Plângere contravenţională. Sentința nr. 1313/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1313/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 1313/2015
DOSAR NR._
R OM Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1313
Ședința publică din data de 18.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. N.
GREFIER: C. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatoarea G. C. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța invocă excepția necompetenței teritoriale și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București sub nr._ la data de 05.11.2014, contestatoarea G. C. a chemat în judecată intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., solicitând anularea procesului-verbal de contravenție . 14 nr._/13.10.2014.
În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că la data de 12.01.2012 a înstrăinat autoturismul OPEL CORSA cu numărul de înmatriculare_ către o persoană fizică, Panduri M., astfel cum se poate observa din contractul de vânzare-cumpărare.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001.
Intimata a depus în data de 12.12.2014 întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca nefondată.
La data de 05.01.2014 contestatorul a depus răspuns la întâmpinare, reiterând concluziile din plângere.
În privința excepție necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
În cazul plângerii contravenționale, competența teritorială are caracter absolut și regula generală a competenței este prevăzută în alin. 2 al art. 32 din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia plângerea se soluționează de judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția.
Însă art.101 din OG 15/2002, act normativ în baza căruia contestatorul a fost sancționat, derogă de la regula menționată anterior, prevăzând că „Prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”.
Ca atare, întrucât în speță domiciliul contestatoarei se află în raza de competență a Judecătoriei C., jud. D., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și în temeiul art. 129-132 Cod procedură civilă va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea G. C., domiciliată în C., .. 10, ., ., județ D., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, în favoarea Judecătoriei C., jud. D..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. AN./C.C./4 ex
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1318/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1319/2015. Judecătoria... → |
|---|








