Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 8266/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8266/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 8266/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
......
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8266/2015
Ședința publică de la 22 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F.-C. M.
Grefier V. A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea M. G. SERVICES I. SRL și pe debitoarea W. I. SRL, având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
În temeiul art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005, instanța a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța, procedând din oficiu la verificarea competenței sale în conformitate cu disp. art. 1016 Noul Cod de procedură civilă, apreciază prin prisma prevederilor art. 94 pct. 1 lit. j) și art. 126 Noul Cod de procedură civilă, că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere de emitere a ordonanței de plată.
Instanța, având în vedere disp. art. 1017 alin. 2 rap. la 255 și 258 NCPC încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate a probei putând conduce la soluționarea procesului.
Instanța constată că debitoarea nu a depus întâmpinare, nu a expus un punct de vedere propriu față de pretențiile creditoarei.
Având în vedere dispozițiile art. 394 alin. 1 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 08.09.2015, cu nr._, creditoarea M. G. SERVICES I. SRL, în contradictoriu cu debitoarea W. I. SRL, a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 2,947.10 lei, reprezentând soldul facturilor fiscale_/23.04.2013 și nr._/12.07.2012, la plata sumei de 2,736.19 lei, reprezentând cuantumul penalităților de întârziere calculate de la data scadentei facturii si până la data redactării prezentei cereri, conform prevederilor contractuale; precum și la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de promovarea prezentei acțiuni.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părți s-au încheiat contractele de publicitate nr. 1277, 431 încheiat la 2012-01-31,2013-04-02, având ca obiect prestarea serviciilor de difuzare a unor spoturi publicitare pe diferite posturi radio. Campania de difuzare a fost stabilita conform art. 3.1 din Contracte, iar valoarea acestora a fost convenita de către părți beneficiarul s-a angajat, în schimb, să achite suma stabilita ca valoare a contractului, în condițiile prevăzute de art. 6.
În temeiul contractelor încheiate furnizorul a emis facturile fiscale nr._/_/2012-07-12, în valoare totala de 2,947.10 lei, conform fisei de cont atașate. Debitoarea nu a efectuat plata acestor facturi până în prezent.
Debitoarea nu a efectuat plata soldului până în prezent, astfel că la suma de plata din facturile fiscale mai sus menționate se adaugă penalități de întârziere, calculate conform prevederilor contractuale din art. 6 din contractul de publicitate.
Furnizorul va impune penalități de 0.1%/zi de întârziere din valoarea facturilor neachitate." Penalitățile de întârziere au fost calculate de la data scadentei fiecărei facturi pana la data redactării prezentei cereri, respectiv 05-08-2015, conform modului de calcul atașat.
Scadenta facturii este stabilită în contract si în cuprinsul fiecărei facturi fiscale, acestea prevăzând expres „Termen de plata" de aproximativ 30 de zile de la data emiterii facturii, precum si în cuprinsul fisei de evidenta contabila atașate.
În temeiul art. 1.014 N. C. proc. civ., s-a trimis debitorului o somație prin care i s-a pus în vedere să achite suma restanta în termen de 15 zile de la data primirii acesteia, însă fără rezultat.
Creanța pe care creditoarea o deține împotriva debitorului W. I. este o creanță certă, lichida și exigibilă.
Debitoarea nu a achitat facturile până la scadenta, termenul de plata fiind fix si prevăzut în cuprinsul acestora, în consecința devenind aplicabile prevederile contractuale referitoare la calculul penalităților de întârziere.
Prin urmare, având o creanța certa, lichida si exigibila ce reprezintă obligația de plata a unor sume de bani care rezulta din contract comercial, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1.013 din C. proc. civ, creditoarea a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.013 si urm, dinCod de Procedura civila.
În dovedirea cererii, creditoarea a depus în copie următoarele înscrisuri: contracte de publicitate nr. 1277/02.04.2013, 431/31.01.2012, facturi fiscale:_/23.04.2013,_/12.07.2012, fișa debitoarei, fișa cu modul de calcul al penalităților de întârziere, taxa judiciara de timbru în valoare de 200 lei și împuternicire avocațiala.
Debitoarea, legal citată, nu a depus întâmpinare.
Analizând cererea prin prisma motivelor invocate, mijloacelor de probă administrate și dispozițiilor incidente în materie, instanța reține următoarele:
Între creditoare, în calitate de furnizor, și debitoare, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de publicitate (radio) nr. 431/31.01.2012, al cărui obiect l-a constituit, potrivit art. 2 vânzarea de către de către creditoare către debitoare de spații pentru publicitate pe una sau mai multe stații autorizate să funcționeze pe teritoriul României, constând în difuzarea de spoturi publicitare radio pe frecvența K. FM (Ploiești), conform comenzilor (mediaplanurilor) semnate/ștampilate cel puțin de beneficiar (filele 8-38).
În data de 12.07.2012, creditoarea a emis factura fiscală . nr._, pentru suma de 1286,74 lei TVA inclus (229,39 euro la cursul de 4,5237 lei), scadentă la data de 11.08.2012, factură reprezentând difuzare spot publicitar conform contractului nr. 431/31.01.2012 la K. FM Ploiești în iulie 2012 (f. 48).
De asemenea, între aceleași părți s-a mai încheiat și contractul de publicitate (Radio) nr. 1277/02.04.2013, al cărui obiect l-a constituit, potrivit art. 2 vânzarea de către creditoare către debitoare de spații pentru publicitate pe una sau mai multe stații autorizate să funcționeze pe teritoriul României, constând în difuzarea de spoturi publicitare radio pe frecvența K. FM (Ploiești/B.)/Magic FM (Ploiești), conform comenzilor (mediaplanurilor) semnate/ștampilate cel puțin de beneficiar (filele 39-47).
În data de 23.04.2013, creditoarea a emis factura fiscală . nr._, pentru suma de 1660,36 lei TVA inclus (306,08 euro la cursul de 4,3747 lei), scadentă la data de 23.05.2013, semnată și ștampilată de debitoare, factură reprezentând difuzare spot publicitar conform contractului nr. 1277/02.04.2013 la K. FM Ploiești în aprilie 2013 (f. 49).
În speță, creditoarea a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 2947,10 lei, soldul celor două facturi fiscale, a sumei de 2736,19 lei, penalități calculate până la redactarea cererii conform prevederilor contractuale și a cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 1014 alin. (1) NCPC, republicat, Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
În speță, creanța principală afirmată de creditoare, 2947,10 lei, se compune, potrivit extrasului de cont client atașat la fila 50, din contravaloarea celor două facturi fiscale . nr._/12.07.2012 și . nr._/23.04.2013.
În speță, creanța creditoarei este certă și lichidă, în sensul art. 1014 alin. (1) NCPC, de vreme ce factura fiscală nr._/12.07.2012 este însușită de debitoare prin semnătură și ștampilă, iar în raport de mențiunile aceleiași facturi, creanța în sumă de 1286,74 lei TVA inclus, este și exigibilă, termenul de plată fiind expirat la data de 11.08.2012.
De asemenea, în ceea ce privește suma de 1660,36 lei, contravaloarea celei de a doua facturi, . nr._/23.04.2013, prin contractul de publicitate nr. 1277/02.04.2013, debitoarea și-a asumat obligația de plată a unei sume de bani, reprezentând contravaloarea serviciilor de publicitate (difuzare spot publicitar la K. FM Ploiești/B., Magic FM Ploiești).
Creanța afirmată de creditoare este lichidă, întinderea creanței creditoarei fiind constatată prin factura fiscală . nr._/23.04.2013, acceptată la plată prin semnătură și ștampilă.
De asemenea, creanța creditoarei este exigibilă, de vreme ce potrivit art. 6.1. din contract, debitoarea avea obligația de a achita facturile emise și comunicate de către creditoare, în termen de maxim 30 de zile de la data primirii facturii aferente.
Așa fiind, în temeiul art. 1022 alin. (1) NCPC, instanța va admite cererea creditoarei de emitere a unei ordonanțe de plată pentru suma de 2947,10 lei, contravaloare servicii de publicitate, conform facturilor fiscale . nr._/12.07.2012 și_/23.04.2013, stabilind un termen de plată, conform alin. (3) al art. 1022 de 10 zile de la comunicarea ordonanței, având în vedere intervalul de timp nerezonabil scurs de la expirarea termenului de plată.
În ceea ce privește solicitarea creditoarei de emitere a ordonanței de plată și pentru suma de 2736,19 lei, penalități de întârziere, instanța reține următoarele:
În conformitate cu art. 1018 alin. (1) NCPC, Dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a României. Din modul de redactare a textului, reiese că legiuitorul permite acordarea de daune interese moratorii și în materia ordonanței de plată, acordând prioritate voinței părților.
În speță, potrivit art. 3.1. din contractul nr. 431/31.01.2012, raporturile contractuale dintre părți au încetat la data de 31.01.2012, data semnării contractului, iar părțile nu au convenit, în scris, cu privire la prelungirea contractului printr-un act adițional. Art. 14.2. din contract prevede că orice modificări/adăugiri se vor face de către părți, de comun acord, prin semnarea de acte adiționale, parte integrantă din prezentul contract, cu excepția prelungirii automate a contractului care poate avea loc în condițiile precizate la pct. 5.2.3, lit. a).
Factura fiscală . nr._/12.07.2012 a fost emisă cu mult după încetarea contractului nr. 431/31.01.2012, prin expirarea termenului contractual, respectiv 30.01.2012, astfel încât clauza penală inserată la art. 6.2. din contract și-a încetat efectele la aceiași dată la care a expirat și contractul. Prin urmare, pentru penalitățile de întârziere solicitate pentru neplata la scadență a acestei facturi, creditoarea nu mai poate invocat o clauză penală care nu mai era în ființă.
În ceea ce privește factura fiscală . nr._/23.04.2013, instanța reține că potrivit art. 3.1. din contractul nr. 1277/03.04.2013, în temeiul căruia a fost emisă această factură, contractul s-a încheiat pe perioadă determinată, 16.04.2013 – 30.04.2013, iar părțile nu au convenit, în scris, cu privire la prelungirea contractului printr-un act adițional. Și art. 14.2. din acest contract prevede că orice modificări/adăugiri se vor face de către părți, de comun acord, prin semnarea de acte adiționale, parte integrantă din prezentul contract, cu excepția prelungirii automate a contractului care poate avea loc în condițiile precizate la pct. 5.2.3, lit. a).
În speță, creditoarea nu a invocat una dintre cele două situații de prelungire a contractului și, așa cum reiese din bonurile de comandă atașate la filele 46-47, aferente contractului nr. 1277/03.04.2013, acestea reglementează modalitatea de difuzare a spoturilor pentru perioada 16.04._13, așadar pentru perioada pe care s-a încheiat contractul conform mențiunilor din art. 3.
Prin urmare, în lipsa prezentării unui act adițional sau a reprogramării datei/timpului de redifuzare pe o perioadă de 6 luni de la data comunicării comenzii de către pârâtă, în condițiile reglementate de art. 3.2., pentru a opera prelungirea tacită pe o perioadă de încă 6 luni, contractul nr. 1277/03.04.2013 a expirat la data de 30.04.2014, dată la care și-a încetat aplicabilitatea și clauza penală cu privire la daunele moratorii (penalități de întârziere) inserată de părți în art. 6.2. din contract.
În speță, factura nr. . nr._/23.04.2013 a fost scadentă la data de 23.05.2013, astfel încât, în raport de prevederile art. 6.2. din contract și art. 3.1. din același contract, factura a devenit scadentă după încetarea raporturilor contractuale dintre părți, motiv pentru care creditoarea nu mai poate invoca prevederile art. 6.2. din contractul nr. 1277/03.04.2013.
Față de prevederile art. 1014 alin. (1) NCPC, creanța privind penalitățile de întârziere nu întrunește cerințele de admisibilitate specifice ordonanței de plată, nefiind certă, respectiv obligația de plată în privința penalităților nu izvorăște dintr-un contract încheiat în scris și nici nu este constatată printr-un înscris însușit de părți prin semnătură sau în alt mod permis de lege, motiv pentru care instanța o va respinge ca inadmisibilă.
În temeiul art. 451 și 453 alin. (1) NCPC, debitoarea va fi obligată să plătească reclamantei și suma de 200 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată dovedite până la închiderea dezbaterilor, constând în taxă judiciară de timbru, taxa judiciară urmând a fi acordată, în integralitate creditoarei, față de prevederile art. 6 din OUG nr. 80/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, cererea formulată de creditoarea . I. SRL, cu sediul ales la Top Factoring SRL din București, ..21, etaj 5, sector 2, J_, CUIRO_ în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în Ploiești, ..4, județul Prahova, J_, CUI_.
Ordonă debitoarei să achite creditoarei, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe, suma de 2947,10 lei, contravaloare servicii de publicitate, conform facturilor fiscale . nr._/12.07.2012 și_/23.04.2013.
Respinge, ca inadmisibile, pretențiile referitoare la penalitățile de întârziere în cuantum de 2736,19 lei.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 de lei, cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
Cu drept de cerere în anulare, pentru ambele părți, în termen de 10 de zile de la comunicare.
Cererea și motivele de anulare se depun la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2015.
Președinte Grefier
F.-C. M. V. – A. M.
Dactilo MM./ 07.12.2015
Red.FCM/07.12.2015
2 ex originale
Comunicat 2 exemplare.
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8265/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8231/2015.... → |
|---|








