Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 844/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 844/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 844/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 844

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: I. D. M.

GREFIER: E. C. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată -OUG nr. 119/2007 / art. 1013 Cod procedură civilă și urm., privind pe creditoarea . SRL în contradictoriu cu debitorul ..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele: s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cererea de chemare în judecată, după care:

Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă raportat la art.1015 alin. 1, art. 94 pct. 1 lit. j și art. 107 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea.

De asemenea, instanța, în conformitate cu disp. art. 238 Cod de procedură civilă apreciază că procedura necesară pentru cercetarea procesului durează 1zi.

Instanța, considerând proba cu înscrisurile depuse de creditoare la dosar ca fiind admisibilă și concludentă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 și art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, o încuviințează.

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ sub nr._, creditoarea S.C. E. M. Group S.R.L. a chemat în judecată pe debitoarea S.C. S. .., solicitând emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de 4.500 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, în fapt, la data de 26.07.2012, între părți s-a încheiat contractul de servicii imobiliare și reprezentare nr. 309 prin care creditoarea, în calitate de agent, trebuia să identifice un imobil în vederea achiziționării de către debitoare.

Creditoarea a identificat un imobil care a fost achiziționat de către debitoare, pentru serviciile de intermediere fiind îndreptățită la încasarea unui comision stabilit prin contractul încheiat între părți.

A arătat că în baza relațiilor comerciale, pentru serviciile prestate, a emis factura nr._/27.07.2012, factură acceptată la plată de debitoare prin semnătură și ștampilă.

De asemenea, a menționat că debitoarea și-a îndeplinit parțial obligația de plată a comisionului, ceea ce din punct de vedere juridic echivalează cu o recunoaștere a datoriei.

În continuare, creditoarea a arătat că prin notificarea nr. 06/10.01.2014, comunicată prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc Asociați D. și D., a solicitat societarii S. achitarea sumelor datorate și implicit rezolvarea situației conflictuale pe cale amiabilă, dar debitoarea nu a dat curs solicitării de plată a debitului restant in cuantum de 4.500 lei.

Creditoarea a arătat că cererea de emitere a ordonanței de plată este întemeiată, iar creanța este certă, lichidă și exigibilă, fiind îndeplinite condițiile art. 1013 alin. 1 C.pr.civ.

Pentru aceste motive, creditoarea a solicitat admiterea cererii și emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei datorate în cuantum de 4.500 lei și a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 C.pr.civ și Legea nr. 72/2013.

În dovedirea cererii, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul: contractul de servicii imobiliare reprezentare/cumpărare nr. 309/26.07.2012 cu anexe, factura fiscală nr._/27.07.2012, notificare, confirmare de primire, fișă de cont.

Cererea a fost legal timbrată, conform dovezii depuse la dosar.

La data de 09.12.2014, prin serviciul registratură, creditoarea a depus la dosarul cauzei furnizare informații ONRC cu privire la societatea creditoare și debitoare.

Debitoarea nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare.

Instanța a încuviințat, pentru creditoare, proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între s-a încheiat contractul de servicii imobiliare reprezentare/cumpărare nr. 309/26.07.2012 (f. 7-11), având ca obiect identificarea unui imobil în vederea cumpărării acestuia de către debitoare. Pentru comisionul aferent, creditoarea a emis factura fiscală nr._/27.07.2012 pentru suma de 18.378,89 lei, care a fost semnată și ștampilată de către debitoare, care a achitat și parte din contravaloarea acesteia, rămânând un rest de plată în cuantum de 4.500 lei.

În drept, conform art. 1013 Cod procedură civilă, prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Din această prevedere legală rezultă condițiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru a se putea urma procedura ordonanței de plată, respectiv: să fie vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă, care să constea într-o obligație de plată a unor sume de bani, să rezulte dintr-un contract civil constatat printr-un înscris ori determinat potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură sau în alt mod admis de lege.

Conform art. 1.270 C.civ. contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Așadar, contractul de vânzare-cumpărare este obligatoriu între părți, iar nu facultativ (pacta sunt servanda), principiul forței obligatorii fiind consacrat printr-o normă imperativă. În virtutea acestui principiu, părțile sunt obligate să-și execute întocmai obligațiile contractuale.

În cazul de față, creditoarea s-a obligat să execute obligația de prestare a serviciilor de intermediere, iar pârâta să achite contravaloarea acestora, prevăzută în factura fiscală.

În caz de neexecutare a obligațiilor, urmează a fi angajată răspunderea contractuală a părții culpabile de neexecutare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1.350 C.civ.: Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, conform legii. Acest text de lege este întărit de art. 1.516 C.civ care prevede la alin. 1 că un creditor are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, precizând în cadrul alin. 2 posibilitățile de care dispune în cazul în care debitorul nu își execută obligația.

Factura depusă la dosar a fost semnată și ștampilată atât de creditoare, cât și de debitoare, rezultând faptul că debitoarea și-a manifestat voința de acceptare în privința cuantumului stabilit în aceasta (mai ales că a achitat și parte din valoarea acestei facturi, rămânând un rest de plată în cuantum de 4.500 lei).

În privința caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, instanța va face aplicarea disp. art. 662 C.proc.civ.

Astfel, conform disp. art. 662 alin. 2 C.proc.civ., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.

Astfel cum rezultă din factura fiscală emisă, instanța reține că debitul de 4.500 lei îndeplinește condiția de a fi cert deoarece rezultă din acest înscris, asumat de părți prin semnătură și ștampilă, și necriticat de debitoare sub aspectul legalității sale.

Potrivit disp. art. 662 alin. 3 C.proc.civ., creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui.

În cauza de față, creanța este lichidă întrucât obiectul acesteia este determinat în factură.

Conform disp. art. 662 alin. 4 C.proc.civ., creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Potrivit mențiunilor exprese din cuprinsul facturii, scadența plății esteîndeplinită la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Având în vedere aceste considerente, instanța constată că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de disp. art. 1013 C.proc.civ. pentru debitul principal, motiv pentru care va obliga debitoarea să plătească creditoarei suma de 4.500 lei, reprezentând rest contravaloarea facturii_/27.07.2012, în termen de 20 zile de la comunicarea hotărârii.

În baza dispozițiilor art. 453 alin. 1 C.pr.civ., întrucât debitoarea este cea care a pierdut procesul, instanța o va obliga pe aceasta să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea . SRL (CUI RO_ și nr. ORC J_ ), cu sediul în București, ., nr. 34, parter, sector 2 în contradictoriu cu debitorul . (CUI RO_ și nr. ORC J_ ), cu sediul în București, .. 94-100, ., ., sector 6.

Obligă debitorul să plătească către creditoare suma de 4.500 lei, în termen de 20 zile de la data comunicării hotărârii.

Obligă debitorul să plătească către creditoare suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea în anulare și motivele acesteia se depun în două exemplare la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. I.M./ Dact. E.V.

04 exemplare/06.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 844/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI