de plată.
În continuare creditoarea a precizat că debitorul datorează suma de_,88 lei și este compusă din 2529,43 lei valoare servicii neachitate, 7326,45 lei - penalizări de întârziere de în cuantumul prevăzut în contract (0,5%/zi de întârziere) și taxa de reziliere în valoare de_.02 lei.
În concluzie creditoarea a solicitat admiterea cererii și emiterea ordonanței de plată împotriva T. A. pentru un debit în valoare de_,88 lei, precum și obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1013 și art. 1016 alin 1 C.pr.civ.
În dovedire creditoarea a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri și a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, contract cadru de vânzare-cumpărare de creanțe neperformante încheiat între ORANGE
ROMÂNIA S.A și S. E. Cyprus Limited, reprezentă de S.C. CreditExpress Financial Services SRL, procura încheiata între Cogilane Holdings Limited (actual S. E. Cyprus Limited) și dovada schimbării numelui din Cogilane în S., înregistrarea cesiunii în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, notificare de cesiune din data de 05.11.2015, contractului de abonament încheiat între ORANGE ROMÂNIA S.A și E. A., facturi emise de ORANGE ROMÂNIA S.A., documente de identificare a debitorului T. A., somația de plată din data de 04.05.2015 și confirmarea de primire.
La data de 09.06.2015, creditoarea a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, contract cadru de vânzare-cumpărare de creanțe neperformante între ORANGE ROMANIA S.A., Cogilane Holdings Limited și S.C. Credit Express Financial Services SRL, certificat de schimbare a numelui din COGILANE HOLDINGS LIMITED în S. E. Cyprus Limited, procura încheiata între Cogilane Holdings Limited (actual S. E. Cyprus Limited, certificat emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului referitoare la . SRL, contract de abonament pentru serviciile ORANGE numărul_, contract de abonament pentru serviciile ORANGE numărul_, contract de abonament pentru serviciile ORANGE numărul36203045, contract de abonament pentru serviciile ORANGE numărul_, contract de abonament pentru serviciile ORANGE numărul_, act adițional la contractul de abonament numărul_, facturile JAF_; JAG_; JAG_; JAG_, notificare de Cesiune numărul 784 din 05.11.2014, înregistrarea în Arhiva Electronică de Garanții Reale si Mobiliare nr. SFKLKX_3500.
Debitorul nu a depus întâmpinare.
Cerere legal timbrată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că
Conform dispozițiilor art. 1013 Cod procedură civilă, procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
În temeiul art. 662 alin 2 Cod procedură civilă, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. De asemenea, alin. 3 al aceluiași articol dispune că o creanță este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Conform art. 662 alin. 4 Cod procedură civilă, creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Creditoarea a solicitat obligarea debitorului la plata sumei de_,88 lei și compusă din 2529,43 lei valoare servicii neachitate, 7326,45lei - penalizări de întârziere de în cuantumul prevăzut în contract (0,5%/zi de întârziere) și taxa de reziliere în valoare de_.02 lei.
La dosarul cauzei au fost depuse contract de abonament pentru serviciile ORANGE numărul_, contract de abonament pentru serviciile ORANGE numărul_, contract de abonament pentru serviciile ORANGE numărul36203045, contract de abonament pentru serviciile ORANGE numărul_, contract de abonament pentru serviciile ORANGE numărul_, încheiate de către debitor cu furnizorul de servicii de telefonie mobilă Orange, nefiind cert, raportat la fiecare contract în parte care sunt pretențiile creditoarei.
Facturile fiscale emise de către creditoare, pentru sume cu titlu de abonament și penalități nu au fost acceptate în mod expres prin semnare, de către debitor, astfel că nu relevă o creanță certă, astfel că instanța nu poate verifica doar pe baza acestor înscrisuri realitatea sumelor solicitate de către creditoare cu titlu de debit și penalităti.
Cu privire la obligarea debitorului la plata sumei de_.02 lei, reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale, instanța apreciază că nici această sumă pretinsă de creditoare nu reprezintă o creanță certă. Aceste daune nu rezultă în mod expres din contractele exibate de creditoare și documentul "Clauze contractuale de bază". Deși despre asemenea documente se face vorbire în cuprinsul contractului, lipsesc elemente concrete care să permită constatarea identitații dintre acesta și înscrisurile depus la dosarul cauzei de creditoare. În consecință, instanța apreciază că, pentru probarea susținerilor creditoarei, în acest sens, se impune administrarea unor probe inadmisibile în procedura ordonanței de plată în vederea stabilirii acceptării tacite a facturilor fiscale de către debitor si a întinderii obligațiilor contractuale, proba cu înscrisuri administrată în cauză nefiind concludentă în acest sens.
Interpretarea convenției parților, respectiv determinarea înțelesului exact al clauzelor contractului prin cercetarea manifestării de voință a părților în strânsă corelație cu voința lor interna, în ceea ce privește obligațiile de plata asumate, excede procedurii somatiei de plata.
Prin urmare, fata de starea de fapt expusa anterior nu se poate verifica de catre instanta certitudinea, exigibilitatea si lichiditatea creantei in suma totala de_,88 lei, pe care creditoarea pretinde ca o are pe calea sumara a acestei proceduri.
În cadrul procedurii necontencioase a somației de plată, nu se pot administra probe, judecătorul nu judecă pricina, ci doar examinează cererea privind emiterea unei somații de plată prin prisma înscrisurilor prin care se tinde de către creditoare să dovedească că este în posesia unei creanțe certe, lichide și exigibile și a îndeplinirii de către cererea acesteia a condițiilor de fond prevăzute de art.1013 Cod proc. civ.
Intrucat instanta și-a format convingerea ca pretentiile creditoarei pot fi solutionate numai pe calea dreptului comun in condițiile administrarii de probe incompatibile cu acesta procedura speciala, urmeaza a respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de creditoarea S. E. CYPRUS LIMITED, cu sediul în Arch. Makariou III, 195, Neocleous House, Limassol, Cipru, HE_, prin administrator S.C. Creditexpres Financial Services S.R.L., cu sediul în București, Calea Ș. V., nr. 133, clădirea Central Business Park, corp B, ., J40/_/2007, CUI RO21939587 în contradictoriu cu debitorul T. A., cu domiciliul în București, Prelungirea G. nr.25, sector 6.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare /înmânare, cererea se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată in ședința publica azi, 07.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. G. Ș. G.
Red. AG/ Tehn. ȘG
4 ex/ 10.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5518/2015. Judecătoria... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5337/2015.... → |
|---|








