Pensie întreţinere. Sentința nr. 3580/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3580/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 3580/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI- SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.3580
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE S. M.
GREFIER L. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta A. E. C. în contradictoriu cu pârâtul A. C. și autoritatea tutelară- Primăria sectorului 6 București, având ca obiect majorare pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă părțile, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța procedează la legitimarea părților, reclamanta, prezintă CI . nr._, CNP-_ și pârâtul, prezintă CI . nr._, CNP-_.
Instanța în baza art. 131 rap. la art. 107 C. proc. civ., constată că este competentă teritorial cu soluționarea acestei cauze.
Conform art.238 din Noul cod de procedură civilă estimează durata soluționării cauzei la 1 termen.
Pârâtul precizează că nu mai are alți copii rezultați din altă relație și nici nu are un loc de muncă stabil, locuind la fratele său.
Reclamanta, față de precizările pârâtului arată că solicită majorarea pensiei de întreținere la venitul minim pe economie.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta, având cuvântul, solicită admiterea cererii și obligarea pârâtului la plata unei pensii în favoarea minorei la venitul minim pe economie.
Pârâtul, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței, la data de 2.03.2015, sub numărul de dosar_, reclamanta A. E. C., în numele și ca reprezentant legal al minorei A. A. C. a chemat în judecată pe pârâtul A. C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr.6377 din 21.06.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București.
În motivarea cererii, reclamanta arată că prin sentința mai susmenționată, pârâtul a fost obligat să plătească lunar suma de 187,5 lei pensie de întreținere pentru minoră, născută la data de 12.07.2005.
La stabilirea pensiei s-a avut în vedere nevoile minorei și posibilitățile materiale ale pârâtului, care la acel moment nu lucra cu contract de muncă. Această situație de fapt s-a schimbat întrucât nevoile minorei, care este acum în vârstă de 10 ani și elevă în clasa a treia, au crescut și în același timp a crescut și salariul minim pe economie, de la 750 lei în 2013 la 975 lei, în prezent, urmând ca de la 1 iulie 2015 să crească la 1050 lei, potrivit Hotărârii Guvernului nr.1091/2014.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.44 rap. la art.94 Codul Familiei.
În motivarea cererii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri și anume: cartea de identitate, certificatul de naștere al minorei, sentința civilă nr.6377 din 21.06.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București.
La data de 23.03.2015 pârâtul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii.
Prin motivarea întâmpinării, pârâtul arată că, în prezent nu are un loc de muncă și nu realizează venituri și nici nu are posibilități financiare ca să poată plăti o pensie mai mare pentru minoră.
La data de 31.03.2015 pârâtul a depus adeverința de venit pe anul 2015 eliberată de Administrația Finanțelor Publice Sector 6, cartea de identitate și cerere precizatoare.
La data de 8.04.2015 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care susține că își menține cererea astfel cum a fost formulată, iar în ceea ce privește susținerile pârâtului, solicită ca acesta să precizeze care sunt sursele din care își asigură existența de zi cu zi.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține ca prin sentința civilă nr.6377 din 21.06.2013, pârâtul a fost obligat să plătească lunar suma de 187,5 lei pensie de întreținere pentru minoră, născută la data de 12.07.2005.
Potrivit art. 44 alin.1 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în acord cu prevederile art.27 din Convenția O. cu privire la drepturile copilului, copilul are dreptul să beneficieze de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială. Responsabilitatea este în primul rând a părinților, datori să asigure, în limita posibilităților, cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și educării copilului, adică locuință, precum și cele necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea sa profesională, potrivit art. 44 alin.2 din Legea nr. 272/2004.
Art. 499 cod civil prevede că obligația de întreținere a părinților face parte integrantă din autoritatea părintească, revine ambilor părinți, fără nicio distincție după cum sunt părinți firești, adoptivi, căsătoriți, divorțați, din afara căsătoriei.
De asemenea, potrivit art. 524 Cod civil „are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale”.
Prin urmare, starea de nevoie a celui care pretinde întreținere este o condiție a dreptului la întreținere.
În ceea ce privește cuantumul întreținerii, criteriile generale ale întinderii întreținerii sunt, potrivit art. 529 alin.1 Cod civil, nevoia celui care o cere și mijloacele celui care urmează să o plătească. În ceea ce privește data de la care se datorează întreținerea, potrivit art. 532 alin. 1 Cod civil, aceasta se datorează de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, raportat la prevederile legale mai sus arătate, pozitia reclamantei precum și cea a paratului, instanța constată întemeiată întru totul cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, motiv pentru care o va admite și va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 237,5 lei, lunar, în favoarea minorei A. C., începând cu data de 02.03.2015 și până la majorat, contributie stabilita in functie de venitul minim pe economie .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea formulată de reclamanta A. E. C., cu domiciliul în București, ., ., parter, ., având CNP-_ în contradictoriu cu pârâtul A. C., cu domiciliul ales în .. Dragomirești Deal, . nr.77, județul Ilfov, având CNP- _ și autoritatea tutelară- Primăria sectorului 6 București, cu sediul în București, Calea Plevnei nr.147-149, sector 6.
Obligă pârâtul să plătească suma de 237,5 lei, cu titlu de contribuție lunară de întreținere, în favoarea minorei A. C., începând cu data de 02.03.2015 și până la majorat
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria sector 6 București .
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. SM/Tehnored . ex/05.2015
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1653/2015. Judecătoria... → |
|---|








