Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 9226/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9226/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 9226/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9226
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU
DIN DATA DE 12.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: V. M.
GREFIER: E. B.
Pe rol urmează judecarea acțiunii civile având ca obiect „ partaj bunuri comune”privind pe reclamantul M. I. C., în contradictoriu cu pârâta M. R. L. .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că părțile au fost citate cu mențiunea de a răspunde excepției perimării și că a trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 16.10.2014.
Instanța reține spre soluționare cererea sub aspectul excepției perimării acțiunii.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București sub nr._ din 17.04.2014 reclamantul M. I. C. a chemat în judecată pârâta M. R. L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună partajarea apartamentului nr. 3 situat în București, .. 76-80, . 6 .
Constatând din verificarea actelor dosarului că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, de la data de 16.10.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 cod.proc.civ. pentru lipsa părților .
Văzând că în conformitate cu dispoziția art.416 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art.420 Cod de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni și ținând seama de faptul că reclamantul nu a făcut dovada existenței vreunei împrejurări mai presus de voința sa care l-a împiedicat de a stărui în judecată, instanța va constata împlinit termenul de perimare și va admite excepția constatând perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea având ca obiect „partaj bunuri comune” privind pe reclamantul M. I. C., cu domiciliul în București, . nr. 76-80, ., parter, sector 6, în contradictoriu cu pârâta M. R. L., cu domiciliul în București, Drm. Cricovului nr. 76-80, ., sector 6.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare; cererea se depune la Judecătoria Sector 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria... → |
|---|








