Pretenţii. Sentința nr. 4924/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4924/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 4924/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4924

Ședința publică din data de 22.06.2015

Instanța constituită din

P. C. A. E.

GREFIER A. V.

Pe rol soluționarea cauzei civilie, având ca obiect pretenții, privind pe reclamanții V. M., C. M. și pe pârâta P. C. CHIAJNA – COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul C. M., personal, lipsă fiind reclamanta V. M. și pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că a trecut mai mult de un an de la efectuarea ultimului act de procedură în cauză, aceasta fiind suspendată la data de 28.04.2014, în temeiul dispozițiilor art. 155 1 C.p.c., cauza fiind repusă pe rol, în vederea discutării perimării cererii.

Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția perimării cererii raportat la art. 248 Cod procedură civilă.

Reclamantul, personal, solicită să se constate că a intervenit perimarea cererii.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

I N S T A N T A

Prin cererea formulată la data de 31.03.2014 în dosarul nr._/303/2012, reclamanții V. M. și C. M., au solicitat chemarea în garanție a Primăriei C. Chiajna – Comisia de Aplicare a Legii nr. 18/1991.

Prin încheierea de ședință din data de 28.04.2014 cererea de chemare în garanție a fost disjunsă din dosarul nr._/303/2012, formându-se dosarul de față_ .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că ultimul act de procedură în prezent cauză a fost îndeplinit la data de 28.04.2014, când cauza a fost suspendată în conformitate cu prevederile art. 155 1 Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea de către reclamanți a obligației de a evalua obiectul cererii, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din culpa reclamanților.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, în baza art. 248 Cod procedură civilă, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării.

Constată perimată cererea formulată de reclamanții V. M., domiciliată în București, .. 109, .. A, ., sector 1 și C. M., domiciliat în București, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta P. C. CHIAJNA - COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, cu sediul în com. Chiajna, ., jud. Ilfov.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.CAE/Thred.AVG

2 ex./20.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4924/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI