Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 506/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 506/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 506/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 506
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. S.
GREFIER: A.-R. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată, privind pe creditoarea S. P. Management Consulting S.R.L. în contradictoriu cu debitoarele Z. S. D. Ș. Întreprindere Individuală și Z. S. D.-Ș..
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat creditoarea, prin administrator, S. D., lipsind debitoarele.
Procedura de citare este nelegal îndeplinită cu creditoarea.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 16.01.2015, prin serviciul registratură, creditoarea a depus împuternicire, după care
Instanța procedează la legitimarea administratorului societății creditoare, S. D., care prezintă CI-CNP_.
Având în vedere înfățișarea creditoarei prin administrator, instanța constată acoperit viciul care afecta procedura de citare a creditoarei.
În baza art. 131 din noul Cod de procedură civilă instanța pune în discuție verificarea competenței Judecătoriei Sectorului 6 București.
Creditoarea, prin administrator, apreciază că Judecătoria Sectorului 6 este competentă să soluționeze cauza.
Instanța constată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza potrivit art. 1015 din noul Cod procedură civilă, art. 94 lit. j și art. 130 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, având în vedere neinvocarea necompetenței teritoriale de către debitoare, prin întâmpinare.
Instanța, față de dispozițiile art. 238 din noul Cod de procedură civilă pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.
Creditoarea, prin administrator, estimează durata cercetării procesului la 1 zi.
Instanța estimează durata cercetării procesului la 6 luni.
Nemaifiind cereri prealabile formulate, nici excepții invocate, instanța acordă cuvântul cu privire la propunerea de probe.
Creditoarea, prin administrator, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Constatând că proba cu înscrisuri propusă de creditoare este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 1020 din noul Cod de procedură civilă coroborat cu art. 258 raportat la art. 255 din noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează creditoarei proba cu înscrisuri.
Nemaifiind alte probe de administrat instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Creditoarea, prin administrator, arată că a prestat niște servicii pentru debitoare și există un proces verbal de predare-primire încheiat cu debitoarele, prin care acestea confirmă că le-au făcut serviciile respective. Precizează că a fost emisă o factură care a fost acceptată la plată, prin semnătură și ștampilă. Menționează că este vorba despre o creanță certă și solicită emiterea ordonanței de plată. Totodată, solicită un termen cât mai scurt pentru procedură, față de situația financiară precară a societății creditoare. Solicită comunicarea hotărârii la sediul social al societății.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 17.11.2014, sub nr._, creditoarea S. & P. MANAGEMENT CONSULTING S.R.L., cu sediul social in București, a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea Z. S. D.-S. Întreprindere Individuală și, în subsidiar cu debitoarea Z. S D.-Ș., emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarele să fie obligate la plata sumei de 19.828 lei, reprezentând debit principal, conform facturii . nr. 002 din data de 04.06.2014 și la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, la data de 27.06.2012 a încheiat cu persoana fizică Z. S. D. - S., un contract de consultanță prin care S. & P. Management Consulting S.R.L. s-a obligat să furnizeze servicii de consultanță întocmire Cerere de finanțare (model APDRP) respectiv realizarea documentației tehnico-economice aferente proiectului cu titlul „Înființare fabrica materiale de construcții din beton”, servicii în valoare de 7.500 euro, urmând a fi plătite astfel: tranșa I – 3.000 euro plătită după semnarea contractului de consultanță dar înainte de depunerea și evaluarea proiectului la APDRP; tranșa II – 4.500 euro plătită după depunerea și evaluarea proiectului la APDRP și doar cu condiția declarării proiectului drept câștigător al finanțării nerambursabile. Dacă proiectul era declarat câștigător, tranșa II urma să fie plătită cel mai târziu până la data de 30.09.2014;
Contractul viza și servicii de consultanță în managementul investiției (implementarea proiectului), servicii în valoare de 1500 euro, urmând a fi plătite astfel: tranșa III – 1.500 euro plătită cel târziu până la data de 30.09.2015 (sfârșitul perioadei de implementare a proiectului)
A mai arătat creditoarea că și-a îndeplinit obligațiile contractuale stipulate la art. 2.2.1. Servicii de consultanță întocmire Cerere de finanțare si a întocmit documentația tehnico-economică necesară numitei Z. D. Ș. pentru depunerea proiectului cu titlul „înființare fabrica materiale de construcții din beton” la licitația de proiecte M312-ses.01/12-03 septembrie – 15 octombrie 2012, procesul verbal de predare primire și recepționare a documentației fiind atașat, în copie, la prezenta cerere. De asemenea, numita Z. D. Ș. a plătit echivalentul în lei al tranșei I în valoare de 3.000 euro, conform art. 4.2 din contract.
În urma evaluării, proiectul a fost declarat câștigător și numita Z. D. Ș. a fost notificată să prezinte documentele care certifică dreptul de funcționare.
Creditoarea a menționat că, în conformitate cu Ghidul Solicitantului aferent Măsurii 312, din Planul N. de Dezvoltare Rurala 2007-2013, numita Z. D. Ș. s-a angajat prin proiect ca, în cazul în care acesta va fi declarat câștigător, să se autorizeze ca întreprindere individuală, semnarea contractului de finanțare cu Autoritatea Contractanta (APDRP) fiind condiționată de îndeplinirea acestui angajament.
În consecință, Z. S. D. Ș. s-a autorizat ca Z. S. D. Ș. Întreprindere Individuală în data de 29.04.2014 și a semnat cu APDRP contractul de finanțare nr. C312M_ din 14.05.2014.
Urmare a autorizării numitei Z. S. D. Ș. din persoana fizică în întreprindere individuală, părțile semnatare ale contractului de consultanță nr. 152 (1) /27.06.2012 au convenit modificarea Articolului I. Părțile contractante din contractul mai sus menționat prin semnarea Actului adițional nr.l din data de 15.05.2014.
După semnarea contractului de finanțare între Z. S. D. Ș. Întreprindere Individuală și APDRP (dovada indubitabilă a câștigării licitației publice de proiecte, alături de notificarea beneficiarului privind selectarea cererii de finanțare și semnarea contractului de finanțare și raportul de selecție publicat pe site-ul APDRP), considerând că au fost îndeplinite condițiile contractuale, S. & P. Management Consulting S.R.L. a emis factura . nr.002 din data de 04.06.2014, acceptată prin semnătură și ștampilă de Z. S. D. - Ș. Întreprindere Individuală, aceasta urmând a fi plătită conform contractului până cel târziu la data de 30.09.2014, însa debitoarea a refuzat să efectueze plata.
Creditoarea a mai menționat că suma pe care o solicită prin prezenta cerere reprezintă echivalentul în lei a tranșei a II-a de plată, în valoare de 4500 de euro, reprezentând servicii de întocmire a Cererii de finanțare, conform art.2.2.1 din contract, a căror valoare și termen de plata sunt stipulate la art. 4.1. și 4.2. din contractul de consultanță și actul adițional aferent.
De asemenea, deși i-a comunicat debitoarei prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, somația prevăzută de art. 1014 C.p.c. prin care i-a pus în vedere acesteia să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea somației, la data formulării prezentei cereri debitoarea nu și-a onorat obligația de plata.
A formulat cererea și împotriva persoanei fizice întrucât, conf. art. 26 din OUG nr. 44/2008, persoana fizica titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvență, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1013-1024 C.p.c. și pe cele ale art. 26 din OUG nr. 44/2008.
În susținere, creditoarea a solicitat proba cu înscrisuri, pe care le-a anexat cererii, în fotocopie (f. 6-25 și 28-39) respectiv: dovada comunicării prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire; Confirmarea de primire din 13.10.2014; Nota de inventar VA_; Factura nr. DIV00007397/09.10.2014; Somația nr.240/08.10.2014; Factura . nr.002 din 04.06.2014; Proces verbal de predare-primire si recepționare servicii înregistrat sub nr. 168/26.09.2012 la S. & P. Management Consulting S.R.L. aferent contractului de consultanta nr.l52(l)/27.06.2012; Contract de consultanta nr. 152 (l)/27.06.2012; Act adițional nr. 1 la contractul de consultanta nr. 152(1)/27.06.2012;Notificarea beneficiarului privind selectarea cererii de finanțare si semnarea contractului de finanțare nr. 2968 din 11.03.2014; Contract de finanțare nr. C312M_/14.05.2014.
Debitoarele legal citate, nu au formulat întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține și constată că:
La data de 27.06.2012 între creditoarea S. & P. MANAGEMENT CONSULTING S.R.L., în calitate de consultant, și debitoarea persoana fizică Z. S. D. – S., în calitate de beneficiar al activității de consultanță, a fost încheiat contractul nr. 152 (fila 13), având ca obiect activități de consultanță constând în realizarea unei documentații tehnico – economice parte componentă a proiectului cu titlul “Înființare fabrică materiale de construcții din beton” (art. 2.2.1 - proiect pentru accesarea de fonduri nerambursaile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, Masura 312), precum și servicii de consultanță în domeniul managementului investiției (art. 2.2.2 - implementarea proiectului).
Potrivit art. 3.1 din contractul de consultanță, acesta a intrat în vigoare la data încheierii lui, urmând să se încheie odată cu finalizarea contractului de finanțare semnat de Beneficiar cu APDRP, dar nu mai târziu de data limita de 30.09.2015.
Conform art. 4.1 valoarea totală a contractului de consultanță este de 9.000 euro, din care 7.500 euro pentru servicii de consultanță întocmire cerere de finanțare și 1.500 euro pentru servicii de consultanță în domeniul managementului investiției, plata urmând să se realizeze în lei, la cursul BNR din data facturării, prin virament bancar în trei tranșe de plata astfel:
- tranșa I – 3.000 - înainte de depunerea și evaluarea proiectului la APDRP, cel mai târziu până la data de 30.09.2012;
- tranșa II – 4.500 euro – până cel mai târziu până pe data de 30.09.2014, după depunerea și evaluarea proiectului la APDRP și doar cu condiția câștigării licitației publice de proiecte.
- transa III – 1.500 euro –până cel mai târziu la data de 30.09.2015, după depunerea și evaluarea proiectului la APDRP și doar cu condiția câștigării licitației publice de proiecte.
Potrivit procesului verbal de predare primire si recepționare servicii nr. 168/26.09.2012 (fila 12) conform contractului de consultanță nr. 152/27.06.2012 creditoarea și-a îndeplinit obligațiile contractuale pe care și le-a asumat și a întocmit documentația tehnico - economică necesară numitei Z. D. Ș. pentru depunerea proiectului cu titlul „Înființare fabrică materiale de construcții din beton” la licitația de proiecte M312-ses.01/12-03 septembrie – 15 octombrie 2012.
În urma evaluării, proiectul a fost selectat (fila 17 - adresă 2968/11.03.2014 – Notificarea beneficiarului privind selectarea cererii de finanțare si semnarea contractului de finanțare), numita Z. D. Ș. fiind notificată să prezinte documentele care certifică dreptul de funcționare.
La data de 14.05.2014, între Agenția De Plăți Pentru Dezvoltare Rurală Și Pescuit – România (APDRP), în calitate de autoritate contractantă, și Întreprinderea Individuală Z. D. Ș., în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul nr. C312M_, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil (filele 21 – 25).
Conform actului adițional nr. 1/15.05.2014 la Contractul de consultanță nr. 152/27.06.2012 (fila 16), părțile semnatare ale contractului de consultanță au convenit modificarea articolului I, în sensul că beneficiar al activității de consultanță a devenit Întreprinderea Individuală Z. D. Ș., reprezentată prin titular Z. D. Ș..
Instanta reține că, ulterior semnării contractului de finanțare între Z. S. D. Ș. Întreprindere Individuala și APDRP, creditoarea a emis pe numele debitoarei Z. S. D. Ș. Întreprindere Individuala factura . nr. 002/04.06.2014 în valoare de_ lei (echivalentul în lei a transei a II-a de plata, in valoare de 4500 de euro, reprezentând servicii de întocmire cererii de finanțare, conform art. 2.2.1 din contractul de consultanță), acceptată prin semnătură și ștampilă de Z. S. D. - Ș. Întreprindere Individuală, aceasta urmând a fi plătită conform contractului până cel târziu la data de 30.09.2014
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, și întrucât debitoarea, în speță, nu a făcut nicio probă în acest sens, instanța reține că debitoarea Z. S. D. - Ș. Întreprindere Individuală, deși a beneficiat de serviciile prestate de către creditoare, până în prezent nu a achitat integral contravaloarea acestuia.
Față de calea procesuală aleasă, instanța urmează să analizeze condițiile pentru a se dispune ordonanța de plată, în conformitate cu art. 1013 C.proc.civ..
Potrivit alin. 1 din articolul analizat, procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile, constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionalist și o autoritate contractantă, constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Având în vedere cele prezentate mai sus se constată existența unui contract valabil încheiat și actual, care nu a încetat prin voința niciunei părți, așa cum prevăd dispozițiile înscrise de comun acord în cuprinsul acestuia (punctul VI privind încetarea și rezilierea contractului).
Potrivit art. 662 alin. 2 din noul C.proc.civ., creanța este certă când existența ei neîndoielnică, rezultând din însuși titlul executoriu. În plus, alin. 3 al aceluiași articol prevede că o creanță este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Pe de altă parte, conform art. 662 alin. 4 creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Cu privire la prima condiție, se constată faptul că, prin prezenta cerere, creditoarea solicită emiterea ordonanței de plată pentru o sumă de bani ce reprezintă contravaloarea serviciilor de consultanță asigurate.
Caracterul cert al creanței este neîndoielnic și reiese din contractul nr. 152/27.06.2012 și din factura . nr. 002/04.06.2014.
Creanța este lichidă, cuantumul acesteia fiind determinat expres prin contractul încheiat între părți și prin factura . nr. 002/04.06.2014 în valoare de 19.828 lei (fila 11), dar și exigibilă, scadența obligației de plată fiind stabilită de părți până cel târziu la data de 30.09.2014, conform art. 4.2 din contractul nr. 152/27.06.2012 (fila 13).
Totodată, instanța reține că potrivit art. 1018 alin. 3 din noul Cod de procedură civilă, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului din partea pârâtului-debitor.
Față de cele arătate precedent, instanța, constatând că societatea creditoare deține o creanța certă, lichidă și exigibilă, în baza art. 1270 din Noul Cod Civil, art. 1020 și art. 1021 din noul Cod de procedură civilă, luând în considerare absența oricărei contestații din partea debitoarei în raport de dispozițiile art. 1018 alin. 3 din noul Cod procedură civilă, va admite acțiunea față de debitoarea Z. S. D. - Ș. Întreprindere Individuală și o va obliga pe aceasta să plătească suma de 19.828 lei reprezentând contravaloare factură fiscală . nr. 002/04.06.2014.
Referitor la capătul subsidiar de cerere privind obligarea debitoarea Z. S. D. – Ș. persoană fizică titulară a întreprinderii individuale la plata sumei de 19.828 lei către creditoare în baza aceluiași contract de consultanță, având în vedere și soluția pronunțată asupra capătului principal de cerere și constatând că prevederile art. 26 din OUG nr. 44/2008 exced cadrului procesual actual, acestea găsindu-și aplicabilitatea în faza procedurii executării obligației stabilite în cadrul capătului principal de cerere, instanța va respinge cererea formulată în contradictoriu cu debitoarea Z. S. D.-Ș.-persoană fizică.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 Cod procedura civila, debitoarea Z. S. D.-Ș. Întreprindere Individuală urmează a fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 206,83 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru – fila 27 și taxă curier somație – fila 8.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, cererea formulată de creditoarea S. & P. MANAGEMENT CONSULTING S.R.L.cu sediul social in București, Sector 6, .. 22, . 1, Etaj 8, ./_/13.10.2008, CUI_, în contradictoriu cu debitoarea Z. S. D.-S. ÎNTREPRINDERE. INDIVIDUALA cu sediul profesional în .. 41 bis, Comuna Predești, ., înmatriculata la ORC sub nr. F16/406/29.04.2014, CUI_/29.04.2014 și debitoarea Z. S. D.-S., cu domiciliul în C., .. 2, ., ., CNP_.
Obligă debitoarea Z. S. D.-Ș. Întreprindere Individuală la plata în favoarea creditoarei a sumei de 19.828 lei cu titlu de contravaloare servicii.
Respinge cererea formulată în contradictoriu cu debitoarea Z. S. D.-Ș.-persoană fizică.
Obligă debitoarea Z. S. D.-Ș. Întreprindere Individuală la plata în favoarea creditoarei a sumei de 206,83 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Fixează termen de plată 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea în anulare se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Executorie.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. R.S./Thred. M.G.
5 ex./2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1969/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 512/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








