Ordin de protecţie. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 10518/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. VI BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA DE CAMERĂ DE CONSILIU DIN DATA DE 15.12.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: T. F. A.
GREFIER: B. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București – a fost reprezentat de procuror R. A.
Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă având ca obiect ordin de protecție, privind pe reclamanta R. R. M. în contradictoriu cu pârâtul P. M., cu citarea în cauză a Autorității Tutelare – P. S. 6 București.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința de cameră de consiliu din data de 14.12.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.12.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea formulată la data de 25.11.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._, reclamanta R. R. M. a chemat în judecată pe pârâtul P. M., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să emită un ordin de protecție prin care să dispună: evacuarea temporară a pârâtului din locuință, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor în locuința familiei; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate de 300 m față de victimă; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate de 300 m față de copiii victimei sau față de alte rude ale acesteia, respectiv față de surorile victimei, P. C. P. și P. G. F., față de fiul victimei, R. D. A., și față de mama victimei, P. I.; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate de 300 m față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; interdicția pentru pârât de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care victima le frecventează ori le vizitează periodic, respectiv fosta locuință a bunicilor victimei; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul este tatăl său. Reclamanta a precizat că tatăl său a fost tot timpul o persoană violentă, atât verbal, cât și fizic, însă atât aceasta, cât și surorile sale au suportat comportamentul acestuia, întrucât mama lor îl ierta mereu și considera acest comportament ca fiind normal. Reclamanta a mai arătat că din cauza unor neînțelegeri cu soțul său, s-a mutat cu părinții săi, din acest moment începând „calvarul”. Astfel, reclamanta a precizat că în data de 12.11.2015, pârâtul a început să vorbească urât atât la adresa sa, cât și a mamei sale, le-a jignit, l-a lovit pe minor cu piciorul, pe mama sa a lovit-o foarte rău și, de asemenea, a încercat să o lovească și pe aceasta, însă a reușit să se ferească și i-a dat doar o palmă peste ochi care nu a lăsat urme. Reclamanta a susținut că pârâtul era într-o stare avansată de ebrietate, ceea ce se întâmplă zilnic de mai bine de 30 de ani. A mai arătat reclamanta că în ziua respectivă pârâtul le-a lovit cu pumnii, cu palmele, cu picioarele, le-a amenințat cu moartea, sens în care a chemat poliția, prezentându-se un echipaj de la Secția 20. Reclamanta a precizat că în cursul anului 2011, când fiul său era mic, tatăl său a început scandalul „din senin”, băut fiind, i-a amenințat cu moartea și i-a izgonit din casă, sens în care a plecat cu fiul său în brațe, plângând, și a depus o plângere la poliție, dar pârâtul nu a primit decât un avertisment. De asemenea, reclamanta a menționat că și mama sa a depus-o o plângere pentru violență fizică, dar l-a iertat pe pârât, întrucât acesta a promis că nu mai face. Reclamant a mai arătat că tatăl său a amenințat deseori că se va sinucide, chiar și atunci când a rămas fără un loc de muncă, fapt care se întâmpla în anul 2012, când a vrut să se spânzure. Reclamanta a mai susținut că pârâtul are obiceiul să distrugă obiecte din casă, aruncă cu cuțite în membrii familiei, distruge telefoanele, farfurii, bibelouri și, de asemenea, folosește și un limbaj extrem de vulgar și le amenință că va plăti niște oameni să le omoare sau să le atace. Reclamanta a menționat că pârâtul dormea cu cuțitul sub pat, iar o dată mama sa s-a încuiat în casă, iar tatăl său băga cuțitul pe sub ușă ca să vadă cât de lungă e lama și striga la soție „că îi ia gâtul”. Reclamanta a mai arătat că apreciază că tată său reprezintă un pericol atât în ceea ce le privește, cât și în ceea ce-l privește pe minor, precizând că este capabil să le omoare.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtului și a probei testimoniale.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de emitere a unui ordin de protecție ca netemeinică și nelegală. Pârâtul a arătat că este neîntemeiată cererea de emitere a ordinului de protecție cu privire la surorile și mama victimei, deoarece: reclamanta solicită emiterea unui ordin de protecție în favoarea sa, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 9 C.proc.civ., privind dreptul de dispoziție; surorile victimei nu locuiesc la adresa de domiciliu a pârâtului, astfel cum rezultă din susținerile reclamantei din cerere; cererea este formulată numai de către reclamantă, celelalte persoane în favoarea cărora se solicită obținerea ordinului de protecție neavând calitate procesuală activă. Pârâtul a precizat că din descrierea faptelor ( o palmă ce nu a lăsat urme) și probatoriul menționat nu rezultă că viața reclamantei și a minorului a fost pusă în pericol, iar chemarea poliției de către reclamantă nu a condus la sancționarea contravențională a pârâtului și nici sesizarea din oficiu privind săvârșirea unor fapte penale. Pârâtul a mai arătat că descrierea faptelor are în vedere, pe de o parte, evenimentele din 12.11.2015, iar pe de altă parte un eveniment din 2011 și alte aspecte ce s-au desfășurat pe parcursul de 30 de ani a părinților reclamantei, aspecte ce se circumscriu unor motive de divorț și nu prezentei acțiuni. De asemenea, pârâtul a susținut că cererea este neîntemeiată și din punct de vedere al efectului unei astfel de hotărâri asupra pârâtului, în condițiile în care reclamanta este salariată și primește și pensie de întreținere a copilului, față de pârât, proprietar al apartamentului, la acest moment neavând calitatea de salariat. În egală măsură, pârâtul a arătat că cererea este neîntemeiată din punct de vedere al probatoriului, ce trebuie să demonstreze că viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea este pusă în pericol printr-un act de violență. Pârâtul a mai arătat că solicită: decăderea din administrarea probei cu martori de către reclamantă, în temeiul art. 254 alin. 1 C.proc.civ., deoarece martorii nu au fost indicați; respingerea probei cu interogatoriul pârâtului ca inutilă soluționării cauzei, deoarece pârâtul a recunoscut fapta de agresiune față de soția acestuia și nicidecum față de reclamantă; solicită decăderea din administrarea probei cu înscrisuri, acestea nefiind depuse nici la momentul sesizării instanței, nici la primul termen de judecată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C.proc.civ. și art. 23 din Legea nr. 217/2003.
În apărare, pârâtul a solicitat încuviințarea probei testimoniale.
Probatoriul în cauză a fost încuviințat părților și administrat în ședința de judecată din data de 14.12.2015.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta și pârâtul sunt membri ai aceleiași familii, pârâtul fiind tatăl reclamantei, astfel cum rezultă din susținerile concordante ale părților, reclamanta nedepunând la dosar acte de stare civilă în acest sens.
Din coroborarea afirmațiilor reclamantei din cererea de chemare în judecată cu răspunsurile pârâtului la interogatoriu rezultă că reclamanta, urmare a separării în fapt de soțul său, a revenit în locuința părinților, iar la scurt timp de la acest moment între aceasta și tatăl său s-a produs un incident.
Prin proba administrată în cauză, constând în interogatoriul pârâtului, reclamanta nu a dovedit că în acest incident tatăl său ar fi săvârșit mai multe acte de violență fizică și verbală împotriva reclamantei, a fiului reclamantei, a surorilor și mamei reclamantei, pârâtul recunoscând la interogatoriu că ceea ce s-a întâmplat în data de 12.11.2015 a fost faptul că acesta a fost agresat de reclamantă (a fost împins, lovindu-se astfel de ușă), din cauza unor discuții avute cu reclamanta în urmă cu trei zile, pentru că aceasta s-a mutat în locuința părinților, iar pârâtului nu a mai avut un spațiu propriu în care să doarmă.
În drept, instanța reține dispozițiile art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, potrivit cărora „(1) Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora."
De asemenea, dispozițiile art. 3 din același act normativ definesc noțiunea de violența în familie ca reprezentând orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu, sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, iar dispozițiile art. 4 din același act normativ enumeră formele în care se poate manifesta violența în familie.
Din probele administrate nu rezultă că reclamanta sau celelalte persoane pentru care a solicitat emiterea ordinului de protecție s-ar afla într-una din situațiile prevăzute de art. 23 din Legea 217/2003, reclamanta nefăcând dovada celor menționate în cererea de chemare în judecată, deși potrivit dispozițiilor art. 249 C.proc.civ. aceasta avea sarcina probei.
Astfel, susținerile sale privitoare la violențele fizice și verbale exercitate de către pârât, care s-ar fi săvârșit frecvent și s-ar fi manifestat prin amenințări verbale și cu cuțitul, prin loviri, jigniri, distrugeri ale obiectelor din locuință, nu sunt susținute de probele administrate în cauză.
Din dispozițiile legale anterior precizate rezultă că ordinul de protecție este o modalitate de protejare a victimelor violenței în familie ce poate fi dispusă în regim de urgență pentru a înlătura de îndată expunerea la acțiuni violente, art. 23 din Legea 217/2003 prevăzând în acest sens trei condiții pentru emiterea acestuia, respectiv: constatarea comiterii unui act de violență, actul de violență să producă sau să fie apt a produce un prejudiciu constând în suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate și actul să fie unul de violență în familie, în sensul în care este comis de un membru de familie al victimei, în accepțiunea extinsă prevăzută de art. 5 din Legea 217/2003.
Față de situația de fapt reținută, instanța apreciază că emiterea unui ordin de protecție în prezenta cauză ar constitui o ingerință în dreptul libertății de mișcare a pârâtului care ar fi justificată numai în măsura în care ar fi absolut necesară, în sensul în care ar corespunde unei nevoi imperioase și ar fi proporțională cu scopul urmărit, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză. În plus, prin emiterea unui ordin de protecție în lipsa unui pericol real, concret și actual s-ar ajunge la o încălcare a echilibrului just între dreptul pârâtului la libertate de mișcare și dreptul reclamantei la integritate fizică și psihică.
Emiterea ordinului de protecție are ca scop protejarea victimei împotriva unei agresiuni concrete, recente, or, reclamanta nu făcut dovada nici a existenței unor violențe fizice, psihice sau verbale concrete și recente exercitate de către pârât împotriva sa ori a celorlalte persoane pentru care se solicită ordinul, și nici că pericolul invocat este unul real, actual și concret.
Față de această situație de fapt, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru emiterea unui ordin de protecție, motiv pentru care va respinge cererea, ca neîntemeiată.
În temeiul art.2 alin. 1 pct. 1 lit. m din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică încheiat între Ministerul Justiției și UNBR, va dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului din oficiu în cuantum de 260 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta R. R. M., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., S. 6, în contradictoriu cu pârâtul P. M., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., S. 6, cu citarea în cauză a Autorității Tutelare – P. S. 6 București, cu sediul în București, Calea Plevnei nr. 147-149, S. 6, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. m din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică încheiat între Ministerul Justiției și UNBR, dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului din oficiu în cuantum de 260 lei.
Cu apel în 3 zile de la pronunțare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.12.2015, ora 12.30.
PREȘEDINTE GREFIER
T. F. A. B. R.
Red. Jud. T.F.A./6 ex./17.12.2015
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 14/2015.... → |
|---|
