Obligaţie de a face. Sentința nr. 2230/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2230/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 2230/2015
DOSAR NR._ //2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 2230
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. D.
GREFIER: M. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect obligație de a face, privind pe reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G. și C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta, prin apărător B. C. V., cu împuternicire la fila 2 din dosar, lipsind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța acordă cuvântul reclamantei asupra competenței Judecătoriei Sectorului 6 de a soluționa cererea.
Reclamanta, prin apărător, consideră că Judecătoria Sectorului 6 este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Instanța, în temeiul art. 131 Cod Procedură Civilă, procedând, din oficiu, la verificarea competenței sale, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză, având în vedere și dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. h) și ale art. 112 alin. (1) Cod procedură civilă.
Instanța acordă cuvântul reclamantei asupra estimării duratei procesului.
Reclamanta, prin apărător, estimează durata procesului la 6 luni.
În temeiul art. 238 Cod Procedură Civilă, instanța estimează durata procesului la 3 luni.
Instanța acordă cuvântul reclamantei pe excepția autorității de lucru judecat, invocată prin întâmpinare.
Reclamanta, prin apărător, consideră că excepția este neîntemeiată, pentru motivele arătate prin răspunsul la întâmpinare. Dosarul despre care se face vorbire a avut altă cauză, alte părți.
Instanța acordă cuvântul reclamantei pentru propunerea de probe pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă și pentru pârâți proba cu înscrisuri, considerând că acestea sunt utile și că pot conduce la soluționarea cauzei.
Reclamanta, prin apărător, arată că între timp s-au mai pronunțat niște hotărâri, care sunt definitive. Dacă instanța apreciază necesar, le va depune la dosar, ca practică judiciară.
Instanța apreciază că nu se impune amânarea cauzei pentru ca reclamanta să mai depună practică judiciară. Acordă cuvântul reclamantei pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția autorității de lucru judecat și pe fondul cauzei, în cazul în care va respinge excepția.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 14.11.2014, sub nr._, reclamanta C. C., în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G. și C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu plată integrală sau în rate în condițiile Decretului Lege nr. 61/1990 și a Legii 85/1992, la prețul stabilit conform HG 608/29.05.1990 și HG 391/05.08.1993, la valoarea actualizată la data depunerii prezentei, pentru apartamentul din București, ..35, ., ., pe care în ocupă în mod legal în calitate de chiriaș. Totodată a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii în fapt, reclamanta a arătat că, conform repartiției nr. 2118/17.08.1994 emisă de . baza OUG nr. 40/1999 a încheiat contractul de închiriere nr. 2889/26.10.1999 conf. Legii 114/1996 și a OG 40/1999, cu Primăria Municipiului București în calitate de proprietar și S.C COTROCENI S.A, în calitate de administrator al fondului imobiliar, valabil până la data de 10.05.2004. În acest sens a învederat instanței faptul că, în urma contractului de închiriere i s-a perceput o chirie lunară de 26,06 lei, chirie nesubvenționata, și nu subvenționată astfel cum se întâmpla în cazul locuințelor din categoria celor aflate sub „protecție socială”. Acest contract de închiriere a fost prelungit ulterior conform OUG nr. 8/2004 până la data de 08.04.2009 și conf. O.U.G. 44/2009 până la data de 18.05.2014. La data primirii repartiției, reclamanta a arătat că imobilul în care s-a mutat era finalizat și recepționat cu procesul verbal nr. 71/31.08.1994, fiind construit din fondurile bugetului de stat, construcția începând înainte de 01.01.1990. La data semnării contractului un reprezentant al . înserat olograf pe contract sintagma „Locuința Socială".
Întrucât imobilul în cauză a fost construit exclusiv din fondul de stat, reclamanta a apreciat că, având în vedere prev. art. 1 din Decretul Lege nr. 61/1990 și art. 1 din Legea 85/1992, că este îndreptățită să cumpăr apartamentul pe care îl ocupă, așa cum nenumărate alte persoane au cumpărat imobilele în care locuiau, în baza celor 2 acte normative. În acest sens, a efectuat demersurile necesare, adresându-se autorităților publice competente. Aceste demersuri au fost respinse, a apreciat reclamanta în mod ilegal de către autoritățile publice, refuzul de a încheia contractul de vânzare - cumpărare fiind motivat prin aceea că, apartamentul în cauză este considerat ca fiind "locuința socială" și pin urmare nu poate fi vândut, motivare considerată de reclamantă ca neavând temei legal.
Totodată, reclamanta a învederat instanței faptul că pârâții, în urma solicitărilor sale, au răspuns că locuința este socială, dar nu a făcut nicio dovadă în acest sens. Astfel, reclamanta a arătat că pentru ca un imobil să poată dobândi caracterul de locuința socială ar trebuii să îndeplinească două condiții: să fie construit pe baza unor fonduri ca afectațiune specială; ulterior construirii printr-o decizie a autorității patrimoniul căreia se află imobilul. Reclamanta a apreciat că niciuna din aceste condiții nu sunt întrunite în prezenta cauză.
În acest sens, a arătat că blocul din care face parte apartamentul în cauză a fost recepționat la data de 31.08.1994, așa cum rezultă din procesul - verbal de recepție. La momentul recepționarii imobilului Legea nr. 114/1996 nu era în vigoare, astfel încât nu se poate pune problema aplicabilității dispozițiilor sale. În ceea ce privește noțiunea de "locuința socială", aceasta a apărut în legislația romana odată cu HG 391/1993. Prin urmare, nu se poate susține că imobilul a fost construit din fonduri alocate în temeiul HG 391/1993 atât timp cât acest act normativ a intrat în vigoare cu puțin timp înaintea recepției imobilului, construirea acestuia fiind într-un stadiu foarte avansat. Prin urmare, apartamentul în cauză nu a fost edificat din fonduri destinate construirii de locuințe sociale.
Deși, într-adevăr, ulterior finalizării construcției, proprietarul putea să treacă locuințele în categoria locuințelor sociale, potrivit art 20 lit. g, coroborat cu dispozițiile art. 18 alin. 1 din 69/1969 republicata, o astfel de operațiune putea fi efectuată printr-o hotărâre a Consiliului G. al Municipiului București. Reclamanta a apreciat că această hotărâre nu exista atât timp cât pârâții care aveau posibilitatea și în același timp obligația să indice în răspunsurile adresate și nu au făcut-o. Mai mult decât atât, o astfel de hotărâre, dacă ar fi existat, ar fi putut fi atacată pe cale contenciosului administrativ de către locatarii imobilului, care aveau tot interesul să se mențină acest bun imobil în domeniul privat. Prin urmare, niciun alt înscris invocat de pârâți nu pot suplini singurul act legal de trecere în domeniul public a imobilului, hotărâre CGMB. De asemenea, reclamanta a considerat că nu poate fi primită o posibilă apărare a paratelor potrivit căreia apartamentul are caracterul de locuința socială, întrucât exista o astfel de mențiune inserata pe contractul de închiriere, fisa de calcul a chiriei și fisa suprafeței locative.
Mai mult, reclamanta a învederat instanței faptul că asupra imobilului în cauză s-au pronunțat trei hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile, decizia nr. 348/03.04.2012 Tribunalul București - Secția a III - a civilă, sentința civilă nr. 7793/15.09.2008 a Judecătoriei Sector 3 București, și decizia nr. 348/03.04.2012 Tribunalul București - Secția a III - a civilă. În aceste condiții a apreciat că operează prezumția lucrului judecată care este manifestarea efectului pozitiv al acesteia, în sensul că prin motivarea hotărârilor menționate se statuează un adevăr juridic ce vizează același imobil (. de obiect și o identitate a paratului. Reclamanta a apreciat că motivarea hotărârilor menționate are putere de lucru judecat în cauza având în vedere cele de mai sus.
Reclamanta a mai arătat că în măsura în care imobilul în cauză s-ar califica ca fiind o „locuința socială" s-ar crea o discriminare intre chiriașii acestuia și ceilalți chiriași locatari ai unor locuințe construite în baza aceleiași liste a blocurilor propuse a se realiza ca locuințe pentru protecție socială, întocmit de Serviciul Prognoza, pregătirea investiților, relații contractuale din 14.01.1993, chiriașii, care în urma unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în care s-a confirmat că respectivele apartamente nu pot fi „locuințe sociale", au avut dreptul de a cumpăra locuințele pe care le ocupau.
Față de cele învederate mai sus, reclamanta a apreciat că imobilului în cauză îi sunt aplicabile îi sunt aplicabile dispozițiile legii 92 privind vânzarea de locuințe și spații cu alta destinații, construite din fondurile statului, art. 1 din acest act normativ prevăzând că „locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală și rate a prețului, în condițiile Decretului lege 69/1990", prețul de vânzare a acestor imobile fiind calculat în funcție de valoarea de decontare a investiției, transmisă de constructor la Primăria Municipiului București - Direcția de Investiții, la care se adaugă indicele de corecție la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii la care se adaugă TVA-ul, astfel cum este prevăzut de HG nr. 5.08.1993 și HG nr. 608/29.05.1990.
În concluzie, reclamanta a solicitat instanței să admită acțiunea și să dispună obligarea pârâților la încheierea contractului de vânzare - cumpărare cu plata integral sau în rate cu privire la imobilul situat în București, .. 35, ., ..
În drept cerea a fost întemeiată pe dispozițiile Decret Lege 61/1990, Legea 85/1991, Legea 996, art. 16 Constituție, Decizia în interesul legii nr. 38.2008 ICCJ.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (filele 6-35).
Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 27.12.2014, pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G. a înțeles să invoce, în raport de situația de fapt și de drept din prezenta cauză, excepția autorității de lucru judecat provizorie potrivit art. 430 C.. În acest sens, a arătat că excepția autorității de lucru judecat se invocă atunci când s-a formulat o a doua cerere de chemare în judecată cu același obiect, fundamentată pe același temei juridic și cu aceleași părți, după ce în prima cerere s-a pronunțat deja o hotărâre judecătorească. Pentru a exista autoritate de lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunțată într-un proces anterior, trebuie să existe triplă identitate: de persoane, de obiect și de cauză, iar prima hotărâre rămasă definitivă, să fi rezolvat în fond procesul dintre părți. Astfel, a învederat instanței de judecată faptul că pe rol s-a judecat cauza care a făcut obiectul Dosarului nr. 9412/2005 soluționata prin s.c.603/2006. prin care a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca nefondată, motivând că apartamentul ce face obiectul prezentului litigiu are statut de locuința socială destinată locatarilor pentru protecție socială. Reclamanta considerându-se ca făcând parte din categorii sociale defavorizate, fără posibilitatea de a închiria o locuința pe piața liberă a profitat de acest statut și a obținut de la stat locuințe sociale în anumite condiții favorabile, cum ar fi chirii modice și alte facilitați. Încadrarea blocului în categoria locuințelor sociale s-a stabilit prin programul construcțiilor de locuințe pe anul 1994 aprobat de Primarul G. al Municipiului București și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajarea Teritoriului. Blocul mai sus menționat a fost finalizat de către Primăria Municipiului București în baza H.G. nr.391/1993 și a OG nr.19/1994, apartamentele având caracter de locuințe sociale, statutul lor fiind reglementat ulterior de legea nr. 114/1996 și legea nr.213/1998. Noțiunea de locuință socială a apărut însă înainte de . acestei legi, fiind o măsură de protecție pentru anumite categorii de persoane defavorizate. De altfel, pârâtul a arătat că înainte de apariția legii nr.114/1996 toate locuințele din fondul locativ de stat aveau acest caracter, dacă nu era prevăzut în mod expres că ar avea o altă destinație. Astfel, hotărârea nr. 391/05.08.1993 în anexa 6 definește noțiunea de locuința socială ca fiind acele locuințe care se realizează din fondurile statului sau ale autoritarilor publice locale și trebuie să vizeze acele familii sau persoane care nu pot să realizeze o locuința personală datorită situației financiare precare. În același sens, pârâtul a mai arătat că, chiar dacă OUG nr.19/1994 nu definește noțiunea de locuința socială prin simplul fapt ca urmărește protecția socială a anumitor categorii sociale, este lesne de înțeles că locuințele repartizate în acest scop sunt locuințe sociale. În caz contrar reclamanta a apreciat că nu s-ar justifica protecția socială dată anumitor categorii de persoane a căror situație financiară nu le permite accesul la o locuință proprietate personală sau la închirierea unei locuințe în condițiile pieței libere.
Față de aceste argumente, pârâtul a apreciat că rezulta fără echivoc faptul că imobilul în cauză este locuința socială, iar în conformitate cu legea nr. 114/1996 art.49, nu poate fi vândută, proprietarul fiind singurul în măsură să hotărască asupra destinației locuințelor închiriate, iar locuințele sociale aparțin domeniului public al unităților administrativ-teritoriale, aceasta prevedere regăsindu-se și în legea anexa 3 pct.6. Astfel, locuințele situate în imobilul ce face obiectul prezentei cauze, sunt locuințe sociale aflate în patrimoniul Municipiului București, potrivit voinței proprietarului și implicit regimul sau reglementat expres de legea nr. 213/1998, făcând parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale. Pârâtul a mai arătat că datorită noului regim juridic stabilit pentru locuințele din fondul de stat, atât prin legea 114/1996 precum și prin legea nr. 213/1998, Legea nr. 85/1992, și-a restrâns considerabil sfera de aplicabilitate sau chiar a căzut în desuetudine, având în vedere și momentul de la care a început să facă demersuri pentru cumpărare. Totodată, pârâtul a mai apreciat că în cazul în care ar fi obligat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-ar încălca dispozițiile art. 1179 NCC, care reglementează condițiile esențiale pentru validitatea contractului, în speță consimțământul părții care se obligă - art. 1182 N.Cod civ.
De asemenea, pârâtul a mai învederat instanței faptul că, chiar dacă OUG nr. 19/1994 nu definește noțiunea de locuința socială, prin simplul fapt ca urmărește protecția socială a anumitor categorii sociale este lesne de înțeles că locuințele repartizate în acest scop sunt locuințe sociale. În caz contrar nu s-ar justifica protecția socială acordată anumitor categorii de persoane a căror situație financiară nu le permite accesul la o locuința proprietate personală sau la închirierea unei locuințe în condițiile pieței libere. În opinia pârâtului, reclamanta cunoștea și a acceptat caracterul de locuință socială a apartamentului pe care îl deține în calitate de chiriaș, contractul de închiriere având inserata mențiunea “protecție socială” de care reclamanta a luat cunoștința în momentul repartizării apartamentului. Astfel, pârâtul a arătat că locuința este socială, se afla în patrimoniul Municipiului București, potrivit voinței M. București și implicit regimul sau juridic este reglementat expres de legea nr. 213/1998 făcând parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale. D. fiind noul regim juridic stabilit de lege pentru locuințele din fondul de stat, atât prin Legea 114/1996 cât și prin Legea 213/1998, pârâta a apreciat că Decretul Lege 61/1990 și Lg.85/1992, și-au restrâns considerabil sfera de aplicabilitate sau i chiar au căzut în desuetudine, având în vedere și momentul de la care reclamanta va face demersuri pentru cumpărare.
Pentru aceste considerente, a solicitat instanței să respingă acțiunea, ca neîntemeiată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 Cod proc.civ.
În susținerea întâmpinării, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri ( filele 56-68).
La data de 02.02.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, răspuns la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârât, instanța reține următoarele:
Instanța reține, că, în susținerea excepției autorității de lucru judecat, pârâtul nu a argumentat tripla identitate, de părți, obiect și cauză, între prezentul dosar și dosarul nr. 9412/2005 al Judecătoriei Sectorului 5, soluționat prin Sentința civilă nr. 603/2006, nedepunând nici măcar o copie a sentinței civile, pe care instanța să a analizeze în vederea soluționării excepției.
Mai mult, din susținerile reclamantei din răspunsul la întâmpinare a reieșit că respectiva cauză a avut ca obiect o acțiune în constatare și nu una având ca obiect obligație de a face.
Pentru aceste motive, instanța va respinge excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul M. București, ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, conform repartiției nr. 2118/17.08.1994 emisă de . baza OUG nr. 40/1999, reclamanta a încheiat cu Primăria Municipiului București (în calitate de proprietar) și S.C. Cotroceni S.A. (în calitate de prestator) contractul de închiriere pentru suprafețe cu destinație de locuință nr. 2889/26.10.1999 având ca obiect imobilul din București, .. 35, ., ., sector 5. Contractul dintre părți a fost prelungit în mod succesiv, ultima prelungire având loc în baza O.U.G. nr. 44/2009 până la data de 18 mai 2014 (contract – fil. 9-12).
Din adresa nr. 484/21.04.2003 emisă de Primăria Municipiului București rezultă că lucrările de execuție ale blocului S5 din .. 35 au fost finanțate din fonduri de la bugetul de stat și se află sub incidența O.G. nr. 19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe (fila 16).
Potrivit art. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat republicată, locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație și ale prezentei legi.
Așa cum rezultă din întâmpinarea depusă de către pârâtul M. București aceasta refuză încheierea contractului cu reclamantul, deoarece se apreciază că imobilul în cauză este o locuință socială.
Instanța constată că există până la acest moment mai multe hotărâri judecătorești definitive (printre care Sentința civilă. nr. 7793/15.09.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3, Decizia civilă nr. 348A/03.04.2012 pronunțată de Tribunalul București și Decizia civilă nr. 1009 A/18.10.2013 pronunțată de Tribunalul București) prin care s-a constat că apartamentele din blocul S5 din .. 35 nu sunt locuințe sociale.
Având în vedere că pârâtele nu au adus argumente noi față de cele prezentate în cauzele mai sus menționate, rezultă că va opera prezumția absolută a lucrului judecat cu privire la lipsa calității de locuință socială a imobilului în litigiu în condițiile în care caracterul de locuință socială se invocă pentru întregul . au reținut aceste instanțe, pentru a avea caracterul de locuință socială, simpla mențiune olografă pe contractul de închiriere al reclamantei nu este suficientă.
Regimul juridic special al locuinței speciale reclamă o consacrare expresă a acestui statut, iar în absența unei hotărâri emise de CGMB sau de un alt organ abilitat în acest sens, nu se poate recunoaște unei locuințe caracterul social, chiar dacă respectivele locuințe au fost construite în cadrul unui program de investiții în blocuri pentru protecție socială. Or, instanța constată că, pârâta nu a depus nicio astfel de hotărâre din care să rezulte caracterul social al imobilului ce face obiectul litigiului.
În aceste condiții, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat republicată, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâții să încheie cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare în condițiile și la prețul stabilit prin Decretul-Lege nr. 61/1990 și Legii nr. 85/1992 pentru imobilul apartament nr. 22 din București, .. 35, ., ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul M. București, ca neîntemeiată.
Admite cererea formulată de reclamanta C. C., cu domiciliul în București, .. 35, ., ., CNP_, în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G., cu sediu în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6 și C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR, cu sediul în București, .. 16, sector 3.
Obligă pârâții să încheie cu reclamanta un contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul apartament nr. 22 din București, .. 35, ., ., în condițiile și la prețul stabilit prin Decretul-Lege nr. 61/1990 și Legea nr. 85/1992
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată in ședință publică azi, 23.03.2015.
Președinte, Grefier,
RED.DD/ThredAP
5 ex/13.05.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2280/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2277/2015.... → |
|---|
