Plângere contravenţională. Sentința nr. 5055/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5055/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 5055/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 5055
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 23.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. D. C.
GREFIER: A. M.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul Z. M. G. în contradictoriu cu intimata C. SA – CESTRIN.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 15.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 23.06.2015.
După deliberare,
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 23.02.2015, contestatorul Z. M. G. în contradictoriu cu intimata C. SA – CESTRIN, a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/26.07.2011, prin care a fost sancționată cu amendă în valoare de 250 lei, exonerarea de la plata amenzii, înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin procesul verbal de contravenție menționat, a fost sancționat în data de 11.02.2011, ora 19.25, reținându-se faptul că a condus pe raza localității Romanești, locul DN1, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .
Contestatorul a arătat că la acea oră, autoturismul se afla parcat în fața blocului și nu a circulat pe drumul respectiv.
De asemenea, unitatea emitentă a documentelor nu este C., ci CESTRIN o unitate din subordinea Companiei și care nu are competență în emiterea unor astfel de documente.
Sancțiunea prevăzută de agentul constatator nu se coroborează cu încadrarea juridică a faptei.
În aceste condiții, contestatorul a solicitat să se constate că nu a nu săvârșit contravenția reținută de către agentul constatator în procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu încălcarea exigentelor art. l6 alin.l din OG nr.2/2001.
Contestatorul a arătat că se află în prezența unei nulități virtuale privind procesul verbal contestat ce rezultă implicit din obligativitatea încadrării legale corecte a presupusei contravenții ce ar fi trebuit respectate pentru temeinicia și legalitatea procesului verbal.
În aceste condiții, contestatorul a solicitat să se constate că nu a săvârșit contravenția reținută de către agentul constatator, iar procesul verbal a fost încheiat cu încălcarea exigențelor art.16 alin.1 din OG nr.2/2001 sub aspectul obligativității indicării datelor complete, motiv pentru care a solicitat să se constate că aceste aspecte afectează valabilitatea înscrisului contestat.
Descrierea faptelor în procesul verbal nu corespunde cu realitatea, deoarece agentul constatator a scris doar ceea ce a dorit el.
Totodată, contestatorul a menționat că nu este subiectul activ al contravenției reținute de către agentul constatator, având în vedere că nu a săvârșit fapta indicată în procesul verbal de contravenție contestat, respectiv nu a circulat la acea dată prin acel loc.
În procesul verbal de contravenție se precizează că este vorba de un vehicul categoria A.
Mai mult, procesul verbal are o eroare majoră, se referă la altă categorie de auto, respectiv categoria A.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art.5, art.13, art.31, art.32 și urm. din OG nr.2/2001, art.10 și urm. din O.G. nr.15/2002.
La data de 22.04.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus întâmpinare.
În fapt, la data de 11.02.2011, pe Dn1 Km48+800m, pe raza localității Romanești, jud. PH, I vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 26.07.2011, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Potrivit dispozițiilor art.l, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare șt a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Procesul verbal de constatare a contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de MAI – Direcția regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art.7/2001, cu prevederile art.19 din OG.nr.2/2001, reiese că procesul verbal de constatare a contravenției este întocmit si semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat si semnat electronic de către agentul constatator V. M., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.
În momentul aplicării sancțiunii contravenționale agentul constatator a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, în sensul ca a aplicat minimul amenzii contravenționale prevăzut de art. 2 din O.G. nr. 15/2002.
Intimata a solicitat să se aibă în vedere faptul că, in prezenta speță, cuantumul amenzii contravenționale pentru categoria respectivă este minim 250 lei și maxim 500 lei, iar contravenientului i s-a aplicat minimul amenzii contravenționale de 250 lei (cu posibilitatea achitării la jumătate în 48 de ore), sancțiunea aplicată fiind corect individualizată, având în vedere că fapta săvârșită este de natură a aduce prejudicii atât patrimoniale, față de intimată, cât și materiale, asupra structurii drumurilor.
Pentru aceste motive, intimata a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției ca fiind temeinic și legal.
În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările si completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
La întâmpinare intimata a anexat proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator; certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.
La data de 23.06.2015, prin compartimentul registratură, contestatorul a depus note scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/26.07.2011, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, întrucât în data de 11.02.2011 autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ proprietatea sa, a fost surprins în trafic circulând fără să dețină rovinietă valabilă în momentul controlului, faptă ce este prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 (proces-verbal – fila 12).
Instanța reține că procesul-verbal a fost contestat în termen de 15 zile de la comunicării acestuia, potrivit art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că potrivit Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată și completată procesul-verbal de constatare a contravenției trebuie să îmbrace forma scrisă și să cuprindă mențiunile prevăzute în mod expres de lege, inclusiv semnătura olografă a agentului constatator.
De asemenea, potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, înscrisul sub formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale cu înscrisul sub semnătură privată.
Art. 4 din Legea nr. 455/2001, republicată, stipulează că, în sensul prezentei legi, datele în formă electronică sunt reprezentări ale informației în formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloacele în formă electronică, iar înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă., destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.
Prin urmare, semnătura electronică este specifică înscrisurilor generate și utilizate în sistem electronic, fapt enunțat încă din art. 1 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, potrivit căruia: „Prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în forma electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice”.
Din aceste dispoziții legale rezultă că semnătura electronică poate fi încorporată unui înscris în formă electronică destinat a fi citit prin intermediul unui program, nefiind posibilă încorporarea unei semnături electronice unui alt înscris decât cel electronic.
Or, procesul-verbal contravențional emis în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 din prezenta cauză este generat și semnat electronic, fiind transmis contravenientului nu prin intermediul unui sistem electronic, ci prin scrisoare recomandată la sediul acesteia.
În concluzie, astfel cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii pronunțată sub nr. 6 din data de 16.02.2015, publicată în Monitorul Oficial în data de 25.03.2015, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.1 5/2002 semnate electronic și transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Pentru aceste motive, instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal de contravenție . nr._/26.07.2011, emis de intimată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, instanța, în temeiul art. 453 C.p.c., îl va respinge, ca neîntemeiat, constatând că, în cauză, procesul-verbal a fost anulat ca urmare a interpretării normelor legale privind semnătura electronică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de contestatorul Z. M. G., CNP_1, cu domiciliul ales în București, Splaiul Independenței nr.3, ., etaj3, apartament 7, sector 5 în contradictoriu cu intimata C. SA – CESTRIN, cu sediul în București, ..401A, sector 6, J_, CUI16054368.
Dispune anularea procesului-verbal . nr._/26.07.2011.
Respinge capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2015.
P. GREFIER
Red.DD/Thred.MM
4 ex./03.08.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5044/2015.... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 5035/2015.... → |
|---|








