Pensie întreţinere. Sentința nr. 942/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 942/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 942/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR VI MUNICIPIUL BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 942

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU

DIN DATA DE 05.02.2015

INSTANȚA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE:M. V.

GREFIER:B. E.

Pe rol soluționarea cauzei civile de față având ca obiect „pensie de întreținere- stabilire”, privind pe reclamanta D. V., în contradictoriu cu pârâtul D. G. H. și cu A. T. Primăria Sector 6 București.

La apelul nominal făcut in ședința din Camera de Consiliu se prezintă reclamanta personal, legitimată de instanță cu CI . nr._ având CNP_ și asistată de apărător ales și pârâtul personal, legitimat de instanță cu CI . nr._ având CNP_, lipsă fiind A. T. Primăria Sector 6 București.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Sub aspectul competenței, pusă în discuție de instanță, părțile arată că nu au obiecțiuni cu privire la competență, apreciind că Judecătoria Sector 6 este competentă să soluționeze cererea..

Față de disp. art. 94 lit. i și 114 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă material și teritorial în soluționarea cauzei.

La interpelarea instanței pârâtul arată că este de acord cu cererea și că oferă o contribuție pentru copil de 600 lei lunar.

La interpelarea instanței părțile arată că sunt separate în fapt, copilul a rămas în îngrijirea mamei și pentru întreținerea sa tatăl oferă o contribuție de 600 lei lunar, mama fiind de acord, începând cu data de azi.

La interpelarea instanței ambele părți solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisuri, după care, nemaifiind formulate cereri noi, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului.

Reclamanta prin apărător, solicită admiterea cererii și obligarea pârâtului la plata unei contribuții în favoarea minorului la suma în cuantum de 600 lei lunar astfel cum acesta a oferit iar reclamanta a acceptat, începând cu data pronunțării. Solicită comunicarea sentinței la adresa din București, . nr. 15, ., ., sector 6.

Pârâtul personal pune aceleași concluzii în sensul admiterii acțiunii și stabilirea în sarcina sa și în favoarea copilului o pensie de întreținere în cuantum de 600 lei lunar începând cu data de azi. Solicită comunicarea sentinței la adresa din București, . nr. 15, ..

Instanța reține cauza spre soluționare pronunțând soluția de față.

I N S T AN Ț A,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 22.07.2014, sub nr._, reclamanta D. V. a chemat în judecată civilă și personal la interogatoriu pe pârâtul D. G.-H., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere pentru fiul lor minor D. F.-A., născut la data de 10 iunie 1999.

În fapt, reclamanta a arătat că este căsătorită cu paratul de la data de 6 iunie 1966, iar pe parcursul căsătoriei l-au înfiat pe minorul D. F. - A., născut la data de 10 iunie 1999 in Mun. București, Sectorul 1.

Deși relațiile de familie au fost foarte bune, contribuind împreuna la creșterea si educarea copilului, din luna noiembrie 2013, din cauza unor relații extraconjugale ale paratului, s-au despărțit in fapt. Astfel, din luna noiembrie 2013, după despărțirea lor în fapt, pârâtul a refuzat să mai contribuie material la întreținerea familiei si a minorului. Reclamata a menționat că paratul D. G.-H. este salariat al angajatorului - SOCIETATEA R. DE TELEVIZIUNE, cu salariul de baza lunar brut în cuantum de 2.321 lei. Pe lângă salariul susmenționat, paratul obține si alte venituri, in baza unor contracte de prestări servicii încheiate cu-., contract din care pârâtul, in calitate de prestator, obține suma neta de 868 lei, cu . SRL, contract din care paratul, în calitate de prestator, obține suma neta de 1.300 lei și cu FEDERAȚIA R. DE RUGBY, contract din care paratul, în calitate de prestator, obține suma neta de 2.100 Iei.

In stabilirea cuantumului pensiei de întreținere reclamanta a solicitat să se țină cont de dispozițiile articolului 529 alin. (2) Cod civil, de vârsta minorului (15 ani), precum si de nevoile concrete ale acestuia si sa stabilească o pensie de întreținere in cuantum de ¼ din veniturile paratului.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 499 cod civil si art. 529 Cod civil.

In dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri pe care le-a anexat cererii (f. 6 – 17, 26 – 39), urmând a se dispune emiterea unor adrese către agenții economici mai-sus menționați, in vederea comunicării veniturilor obținute de către parat.

Prin încheierea din 11.09.2015 s-a admis excepția de conexitate și s-a dispus reunirea prezentei cauze la cauza nr._ având ca obiect „divorț cu minori” iar prin încheierea din 09.10.2014 s-a dispus anularea cererii principale ce a format obiectul dosarului nr._ și disjungerea cererii conexe nr._

Pârâtul nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză .

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele: minorul D. F.-A. s-a născut la 10.06.1999, având statut de copil din căsătorie. De aproximativ un an soții sunt separați în fapt, aspect ce rezultă din susținerile ambilor părinți ( susținerea reclamantei din cuprinsul cererii conexe și susținerea pârâtului din cuprinsul cererii principale - ds. nr._ )

Constatând că litigiul având ca obiect stabilirea pensiei de întreținerea a fost soluționat prin învoiala părinților, față de dispozițiile art.263 și art. 396 teza finală Cod.Civ. instanța reține că învoiala prezentată este în concordanță cu interesul minorului astfel va lua act de această învoială .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta D. V., cu domiciliul în București, . nr. 15, ., ., sector 6, în contradictoriu cu pârâtul D. G. H., cu domiciliul în București, . nr. 15, ., ., sector 6 și cu A. T. Primăria Sector 6 București, cu sediul în București, Calea Plevnei nr. 147-149, sector 6 și în consecință:

Ia act de învoiala părților privind stabilirea unei pensii de întreținere în favoarea minorului D. F.-A., ns. la 10.06.1999 cuantum de 600,00 lei și în sarcina pârâtului, începând cu 05.02.2015 până la majorat, întreținere ce se va presta prin echivalent bănesc.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 942/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI