Plângere contravenţională. Sentința nr. 1842/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1842/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 1842/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1842
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. S.
GREFIER: A. R. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională-anulare act, privind pe contestatorul B. B. în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție Locală Sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat intimata, prin consilier juridic, E. D., în baza delegației aflate la fila nr. 31 a dosarului, lipsind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Intimata, prin consilier juridic, arată că lasă soluția la aprecierea instanței soluția cu privire la competență.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.11.2014, contestatorul B. B., în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 București, a solicit, în principal, anularea procesului-verbal . nr._ din data de 10.11.2014 și, pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare cu 4 puncte-amendă, în valoare de 360 lei, și cu 3 puncte de penalizare și restituirea sumei de 180 lei, achitată cu titlu de amendă către bugetul local, anularea dispoziției de ridicare și obligarea Poliției Locale Sector 6 București să-i restituie suma de 677 lei, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale, actualizată cu rata inflației iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că, în data de 10.09.2014, în jurul orei 22:30, ajungând la reședința sa din ., a parcat autoturismul Opel cu numărul_, pe . Cetățuia, stradă secundară fără trafic major, perimetru în care se parchează constant în spic paralel cu alte mașini, în special ale celor care locuiesc în zonă și nu au un loc propriu de parcare plătit, fără a îngreuna în vreun fel circulația pietonală sau a constitui obstacol pentru circulația rutieră, menționând că în zona unde a parcat nu exista un indicator de Avertizare ridicări auto și nici un indicator de Oprire interzisă. S-a apreciat că mașina contestatorului nu împiedica traficul rutier, condiție necesară pentru ridicare, conform Anexei nr. 2 la HCL S6 nr. 4/2010.
Contestatorul a precizat că a fost obligat să achite suma de 667 de lei . SRL, pentru a-și recupera autoturismul.
În primul rând, contestatorul a solicitat anularea procesului verbal, deoarece agentul constatator nu a realizat o descriere concretă a faptei, ci doar a reprodus textul legal din art. 142 lit. F din RAOUG nr.195/2002 („a staționat pe colțul intersecției”).
Contestatorul a apreciat că sancțiunea pentru această neregularitate a procesului-verbal este cuprinsă în art.1.7 din OG nr.2/2001, conform căruia „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea, agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.
În al doilea rând, procesul verbal de contravenție nu conține explicit măsura ridicării auto, așa cum prevede art. 180, alin.1 din RAOUG nr. 195/2002: „ (1) Procesul verbal de contravenție va conține în mod obligatoriu: descrierea faptei contravenționale…; sancțiunea complementară aplicată și/sau măsura tehnico administrativă dispusă”; iar ridicarea auto este o măsură tehnico administrativă, conform art.97 alin.1 lit. d din OUG nr.195/2002.
Însă, actul normativ în baza căruia s-a ridicat mașina, adică HCLS4 nr. 37/2008, nu apare in t procesul verbal de constatare a contravenției, care reprezintă unicul act probator al contravenției.
Nerespectarea condițiilor de formă în ceea ce privește încheierea unui proces verbal de contravenție duce la nulitatea sa.
S-a apreciat că măsura tehnico administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale și, prin urmare, contestatorul a solicitat anularea dispoziției de ridicare . nr._.
În acest sens, contestatorul a invocat prevederile art.64, art.97 și art.128 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Contestatorul a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art.2 din OG nr.2/2001.
Totodată, s-a menționat că încălcarea distanței de 25 m față de coltul intersecției ar trebui sancționată doar cu amendă căci altfel înseamnă că o mașină staționată la 24 m de colțul intersecției poate fi ridicată, în practică poliția a avertizat șoferii că distanța de 5 m față de colțul intersecției este suficientă pentru a nu obtura vizibilitatea șoferilor care circulă pe artera principală. Mai mult decât atât, în dispoziția de ridicare care i-a fost întocmită, nu se menționează nicio distanță în mod explicit sau alte circumstanțe din care să se poată deduce gravitatea faptei, precum și o apreciere corectă pentru stabilirea unei sancțiuni proporționale cu aceasta.
Contestatorul a învederat că, în zona în care a fost sancționat, se parchează frecvent în spic de către locatarii din zonă care nu posedă un loc de parcare plătit la Primăria Sectorului 6, dar aparent aplicarea sancțiunilor se face în mod selectiv și discriminator, încălcându-se astfel Constituția României –art. 16.
Nefiind o arteră principală, mai mult decât atât - . stradă secundară fără trafic major, mașina contestatorului nu a creat blocaje sau obstrucționări pentru traficul rutier, neîndeplinind astfel condițiile de ridicare prevăzute în art. 8 - Anexa nr. 2 la HCL S6 nr.4/2010, dispoziția de ridicare fiind eliberată în mod abuziv și discriminator.
Prin urmare, dispoziția de ridicare a fost emisă neîntemeiat, încălcând principiile ierarhiei actelor normative, contrar prevederilor Ordonanței Guvernului privind sistemul juridic al contravențiilor, OG nr. 2/2001 motiv pentru care contestatorul a solicitat anularea dispoziției de ridicare . nr._.
Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, aprobat prin HG nr.1391/2006, nu prevede nimic despre procedura ridicării auto, la care se referă art. 64, alin.3 din OUG nr.195/2002.
Prin Regulamentul menționat la art. 64, alin.3 din OUG nr.195/2002 se înțelege RAOUG nr. 195/2002 și nu regulamentul aprobat de HCL S6 nr. 4/2010, Anexa nr. 2, care stabilește că ridicarea se face pe baza unei dispoziții de ridicare emise de poliția locală. În plus, această dispoziție de ridicare a fost dispusă neîntemeiat, întrucât mașina contestatorului nu era un obstacol pentru circulația publică.
Regulamentul din HCL 86 nr. 4/2010, anexa 2, încalcă art. 2 din OG nr. 2/2001.
OG nr. 2/2001 prevede că procesul verbal este singurul act prin care se constată și se sancționează o contravenție, deci dispoziția de ridicare stabilită printr-un Regulament aprobat prin Hotărâre de Consiliu Local nu respectă aceste prevederi. Se încalcă astfel principiul ierarhiei actelor normative.
Procesul verbal nu conține explicit măsura ridicării auto, așa cum prevede art.180 din RAOUG nr. 195/2002: „(1) Procesul verbal de contravenție va conține în mod obligatoriu: descrierea faptei contravenționale...; sancțiunea complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă;” iar ridicarea auto este o măsură tehnico-administrativă, conform art. 97, alin.1, lit. d din OUG nr. 195/2002.
Măsura ridicării auto nu i-a fost comunicată contestatorului pentru a putea fi atacată înainte de a plăti, ceea ce ține de esența actului administrativ. Contestatorul a fost constrâns să achite imediat taxa de ridicare pentru a i se elibera autovehiculul. Față de cele menționate mai sus, contestatorul a apreciat că măsura ridicării autoturismului în ceea ce îl privește a fost dispusă și efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie.
În aceste condiții, contestatorul a considerat că prin obligarea nejustificată la plata taxei de 677 lei de către acesta către . SRL în vederea ridicării autoturismului ca urmare a dispoziției agentului Poliției Locale Sector 6 în acest sens, Poliția Locală Sector 6 i-a provocat un prejudiciu material.
Față de această împrejurare, contestatorul a solicitat instanței angajarea răspunderii civile delictuale a Poliției Locale Sector 6 pentru prejudiciul material provocat, și obligarea acesteia la repararea acestui prejudiciu, conform art. 998-999 Cod civil.
Contestatorul a apreciat că sunt întrunite condițiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale a Poliției Locale Sector 6, după cum urmează: (i) existența unei fapte ilicite - această condiție se verifică prin dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare a autoturismului cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege; (ii) existența unui prejudiciu - suma de bani achitată de contestator în vederea eliberării autoturismului a fost nejustificată din punct de vedere juridic, determinând o micșorare a patrimoniului propriu fără existența unui temei legal; (iii) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; (iv) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul - în acest caz, vinovăția ce rezultă din culpa agentului constatator în dispunerea măsurii de ridicare a autoturismului.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal s-a menționat că un proces-verbal de constatare și de sancționare a contravenției nu poate face, prin el însuși, dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.
În subsidiar, contestatorul a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 5, 6, 7, 15, 16, 17, 19, 21 alin. 3, 26 alin. 1, 38 alin.3 din OG nr. 2/2001, art. 144, art. 180 și art. 181 din RAOUG nr.195/2002, dispozițiile art. 64, art. 97 și art. 128 din OUG nr. 195/2002, precum și prevederile Anexei nr. 2 ale HCL S6 nr.4/2010.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar, în copie, procesul verbal de contravenție contestat, confirmare de primire, dispoziție de ridicare . nr._, factura nr._ din data de 11.09.2014, cartea sa de identitate.
La data de 22.01.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare (f.26), prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată și nelegală, admiterea excepției netimbrării cererii de chemare în judecată conform prevederilor art.16 din OUG nr. 80/2013, atât cu privire la capătul de cerere principal privind anularea procesului verbal de contravenție cât și a capetelor accesorii ale cererii principale introductivă de instanță, respectiv cererea privind anularea actului administrativ și cererea privind angajarea răspunderii civile delictuale a DGPL S 6.
În ce privește excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale, intimata a arătat că petentul și-a exercitat drepturile procesuale în mod abuziv cu încălcarea prevederilor art.12 alin.2 coroborate cu art.10 alin.1 din Codul de procedură civilă, toate motivele de presupusă nulitate a procesului verbal contestat reprezentând în realitate o repetare a modelului de plângere contravențională din anul 2009.
S-a invocat și excepția lipsei plângerii prealabile arătându-se că dispoziția de ridicare . nr._/11.09.2019 este un act administrativ pe care petentul trebuia să-l conteste în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare („înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”).
De asemenea, intimata a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a DGPL S 6 cu privire la capătul de cerere privind „repararea prejudiciului material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare autoturismului”, intimata a arătat că taxa privind ridicarea, transportul și depozitarea autoturismului cu numărul_ nu a fost achitată instituției sale.
În fapt, în data de 11.09.2014, în intervalul orar 08:54-09:01, o echipă operativă din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, care-și desfășura activitatea în zona de competență, a identificat autoturismul marea Opel cu numărul de înmatriculare_, utilizat de contestator, staționând neregulamentar pe colțul intersecției .. Cetățuia, sector 6, încălcând prevederile art. 142 lit. f și art. 143 lit. a din R.A. al OUG nr. 195/2002.
În susținerea competenței intimatei, s-au citat dispozițiile art. 7 lit. h din Lg. 155/2010.
Intimata a precizat că petentul nu se afla la fața locului, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art.181 din HG nr. 1391/2006, datele de identificare ale contravenientului din procesul verbal . nr._ încheiat în data de 10.11.2014, fiind datele trimise instituției intimate de către numitul B. I. (proprietarul autoturismului) prin comunicarea . nr._/12.09.2014, care a utilizat autoturismul cu numărul_, în data de 11.09.2014 și implicit că a staționat neregulamentar pe colțul intersecției .. Cetățuia, sector 6.
De asemenea, intimata a menționat că fapta constituie contravenție, fiind prevăzută de art. 142 lit. f și de art. 143 lit. a din HG nr. 1391/2006 privind aprobarea RA al OUG nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare și sancționată de art. 100 alin. 2 și art. 108 alin 1 lit. b pct. 7 din OUG nr.195/2002, cu 4-5 puncte amendă și 3 puncte penalizare.
În ceea ce privește legalitatea actului constatator, s-a apreciat că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute la art. 16 și art. 17 din OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare fapt ce îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută și sancționată de OUG nr.195/2002 și de RA al OUG nr.195/2002 .
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, intimata a menționat că, din conținutul art.34 al aceluiași act normativ, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, faptele cuprinse în procesul-verbal fiind constatate de către agenții constatatori, și face dovada până la proba contrară, sarcina dovedirii contrariului celor consemnate în procesul-verbal revenind, conform art. 249 Codul de procedură civilă, contestatorului.
Cât privește sancțiunea aplicată, intimata a considerat că aceasta a fost individualizată în mod legal și corect față de criteriile de individualizare ale sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001 .
Prin HCCLS6 nr.216/30.12.2012, începând cu data de 01.01.2011 s-a înființat DGPLS 6 prin reorganizarea DGPCS 6, având în vedere . data de 01.01.2011 a Legii nr.155/2010. Astfel, trebuie evidențiat faptul că, odată cu apariția Legii nr.155/2010, Poliției Locale i-au fost date în competență atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice, conform prevederilor art.7 lit.h din Legea nr.155/2010, poliția locală „constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar” .
În ceea ce privește susținerile eronate ale contestatorului, acestea nu pot constitui un motiv pentru anularea dispoziției de ridicare . nr._/11.09.2014, întrucât dnul B., care este posesorul unui permis de conducere valid, avea obligația de a nu staționa neregulamentar pe colțul intersecției.
Dispoziția de ridicare . nr._/1 1.09.2014, se bucură de prezumțiile relative ale tuturor actelor administrative unilaterale care îndeplinea condițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr.554/2004, respectiv prezumția de legalitate, prezumția de autenticitate și prezumția de veridicitate instituindu-se în mod legal obligația de respectare și obligația de executare. Totodată, contestatorul nu a arătat în ce ar consta eventualele cauze de nulitate și nu a făcut dovada contrară pentru a răsturna probele administrate și prezumțiile invocate de instituția intimată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind repararea presupusului prejudiciului material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare a autoturismului, intimata a solicitat respingerea acestuia, nefiind îndeplinite condițiile cerute cumulativ de către legiuitor. Intimata a menționat că dnul B. nu a invocat și nici nu a probat condițiile obligatorii cerute pentru angajarea răspunderii delictuale a instituției intimate, respectiv existența unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul material, precum și existența vinovăției cerute de către legiuitor.
Nu în ultimul rând, încercarea de inducere în eroare a instanței de judecată privind situația de fapt, respectiv denaturarea gravă a realității cu privire la amploarea traficului rutier în locul ., nu poate constitui un motiv pentru angajarea răspunderii civile delictuale a DGPL S 6.
Astfel, la momentul dispunerii măsurii tehnico-administrative a ridicării autoturismului staționat neregulamentar, prin dispoziția de ridicare . nr._/11.09.2014, prevederile art. 998-999 din Codicele Civil erau abrogate, iar modificările aduse de Noul cod civil sunt esențiale, motiv pentru care intimata a considerat că petentul nu și-a respectat obligația prevăzută de art.10 și art.12 Cod procedură civilă, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a instituției intimate.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 și art. 249 Cod procedură civilă, dispozițiile Legii nr.155/2010 privind Poliția Locală, dispozițiile OUG nr. 195/2002- privind circulația pe drumurile publice, dispozițiile HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurilor publice și pe dispozițiile OG nr.2/2001.
Alăturat întâmpinării, intimata a anexat un set de înscrisuri, în copie (filele 31-40).
La termenul de judecată din data de 06.03.2015, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 6 București.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate sub aspectul excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București, instanța reține următoarele:
Acțiunea înregistrată sub nr._ cuprinde două capete principale de cerere, respectiv anularea procesului-verbal . nr._/10.11.2014 și anularea dispoziției de ridicare ._/11.09.2014.
Potrivit art. 30 alin. 3 din C.pr.civ. cererea principală este cererea introductivă de instanță, care poate cuprinde atât capete principale, cât și capete accesorii.
Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal.
Având în vedere definiția legală a cererii accesorii, instanța constată că cererea având ca obiect anularea dispoziției de ridicare . nr._/11.09.2014, nu poate fi calificată drept cerere accesorie celei având ca obiect anularea procesului-verbal . nr._/10.11.2014, întrucât acest capăt nu depinde de soluția ce se va da cu privire la anularea procesului-verbal . nr._/10.11.2014, cele două capete de cerere fiind ambele principale, soluția pronunțată asupra uneia nu afectează în niciun fel soluția care urmează a se pronunța cu privire la cealaltă cerere, măsurile contestate fiind dispuse prin acte distincte (procesul-verbal și dispoziția) ale căror efecte nu sunt interdependente.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
Dispoziția de ridicare . nr._/11.09.2014 reprezintă un act administrativ potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 care definesc actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus, instanța constată că dispoziția contestată reprezintă un act administrativ cu caracter individual emis de o autoritate publică locală, respectiv Direcția G. de Poliție Locală, în regim de putere publică.
Raportat la aceste considerente și la obiectul prezentei cererii, prin care instanța de judecată este chemată să se pronunțe asupra valabilității unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, instanța constată că în cauză devin incidente dispozițiile art.10 din Legea 554/2004.
Potrivit art.10 din Legea 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Astfel, capătul de cerere privind anularea dispoziției de ridicare . nr._/11.09.2014, atrage competența materială a Tribunalului Bacău, ca instanță de la domiciliul reclamantului potrivit art. 10 alin. 1 din Legea mai sus menționată.
Potrivit art. 99 alin. 2 C.pr.civ. în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Având în vedere că pentru capătul de cerere privind anularea procesului-verbal . P nr._/10.11.2014 competența materială aparține judecătoriei potrivit art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, iar pentru capătul de cerere privind anularea dispoziției de ridicare . nr._/11.09.2014 competența materială aparține tribunalelor administrativ-fiscale potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în baza disp. art. 99 alin. 2 din C.pr.civ., instanța constată că revine Tribunalului Bacău (ca instanță de la domiciliul reclamantului) competența materială de soluționare a cauzei, în ansamblu.
Pe cale de consecință, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată de instanță din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei privind în favoarea Tribunalului Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul B. B., domiciliat în Bacău, ..11, scara A, apartament 4, în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 București, cu sediul în București, Șoseaua orhideelor nr.2d, sector 6, C._, în favoarea Tribunalului Bacău.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.RS/Thred.MV
5 ex./.2015
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1837/2015.... → |
|---|
