Ordin de protecţie. Sentința nr. 1859/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1859/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 1859/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1859

ȘEDINȚA DE CAMERĂ DE CONSILIU DIN DATA DE 09.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: T. F. A.

GREFIER: B. R.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București – a fost reprezentat de procuror R. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ordin de protecție, privind pe reclamanta T. L. în contradictoriu cu pârâtul T. A..

La apelul nominal făcut în ședința de cameră de consiliu au răspuns reclamanta, personal, și pârâtul, personal și asistat de avocat ales care a depus împuternicire avocațială la dosar (fila 21) și de avocat din oficiu care a depus la dosar delegație pentru asistență juridică gratuită (fila 22).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat următoarele: prin compartimentul registratură, la data de 06.03.2015, reclamanta a depus precizări la dosar, după care

Instanța a procedat la identificarea, pe rând a reclamantei T. L., care s-a legitimat cu CI, ., nr._, CNP_, și a pârâtului T. Septimiu A., care s-a legitimat cu CI, ., nr._, CNP_.

La interpelarea instanței, reclamanta și pârâtul, prin avocat, au precizat că sunt de acord cu strigarea dosarului în ședință publică.

Instanța, în temeiul art. 131 C.proc.civ., a pus în discuție competența Judecătoriei Sectorului 6 București.

Reclamanta a arătat că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă.

Pârâtul, prin avocat, a formulat aceleași concluzii.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să soluționeze cauza având în vedere domiciliul reclamantei.

Instanța, în temeiul art. 94 C.proc.civ. și art. 25 din Legea nr. 217/2003, a constatat că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial pentru soluționarea prezentei cauze.

Reclamanta a arătat că dorește să renunțe la judecată având în vedere că au un copil împreună, precizând că au restabilit regulile de comportament în familie.

Reclamanta a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată.

Pârâtul, personal, a arătat că este de acord cu cererea de renunțare la judecată.

La interpelarea instanței, pârâtul, personal, a arătat următoarele: au un copil împreună, au stabilit niște reguli pentru a putea rămâne împreună și pentru a-și crește copilul.

Pârâtul, prin avocat ales, a arătat că este de acord cu cererea de renunțare la judecată, precizând că nu solicită cheltuieli de judecată.

Pârâtul, prin avocat din oficiu, a arătat că este de acord cu cererea de renunțare la judecată.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat să se ia act de manifestarea de voință a reclamantei în sensul că înțelege să renunțe la judecarea cauzei.

Avocatul desemnat din oficiu pentru pârât a solicitat instanței să ia act de faptul că mandatul său a încetat prin prezentarea avocatului ales.

Instanța a luat act de încetarea mandatului avocatului desemnat din oficiu pentru pârât.

Instanța a reținut spre soluționare cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 26.02.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._, reclamanta T. L. în contradictoriu cu pârâtul T. A., a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună emiterea unui ordin de protecție constând în: obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 250 m față de reclamantă, față de minorul T. A., față de locuința din ., ., ., Sector 6 și față de locul de muncă al reclamantei; evacuarea pârâtului din locuința proprietate comună din ., ., .; interzicerea oricărui contact telefonic sau prin orice mijloc de corespondență cu reclamanta; obligarea pârâtului la urmarea unor ședințe de psihoterapie.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul în data de 12.12.1997, iar din această căsătorie a rezultat minorul T. A.. Reclamanta a precizat că relațiile dintre părți au decurs corespunzător o scurtă perioadă de timp, după care s-au deteriorat semnificativ, pârâtul manifestând o atitudine ostilă, atât față de ea, cât și față de minor. Reclamanta a arătat că începând din luna noiembrie a anului 2013, pârâtul a devenit din ce în ce mai violent atât cu ea, cât și cu minorul, generând în permanență scandaluri, față de care au reacționat și vecinii. De asemenea, reclamanta a precizat că în urmă cu două săptămâni, respectiv în data de 14.02.2015, pârâtul a avut o ieșire teribil de violentă, a agresat-o fizic atât pe ea, cât și pe minor, din motive absolut banale, amenințând-o că o va omorî. În urma aceste violențe, reclamanta a menționat că s-a deplasat la Institutul Național de Medicină Legală în vederea obținerii unui certificat medico-legal, iar ulterior a depus o plângere la Secția de Poliție.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 23 din Legea nr. 217/2003.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.

În susținerea cererii, reclamanta a anexat, în copie, următoarele înscrisuri: act de identitate, chitanța nr._/14.02.2015, certificat de căsătorie.

Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare în cauză, dar s-a prezentat la primul termen de judecată la instanță.

La termenul din data de 09.03.2015, reclamanta a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată și, de asemenea, a declarat verbal în fața instanței că înțelege să renunțe la judecarea cererii de chemare în judecată.

Constatând în fapt că reclamanta a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată și, de asemenea, aceasta a declarat verbal, în fața instanței de judecată, că dorește să renunțe la judecarea cererii de chemare în judecată, și cum în drept, potrivit art. 406 Cod procedură civilă „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”, instanța urmează să ia act de cererea de renunțare la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanta T. L., cu domiciliul ales la av. C. O., cu sediul în București, .. 9-11, ., ., Sector 3, în contradictoriu cu pârâtul T. A., cu domiciliul în București, ., ., ., Sector 6.

În temeiul art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. m din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică încheiat între Ministerul Justiției și UNBR, dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei.

Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunțare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

T. F. A. B. R.

Red. Jud. T.F.A./5 ex./11.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 1859/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI