Obligaţie de a face. Sentința nr. 1252/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1252/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 1252/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1252
Ședința publică de la data de 16.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. D.
GREFIER: M. A.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect obligație de a face, privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . SRL PITEȘTI.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 09.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16.02.2015.
După deliberare,
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. la data de 19.03.2014, sub nr._, reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . SRL PITEȘTI, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea contractului de închiriere de autovehicule nr. 6858 din data de 12.05.2010; să fie obligată pârâta la respectarea dreptului de folosință și a posesiei autovehiculului marca Peugeot, având . VF3G-J9HWC8J062697, conform art. l din contract, sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 300 de lei pentru fiecare zi de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 12.05.2010, între părți s-a încheiat Contractul de închiriere de autovehicul nr. 6858, ce are ca obiect, potrivit art. 1 „cedarea de către proprietar utilizatorului în regim de închiriere a dreptului de folosință și a posesiei asupra vehiculului descris mai sus, pe o perioadă determinată contra plății periodice a ratei de chirie în conformitate cu prezentul contract și cu prevederile legale.”
La semnare, s-a avut în vedere o valoare de intrare în contract de 8571 euro, o valoare a primei rate de 1955,09 euro, o valoare a restului ratelor(începând cu a doua) de 240,69 euro și un număr de 48 de rate.
Pentru predarea de către proprietar către chiriași s-a stabilit data de 21.05.2010, urmând ca predarea de către chiriaș către proprietar să se facă la data de 20.05.2014.
La aceeași dată la care s-a încheiat contractul, s-a semnat Actul Adițional nr. l, care conține procesul verbal de predare-primire bilete la ordin, reclamanta punând la dispoziția MY C. un număr de patru bilete stampilate și semnate, pe fiecare dintre acestea fiind specificată suma calculată după formula: l,5 x Valoare Rată de Chirie inclusiv TVA (exprimată în Euro, conform scadențarului ce constituie anexă la Contract) x curs euro/ron comunicat de către BNR la data emiterii+1%.
Biletele la ordin au fost completate, cu excepția rubricii privind scadența și au fost destinate introducerii la plată de către pârâtă, în cazul în care reclamanta ar fi urmat să se afle în situația de a întârzia plata ratelor sau de a nu putea executa obligația de plată.
La data de 14.10.2013, prin sentința civilă nr. 5707, Tribunalul V., a hotărât deschiderea procedurii insolvenței la cererea debitoarei.
În cursul derulării Contractului, mai exact l dată ce 11.12.2013, pârâta a preluat vehiculul care face obiectul închirierii, fără a notifica în prealabil societatea reclamantă sau pe administratorul judiciar al acesteia, fără să îi facă cunoscut motivul exact pentru care a ales să facă acest lucru, iar ulterior ridicării i-a comunicat o adresă prin care i s-a pus în vedere să meargă să preia obiectele din mașină.
De la data deschiderii procedării de insolvență, în speță, devin aplicabile dispozițiile art. 86, alini din legea nr. 85/2006. Reclamanta consideră că, de la data deschiderii procedurii insolvenței, rezilierea contractului nu se mai poate produce în baza dispozițiilor acestuia, desființarea unor contracte în derulare, intrând de drept sub incidența dispozițiilor Legii nr.85/2006.
Ca efect al deschiderii procedurii de insolvență față de reclamantă, la data de 14.10.2013, în speță, devin incidente dispozițiile Legii nr.85/2006, fiind de neconceput o aplicare neunitară a acestora asupra raporturilor juridice în care este implicată societatea, întrucât aceasta s-ar traduce printr-un tratament diferențiat aplicat creditorilor acesteia, ori nu se poate considera că față de o parte din aceștia societatea reclamantă e în insolvență, iar fata de alții ca această procedură nu a fost deschisă
Ca atare, odată deschisă procedura de insolvență, nu își mai fac efectul dispozițiile contractului cu privire la reziliere pentru întârziere la plata ratelor, întrucât legea insolvenței prevede dispoziții speciale cu privire la soarta contractelor în derulare la data deschiderii procedurii, art. 86 al actului normativ dispunând: „Contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii. Orice clauze contractuale de desființare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. În vederea creșterii ia maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunțe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei notificări a contractantului, prin care i se cere să denunțe contractul; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunțat.”
În concluzie, clauza de reziliere pentru motivul intrării în insolvență a locatorului unui contract de leasing este nulă de drept, iar cea care prevede rezilierea pentru întârzierea la plata ratelor își produce efectele numai până la ., indiferent dacă finanțatorului i-a fost sau notificat acest lucru, întrucât efectele deschiderii procedurii se produc de drept.
Mai mult, faptul că această clauză nu mai poate fi invocată de către locator ulterior deschiderii procedurii este cu atât mai clar cu cât, odată deschisă procedura, nu se mai poate realiza plata ratelor, lichiditățile societății fiind toate predate administratorului judiciar.
În sensul celor arătate mai sus, reclamanta a învederat instanței practica recentă a Curții de Apel Cluj, mai exact Decizia nr. 2016 din 14 septembrie 2010 a Secției comerciale și de contencios administrativ și fiscal a acestei instanțe, prin care, într-o speța similară, cu aceeași motivare, Curtea decide că nu este operabilă clauza de reziliere a contractului de leasing pentru neplata ratelor.
Nu exista temei pentru preluarea vehiculului la data de 1.12.2013. Nu au fost îndeplinite condițiile pentru rezilierea contractului, acesta producându-și în continuare efectele. Chiar dacă ar fi s-ar considera că nu ar fi incidente dispozițiile Legii nr. 85/2006, contractul nu poate fi considerat reziliat.
Reclamanta a arătat că, indiferent de motivul pe care pârâta își justifică atitudinea, din interpretarea art.13.6 al contractului rezultă obligația sa de a notifica această intenție și de a solicita predarea, numai în eventualitatea în care reclamanta ar întârzia sau refuză să se conformeze acestei solicitări, urmând ca proprietarul să poată recurge la ridicarea automobilului din posesia chiriașului prin mijloace proprii.
În realitate, acest lucru nu s-a întâmplat, pârâta trecând direct la ridicarea automobilului prin mijloace proprii.
Chiar dacă pe parcursul derulării contractului au existat unele întârzieri în plata ratelor, reclamanta s-a conformat imediat adreselor prin care a fost înștiințată de acest lucru, achitând prin ordin de plată fiecare rată a chiriei.
Cu toate că, până în prezent adevăratul motiv pentru care automobilul a fost preluat nu i-a fost comunicat, plecând de la premisa că motivul preluării automobilului ar fi fost considerat ca fiind rezilierea contractului contractului, reclamanta consideră că, în cauză nu devine efectiv pactul comisoriu prevăzut în contract, nici dacă, prin absurd ar accepta existența unor întârzieri la plata ratelor, întrucât pârâta avea la dispoziție patru bilete la ordin completate și puse la dispoziție de către reclamantă, conform celor prevăzute în actul adițional menționat.
Rolul acestor bilete la ordin este tocmai acela de a suplini neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale de către chiriaș, sumele prevăzute în acestea echivalând cu patru rate de chirie, iar data scadenței fiind lăsată necompletată tocmai pentru a permite pârâtei să le introducă la plată atunci când consideră.
Este evident că rațiunea pentru care a fost prevăzută predarea acestor bilete la ordin este chiar aceea de a se evita rezilierea contractului cât de mult posibil, iar câtă vreme societatea pârâtă, deși avea această alternativă a introducerii la plata a celor patru bilete la ordin pentru a recupera eventualele sume neachitate, nu a înțeles să recurgă la ea, punerea în aplicare a dispozițiilor art. 11 din contract, care prevăd condițiile rezilierii este prematură, discreționară și disproporționată contravenind chiar siguranței circuitului civil.
Prin urmare, reclamanta consideră că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din contract și nu se poate reține că a intervenit rezilierea acestuia, deci preluarea automobilului de către pârâtă nu are nicio justificare, până în prezent reclamanta achitând toate facturile care i-au fost emise de către firma de leasing.
Față de cele menționate, reclamanta consideră că efectele contractului continuă să se producă, implicit persistând obligația societății pârâte de a ceda folosința autoturismului, contra plății lunare a chiriei.
Preluând autoturismul la data de 11.12.2013, cu încălcarea dispozițiilor contractuale (art. 13.6) și refuzând restituirea sa, pârâta își încălcă principala obligație prevăzută în contract și de legislația în materie de leasing (art. 9, lit. e, O.G. nr. 51/1997).
Autoturismul este cu atât mai util reclamantei, cu cât împotriva acesteia, la data de 14.10.2013, prin sentința civilă nr. 5707, Tribunalul V., a hotărât destinderea procedurii insolvenței la cererea debitoarei, știut fiind că, pentru a reuși să parcurgă cu bine o reorganizare și a evita trecerea la faliment, o societate comercială are nevoie să se folosească de mijloacele de transport pe a căror eficiență s-a mizat, printre altele, la data introducerii cererii de deschidere a procedurii.
Legiuitorul însuși recunoaște necesitatea unei societăți de a putea miza pe toate bunurile pe care le are la dispoziție pentru realizarea activității sale, în scopul evitării trecerii la faliment, iar în acest sens, din interes pur teoretic, reclamanta a învederat instanței dispozițiile art.86 alin. l din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, “contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii”.
Reclamanta a menționat că de la data ridicării autoturismului și până la finalizarea contractului mai erau aproximativ 5 rate de achitat din 48. Mai mult decât atât a achitat în continuare ratele facturate chiar după preluarea de către societatea de leasing a mașinii, aceasta încasându-le (recunoscând implicit valabilitatea contractului) fără a-și îndeplini obligația de asigurare a liniștitei folosințe a bunului.
Pentru considerentele arătate, reclamanta a solicitat instanței să admită acțiunea și să constate valabilitatea contractului de închiriere de autovehicule nr. 6858 din data de 12.05.2010, să oblige pârâta la respectarea dreptului de folosință și a posesiei autovehiculului marca Peugeot, având . VF3GJ9HWC8J062697, conform art. l din contract, sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 300 de lei pentru fiecare zi de întârziere, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În dovedirea motivelor acțiunii, reclamanta a înțeles să se folosească de următoarele mijloace de probă: interogatoriul, înscrisuri și expertiza contabilă.
La cerere au fost anexate interogatoriul propus pârâtei și un set de înscrisuri, în copie (filele 8-20).
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 51/1997, art.1270 și art. l516 din Codul civil.
La data de 24.04.2014 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției de necompetență materială și teritorială a Tribunalului V. și declinarea competenței judecării prezentei cauze în favoarea instanței competente, respectiv Judecătoria Sectorului 6 București, admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
În subsidiar, numai în ipoteza în care instanța va respinge excepțiile invocate, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pârâta a solicitat admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru următoarele considerente: față de temeiul de drept invocat de reclamantă prin cererea formulată, aceasta apare ca fiind inadmisibilă, în speță nefiind aplicabile dispozițiile OG nr. 51/1997 și nici cele indicate din Codul Civil în vigoare de la data de 01.10.2011.
Față de aceste aspecte, pârâta a solicitat instanței să admită excepția inadmisibilității cererii și să respingă cererea ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.
Referitor la proba cu expertiza contabilă solicitata de reclamantă, pârâta s-a opus încuviințării acesteia, întrucât nu este concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.
În susținerea cererii sale, pârâta a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și interogatoriu.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 NCPC.
La cerere au fost anexate, în copie, următoarele înscrisuri: contractul de închiriere autovehicule nr. 6858/12.05.2010; notificarea de întârziere la plată nr._/05.09.2013; somația de plată nr._/15.11.2013; notificarea nr._/02.12.2013; dovada schimbării denumirii pârâtei.
Prin sentința civilă nr. 3789/18.09.2014 pronunțată de Tribunalului V. în dosarul nr._, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, declinându-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 09.10.2014, sub nr._ .
Prin încheierea de ședință de la data de 21.11.2014, instanța a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, având în vedere, pe de o parte, că motivele de drept invocate de către o parte în susținerea acțiunii nu pot conduce la inadmisibilitatea acestei acțiuni, chiar în măsura în care s-ar constata că nu sunt incidente în cauză, iar, pe de altă parte, calificarea în drept a acțiunii este atributul instanței.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă și pentru pârâtă proba cu înscrisuri și proba cu interogatorii reciproce și a respins proba cu expertiza contabilă, ca nefiind utilă cauzei.
În ședința publică de la data 19.12.2014, pârâta a depus o cerere precizatoare, în sensul că factura nr. MCL_/21.10.2013, reprezentând chiria aferentă lunii octombrie 2013 a fost achitată ulterior rezilierii contractului de închiriere de autovehicule nr. 6858/12.05.2010 și recuperării bunului, la data de 30 decembrie 2013, cu o întârziere de 60 zile.
Factura nr. MCL_/21.11.2013, reprezentând chiria aferentă lunii noiembrie 2013 a fost achitată ulterior rezilierii contractului de închiriere de autovehicule nr. 6858/12.05.2010 și recuperării bunului, în două tranșe, debitul fiind achitat integral abia la data de 30 ianuarie 2014, cu o întârziere de 60 zile.
La cerere au fost atașate facturile menționate și notificarea din data de 02.12.2013.
În ședința publică de la data de 09.02.2015 părțile au depus la dosar răspunsurile la interogatoriu.
La data de 16.02.2015, pârâta a depus, prin serviciul registratură, concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 12.05.2010, reclamanta ., în calitate de chiriaș, a încheiat cu pârâta . SRL, în calitate de proprietar, un contract de închiriere de autovehicule nr. 6858 (contract și acte adiționale f.8-13, respectiv f.14, 17), având ca obiect cedarea de către proprietar utilizatorului, în regim de închiriere, a dreptului de folosință și a posesiei asupra vehiculului descris mai jos, pe o perioadă determinată, respectiv până la data de 20.05.2014, în schimbul plății periodice a ratei de chirie.
În baza contractului anterior menționat, astfel cum rezultă din anexa 4 la acesta (f.49), pârâta a predat reclamantei la data de 21.05.2010 autovehiculul marca Peugeot Partner Origin XR 1.6 HDI 75CP, având . șasiu VF3GJ9HWC8J062697, aceasta din urmă obligându-se să îl restituie pârâtei la data de 20.05.2014.
Astfel cum rezultă din actul adițional nr. 1 (f.14), reclamanta a predat pârâtei, în vederea garantării obligațiilor aferente contractului de închiriere 4 bilete la ordin.
Prin sentința civilă nr. 5707/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul V., secția a II-a civilă, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de reclamantă, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar numitul Ș. O. A..
La data de 21.10.2013 pârâta a emis reclamantei factura fiscală nr. MCL_ (f.24) aferentă lunii octombrie 2013, pentru plata ratei de chirie în cuantum de 1587.78 lei, iar la data de 21.11.2013 s-a emis factura fiscală nr. MCL_ (f.26) aferentă lunii noiembrie 2013, pentru plata ratei de chirie în cuantum de 1621.86 lei.
Ulterior, la data de 01.12.2013, pârâta a procedat la ridicarea autovehiculului predat anterior reclamantei.
În drept, cu titlu preliminar, în ceea ce privește legea civilă aplicabilă, instanța reține că, având în vedere că la data de 12.05.2010 s-a încheiat contractul între părți, acesta este guvernat de dispozițiile civile în vigoare la momentul încheierii, respectiv vechiul Cod civil.
Astfel, reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 969 și art. 970, precum și art. 1410 și următoarele C.civ.
Potrivit art. 969 și 970 C.civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar acestea trebuie să fie executate cu bună-credință.
Prin încheierea contractului de închiriere de autovehicule nr. 6858/12.05.2010 (f.8-13), pârâta și-a asumat obligația de a ceda în favoarea reclamantei, în regim de închiriere, dreptul de folosință și posesia asupra autovehiculul marca Peugeot Partner Origin XR 1.6 HDI 75CP, având . șasiu VF3GJ9HWC8J062697, conform art. 1.1. din contract, iar în schimb, reclamanta și-a asumat obligația de a plăti, în mod periodic, ratele de chirie stabilite în contract și actele adiționale. Conform anexei nr. 4 la contract (f.49), după expirarea duratei contractului, respectiv la data de 20.05.2014, reclamanta are obligația de a restitui vehiculul la punctul de lucru al pârâtei.
Având în vedere clauzele contractuale de mai sus, instanța reține că natura contractului încheiat de părți este aceea de contract de închiriere, guvernată de dispozițiile art. 1410 și următoarele C.civ., iar nu a unui contract de leasing guvernat de dispozițiile O.G. nr. 51/1997, cum și-a întemeiat reclamanta cererea de chemare în judecată. În acest din urmă caz, o obligație suplimentară pe care ar fi trebuit să și-o asume părțile rezultă din art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 51/1997, conform căruia la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale. În lipsa unei asemenea clauze contractuale, contractul are natura unei locațiuni.
Potrivit art. 1410 C.civ. obiectul contractului de locațiune este un lucru sau o lucrare, iar conform art. 1411 C.civ. locațiunea lucrurilor este un contract prin care una dintre părțile contractante se obligă să asigure celeilalte folosința unui lucru pe o durată determinată, în schimbul unui preț determinat. Locațiunea având ca obiect un bun mobil, în speță, un autovehicul, se numește închiriere, astfel cum rezultă din art. 1413 alin. 2 C.civ.
Instanța reține că, la data de 21.05.2010, pârâta și-a îndeplinit obligația de a preda reclamantei dreptul de folosință și posesia asupra autovehiculului indicat mai sus și de a-l, conform anexei nr. 4 la contract (f.49).
Conform art. 11.2. și art. 12 din contract în cazul neîndeplinirii de către reclamantă a obligației de plată a unei rate de chirie sau a unei plăți din rata de chirie timp de 30 de zile calendaristice de la data scadenței acesteia, contractul se va rezilia de plin drept, fără preaviz sau punere în întârziere și fără intervenția instanțelor judecătorești.
În acest sens, instanța constată că părțile au prevăzut în contract un pact comisoriu de ultim grad conform doctrinei de specialitate, care duce la rezilierea contractului fără preaviz și fără punere în întârziere.
Pe de altă parte, chiar si în cazul pactului comisoriu de ultim grad, este necesar ca partea care înțelege să se prevaleze de prevederile pactului comisoriu să facă dovada notificării celeilalte părți în legătură cu acest fapt. În cauză, această dovadă o constituite notificarea nr._/02.12.2013 (fila 30 dosar declinat), din care rezultă intenția pârâtei de a trece la aplicarea prevederilor contractuale (deci, inclusiv, a pactului comisoriu), în cazul în care reclamanta nu achită soldul restant până la data de 05.12.2013.
La data de 21.10.2013 pârâta a emis reclamantei factura fiscală nr. MCL_ (f.24) aferentă lunii octombrie 2013, pentru plata ratei de chirie în cuantum de 1587.78 lei, iar la data de 21.11.2013 s-a emis factura fiscală nr. MCL_ (f.26) aferentă lunii noiembrie 2013, pentru plata ratei de chirie în cuantum de 1621.86 lei. Obligația de plată a ratei de chirie trebuie executată, conform art. 11.2. din contract, în termen de 30 de zile calendaristice de la data scadenței. Instanța constată că pentru prima factură (MCL_ -f.24) data scadenței a fost 31.10.2013, iar pentru a doua factură (MCL_ - f.26), data a fost 01.12.2013.
Prin notificarea de la fila 21, reclamantei i s-a pus în vedere de către pârâtă să achite cele două facturi de mai sus, în valoare totală de 3168.93 lei, reprezentând rate de chirie și penalități de întârziere calculate conform înscrisurilor de la filele 25 și 27. După cum rezultă din răspunsurile reclamantei la interogatoriu, coroborate cu precizările făcute de pârâtă prin înscrisul de la fila 20, reclamanta a achitat contravaloarea celor două facturi de mai sus, la data de 30.12.2013 și 30.01.2014, cu o întârziere de 60 de zile.
Totuși, instanța constată că rezilierea contractului a intervenit de drept datorită neachitării în termen de cel mult 30 de zile de la data scadenței (31.10.2013) a facturii MCL_ (f.24) aferentă lunii octombrie 2013.
Nu poate fi reținută apărarea invocată de reclamantă, în sensul că aparține pârâtei culpa în neexecutarea obligației de plată a facturilor, pentru motivul că de la data încheierii contractului (f.14) aceasta se afla în posesia a patru bilete la ordin pe care trebuia să le introducă în vederea decontării, pentru achitarea facturilor restante. Conform procesului-verbal de predare-primire bilete la ordin de la art. 1 din anexa 1 la contract (f.14), în vederea garantării obligațiilor aferente contractului de închiriere, reclamanta a predat pârâtei un număr de 4 bilete la ordin completate, semnate și ștampilate, cu excepția rubricii privind scadența, iar prin același înscris, pârâta a fost împuternicită să completeze rubrica privind scadența în vederea încasării ratelor de chirie pe care reclamanta le datorează acesteia.
Astfel cum rezultă din cele de mai sus, scopul biletelor la ordin a fost de a garanta pârâta că, în situația în care reclamanta nu și-ar îndeplini obligațiile de plată a ratelor de chirie, prima să nu rămână păgubită, astfel încât să completeze rubrica privind scadența biletelor la ordin și să își recupereze sumele de bani datorate de reclamantă cu titlu de restanțe. În acest sens, instanța reține că pârâta nu avea obligația automată de a introduce și a deconta biletele la ordin la momentul la care a observat că reclamanta nu și-a executat obligațiile contractuale și fără posibilitatea de a proceda la rezilierea contractului, întrucât o astfel de interpretare nu ține cont de scopul de garanție al acestor bilete. Mai mult, dacă pârâta ar fi obligată să introducă și să deconteze biletele la ordin de la momentul la care reclamanta încetează să își mai execute obligațiile, fără posibilitatea rezilierii contractului, perpetuarea situației ar duce la ipoteza în care pârâta ar rămâne fără garanțiile puse la dispoziție de către reclamantă la încheierea contractului, iar în plus, aceasta din urmă să înregistreze restanțe în continuare, contrar principiului executării contractelor cu bună-credință, prevăzut de art. 970 alin. 1 C.civ.
Totodată, nu poate fi reținută nici susținerea reclamantei, conform căreia rezilierea s-ar fi produs datorită faptului că aceasta din urmă a intrat în insolvență. Conform sentinței civile nr. 5707 pronunțată de Tribunalul V., secția a II-a civilă, deschiderea procedurii insolvenței față de reclamantă s-a dispus la data de 14.10.2013. Instanța constată că, ulterior acestei date, pârâta nu a încercat să rezilieze contractul de închiriere, întrucât, chiar și prin notificarea de la data de 15.11.2013 (f.33) și cea de la 30.11.2013 (f.21), reclamantei i s-a pus în vedere că figurează cu restanțe în baza facturilor nr._/21.10.2013 și_/21.11.2013. Mai mult, instanța constată că inclusiv la data emiterii facturii nr._/21.10.2013 aferentă lunii octombrie 2013, reclamanta figura cu restanțe în cuantum de 1459.29 lei, precum și, anterior, cu restanțe în cuantum de 1591,23 lei aferente lunii august 2013, conform notificării de la fila 36.
În ceea ce privește apărarea reclamantei în sensul că de la data deschiderii procedurii insolvenței nu mai sunt aplicabile clauzele contractuale privind rezilierea, aceasta nu poate fi primită. Potrivit art. 86 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, „Contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii. Orice clauze contractuale de desființare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. În vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunțe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei notificări a contractantului, prin care i se cere să denunțe contractul; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunțat [...]”.
Din prevederea de mai sus rezultă, conform tezei I, faptul că deschiderea procedurii insolvenței nu are ca efect încetarea efectelor contractelor aflate în derulare, în absența undei cereri de denunțare a contractului formulate de administratorul judiciar sau de lichidator, iar conform tezei a II-a, numai clauzele potrivit cărora contractele aflate în derulare se desființează pentru motivul deschiderii procedurii insolvenței, sunt nule.
În consecință, atâta timp cât un contract aflat în derulare la data deschiderii insolvenței asupra reclamantei nu a fost denunțat, în condițiile legii, de către administratorul judiciar al societății reclamante, acesta s-a derulat în continuare, în condițiile de dinainte de . aceleași drepturi și obligații pentru părți, implicit obligația reclamantei de a achita chiria lunară aferentă contractului.
În cauză, rezilierea contractului încheiat între părți nu a intervenit pentru motivul intrării în insolvență a reclamantei, ci pentru motivul neachitării în termenul maximal de 30 de zile de la scadență a facturii aferente lunii octombrie 2013.
Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada achitării în termen de cel mult 30 de zile de la scadență a chiriei datorate conform contractului, pentru luna octombrie 2013, instanța reține că, în mod corect, pârâta a făcut aplicarea pactului comisoriu de ultim grad enunțat mai sus, operând rezilierea contractului de închiriere de autovehicule nr. 6858/12.05.2010.
Față de cele de mai sus, instanța reține că rezilierea de drept a contractului de închiriere nr. 6858/12.05.2010 este legală, cu consecința ridicării autovehiculului care a făcut obiectul acestui contract de către pârâtă, astfel, încât, va respinge cererea reclamantei de constatare a valabilității, în prezent, a acestui contract, precum și de obligarea a pârâtei la respectarea dreptului de folosință și a posesiei autovehiculului marca Peugeot, sub sancțiunea daunelor cominatorii, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta ., având numărul de înregistrare la Registrul Comerțului J38/1170/29.12.2005 și C.I.F. RO_, prin administrator judiciar Ș. O. A., având sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură în Rm. V.. ..6A, județul V. în contradictoriu cu pârâta . SRL PITEȘTI, cu sediul în Pitești, Aleea Negoiului, ., jud. Argeș, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_ și având C.U.I. RO_, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
RED.DD/Thred.AM
4 ex/ 06.04.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1220/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1303/2015. Judecătoria... → |
|---|
