Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 4119/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4119/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 4119/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4119

Ședința publică din data de 29.05.2015

Instanța constituita din:

P. E. L.

GREFIER Z. F.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată, privind pe creditoarea S.C. G. . cu debitoarea . S.R.L.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, lipsesc părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect ordonanță de plată.

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, având în vedere lipsa părților.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect ordonanță de plată, aflându-se la primul termen de judecată.

Instanța constată că a solicitat judecarea cauzei în lipsă creditoarea.

Instanța în baza art. 131 NCPC constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art. 1016 NCPC raportat la art. 107 NCPC.

Instanța în baza art. 238 NCPC față de obiectul cererii de chemare în judecată estimează durata cercetării procesului la 6 luni.

Instanța în baza art. 255-258 NCPC încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisuri.

Instanța constată cauza in stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 10.04.2015, sub nr._, creditoarea S.C. G. .. a solicitat emiterea ordonanței de plată împotriva debitoarei S.C. O. R. TECHNOLOGIES S.R.L. prin care să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 89.025,53 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate; 7.385,30 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere de 0,06%/zi, calculate de la data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data de 20.03.2015; penalități de întârziere calculate de la data de 20.03.2015 și până la data achitării efective a debitului și la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, creditoarea a arătat că, la data de 04.03.2014 între ., în calitate de vânzător și . SRL, în calitate de cumpărător s-a încheiat Contractul de vânzare - cumpărare nr. 522/04.03.2014 având ca obiect vânzarea-cumpărarea de mărfuri la prețul și calitatea existente în oferta generală a vânzătorului.

În baza acestui Contract, . SRL a emis în perioada 07.07._11 o . facturi fiscale în cuantum total de 89.025,53 lei, neachitate până în prezent și pe care . SRL nu le-a putut achita din cauza stării de insolvență vădită în care se află.

A mai arătat creditoarea că și-a îndeplinit cu bună-credință toate obligațiile derivate din facturile fiscale respective, fapt dovedit prin semnarea fără obiecțiuni a acestor facturi fiscale de către societatea debitoare.

Creanța este certă, lichidă șl exigibilă, fiind însușită și acceptată la plată de către S.C. O. R. TECHNOLOGIES S.R.L. prin semnarea fără obiecțiuni a facturilor fiscale emise în mod legal de societatea creditoare.

În speță, creanța principală, reprezentată de contravaloarea facturilor fiscale neachitate în valoare de 89.025,53 lei, este consemnată în Contractul de vânzare - cumpărare nr. 522/04.03.2014 și este însușită, recunoscută șl acceptată la plată de către debitoare prin semnarea și ștampilarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 522/04.03.2014, precum și prin semnarea facturilor fiscale emise în mod legal de societatea creditoare.

Potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 4.1. din Contract: „în cazul în care Cumpărătorul nu respectă oricare din obligațiile asumate (e.g. obligația de plată a prețului la scadență, obligația de recepție/luare în primire a mărfurilor/produselor la data livrării), aceasta se sancționează cu: !

a) 0,06% penalizare pentru fiecare zi de întârziere peste termenul convenit. Penalitățile se calculează asupra valorii mărfii neexecutate sau executate necorespunzător (prin neplata, plata parțială, neluare în primire a bunurilor etc.), până la data executării integrale și corespunzătoare, neputând depăși cuantumul valorii facturii."

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.013 - 1.024, art. 662 alin 2, art. 662 alin 4 din Noul Cod de Procedură Civilă, art. 1.350 Noul Cod Civil, precum și celelalte dispoziții legale menționate în cuprinsul prezentei cereri.

În susținere creditoarea a depus înscrisuri, în copie, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare nr. 522/04.03.2014; facturile fiscale neachitate; fișa de cont contabil pentru clientul . SRL; dovada îndeplinirii procedurii prealabile, respectiv somație de plată trimisă către debitor prin scrisoare recomandată cu conținut declarat; notă de inventar și confirmare de primire; tabel privind modul de calcul al penalităților de întârziere.

Cererea a fost legal timbrată.

Debitoarea nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Între părți s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 522/04.03.2014 (filele 18-22) având ca obiect vânzarea-cumpărare de mărfuri în sortimente, la prețul și la calitatea existente în oferta generală a vânzătorului, valabilă la momentul primirii comenzii ferme din partea cumpărătorului.

Potrivit art. 3.1 din contract, debitoarea s-a obligat să achite contravaloarea mărfurilor achiziționate prin bilet la ordin în termen de 60 de zile calendaristice de la data facturii.

În derularea raporturilor contractuale, creditoarea a emis pe numele debitoarei facturile fiscale aflate la filele 23-107.

Analizând cererea, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1013 C.pr.civ., procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

În ceea ce privește prima condiție, respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită să fie născută dintr-un contract civil, constatată printr-un înscris însușit de părți sub semnătură, instanța constată că este îndeplinită. Astfel, raporturile juridice dintre părți au fost guvernate de contractul încheiat între părți, cu privire la care instanța reține că a fost acceptat în mod expres de către debitoare, fiind semnat și ștampilat.

Referitor la caracterul cert al creanței, instanța reține că existența acesteia este neîndoielnică deoarece facturile au fost emise în baza contractului, negociat și semnat de către ambele părți. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 662 alin. 2 C.pr.civ., existența creanței rezultă atât din contract cât și din facturile emise de către creditoare acceptate în mod expres la plată de către debitoare prin semnare.

În ceea ce privește caracterul lichid, obiectul creanței trebuie să fie determinat prin înscrisul care o constată sau să conțină elemente care permit stabilirea lui, potrivit art. 662 alin. 3 C.pr.civ. În cauză, instanța constată caracterul lichid al creanței întrucât este determinată potrivit înscrisurilor depuse la dosar, respectiv facturile fiscale emise de creditoare în baza contractului încheiat între părți.

Din punct de vedere al exigibilității, conform art. 662 alin. 4 C.pr.civ., este necesar ca obligația debitorului să fie scadentă sau ca acesta să fie decăzut din beneficiul termenului de plată. Având în vedere că, potrivit art. 3.1 din contract, facturile trebuiau achitate în 60 de zile de la data emiterii facturii, instanța constată că și această condiție este îndeplinită, facturile mai sus menționate fiind scadente.

Întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 C.pr.civ., instanța reține că, în cauză, creditoarea a făcut dovada existenței unei creanțe în cuantum de 89.025,53 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale, în timp ce debitoarea nu a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege.

În ceea ce privește acordarea penalităților de întârziere, prin art. 4.1 lit. a din contract, părțile au stipulat că, în cazul în care debitoarea nu respectă oricare din obligațiile asumate (inclusiv obligația de plată a prețului la scadență), aceasta se sancționează cu 0.06 % penalizare pentru fiecare zi de întârziere peste termenul convenit, penalitățile calculându-se asupra valorii facturii neexecutate corespunzător până la data executării integrale și corespunzătoare, neputând depăși cuantumul valorii facturii.

În conformitate cu prevederile art. 1073 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Având în vedere că debitoarea nu a făcut dovada achitării serviciilor prestate de către reclamantă, aceasta din urmă este îndreptățită și la plata penalităților, conform art. 1082 C.civ., pârâta fiind pusă de drept în întârziere, de la data scadenței obligației de plată.

În consecință, având în vedere și faptul că debitoarea nu a formulat întâmpinare, față de dispozițiile art. 1018 alin. 3 NCPC, instanța va admite cererea și o va obliga pe debitoare să achite creditoarei suma de 89.025,53 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,06 %/zi calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data achitării efective a debitului principal, în termen de 20 zile de la comunicarea hotărârii.

Față de dispozițiile art. 453 NCPC, constatând că debitoarea este căzută în pretenții precum și că aceasta este de drept în întârziere, instanța o va obliga la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea S.C. G. .., cu sediul social în București, str. . E, sector 6, J40/_/1993, CUI RO_, cu sediul procesual ales la S.C.P.A. M. si Asociații din București. .. 29 - 31, ., în contradictoriu cu debitoarea S.C. O. R. TECHNOLOGIES S.R.L. cu sediul social în București, ., sector 6, Cod_, J40/_/2013, CUI RO_.

Obligă debitoarea să achite creditoarei suma de 89.025,53 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,06 %/zi calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data achitării efective a debitului principal, în termen de 20 zile de la comunicarea hotărârii.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru debitoare.

Cererea în anulare se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București. Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. L.E./Dact. M.G./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 4119/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI