Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2098/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2098/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 2098/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.2098

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: B. V.

GREFIER: T. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditoarea .. în contradictoriu cu debitorul C. G. I..

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cauza are ca obiect civil - ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.; termenul de judecată a fost acordat pentru ca debitorul să depună înscrisuri, care nu s-au depus; procedura de citare este legal îndeplinită, după care;

Instanța ia act că, până la acest termen de judecată, debitorul nu s-a conformat dispozițiilor instanței în sensul de a depune înscrisurile solicitate prin precedenta încheiere de ședință.

Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de către creditoare, este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 C. pr.civ., o încuviințează.

Instanța în temeiul art. 394 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, declară închise dezbaterile în fond și, față de poziția părților, actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 21.01.2015 sub nr._, creditoarea .. a chemat în judecată pe debitorul C. G. I. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2910.9 RON, suma compusă din: 330.45 RON - debit principal, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate; 52.43 RON - penalități de întârziere, calculate conform prevederilor clauzelor contractuale de bază și Termeniilor și Condițiilor Generale care fac parte integrantă din contract; 2132.39 RON - despăgubiri pentru încetarea contractelor înainte de expirarea perioadei minime contractuale, calculate conform prevederilor Termenilor și Condițiilor Generale; 395.63 RON - taxa pentru nereturnare echipamentului TV, perceputa conform prevederilor Termenilor și Condițiilor Generale și a Broșurii de Tarife și Servicii care fac parte integrantă din contract.

În fapt, creditoarea a arătat că între O. România SA și C. G. I. s-au încheiat contractele nr._/04.12.2013, nr._/04.12.2013,_/04.12.2013

În baza acestor contracte, pentru serviciile prestate, O. România SA a emis următoarele facturi: nr.JAG_/12.12.2013, JAG_/12.12.2013, JAG/_/12.12.2013, JAG/_/12.12.2013, JAH_/12.01.2014, JAH/_/12.01.2014, JAH_/12.01.2014, JAH_/12.01.2014, JAFI_/12.02.2014, JAH_/12.02.2014, JAH_/12.02.2014,

JAH_/12.02.2014, JAH/_/12.03.2014, JAH/_/12.03.2014, JAH_/12.03.2014, JAH_/12.06.2014.

Creditoarea a făcut referire la Termenii și Condițiile Generale care fac parte integrantă din contractual încheiat între părți, în baza căruia, „clientul poate contesta valoarea facturii prin formularea unei reclamații scrise, în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii, indicând în mod obligatoriu suma contestată și/sau serviciile facturate astfel contestate". Prin urmare, facturile mai sus menționate au fost acceptate de către debitor prin necontestarea acestora în condițiile prevăzute în contract.

Creditoarea a precizat că, plata facturilor trebuia efectuată în maximum 14 zile calendaristice de la data emiterii, însă facturile emise pentru serviciile prestate nu au fost achitate, iar debitul principal este în valoare de 330.45 lei. În clauzele contractuale de bază și în Termenii și Condițiile Generale sunt prevăzute penalități de întârziere pentru fiecare zi calendaristica de întârziere pentru sumele neplătite la termen, până la achitarea întregii sume, totalul penalităților de întârziere putând depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

Creditoarea a indicat că, totalul penalităților de întârziere este în valoare de 52.43 lei iar modul de calcul al acestora este detaliat în cuprinsul facturilor.

În continuare, creditoarea a mai menționat că despăgubirile sunt percepute pentru încetarea contractelor înainte de expirarea perioadei minime contractuale, pentru fiecare abonament în parte, iar valoare totală a acestora este de 2132.39 lei, modul de calcul fiind detaliat în cuprinsul facturilor.

Totodată, creditoarea a mai subliniat că, în Termenii și Condițiile Generale, este prevăzută obligația clientului de a restitui Echipamentul DTH cu toate componentele acestuia, în starea în care i-a fost predat, mai puțin uzura normală, în oricare din magazinele O. România, în termen de 5 zile de la încetarea închirierii, indiferent de motivul încetării, sub sancțiunea plații contravalorii acestuia sau a componentelor lipsă sau neconforme, conform Broșurii de Tarife și servicii, iar taxa pentru nereturnarea echipamentului TV este percepută pentru nerestituirea echipamentului este în valoare de 395.26 lei.

Nu în cele din urmă, creditoarea a mai reliefat că, în temeiul art. 1.014 N. C. proc. civ., s-a trimis debitorului o somație prin care i s-a pus în vedere să achite suma restanta în termen de 15 zile de la data primirii acesteia.

În continuare, creditoarea a arătat că deține împotriva debitorului o creanța certă, conform art. 662, alin 2 N. C. proc. civ, întrucât existența ei rezultă atât din facturile care au fost emise de către O. România SA pentru serviciile prestate și acceptate de către debitor în temeiul raporturilor contractuale, cât și din contracte. Creditoarea a mai menționat caracterul lichid al creanței, conform art. 662, alin 3 N. C. proc. civ, întrucât cuantumul acesteia este determinat prin facturile acceptate de către debitor, precum și caracterul exigibil, obligația de plată fiind scadenta așa cum rezultă din facturi și din clauzele contractuale de bază.

În final, creditoarea a reiterat solicitarea în sensul admiterii cererii și emiterea unei ordonanțe de plată prin care să se dispună obligarea debitorului la plata sumei de 2910.9 lei.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1.013 și urm. art. 223, alin. 3, art. 453 din Cod de Procedura civilă.

În susținere, a solicitat proba cu înscrisuri pe care le-a anexat cererii (filele 5-60 dosar), reprezentând facturi, contractele nr._/04.12.2013, nr._ /04.12.2013,_/04.12.2013, actele care au stat la baza încheierii contractelor; procura.

Acțiunea a fost legal timbrată, conform filei 67 dosar.

Debitorul nu a formulat întâmpinare la dosarul cauzei, recunoscând pretențiile reclamantei la termenul din 03.03.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art.1013 alin.1 N.c.proc.civ., procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile, constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Instanța reține că în speță creanța invocată de creditoare nu face parte din sfera creanțelor excluse de la aplicarea procedurii ordonanței de plată, prevăzute în alineatul 2 al art.1013 N.c.proc.civ.

Astfel, instanța constată că la data de 04.12.2013 părțile au încheiat trei contracte: nr._/04.12.2013, nr._/04.12.2013 și_/04.12.2013 pentru furnizarea serviciilor de telefonie mobilă și cablu TV în schimbul plății de către beneficiar a tarifelor și/sau prețurilor practicate de ..

Contractele au fost încheiate pentru o durata inițiala minima de 24 luni, cu obligația beneficiarului, în cazul încetării contractelor înainte de expirarea acestei durate, de a achita suma contravalorii abonamentelor aferente perioadei cuprinse între data încetării contractului și data expirării duratei inițiale (art.1.16 din contracte). În ultimul contract părțile au mai prevăzut la art.2.3.6 obligația beneficiarului de a restitui furnizorului echipamentul DTH în termen de 5 zile de la încetarea închirierii, indiferent de motivul încetării, sub sancțiunea plății contravalorii acestuia sau a componentelor lipsă sau neconforme, conform broșurii de tarife și servicii.

Potrivit art.5 din contracte, beneficiarul s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor în termen de maximum 14 zile calendaristice de la data emiterii facturii, în caz contrar datorând o penalitate de 0,5% pe zi de întârziere calculată la debitul principal, cu posibilitatea depășirii sumei la care se raportează.

În baza convențiilor mai sus menționate, reclamanta a emis facturile fiscale atașate la dosar (f.11-32), pentru suma totală de 330,45 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și 52,43 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la debitul principal.

În ceea ce privește celelalte capete de cerere, din coroborarea înscrisurilor de la dosar rezultă că actele juridice au fost încheiate la data 04.12.2013, iar încetarea lor avut loc în martie 2014 (prin efectul rezilierii-pact comisoriu de ultim grad ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată de către pârât –art.1.16), când a fost emisă ultima factură fiscală de către creditoare și care nu a fost plătită de pârât, deci cu 21 luni înainte de expirarea duratei minime inițiale prevăzute de părți.

În condițiile în care abonamentele lunare stabilite în contracte sunt de 36,26 lei (pentru fiecare din cele două contracte de telefonie) și 29,02 lei (pentru contractul de cablu tv), debitorul datorează, ca urmare a activării clauzei penale în discuție, suma de 2132,39 lei - contravaloare abonamente neachitate (36,26 lei x 21 + 36,26 lei x 21 + 29,02 lei x 21).

Legat de plata sumei de 395,63 lei de către pârât, cu titlu de clauză penală aferentă echivalentului în lei a sumei de 90 euro reprezentând contravaloare echipament DTH, instanța reține că și această clauză este stabilită de comun acord de părți (f. 50 și 54 din dosar), fiind aplicată ca urmare a încetării raporturilor juridice.

Raportat la pretențiile reclamantei, instanța reține că în cauză debitorul nu a făcut dovada achitării sumelor stabilite în sarcina sa. De asemenea, acesta nu a formulat întâmpinare prin care să conteste creanța, ba mai mult, la termenul din 03.03.2015 a recunoscut debitele expuse în cererea de chemare în judecată, solicitând doar amânarea cauzei pentru a face dovada unei situații materiale precare în vederea obținerii unei eșalonări la plată.

În consecință, față de cele expuse și în temeiul art.1270 Noul Cod Civil, constatând îndeplinite condițiile de certitudine, lichiditate și exigibilitate a creanțelor, impuse de art.1013 și art.662 N.c.proc.civ., instanța va admite cererea și va obliga debitorul ca în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri să plătească creditoarei suma de 330,45 lei reprezentând contravaloare servicii prestate, 52,43 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la debitul principal, 2132,39 lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea contractelor și 395,63 lei reprezentând taxă pentru nereturnare echipament tv.

În baza art. 397 alin. 3 C.pr.civ., în cazurile în care instanța poate da termen pentru executarea hotărârilor, va face aceasta prin chiar hotărârea ce dezleagă pricina arătând și motivele pentru care a acordat termenul. În cauza de față, instanța apreciază că nu se impune acordarea unui termen pentru achitarea debitului de către pârât, având în vedere că nu s-a depus nicio probă care să susțină afirmația existenței unor dificultăți financiare întâmpinate de acesta, apărările debitorului urmând a fi înlăturate în consecință.

În temeiul art.453 c.proc.civ, fiind în culpă procesuală, instanța va obliga debitorul la plata către creditoare a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de către creditoarea . cu sediul ales pentru comunicare acte la mandatar TOP FACTORING SRL în BUCUREȘTI, ..21, . în contradictoriu cu debitorul C. G. I. cu domiciliul în sector 6, București, .. 8.

Obligă debitorul ca în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri să plătească creditoarei suma de 330,45 lei reprezentând contravaloare servicii prestate, 52,43 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la debitul principal, 2132,39 lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea contractelor și 395,63 lei reprezentând taxă pentru nereturnare echipament tv.

Obligă debitorul la plata către creditoare a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată.

Cu cerere în anulare în 10 zile de la comunicare; cererea se depune la Judecătoria Sectorului 6.

Pronunțată în ședință publică, azi 17.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. VivianaTăunean A.

Red. BV/Thn. TA/ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2098/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI