Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 6133/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6133/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 27-08-2015 în dosarul nr. 6133/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR VI BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6133
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.08.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: T. F. A.
GREFIER: B. R.
Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial, privind pe reclamantul B. C. în contradictoriu cu pârâta B. A..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 20.08.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.08.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 28.04.2014, sub nr. de dosar_ /2015, reclamantul B. C. a chemat în judecată pe pârâta B. A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, respectiv imobilul situat în București, .. 23, ., etaj 1, ..
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că între părți a fost încheiată căsătoria la Primăria sectorului 6, înregistrată sub nr. 2223/03.09.1981. La data de 25.02.1993 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/_/_ între Oficiul pentru Vânzarea Locuințelor al “Imobiliara RA”, în calitate de vânzător, reclamant și B. A., în calitate de cumpărători, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 23, ., etaj 1, .. Având în vedere că la data respectiva legea aplicabila raporturilor personale si patrimoniale dintre soți era Codul familiei, singurul regim matrimonial existent fiind acela al devălmășiei, reclamantul, împreuna cu pârâta au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului menționat, fără stabilirea unei cote-parți din dreptul de proprietate asupra locuinței în patrimoniul nici unuia dintre soți. Prin sentința civila nr. 6567/12.09.1994 pronunțata de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. 5269/1994, instanța a declarat desfăcută căsătoria încheiata dintre părți, luând act de acordul acestora. Având în vedere contribuția la cheltuielile căsătoriei a fiecăruia dintre soți, reclamantul a solicitat partajarea imobilului situat în București, .. 23, ., ., acordarea unei cote-parți egale, de ½, din dreptul de proprietate asupra bunului menționat. Reclamantul a precizat faptul că în prezent imobilul se afla în administrarea pârâtei. Conform certificatului de atestare fiscala pentru persoane fizice privind impozitele si taxele locale, emis la data de 20.02.2014, valoarea de impunere a imobilului este de_.40 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art.194, 780 Cod procedură civilă, art.669, 670 și 676 Cod civil.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus în copie următoarele înscrisuri: contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/_/_; sentința civilă nr. 6567/12,09.1994 pronunțata de Judecătoria Sectorul 6 București în dosarul nr. 5269/1994, certificat de atestare fiscala pentru persoane fizice privind impozitele si taxele locale, emis la data de 20.02.2014.
Prin compartimentul registratură, la data de 27.05.2014, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare conform rezoluției instanței din data de 30.04.2014, prin care a solicitat atribuirea imobilului către pârâtă, urmând ca aceasta să achite sulta cuvenită, precum și adresa nr._/12.05.2014 emisă de OCPI Sector 6.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâta a arătat că a fost căsătorită cu reclamantul în perioada 03.09._94. Cu un an înainte de desfacerea căsătoriei, au achiziționat imobilul garsonieră situat în București, .. 23, ., ., sector 6, prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/_/_/25.02.1993. Conform contractului indicat, prețul a fost fixat inițial la suma de 111.996 lei. Apoi, părțile au încheiat Actul adițional nr. 1/20.06.1995 prin care au modificat prețul de la 111.996 lei la 244.131 lei. Prețul modificat s-a achitat astfel: în timpul căsătoriei s-a achitat de către ambii soți suma de 111.996 lei, iar după desfacerea căsătoriei pârâta a achitat exclusiv diferența de 132.135 lei. De asemenea, imobilul nu este înscris în cartea funciară. Părțile au divorțat la data de l2.09.1994 prin sentința civila nr. 6567/12.09.1994 prin care instanța a luat act de acordul acestora, hotărârea fiind irevocabila de la momentul pronunțării. Pârâta a mai arătat că au fost încheiate două „convenții” sub semnătură privată, cu privire la acest imobil, prin care au tranzacționat asupra imobilului, astfel: Prin procesul-verbal din data de 28.01.1995, reclamantul i-a lăsat imobilul prin sintagma „rămânând în casă”, fiind de acord să-i plătească 50% din valoarea garsonierei, la prețul de piață, numai în cazul în care s-ar căsători sau ar primi un alt bărbat în casă definitiv - condiție neîndeplinita. Reclamantul a arătat expres că nu mai are alte pretenții în afara celor de mai sus. Prin convenția din data de 15.11.2000, reclamantul i-a lăsat în continuare imobilul constatând ca nu s-au îndeplinit condițiile sub care au contractat, reluându-și condițiile, respectiv a reluat „clauza penală”. În concluzie ambele părți au dispus reciproc de garsonieră. Pârâta a arătat că în prezent locuiește în imobil, achitând diferența de preț de 132.135 lei. Dincolo de „moralitatea” (sub aspectul „condiției”) celor două acte sinalagmatice, este esențial de observat intenția părților, aceea ca garsoniera sa rămână pârâtei în proprietate, în mod definitiv. Practic, părțile au tranzacționat, așa cum s-au priceput, la acel moment, cu privire la bunul comun. Pârâta a arătat că se impune a analiza natura clauzelor celor două convenții, potrivit cu intenția părților, cu voința lor reală, pornind de la regulile de interpretare a contractelor. Clauzele celor două convenții sunt obscure, ceea ce impune a apela la regulile de interpretare a contractelor, dintre care pârâta afirmă că sunt aplicabile următoarele: 1) Clauzele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor. Altfel spus, când un anumit cuvânt, o expresie sau o clauză dintr-un contract poate avea mai multe înțelesuri, se acordă prioritate înțelesului care este conform cu voința părților, așa cum aceasta rezultă din contract sau din alte circumstanțe relevante, cum ar fi, spre exemplu, scopul contractului, negocierile purtate de părți, practicile statornicite între acestea și comportamentul lor ulterior încheierii contractului - art. 977 C.civil (1865). Sub acest prim aspect, pârâta a plătit exclusiv mai mult de 80% din prețul imobilului; scopul contractului a fost acela de a-i rămâne definitiv garsoniera, negocierile purtate de părți, martorii pot să ateste că negocierea dintre părți a vizat scopul indicat la punctul anterior; a locuit nestingherită în imobil iar reclamantul nu i-a pretins niciodată să-i plătească vreo sultă. Comportamentul soților ulterior încheierii contractului - la fel, comportamentul reclamantului a fost acela de a-i lăsa definitiv garsoniera, fără a emite vreodată pretenții față de aceasta. Clauzele se interpretează sistematic, adică unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului. Cu alte cuvinte, când se face interpretarea unei clauze dintr-un anume contract, nu se poate izola/disocia clauza respectivă de contextul în care a fost plasată, adică de întreg ansamblul contractual și sensul logic al efectelor care se desprind din acest ansamblu, dimpotrivă, trebuie să ne raportăm la acestea - art. 982 C.civil_. Sub acest aspect, pârâta a învederat că logica actelor încheiate de părți a fost aceea de a-i rămâne garsoniera, urmând să suporte consecințe materiale numai în cele doua situații alternative arătate mai sus. Este esențiala plata exclusivă făcută de pârâtă după desfacerea căsătoriei. Clauzele care pot avea mai multe înțelesuri se interpretează în sensul care se potrivește cel mai bine naturii si obiectului contractului, ceea ce înseamnă, de fapt, tot o aplicare a principiului interpretării sistematice a clauzelor, adică prin raportare la contractul respectiv în sine (întrucât fac parte din acesta) și nu ca și cum ar fi niște formulări izolate, rupte de un context-art.979 C. civil (1865). Și sub acest aspect, natura actelor dintre părți este în logica partajării imobilului prin atribuirea lui către pârâtă. Clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul, adică este important ca interpretarea dată clauzelor unui contract să poată conduce la un efect logic, pertinent și coerent și nu să genereze anomalii - art. 978 C.civil (1865). Și sub acest aspect, actele dintre părți au produs, până la aceasta acțiune, efectul scontat, respectiv partajarea imobilului prin atribuirea lui către pârâtă, fără plata, mai cu seama că plata s peste jumătate din preț a rămas în sarcina acesteia exclusiva, fiind dusă până la capăt. Prin urmare, părțile au tranzacționat asupra partajării imobilului, așa cum s-au priceput, instanța fiind chemata a interpreta clauzele acestora în sensul dorit de părți, în ciuda faptului ca, după 20 de ani, reclamantul pare să se răzgândească.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art.205 C.pr.civila și art. 977 si urm. C.civil (1865)
Pârâta a formulat și cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate pârâta - reclamantă deține o cota de contribuție de 85 % la dobândirea bunului comun reprezentat de imobilul garsoniera situat în București .. 23, ., ., sector 6, să se dispună partajarea imobilului prin atribuirea lui către pârâta – reclamantă; obligarea la plata către reclamantul – pârât a sultei în funcție de valoarea imobilului, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea cererii, pârâta-reclamantă a depus, în copie, actul adițional nr.1 din 20.06.1995 la contractul de vânzare – cumpărare nr._/_/_/25.02.1993, proces verbal încheiat la 28.01.1995, convenție încheiată la 15.11.2000, chitanțe de plată (f.38 - 42).
Reclamantul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că prin întâmpinarea formulata pârâta - reclamanta a învederat faptul ca între părți au fost încheiate doua „convenții” prin care, în opinia acesteia, reclamantul și-a exprimat intenția de a ceda partea sa din garsoniera si aceasta sa rămână în mod definitiv. A precizat că aceste susțineri sunt eronate deoarece intenția exprimată prin cele două convenții a fost total diferită față de cele menționate de pârâta - reclamanta. Este adevărat faptul ca prin cele doua convenții a fost exprimată voința părților dar clauzele celor două convenții sunt foarte clare și de strictă interpretare. Prin clauzele celor două convenții și-a exprimat voința de a permite pârâtei - reclamante să locuiască în continuare în imobil, iar în condițiile în care se va căsători sau va primii un bărbat definitiv în spațiu să plătească 50% din valoarea garsonierei la prețul pieței. Din clauzele celor două convenții nu poate rezulta în niciun fel faptul că a renunțat la partea ce i se cuvine din imobil în favoarea pârâtei - reclamante. Conform art. 969 cod civil C., convențiile reprezintă legea părților. Prin interpretarea formulata de pârâta - reclamantă în cuprinsul întâmpinării aceasta a adăugat la lege (la clauzele exprese din cuprinsul convențiilor părților). Acordul exprimat de reclamant prin care a permis pârâtei - reclamante „sa rămână în imobil” ( sa locuiască în continuare în garsoniera - așa cum este precizat expres în cuprinsul convenției încheiate în data de 15.11.2000) nu se poate interpreta ca o renunțare la dreptul de proprietate asupra imobilului în cauza. Clauzele convențiilor se interpretează în sensul expresiei de voință a părților nu în sensul profitabil al unei dintre părți. Clauzele prevăzute în cele doua convenții sunt foarte clare si de stricta interpretare.
F. de cele menționate, reclamantul – pârât a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul-pârât a formulat și întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea acesteia și obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul-pârât a arătat că susținerile pârâtei - reclamante conform cărora aceasta ar avea o cotă de contribuție de 85 % la dobândirea imobilului este eronată și lipsită de fundament. După cum se poate observa din paragraful 4 al Actului Adițional nr. 1 din 20.06.1995 la contractul de vânzare-cumpărare nr._/_/_ din 25.02.1993 rezulta faptul ca a fost achitată diferența de avans în suma de 15.167 lei cu chitanța nr._/ 24.10.1994. A menționat faptul că aceasta diferența de avans a fost achitată în integralitatea ei de către reclamant, dovada în acest sens fiind chitanța nr._/24.10.1994, anexată la dosar. Având în vedere faptul că în timpul căsătoriei a fost achitată suma de 111,996 lei, reclamantul - pârât achitând suma de 15.167 lei reprezentând diferența de avans, rezultă faptul că pârâta - reclamantă a mai achitat maxim suma de 116,966 lei, ceea ce în urma unui calcul matematic rezulta faptul ca aceasta a avut o contribuție în jurul valorii de 70%. Din înscrisurile depuse la dosar si din expertiza tehnica imobiliară va rezulta fără drept de tăgada faptul că pârâta - reclamanta a avut o cotă de contribuție în jurul valorii de 70 %, cu mult sub valoarea pretinsa de aceasta. F. de cele menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecata si în cuprinsul întâmpinării, reclamantul – pârât a solicitat respingerea cererii reconvenționale astfel cu a fost formulată și obligarea pârâtei - reclamante la plata cheltuielilor de judecata.
La termenul de judecată din data de 03.11.2014, reclamantul a depus la dosar adresa nr._/08.10.2014 emisă de Administrația Fondului Imobiliar.
În temeiul art.255 și art.258 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri și proba cu expertiză, iar pentru pârâtă proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului și proba testimonială pentru ambele părți.
Prin compartimentul registratură, la data de 11.11.2014, reclamantul a depus copia carnetului de muncă.
La termenul de judecată din data de 08.12.2014, pârâta a depus la dosar cerere precizatoare a cererii reconvenționale prin care a arătat că prețul total al apartamentului a fost de 244.131 lei din care 111.996 lei a fost achitat în timpul căsătoriei în cote egale de către părți, iar diferența de 132.135 lei a fost achitată după desfacerea căsătoriei, reprezentând contribuția sa exclusivă.
La același termen, instanța a procedat la administrarea probei cu interogatoriul reclamantului, răspunsurile acestuia fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Prin compartimentul registratură, la data de 15.05.2015, s-a depus la dosar raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții, efectuat de expert R. G. M. – filele 147 – 156.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6567/12.09.1994, pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr. 5269/1994, definitivă și irevocabilă la data pronunțării în ce privește divorțul, instanța a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 03.09.1981.
În perioada căsătoriei (03.09._94), părțile au dobândit în proprietate devălmașă, prin cumpărare, apartamentul nr. 43 situat în București, .. 23, ., în valoare de_ lei.
Valoarea bunului imobil apartament a fost stabilită în cauză prin expertiza tehnică de specialitate construcții civile, întocmită de expert R. G. M. (fila 160).
Dovada dreptului de proprietate asupra bunului imobil comun rezultă din contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/_/_/25.02.1993, încheiat între părți, în calitate de cumpărători, și Oficiul pentru Vânzarea Locuințelor al „IMOBILIARA RA”, în calitate de vânzător (fila 7), prețul locuinței fiind stabilit la suma de 111.996 lei.
La data de 20.06.1995, între aceleași părți, cumpărători și vânzător, a fost încheiat actul adițional nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/_/_/25.02.1993, act adițional prin care s-a modificat prețul inițial și s-a stabilit în urma recalculării prețul de 244.131 lei, diferența dintre valoarea inițială și cea finală fiind de 132.135 lei. S-a menționat în actul adițional că s-a achitat de către cumpărător diferența de avans în sumă de 15.167 lei, cu chitanța_/24.10.1994, rămânând de plată restul de 116.968 lei.
În ceea ce privește apărarea pârâtei în sensul că prin încheierea actelor sub semnătură privată din data de 28.01.1995 și din data de 15.11.2000 (filele 36 și 37) părțile ar fi tranzacționat cu privire la ieșirea din indiviziune asupra bunului imobil apartament ce face obiectul cauzei, astfel încât o partajare la acest moment nu mai este posibilă, instanța reține că această susținere nu este întemeiată.
Instanța constată că cele două înscrisuri consemnează înțelegerea intervenită între foștii soți cu privire la modul de folosință a apartamentului, în sensul că pârâta are acordul reclamantului de a folosi exclusiv apartamentul, fostul soț acceptând la data încheierii actelor ca ieșirea din indiviziune asupra bunului imobil să nu se realizeze la acel moment și neavând nici o pretenție pecuniară în schimbul folosirii apartamentului exclusiv de către fosta soție. Clauzele celui de-al doilea act încheiat între părți sunt și mai clare în acest sens, întrucât se menționează în mod expres faptul că pârâta nu primește acordul reclamantului de a vinde sau de a închiria apartamentul în nici o situație, iar în cazul decesului numitei B. A., garsoniera rămâne necondiționat lui B. C., clauze care exclud existența unui partaj cu privire la acest imobil.
Referitor la cota de contribuție a soților la dobândirea apartamentului, instanța are în vedere dispozițiile art. 357 Cod civil, care stabilesc modalitatea de realizare a partajului, arătând că „În cadrul lichidării comunității, fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor. În acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.”
În speță se constată că reclamantul-pârât a susținut o cotă de contribuție la dobândirea bunului de 50% pentru fiecare soț, în timp ce pârâta-reclamantă a susținut o cotă de contribuție majoritară a sa de 85%, precizată ulterior în ședința de judecată din data de 08.12.2014 (fila 117 verso) ca fiind de 77%, cotă majoritară întemeiată nu pe veniturile mai mari obținute de soție în timpul căsătoriei și alocate achitării apartamentului, ci întemeiată pe aspectul că pârâta-reclamantă a achitat o parte mai mare din prețul apartamentului, ulterior pronunțării divorțului între soți.
Instanța constată întemeiată în parte această susținere a pârâtei-reclamante, astfel:
Prin înscrisurile depuse de pârâta-reclamantă la filele 38 - 42 dosar, reprezentând chitanțe de plată a prețului apartamentului emise în perioada de după desfacerea căsătoriei părților, pârâta-reclamantă a probat faptul că a achitat singură suma de 127.466 lei din prețul final al garsonierei. În întrebarea la interogatoriul formulat pentru reclamant (fila 115, întrebarea 3), pârâta a menționat faptul că a achitat singură suma de 116.968 lei, aceasta reprezentând, conform actului adițional nr. 1/20.06.1995 (fila 35), diferența de preț dintre valoarea inițială și cea finală, după ce s-a achitat avansul în sumă de 15.167 lei. Potrivit înscrisului depus la fila 78 dosar, coroborat cu mențiunile din adițional nr. 1/20.06.1995 și cu întrebarea 4 la interogatoriul formulat pentru reclamantul-pârât (fila 115), acesta din urmă a fost cel care a achitat exclusiv avansul în sumă de 15.167 lei. Prin întrebarea 2 din interogatoriul formulat pentru reclamantul-pârât, pârâta-reclamantă recunoaște faptul că soții împreună au achitat în timpul căsătoriei prețul inițial de 111.996 lei.
Așadar, rezultă din înscrisurile menționate și din interogatoriul formulat de pârâta-reclamantă că soții au achitat în timpul căsătoriei, în cote egale de 50% fiecare, prețul inițial de 111.996 lei, echivalând cu suma de 55.998 lei contribuție a fiecăruia. După desfacerea căsătoriei reclamantul-pârât singur a achitat avansul în sumă de 15.167 lei din prețul final stabilit prin actul adițional, iar pârâta-reclamantă singură a achitat diferența de 116.968 lei, la care s-a adăugat dobânda stabilită prin contractul de vânzare-cumpărare inițial și prin actul adițional, din chitanțele de plată depuse de pârâta-reclamantă la dosar rezultând, astfel cum am arătat mai sus, că aceasta a achitat după desfacerea căsătoriei, exclusiv, suma de 127.466 lei.
Prin urmare, contribuția reclamantului-pârât la dobândirea apartamentului a fost cu suma totală de 71.165 lei (55.998 lei + 15.167 lei), iar contribuția pârâtei-reclamante la dobândirea apartamentului a fost cu suma totală de 183.464 lei (55.998 lei +127.466 lei). Așadar, prețul total al apartamentului achitat de părți a fost de 254.629 lei (71.165 lei + 183.464 lei), iar potrivit regulii de trei simplă, raportat la acest preț, contribuția pârâtei-reclamante la dobândirea imobilului a fost de 72,06%, iar contribuția reclamantului-pârât a fost de 27,94%.
Față de aceste contribuții stabilite de instanță și față de cererea principală, prin care reclamantul-pârât a susținut o cotă de contribuție a sa de 50%, și cererea reconvențională, prin care pârâta-reclamantă a susținut o contribuție a sa de 77%, instanța constată că atât cererea principală, cât și cererea reconvențională sunt întemeiate în parte.
Pentru considerentele arătate, instanța va admite în parte cererea principală, va admite în parte cererea reconvențională, și va constata că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, printr-o contribuție de 72,06% a pârâtei-reclamante și de 27,94% a reclamantului-pârât, bunul imobil apartament, situat București, .. 23, ., în valoare de_ lei.
În ceea ce privește sistarea stării de devălmășie, aceasta se va dispune în conformitate cu dispozițiile art. 987 C.proc.civ., ținând cont de voința părților, astfel cum a fost exprimată prin cererea principală și cererea reconvențională formulate, având în vedere cota majoritară de contribuție stabilită în favoarea pârâtei-reclamante, precum și faptul că pârâta-reclamantă a locuit în permanență în imobilul apartament, de la cumpărare până în prezent.
Potrivit art. 983 alin. (2) C.proc.civ., „Instanța va face împărțeala în natură. [...] ea procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani”.
Prin urmare, instanța va dispune sistarea stării de devălmășie, astfel: va atribui în natură pârâtei-reclamante apartamentul nr. 43 situat în București, .. 23, ., ., în valoare de_ lei, iar pentru echilibrarea valorică a loturilor, pârâta-reclamantă va plăti reclamantului-pârât sultă în cuantum de_,81 lei, corespunzător cotei de contribuție a acestuia.
Conform dispozițiilor art. 397 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța va stabili în favoarea pârâtei-reclamante termen pentru plata sultei către reclamantul-pârât de trei luni, având în vedere că situația financiară a pârâtei-reclamante nu permite acesteia achitarea sultei către reclamantul-pârât de îndată și luând în considerare acordul reclamantului-pârât pentru stabilirea acestui termen de grație.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că rezultă din înscrisurile depuse la filele 5, 20 și 121 că reclamantul-pârât a efectuat în cauză cheltuieli de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru și onorariu de expert în cuantum de 3268 lei, iar din înscrisurile aflate la filele 56 și 146 rezultă că pârâta-reclamantă a efectuat în cauză cheltuieli de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru și onorariu de expert în cuantum de 5179,72 lei. Instanța reține că reclamantul-pârât este îndreptățit la restituirea în întregime a cheltuielilor de judecată, întrucât indiferent de cota de contribuție stabilită prin hotărâre în favoarea acestuia, la momentul învestirii instanței cu cererea de chemare în judecată acesta ar fi fost obligat la achitarea aceluiași cuantum al taxei judiciare de timbru chiar și în situația în care ar fi susținut prin cererea formulată o cotă de contribuție a sa mai mică. Pe de altă parte pârâta-reclamantă, care a fost obligată la suportarea unei taxe judiciare de timbru mai mare decât reclamantul-pârât întrucât aceasta a susținut o cotă de contribuție majoritară, este îndreptățită la restituirea cheltuielilor de judecată în conformitate cu cota de contribuție stabilită de instanță în favoarea sa, respectiv la suma de 3429 lei.
Așadar, instanța va obliga pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 3268 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu expert, va obliga reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 3429 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu expert, și va compensa în parte cheltuielile de judecată, până la limita sumei de 3268 lei, astfel încât în final va obliga reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 161 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, corespunzător cotei de contribuție stabilită de instanță în favoarea sa.
În temeiul art. 41 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, încheierea pronunțată la data de 12.08.2014 se comunică Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector 6, pentru recuperarea taxei de timbru în cuantum de 4779,72 lei pentru care s-a încuviințat pârâtei-reclamante cererea de ajutor public judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea principală formulată de reclamantul-pârât B. C., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., sector 6, și domiciliul ales la SCP C., S. si Asociații, cu sediul în București, . nr. 3-5, ., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. A., CNP_, domiciliată în București, .. 23, ., etaj 1, ., și domiciliul ales la C.I. Av. B. Grabowski, cu sediul în București, .. 16, .. 2, ., sector 3.
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă B. A., în contradictoriu cu reclamantul-pârât B. C..
Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, printr-o contribuție de 72,06% a pârâtei-reclamante și de 27,94% a reclamantului-pârât, bunul imobil apartament, situat București, .. 23, ., în valoare de_ lei.
Dispune sistarea stării de devălmășie, astfel:
Atribuie în natură pârâtei-reclamante apartamentul nr. 43 situat în București, .. 23, ., ., în valoare de_ lei.
Pentru echilibrarea valorică a loturilor, pârâta-reclamantă va plăti reclamantului-pârât sultă în cuantum de_,81 lei.
Obligă pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 3268 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu expert.
Obligă reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 3429 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu expert.
Compensează în parte cheltuielile de judecată, până la limita sumei de 3268 lei, astfel încât în final obligă reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 161 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Încheierea pronunțată la data de 12.08.2014 se comunică Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector 6, pentru recuperarea taxei de timbru în cuantum de 4779,72 lei pentru care s-a încuviințat pârâtei-reclamante cererea de ajutor public judiciar.
Stabilește în favoarea pârâtei-reclamante termen pentru plata sultei către reclamantul-pârât de trei luni.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sector 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.08.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
T. F. A. B. R.
Red. Jud. T.F.A./4 ex./01.10.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 6130/2015. Judecătoria... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 6454/2015. Judecătoria... → |
|---|
