Plângere contravenţională. Sentința nr. 1961/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1961/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 1961/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1961
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. C. Ș.
GREFIER: E. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatoarea T. STELUȚA, în contradictoriu cu intimata R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 cod procedură civilă, după care,
Instanța, verificând competența în conformitate cu dispozițiile art. 131 cod procedură civilă, constată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să soluționeze cauza față de dispozițiile art. 32din OG nr. 2/2001 și locul săvârșirii contravenției.
Instanța, în temeiul art. 254-255 Cod de procedură civilă, încuviințează pentru contestatoare proba cu înscrisurile de la dosar, considerând această probă ca fiind admisibilă și utilă, putând duce la dezlegarea în fond a cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise conform art. 394 Cod procedură civilă și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.10.2014, contestatoarea Steluța T., în contradictoriu cu intimata R. A. de Transport București, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție nr._ din data de 21.10.2014, încheiat de agentul constatator RATB, prin care, în baza art. 7 punctul b din HCGMB nr. 156/2001, modificată prin HCGMB nr. 267/2003 și HCGMB nr. 71/2006, a fost sancționată cu amendă de la 100 lei la 150 lei, prin care a solicitat anularea procesului verbal menționat.
În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că a fost sancționată cu amendă pentru faptul că a călătorit fără bilet/abonament.
Contestatoarea a menționat că, în realitate, nu este vinovată de săvârșirea faptei, deoarece posedă abonament urban general, valabil pe toate liniile RATB, pe perioadă nedeterminată, ca urmare a calității sale de urmaș Erou Martir al Revoluției din decembrie (conform Legii nr.341/2004) motiv pentru care a solicitat admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție citat.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 31 și art. 34 din Legea nr.32/1968.
În dovedirea plângerii, contestatoarea a depus la dosar în copie, card activ numărul_, legitimație Erou Martir al Revoluției din decembrie 1989, certificat Erou Martir al Revoluției din decembrie 1989 și procesul verbal de contravenție contestat.
Intimata nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Petenta a fost sancționată prin procesul verbal de contravenție nr._ din data de 21.10.2014 cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 7 pct. a din HCGMB nr. 156/2001, modificată prin HCGMB nr. 267/2003 si HCGMB nr. 71/2006 constatându-se în urma verificării efectuate de un controlor al RATB la data de 21.10.2014, petenta a călătorit fără bilet sau abonament valabil pe linia RATB nr. 124, contravenția fiind constatată la stația Gara B..
Instanța reține că la data întocmirii procesului-verbal petenta deținea certificat eliberat de Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989 care îi atestă calitatea de urmaș al Eroului Martir F. M. al Revoluției din decembrie 1989, iar în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 lit. f din Legea nr. 341/2004 această beneficiază de transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun.
În consecință, petenta nu avea obligația de achita contravaloarea călătoriei pe care o efectua cu un mijloc de transport în comun, beneficiind de gratuitate.
Pentru aceste motive, constatând netemeinicia procesului verbal de contravenție, instanța va admite plângerea, va dispune anularea procesului verbal și va exonera contestatoarea de plata amenzii în sumă de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de contestatoarea STELUȚA T., domiciliată în București, . nr. 2, ., etaj 2, apartament 43, sector 5,, în contradictoriu cu intimata R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI, cu sediul în București, Bulevardul D. G. nr.1, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J_, CUI_.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție nr._/11.10.2014 și exonerează contestatoarea de plata amenzii contravenționale în sumă de 100 de lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.CȘ/Thred.MV
4 ex./
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1062/2015. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 2239/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








