Plângere contravenţională. Sentința nr. 1347/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1347/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 1347/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR VI BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1347
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. S. M.
GREFIER: A. S. P.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul M. A. C. în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. – B. RUTIERĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: contestatorul, personal, legitimat cu CI . nr._ și intimata, prin consilier juridic M. F., cu delegație depusă la acest termen de judecată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în temeiul art. 131 Cod proc.civ., constatând că se află la primul termen de judecată cu părțile legal citate, procedează la verificarea competenței sale, acordând cuvântul în acest sens.
Contestatorul apreciază că instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Intimata, prin consilier juridic, achiesează la concluziile contestatorului.
Instanța constată că competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 pct. 4 Cod proc.civ. și art. 32 alin.1 din O.G. 2/2001.
În continuare, în temeiul art. 238 Cod proc.civ, instanța acordă cuvântul de estimarea duratei de soluționare a cauzei.
Contestatorul estimează durata de soluționare a cauzei la 1 săptămână.
Intimata, prin consilier juridic, estimează durata de soluționare a cauzei la 1 termen.
Instanța, față de împrejurările cauzei și susținerile reprezentantului convențional al intimatei, estimează durata de soluționare a cauzei la 1 termen.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul probatoriului.
Contestatorul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Intimata, prin consilier juridic, este de acord cu încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar, solicitată de către contestator. În apărare, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Contestatorul arată că este de acord cu încuviințarea probei solicitată de către intimată.
Instanța, în temeiul art. 255 și art. 258 Cod proc.civ, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind această probă ca utilă, pertinentă și utilă pentru soluționarea cauzei.
În temeiul art. 32 alin.1 din O.G. 2/2001, instanța procedează la audierea contestatorului.
Contestatorul arată că a oprit autoturismul proprietate personală și și-a aprins țigara când autoturismul se afla staționat, polițistul aflându-se în spate. După ce a trecut de semafor, arată că a fost tras pe dreapta. Acesta a oprit, și-a aprins țigara și a prezentat actele agentului de poliție. Arată că se afla în mașină cu încă trei persoane. Arată că în momentul în care a scos actele pentru a le prezenta agentului de poliție, nu fuma, aprinzându-și țigara ulterior. Arată că a prezentat actele agentului de poliție, iar acesta i-a spus că a scrumat pe jos. Arată că nu a avut intenția să facă acest lucru. Agentul de poliție a precizat că actele sunt în regulă dar îi va aplica amendă contravențională pentru faptul că a scrumat pe jos. Contestatorul arată că nu a semnat procesul-verbal de contravenție întrucât a apreciat această sancțiune aberantă și a plecat. Contestatorul a așteptat 10 minute și apoi a solicitat restituirea actelor. Agentul de poliție i-a spus că i le va restitui dacă semnează. Acesta a semnat procesul, apoi a luat actele înapoi și a plecat.
Instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Contestatorul solicită anularea sancțiunii contravenționale a amenzii.
Intimata, pe baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, solicită respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ca temeinic și legal încheiat.
Instanța reține cauza spre deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.10.2014 sub nr._, contestatorul M. A. C. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/28.09.2014, solicitând în principal anularea acestuia și a măsurii de sancționare a acestuia cu 9 puncte-amendă în valoare de 810 Ron iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În fapt, contestatorul a arătat că la data de 28.09.2014, ora 04.07 se deplasa cu autoturismul nr._ și a fost oprit de un echipaj al Brigăzii de Poliție Rutieră în zona ., sector 6. Agentul principal i-a solicitat să prezinte actele pentru un control de rutină. După ce a oprit autoturismul, petentul și-a aprins o țigară și a căutat actele pentru a le înmâna agentului principal. D. fiind că geamurile mașinii erau deschise, s-a creat curent și probabil, puțin scrum din țigara pe care abia o aprinsese a fost luat de curent și a zburat pe fereastră. Petentul a precizat că agentul constatator, care nu a identificat nicio încălcare a regulilor Codului Rutier în ceea ce îl privește, a întocmit acest proces-verbal în care la rubrica descrierea faptei a menționat „a condus auto nr._ și a aruncat scrum de țigară pe drumul public.” Petentul a mai menționat că scrumul de țigară este o cenușă degradabilă ce nu duce în poluarea mediului înconjurător și că nu a fost vorba de filtru ( chiștoc) de țigară care are o durată foarte mare de descompunere. Analizând cuvântul „ scrum” așa cum este definit în dicționarul explicativ al limbii române, se poate observa că acesta este definit ca fiind funingine sau cenușă, „ a se face praf” care se descompune foarte rapid în particule foarte mici în timp foarte scurt. Din această definiție se observă cu ușurință că scrumul de țigară nu se poate identifica cu un „ obiect”, cu un „material” sau cu o substanță, mai ales în ideea pe care a avut-o legiuitorul.
Petentul a apreciat că aplicarea unei sancțiuni pentru aruncarea scrumului ce se formează de la arderea unei țigări, pe drumul public, reprezintă un abuz de putere al agentului constatator cu atât mai mult cu cât nu sunt respectate nici prevederile art. 16 OG nr. 2/2001 privind indicarea gravității faptei.
Descrierea faptei s-a limitat la „ a condus auto_ și a aruncat scrum de țigară pe drumul public”, fără să se arate niciun alt element de fapt care ar fi putut circumstanția împrejurările în care fapta s-ar fi săvârșit.
Petentul a precizat că a avut o conduită corectă până în prezent, astfel că i se poate aplica o sancțiune mai ușoară, în speță avertismentul. Chiar și textul legal – art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, impune obligativitatea aplicării unei sancțiuni proporționale cu „gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”
Petentul a specificat că având în vedere lipsa de pericol social al faptei, a consecințelor negative în urma faptei, nu s-a produs niciun accident, nu au existat vătămări ale unor persoane sau prejudicii, precum și circumstanțele personale ale contravenientului ( buna conduită a sa și lipsa oricăror abateri de acest gen ale sale, anterioare faptei respective), se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În drept, petentul a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002, precum și Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002.
Cererea a fost legal timbrată cu 20 de lei (fila 15).
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosar în acest sens în copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe procesul-verbal . nr._ și buletin.
Intimata a depus întâmpinare la data de 08.12.2014, prin serviciul registratură, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere faptul că procesul-verbal de sancționare este temeinic și legal întocmit, iar acest act de constatare face deplina dovadă a situației de fapt și de drept existente în cauză, până la proba contrară.
Intimata a solicitat să se observe că procesul-verbal respectă întocmai condițiile de fond și de formă impuse de OG nr. 2/2001, nu este afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.
În fapt, la data de 28.09.2014, petentul a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe . intersecția cu . pe geam scrum de țigară. Prin manevra efectuată, petentul nu a respectat prevederile art. 148 pct. 21 din RAOUG nr. 195/2002, conform cărora „ se interzice conducătorului de autovehicul sau tramvai să arunce, pe drumurile publice, din autovehicule obiecte, materiale sau substanțe.” Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul constatator, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep.
Intimata a precizat că procesul-verbal de contravenție, fiind întocmit în urma constatării nemijlocite a unei situații de fapt de către un agent constatator, învestit cu exercitarea prerogativelor de putere publică, inerentă oricărui act administrativ. Jurisprudența CEDO în materie contravențională (cauza I. P. c. României, decizie de inadmisibilitate din 28.06.2011, H. și alți 16 c. României, decizie de inadmisibilitate din 13.03.2012) a statuat că prevederile contravenționale nu înlătură prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci impun un echilibru între prezumția de nevinovăție specifică materiei penale și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție.
Mai mult, procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională face dovada deplină a situației de fapt consemnate prin încheierea lui, până la proba contrarie, petentului revenindu-i obligația de a propune și aduce probe care să dovedească netemeinicia actului de constatare a contravenției.
Intimata a învederat că, la momentul încheierii procesului-verbal, petentul nu a făcut mențiuni sau obiecțiuni, recunoscând fapta săvârșită, aspect confirmat prin semnătură.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 mod. complet., art. 148 pct. 21 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că, prin procesul-verbal . nr._/28.06.2014, contestatorul M. A. C. a fost sancționat contravențional de către intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B. Rutieră cu amenda în cuantum de 810 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.148 punctul 21 din RAOUG nr. 195/2002 și sancționată potrivit art. 102 alin. 1 pct. 23 din O.U.G. nr. 195/2002.
Agentul constatator a menționat că, la data de 28.09.2014, în jurul orelor 04:07, contestatorul a condus autoturismului cu nr. de înmatriculare_, pe Bulevardul Timișoara și a aruncat din autoturism scrum de țigară pe drumul public.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța constată că agentul constatator a respectat dispozițiile art.16, art.17 din OG nr.2/2001, nefiind incidentă nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului sancționator.
Cât privește susținerea contestatorului, în sensul că fapta nu a fost suficient descrisă, în sensul că nu au fost arătate elemente de fapt care ar fi putut circumstanția împrejurările în care s-a săvârșit fapta, instanța apreciază că în procesul-verbal a fost descrisă fapta suficient de detaliat pentru a se putea aprecia asupra împrejurărilor concrete și relevante pentru aprecierea faptei contravenționale.
În privința temeiniciei actului atacat, trebuie avut în vedere faptul că, în practica judiciară internă, plecând de la prevederile art.47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art.270 Cod proc. civilă, se reține de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art.249 Cod proc. civilă sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal. Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
În baza aceluiași act normativ, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Astfel, instanța constată că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu a fost contestată de către petent în momentul întocmirii actului sancționator, aceasta a și menționat că autorizația era la firmă.
Față de cele arătate, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina contestatorului M. A. C. săvârșirea contravenției prevăzute de art.148 alin. 21 din RAOUG nr. 195/2002, care prevede că „se interzice conducătorului de autovehicul să arunce, pe drumurile publice, din autovehicule obiecte, materiale sau substanțe”, veridicitatea faptei fiind confirmată de contravenient la momentul constatării faptei, când a precizat că nu are de făcut obiecțiuni și ulterior în cuprinsul plângerii contravenționale.
Cât privește împrejurarea invocată de contestator, în sensul că geamurile erau deschise și din cauza curentului scrumul a zburat pe jos, instanța constată că, curentul nu reprezintă un caz fortuit, de natură a înlătura caracterul contravențional al faptei, petentul având posibilitatea și trebuind să prevadă că, în cazul în care geamul era deschis și acesta a ales să își aprindă o țigară, scrumul ar fi putut fi luat de vânt și ar fi trebuit să întreprindă diligențele necesare pentru a nu se ajunge în această situație.
Cât privește definiția scrumului și faptul că acesta este degradabil și că nu ar fi nici obiect, nici material, instanța constată că nu are importanță dacă scrumul este sau nu degradabil, atâta timp cât în lege nu s-a făcut vreo distincție în acest sens, iar scrumul este un material ce a ajuns pe drumul public.
Sub aspectul legalității sancțiunii aplicate, instanța reține că aceasta a fost aplicată în cuantum legal. Cu toate acestea, instanța apreciază că amenda în cuantum de 810 de lei nu este proporțională cu fapta săvârșită, având în vedere împrejurările concrete ale săvârșirii acesteia. Astfel, instanța constată că, deși contestatorul a aruncat scrum de țigară din mașină pe drumul public, având în vedere atingerea minimă adusă valorilor sociale protejate- curățenia publică și protecția mediului înconjurător și consecințele aduse acestora, având în vedere caracterul biodegradabil al scrumului de țigară, apreciază că sancțiunea avertismentului este proporțională cu fapta constatată și de natură a atrage atenția contravenientului asupra faptei săvârșite.
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională și va modifica în parte procesul-verbal de contravenție . nr._/28.09.2014 în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de contestatorul M. A. C. CNP:_, cu domiciliul în București, sector 6, ., ..1, . în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B- B. RUTIERĂ, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3.
Modifică procesul-verbal de contravenție . nr._/28.09.2014 în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. S. M. A. S. P.
Red.4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4903/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Pretenţii. Sentința nr. 1350/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
