Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 8222/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8222/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 8222/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8222
Ședința publică de la 22.10.2015
Instanța constituită din
P. C. A. E.
GREFIER A. V.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată, privind pe creditoarea S. S. ȘI ASOCIAȚII și pe debitoarea WEST GATE STUDIOS SA (fosta P. V. Doi SA).
La apelul nominal făcut in ședința publica, la prima și la cea de-a doua strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care învederează instanței că reclamanta-creditoare a depus la dosar, prin serviciul registratură, cerere de renunțare la judecată, arătând că debitoarea a achitat debitul datorat. De asemenea, învederează instanței că debitoarea a depus la dosar întâmpinare.
Instanța, din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 131 alin. 1 C.p.c. constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea, raportat la dispozițiile art. 1016 C.p.c., art. 94 lit. k C.p.c. și art. 107 alin. 1 C.p.c.
De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 C.p.c., în raport de actele dosarului, estimează durata necesară cercetării procesului la o perioadă de 45 de zile, durata medie de soluționare a cauzelor având ca obiect ordonanță de plată.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la cererea de renunțare la judecată formulată de creditoare.
I N S T A N T A
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 18.08.2015, sub nr._, creditoarea S. S. și Asociații a chemat în judecată pe debitoarea P. V. Doi SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 3217,97 lei, reprezentând contravaloare garanție nerestituită, conform contractului de cazare nr. 5364/21.09.2013 și a facturii proforme nr. 3426/12.09.2013, obligarea debitoarei la plata sumei de 4392,53 lei, reprezentând penalități de întârziere contractuale calculate până la data de 31.07.2015 și în continuare până la data plății integrale a debitului, precum și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în anul 2013 a încheiat cu debitoarea contractul de cazare nr. 5364/21.09.2013, având ca obiect asigurarea serviciilor de cazare pentru o perioadă de un an, la data încheierii contractului fiindu-i pretinsă suma de 720 euro ca și garanție, sumă ce urma a fi restituită la finalul contractului, pentru această sumă debitoarea emițând factura proformă nr. 3426/12.09.2013, pe care a achitat-o cu ordin de plată.
Contractul a expirat la data de 30.09.2014, garsoniera închiriată a fost predată, fiind întocmită fișa de lichidare, astfel încât, potrivit art. 3.7 din contract, garanția trebuia returnată în termen de 30 de zile de la data expirării contractului, respectiv până la data de 30.10.2014, însă până la această dată debitoarea nu s-a conformat obligațiilor contractuale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1166 și urm. Cod civil, art. 1469 Cod civil, art. 1014 – 1025 C.p.c.
În susținerea cererii, creditoarea a depus înscrisuri.
La data de 15.10.2015, prin serviciul registratură, creditoarea a depus la dosar cerere de renunțare la judecată, prin care a arătat că debitoarea a achitat debitul solicitat.
La data de 19.10.2015, debitoarea a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca lipsită de obiect.
Față de cererea de renunțare formulată de reclamantă la data de 15.10.2015 văzând dispozițiile art. 406 alin. 1 C.p.c., potrivit cărora ,,reclamantul poate oricând să renunțe la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”, constatând că debitoarea nu a solicitat cheltuieli de judecată și nici nu s-a opus la renunțare, deși a fost citată cu copia cererii de renunțare, instanța va lua act de renunțarea creditoarei la judecarea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea creditoarei S.C.A S. ȘI ASOCIAȚII, C. RO_, cu sediul în Slobozia, .. 16, ., jud. Ialomița, la judecarea cererii formulată în contradictoriu cu debitoarea WEST GATE STUDIOS SA (fosta P. V. Doi SA), înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, ., Clădirea C 1, Corp administrativ, sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la data comunicării, cererea de recurs se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2015.
P. GREFIER
Red. CAE/Thred. AVG
4 ex/09.11.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7542/2015. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 8361/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








