Plângere contravenţională. Sentința nr. 208/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Comentarii

0

Sentința nr. 208/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 208/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI

......

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 208/2015

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F.-C. M.

Grefier V. A. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul L. I. A. și pe intimat DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ, intimata . S.R.L., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal efectuat în ședința publică a răspuns intimata prin consilier juridic C. M. D. care depune la dosar delegație, lipsă fiind contestatorul și intimata . S.R.L.

S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Se prezintă numita C. M., pentru contestator, depunând la doar împuternicire din partea av. R. D. și cerere de amânare a cauzei.

La interpelarea instanței, numita C. M. arată că nu este avocat, ci este prietenă cu av. R. D..

Instanța, lecturând împuternicirea depusă la dosar, atrage atenția numitei C. M. că mandatul acordat de av. R. D. nu este valabil pentru semnarea cererii, întrucât aceasta nu are calitatea de avocat, putând însă rămâne în sală pentru a lua cunoștință de dispozițiile instanței.

Intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ, prin reprezentant, solicită anularea cererii adiționale având în vedere că partea contestatoare nu a semnat această cerere.

Instanța pune în discuție cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul contestatorului.

Intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ, prin reprezentant, lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a cererii de amânare formulată de contestatoare.

Instanța, având în vedere disp. art. 222 din NCPC potrivit cu care amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei și constatând că imposibilitatea de prezentare la acest termen de judecată nu a fost justificată de către apărătorul contestatorului, apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile disp. art. 222 din NCPC pentru a se dispune amânarea cauzei pentru lipsă de apărare.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv pentru care se solicită amânarea cauzei, respectiv pentru a lua cunoștință de întâmpinare, deși apărătorul contestatorului nu individualizează întâmpinarea la care face referire, instanța constată că nici acest motiv de amânare nu este justificat având în vedere că, în ceea ce privește întâmpinarea depusă de intimata D.G.P.L. la cererea introductivă de instanță, aceasta a fost comunicată contestatorului la data de 05.09.2014 și primită de către contestator la data de 12.09.2014, iar în ceea ce privește întâmpinarea depusă la cererea adițională de către intimata . S.R.L., aceasta potrivit art. 204 alin. 1 din NCPC Teza finală, nu este supusă comunicării, contestatorul având obligația de a o cerceta la dosarul cauzei.

Reținând că această a doua întâmpinare a fost depusă la dosarul cauzei la data de 21.11.2014, instanța constată că partea contestatoare a avut suficient timp la dispoziție pentru a lua la cunoștință de apărările formulate prin întâmpinarea depusă la cererea adițională de către intimata . S.R.L.

Pe cale de consecință, instanța respinge cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul contestatorului, ca neîntemeiată.

Având în vedere că, deși a fost citat cu mențiune expresă în acest sens, contestatorul nu a procedat la semnarea cererii adiționale nici personal și nici prin apărătorul său, instanța face aplicarea disp. art. 196 din NCPC și dispune anularea cererii adiționale depusă înaintea primului termen de judecată, pentru lipsa semnăturii.

În continuare, instanța pune în discuție excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ, prin întâmpinarea depusă la cererea introductivă.

Intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ, prin reprezentant, solicită anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată în situația în care nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii.

Instanța, constatând că la fila 22 și respectiv 76 din dosarul cauzei, contestatorul a depus taxa judiciară de timbru pentru plângerea contravențională, 20 lei, precum și pentru capătul de cerere vizând restituirea sumei de 677, 32 lei, respinge excepția netimbrării cererii invocată de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ prin întâmpinarea depusă la cererea introductivă, ca neîntemeiată.

Instanța pune în discuție excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a av. D. pentru contestator invocată de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ prin întâmpinarea depusă la cererea introductivă.

Intimata, DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ, prin reprezentant, arată, la interpelarea instanței, că susține excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a av. D. pentru contestator, având în vedere că nu s-a depus la dosar contractul de asistență juridică.

Instanța, deliberând asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a av. D. pentru contestator, invocată de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ, constată că împuternicirea avocațială aflată la fila 2 a dosarului cauzei există, mandatul fiind acordat inclusiv pentru semnare, astfel încât sunt îndeplinite condițiile art. 194 lit. b), precum și 151 alin. 2 din NCPC în ceea ce privește dovada calității de reprezentant, iar excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nelegalității măsurii de ridicare, excepție întemeiată pe disp. art. 35 din NCPC și Legea nr. 554/2004.

Intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ, prin reprezentant, solicită admiterea excepției excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea nelegalității măsurii de ridicare, având în vedere că disp. Legii 554/2004 capătul de cerere privind anularea dispoziției și restituirea taxei, urmează calea prevăzută de legea specială.

Instanța deliberând asupra excepției inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nelegalității măsurii ridicării vehiculului în considerarea disp. art. 35 din NCPC, pe motiv că reclamantul avea la îndemână acțiunea în realizare prevăzută de Legea specială nr. acțiune în constatare conform disp. art. 35 din NCPC, constată că nu a fost învestită de către contestator cu o acțiune în constatare în sensul art. 35 NCPC, ci cu acțiune în realizare, respectiv în atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei.

Prin urmare, nu se pune problema unei subsidiarități între acțiunea în constatare pură și simplă și acțiunea în realizare prevăzută de Legea nr. 554/2004, întrucât așa cum s-a arătat, capătul al doilea de cerere este în esență o acțiune în realizare, iar nu în constatare.

Ca atare, această excepție a inadmisibilității pentru motivele invocate de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ este neîntemeiată, iar instanța o respinge ca atare.

Instanța pune în discuție cea de a doua excepție a inadmisibilității cu privire la capătul doi de cerere întemeiată în esență pe principiul electa una via non datur recursus ad alteram, respectiv pe aceea că reclamantul a sesizat instanța de contencios administrativ în dosarul nr._/2014, solicitând constatarea nelegalității măsurii de ridicare, anularea dispoziției de ridicare și repararea prejudiciului material în cuantum de 677,32 lei.

Intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ, prin reprezentant, solicită admiterea excepției, precizând că reclamantul a contestat decizia de ridicare solicitând și restituirea taxei de ridicare, transport și depozitare la Tribunalul București în cadrul dosarului_/2014.

Instanța, deliberând asupra excepției inadmisibilității capătului al doilea din cererea introductivă, pe motiv că reclamantul a învestit anterior instanța de contencios administrativ cu aceeași cerere, apreciază că această excepție este întemeiată având în vedere că, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată atașată la filele 45-48 din dosarul cauzei depusă de intimată odată cu întâmpinarea la cererea introductivă, contestatorul a învestit la data de 29.04.2014 anterior introducerii cererii de chemare în judecată instanța de contencios administrativ, respectiv Tribunalul București cu o cerere în cuprinsul căreia a solicitat printre altele restituirea sumei de 677,32 lei reprezentând contravaloare serviciilor de ridicare, transport și depozitare facturată de ., aceeași sumă și pentru aceleași motive fiind solicitată și prin capătul doi al cererii introductive din prezentul dosar.

Prin urmare, odată ce și-a exercitat dreptul la acțiune în contenciosul administrativ de drept comun, respectiv Legea nr. 554/2004, reclamantul nu mai poate învesti o nouă instanță cu aceeași solicitare pentru aceleași motive de fapt și de drept, dar invocând texte de drept diferite.

Împrejurarea că, așa cum rezultă din mențiunile sentinței civile nr. 5972/30.09.2014, atașată la filele 89 – 91 din dosarul cauzei, instanța de contencios administrativ nu a primit argumentele contestatorului, nu îl îndreptățește pe acesta să itereze aceeași solicitare pe calea unui capăt principal de cerere formulat odată cu plângerea contravențională, acesta având la dispoziție calea de atac menționată în cuprinsul sentinței la care s-a făcut referire anterior.

Așa fiind și apreciind judicioase motivele intimatei în invocarea excepției inadmisibilității capătului al doilea din cererea introductivă întemeiată în esență pe principiul electa una via non datur recursus ad alteram și observând că partea contestatoare a urmărit aceeași finalitate în formularea celor două cereri, însă pe texte legale diferite, instanța admite excepția inadmisibilității capătului al doilea din cererea introductivă invocată de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ prin întâmpinare.

Instanța pune în discuție excepția autorității provizorii de lucru judecat a sentinței civile nr. 5972/30.09.2014, invocată de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ prin completarea la întâmpinare, în considerarea căreia a solicitat și suspendarea judecării cauzei.

Intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ, prin reprezentant, având în vedere că a fost admisă excepția inadmisibilității, înțelege să renunțe la excepția autorității de lucru judecat.

Instanța ia act de poziția procesuală a intimatei, autor al excepției autorității de lucru judecat provizorie a sentinței civile nr. 5972/30.09.2014, ca urmare a faptului că instanța a admis cea de a doua excepția a inadmisibilității invocată de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ prin întâmpinare cu privire la capătul de cerere privind restituirea sumei de 677, 32 lei, însă apreciază că excepția autorității de lucru judecat este reglementată de norme de ordine publică, astfel că nu se poate renunța la aceasta.

Ca atare, instanța va soluționa excepția autorității de lucru judecat provizorie, în sensul că o respinge ca rămasă fără obiect, ca urmare a admiterii celei de-a doua excepții a inadmisibilității.

Cât privește excepțiile invocate de intimata . S.R.L. prin întâmpinarea depusă la cererea adițională, acestea nu vor mai fi puse în discuție de instanță ca efect al admiterii excepției anulării cererii adiționale ca urmare a nesemnării acesteia.

Instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.

Intimata, DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ, prin reprezentant, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu planșele fotografice aflate la dosarul cauzei. Cu privire la probele solicitate de contestator, arată că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri, însă se opune probei testimoniale precizând că cererea adițională prin care contestatorul a susținut că se obligă să asigure prezența martorului la termen, a fost anulată.

Instanța, având în vedere disp. la art. 255 art. 258 NCPC încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate a probei putând conduce la soluționarea procesului.

În ceea ce privește proba testimonială solicitată de contestator, având în vedere motivele de nelegalitate invocate de acesta în privința procesului-verbal și care în esență vizează nerespectarea unor dispoziții legale cu privire la forma și conținutul procesului-verbal de contravenție, iar o teze probatorie specifică nu a fost indicată în ceea ce privește proba testimonială, o respinge ca nefiind utilă soluționarea cauzei.

Nemaifiind alte mijloace de probă de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ, prin reprezentant, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și să mențină ca temeinic și legal procesul-verbal contestat. Menționează că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea disp. art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001. Arată că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal, aceasta fiind susținută de planșele foto aflate la dosarul cauzei și notele de constatare și dispoziția de ridicare din care rezultă săvârșirea faptei contravenționale de către contestator. Menționează că sancțiunea contravențională a fost individualizată cu respectarea disp. art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, motiv pentru care apreciază că este neîntemeiată și cererea contestatorului de înlocuire a sancțiunii contravenționale cu avertismentul. Solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Față de disp. art. 394 Noul Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 18.06.2014, sub nr._, contestatorul L. I. A. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.06.2014.

În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că, în data de 18.02.2014, deplasându-se de urgență la spital împreuna cu bunica sa în vârsta de 76 de ani și preocupându-se ca aceasta să ajungă în condiții de maximă siguranță în cabinetul medicului, a parcat autoturismul pe .. După cca câteva minute când a părăsit incinta spitalului a constatat că autoturismul a fost ridicat fiindu-i înmânată comunicarea ._. A fost obligat să plătească suma de 677.32 lei pentru recuperarea autoturismului. Ulterior, a fost sancționat contravențional prin procesul verbal contestat în prezenta cauza care i-a fost comunicat la data de 03.06.2014, împotriva măsurii administrative a ridicării autoturismului pe care a considerat-o profund nelegală și abuzivă a formulat plângere administrativă în baza art. 7 din Legea nr. 554 /2004 și ulterior a formulat acțiune în anularea actului administrativ nelegal, acțiune ce face obiectul dosarului nr._/3/2014 al Tribunalului București Secția a II-a C..

Consideră că procesul verbal de contravenție a fost nelegal solicitând anularea acestuia.

În principal, contestatorul a solicitat anularea procesului-verbal sus-amintit, deoarece nu respecta condițiile de formă impuse de lege și, pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare cu 4 puncte-amendă, în valoare de 340 de RON, și cu 3 puncte de penalizare și 4 puncte amenda și exonerarea de la plata amenzii către bugetul local.

În primul rând, art. 16 alin. (1) teza a III-a din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor stipulează că procesul-verbal de constatare a contravențiilor va conține, în mod obligatoriu și următoarele mențiuni: “ocupația și locul de muncă al contravenientului”.

În cadrul procesului-verbal lipsesc cu desăvârșire mențiunile privind ocupația și locul de muncă al contravenientului, deși există obligația legală imperativă ca acestea să fie menționate, ceea ce constituie un motiv temeinic de anulare a acestuia. A precizat că sancțiunea ce intervine pentru lipsa acestor mențiuni este nulitatea absolută, nulitate ce nu poate fi acoperită în niciun fel, întrucât afectează serios prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal pe care înțelege să îl atace.

În al doilea rând, un alt motiv de anulare al procesului-verbal îl reprezintă neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 16 alin. (7) din O.G. 2/2001, referitoare la posibilitatea contravenientului de a formula obiecțiuni la procesul-verbal respectiv. Agentul constatator avea obligația de a îl încunoștința despre dreptul său de a formula obiecțiuni cu privire la conținutul procesului-verbal respectiv, precum și de a consemna în procesul-verbal acest aspect. Or, agentul constatator nu și-a îndeplinit obligația legală imperativă, neținând cont de obiecțiunile saleși nemenționându-le în procesul-verbal, la rubrica “Alte mențiuni” făcându-se vorbire de alte aspecte, fără nici o legătură cu obiecțiunile sale. Lipsa consemnării obiecțiunilor contravenientului în textul procesului-verbal duce la nulitatea acestuia, nulitate care nu poate fi acoperită în nici un fel, conform art. 16 alin. (7) teza a II-a din O.G. 2/2001.

În al treilea rând, se impune anularea procesului-verbal prin care i s-a aplicat sancțiunea sus-menționată dat fiind că în cuprinsul acestuia agentul constatator nu a realizat o descriere suficientă a faptelor pe care susține că petentul le-ar fi săvârșit și nu a realizat nici o mențiune referitoare la împrejurările în care fapta a fost săvârșită. Or, potrivit art. 16 alin. (1) teza a IV-a din O.G. 2/2001 „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: (...) descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”. Sancțiunea pentru această neregularitate a procesului- verbal este cuprinsă în art. 17 din O.G. 2/2001, conform căruia “Lipsa mențiunilor privind (...) a faptei săvârșite și a (...) atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.

Potrivit jurisprudenței dominante în materie, „în cazul în care descrierea faptei lipsește cu desăvârșire sau aceasta este descrisă doar în mod generic, precum și în cazul în care orice mențiune privind împrejurările în care fapta a fost săvârșită este inexistentă, duce la aplicarea sancțiunii nulității absolute a actului constatator al contravenției”, în baza art. 17 din O.G. 2/2001, sancțiune care nu poate fi acoperită în nici un fel. în realitate, „lipsa mențiunilor sus-arătate face imposibilă aprecierea gravității faptei săvârșite și implicit a justeței sancțiunii aplicate de către instanța de judecată, singura în măsură să realizeze un control obiectiv și imparțial al procesului-verbal criticat”.

Mai trebuie reținut că, „din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 alin. (1) din O.G. 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter”3. în viziunea aceleași instanțe de control judiciar în materie contravențională, „cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justeței sancțiunii aplicate”.

Descrierea faptei subsemnatului s-a limitat la „a staționat neregulamentar cu auto marca AUDI cu numărul de înmatriculare_ în locul Calea Plevnei nr. 139, sector 6 în intervalul orar 8.56-9.03 în zona de acțiune a indicatorului rutier “oprirea interzisa”, fără să se arate nici un alt element de fapt care ar fi putut circumstanția împrejurările în care fapta s-ar fi săvârșit. De asemenea, nu s-a realizat o descriere clară a locului unde a fost săvârșită fapta a cărei săvârșire mi se impută, în dreptul rubricii „locul săvârșirii”.

Aceste lipsuri evidente ale procesului-verbal criticat pun serios sub semnul întrebării aparența minimă de legalitate a acestui act „emanând de la un funcționar ce are dreptul de a funcționa în locul unde actul s-a făcut”, act care se dorește a fi un act autentic.

Lipsa unei descrieri suficiente a faptei se explică prin aceea că aceea că s-a dorit să i „înlăture ” posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare în fața unei instanțe de judecată obiectivă și imparțială, prin invocarea motivelor de nelegalitate și netemeinicie a procesului-verbal pe care înțelege să îl critice. O redare fidelă a situației de fapt care a dus la săvârșirea faptei reținute în procesul-verbal, precum și posibilitatea de a formula obiecțiuni ar fi dus la o mai bună individualizare a faptei și la aplicarea unei sancțiuni mai ușoare.

Chiar și în condițiile în care s-ar reține în sarcina contestatorului nerespectarea vreunor dispoziții legale, prezentarea fidelă a situației de fapt și a condițiilor în care a săvârșit fapta ar fi dus la concluzia că nu a avut — în mod obiectiv — posibilitatea de a adopta o altă conduită. Lipsa locurilor de parcare din zona în care locuiește reprezintă cauza situațiilor de acest gen, în care conducătorii auto sunt nevoiți să parcheze în locuri „mai puțin permise”.

În al patrulea rând, procesul-verbal a cărui anulare înțelege să o solicite cuprinde mențiunea „Nu a fost de față nici un martor deoarece constatarea s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic”.

În acest sens, contestatorul a învederat că fapta pentru care a fost sancționat a fost constată și înregistrată pe suport video, deci prin mijloace tehnice, motiv pentru care procesul-verbal de constatare a contravenției ar fi trebui să îmbrace o altă formă decât cea care i-a fost comunicată la data de03.0.2014 .

Astfel, potrivit art. 181 din Regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice:

„(1) în situația în care fapta a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor si stabilirea identității conducătorului de vehicul.(2) Datele de identificare a contravenientului care se consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenției sunt- cele comunicate, în scris, sub semnătură proprietarului sau deținătorului legal al vehiculului ”.

Or, în ceea ce îl privește, nu a fost respectat conținutul prevăzut pentru acest formular, ceea ce poate duce la concluzia că a fost utilizat un alt formular de proces-verbal. Nerespectarea condițiilor de formă în ceea ce privește încheierea unui proces-verbal de contravenție duce la nulitatea sa.

Prin urmare, procesul-verbal de constatare a contravenției săvârșită de contestator a fost întocmit fără respectarea prevederilor legale, procesul-verbal criticat fiind unul nelegal, și pe cale de consecință, a solicitat anularea acestuia și, pe cale de consecință, a sancțiunilor dispuse în cadrul acestuia, inclusiv exonerarea de la lata amenzii în cuantum de sumei de 340 RON către bugetul local.

Ca urmare a situației de fapt expuse mai sus, contestatorul a solicitat să se constate faptul că măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale și în consecință impunerea taxei de eliberare a autoturismului s-a efectuat în lipsa unui temei legal, ceea ce atrage obligarea D.G.P.M.B. - B.P.R. la repararea prejudiciului material ce mi-a fost cauzat, și anume, plata sumei de 677,36 RON achitată în vederea eliberării autoturismului.

În acest sens, contestatorul a învederat prevederile relevante aplicabile în speță, și anume art. 64, art. 97 și ale art. 128 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Contestatorul a precizat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în data de 02.06.2014 (deci cu o dată ulterioară celeiîn care s-a efectuat ridicarea autoturismului, si anume 18.02.2014). Or, existența procesului-verbal de contravenție anterior sau cel puțin concomitent cu dispunerea măsurii ridicării autoturismului este o premisă sine qua nori pentru efectuarea legală a unei astfel de operațiuni, astfel cum rezultă expres din dispozițiile art. 13 al H.C.L.S. 6 nr. 14/29.01.2009.

Chiar mult chiar, procesul-verbal criticat nu încorporează nicio mențiune referitoare la măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului. Or, potrivit alin. (1) al art. 180 din Regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. „In cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției care va cuprinde în mod obligatoriu; sancțiunea contravenționala complementara aplicata și/ sau măsura tehnico-administrativa dispusă; ” iar potrivit art. 97 din același Regulament, ridicarea autoturismului reprezintă o măsură tehnico-administrativă, astfel că ar fi trebui să figureze în mod obligatoriu în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Prin urmare, măsura ridicării autoturismului în ceea ce îl privește a fost dispusă în afara procesului-verbal de constatare a contravenției, fiind lipsită astfel de orice temei juridic; neîndeplinirea obligației de comunicare în ceea ce îl privește a unei copii de pe nota de constatare întocmită de agentul comunitar prin care s-a dispus ridicarea autoturismului, astfel cum este prevăzută de Anexa nr. 3 a H.C.L.S. 6 nr. 14/29.01.2009.

În acest sens, contestatorul a menționat că nu i-a fost înmânată nicio notă de constatare privind ridicarea autoturismului, fiind încălcate astfel prevederile exprese ale art. 12 și art. 14 din H.C.L.S. 6 nr. 14/29.01.2009.

Față de cele menționate mai sus, apreciază că măsura ridicării autoturismului în ceea ce îl privește a fost dispusă și efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie, determinând astfel ca suma de bani achitată în vederea eliberării autoturismului să fie nejustificată din punct de vedere juridic, ceea ce a determinat o micșorare a patrimoniului fără existența unui temei legal, în aceste condiții, consideră ca prin obligarea nejustificată la plata taxei de 677,36 RON de către contestator către . SRL în vederea ridicării autoturismului ca urmare a dispoziției agentul comunitar în acest sens, măsura dispusa de ridicare a autoturismului, DGPMB — BPR i-a provocat un prejudiciu material.

F. de aceasta împrejurare, solicit instanței angajarea răspunderii civile delictuale a DGPMB - BPR pentru prejudiciul material provocat, si obligarea acesteia la repararea acestui prejudiciu.

În susținerea acestei pretenții, contestatorul a invocat prevederile art. 998-999 Cod Civil.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale DGPMB — BPR, contestatorul a învederat că sunt întrunite condițiile cumulative privind angajarea răspunderii civile delictuale, după cum urmează:

(i) existenta unei fapte ilicite — aceasta condiție se verifică prin dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare a autoturismului cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege;

(îi) existenta unui prejudiciu - suma de bani achitată de contestator în vederea eliberării autoturismului a fost nejustificată din punct de vedere juridic, determinând o micșorare a patrimoniului propriu fără existența unui temei legal;

(iii) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicităși prejudiciu;

(iv) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul - în acest caz, vinovăția se rezultă din culpa agentului constatator în dispunerea măsurii de ridicare a autoturismului.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal trebuie menționat că un proces-verbal de constatare și de sancționare a contravenției nu poate face, prin el însuși, dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției. Prin urmare, contestatorului nu i se poate reține sarcina dovezii celor constate în procesul-verbal a cărui anulare o solicită.

În sprijinul susținerilor sale se află atât dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și Jurisprudenței a Curții Europene a Drepturilor Omului, care fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituția României.

Astfel, în raport de prevederile art. 20 alin. (2) din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Legea internă română, prin art. 34 din O.G, nr. 2/2001 și art. 1169 din Codul civil, conține prevederi contrare și mai puțin favorabile față de reglementările europene privitoare ia drepturile fundamentale ale omului.

Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute si garantate de acest articol. Pe cale de consecință trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care si prezumția de nevinovăție.

Beneficiind de prezumția de nevinovăție, rezultă că, deși are această facultate, nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina probei revenind intimatului, acesta fiind partea în litigiu care trebuie să facă dovada că aspectele consemnate în procesele-verbale de contravenție sunt întemeiate și corespund realității.

Prin urmare, intimatul trebuie să facă dovada celor reținute în procesul-verbal.

Contestatorul a solicitat să se pună în vedere intimatului să depună la dosarul cauzei Nota de constatare întocmită de agentul comunitar prin care s-a dispus ridicarea autoturismului, astfel cum este prevăzuta de Anexa nr. 3 a H.C.L.S. 6 nr. 14/29.01.2009, precum și planșa video/foto care atestă că a „condus auto nr._ și staționat neregulamentar” în locul indicat.

Pentru toate aceste considerente, contestatorul a solicitat anularea procesul-verbal pentru motivele arătate mai sus ca nelegal și, în cazul în care intimata nu va face dovada celor reținute în procesul-verbal, ca netemeinic. În subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.

Astfel, având în vedere lipsa de pericol social a faptei, a consecințelor negative în urma faptei (nu s-a produs nici un accident, nu au existat vătămări ale unor persoane sau prejudicii), precum si circumstanțele personale ale contravenientului (buna conduita a subsemnatului si lipsa oricăror abateri de acest gen ale subsemnatului, anterioare faptei respective), se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5, 6, 7, 15, 16, 17, 19, 21 alin. 3, 26 alin. (1), 38 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, dispozițiile 118 din O.U.G. nr. 195/2002, precum și art. 12-14 ale H.C.L.S. 6 nr. 14/29.01.2009.

În susținerea plângerii, contestatorul a depus fotocopii de pe procesul-verbal 02.06.2014, comunicare . nr._ dispoziție de ridicare . nr_, factura fiscala nr._/_/18.02.2014, bon fiscal.

La data de 31.07.2014, prin compartimentul registratură, intimata DIRECȚIAGENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, a depus întâmpinare prin care a invocat următoarele excepții:

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin 1 C pr.civilă, intimata a solicitat admiterea excepției netimbrării cererii de chemare judecată pe toate capetele acesteia (plângere contravențională,constatarea nelegalității măsurii tehnico administrative a ridicării și pretenții în cuantum de 677,32 lei ) astfel cum prevăd dispozițiile art 3, art 8 și art 19 din OUG nr 80/2013 și în temeiul dispozițiilor art 197 C pr civilă și art 34 din OUG nr 80/2013, solicitând anularea în întregime a cererii de chemare în judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin 1 C prcivilă, intimata a solicit admitereaexcepției lipsei calității de reprezentant a doamnei avocat R. D. și în temeiul dispozițiilor art. 82 alin 1 C pr civilă, anularea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană care nu a făcut dovada calității de reprezentant.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin 1 C pr. civilă, intimata a solicitat admiterea excepției inadmisibilității capătului de având ca obiect constatarea nelegalității măsurii ridicării vehiculului staționat neregulamentar care nu a fost aplicată prin procesul verbal contestat, ci prin dispoziția de ridicare cu ., nr_/18.02.2014 - act administrativ individual și în temeiul dispozițiilor art. 35 C proc. Civ. și respingerea acestui capăt de cerere ca fiind inadmisibil, reclamantul având la îndemână acțiunea în realizare prevăzută de Legea specială nr 554/2004, prin care poate solicita anularea actului administrativ individual nelegal întocmit și repararea pagubei.

Reclamantul recunoaște faptul că a utilizat calea acțiunii în realizare pentru repararea pagubei produsă prin emiterea actului administrativ individual prin acțiune la instanța de contencios administrativ promovată anterior plângerii contravenționale.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin 1 C pr civilă, intimata a solicitat admiterea excepției inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect constatarea nelegalității măsurii ridicării și repararea prejudiciului material în cuantum de 677,32 lei, invocat la fila 3 punctul 2 din acțiune, având în vedere faptul că reclamantul recunoaște în plângerea contravențională faptul că, anterior sesizării Judecătoriei Sectorului 6 cu prezenta plângere contravențională (17.06.2014), acesta a formulat plângere prealabilă și a sesizat instanța de contencios administrativ în data de 29.04.2014, în dosarul_/2014, prin care a solicitat pentru aceleași motive invocate de Judecătorie constatarea nelegalității măsurii de ridicare și anularea acesteia, precum și anularea dispoziției de ridicare întocmită nelegal și repararea prejudiciului material în cuantum de 677. 32 lei.

Ca urmare, pentru a fi evitată situația în care două instanțe de judecată pronunță sentințe contrare cu posibilitatea desființării uneia în căile de atac extraordinare, în virtutea principiului electa una via, non datur recursus ad alteram, intimata a solicitat admiterea excepției inadmisibilității și pe cale de consecință, anularea acestui capăt de cerere.

Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele ca neîntemeiată și nesusținută.

În fapt, la data și ora menționate în procesul verbal contestat, polițiștii locali din cadrul instituției care-și desfășurau activitatea în zona de competență, au identificat autoturismul sus-numitului marca Audi cu numărul de înmatriculare_, în timp ce staționa neregulamentar în zona de acțiune a indicatorului rutier „Oprirea interzisă”. F. este incriminată și sancționată de art 142 și 143 din RA al OUG nr 195/2002 respectiv de art 100 și 108 din OUG nr 195/2002, agenții constatatori aplicând în concret sancțiunea amenzii contravenționale în cuantumul minim prevăzut de lege, respectiv 4 puncte amendă, reprezentând 340 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul prevăzut de lege în cel mult două zile de la comunicarea procesului verbal, potrivit dispozițiilor art. 109 din OUG nr 195/2002.

Intimata a învederat faptul că măsura tehnico administrativă a fost aplicată în rem prin dispoziția de ridicare, care este un act administrativ individual, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, cu respectarea dispozițiilor legale și că această măsură nu are legătură cu prezenta cauză sau cu procesul verbal de constatare și sancționare contravențională întocmit în personam prin care au fost aplicate numai sancțiunile contravenționale.

Măsura ridicării, transportului și depozitării în locuri special amenajate a fost efectuată în fapt de către operatorul autorizat S.C. I. A. ECO S.R.L., pentru care acesta a încasat suma de 677,32 lei, astfel cum reiese din factura depusă la dosarul cauzei de reclamant.

Intimata a precizat faptul că, din planșele foto efectuate la fata locului cu un aparat foto certificat în intervalul orar 08.56-09.03, reiese faptul că vehiculul marca Audi, cu numărul de înmatriculare_, era staționat neregulamentar în zona de acțiune a indicatorului rutier „Oprirea interzisă”.

Prin comunicarea aflată la dosarul cauzei, proprietarul vehiculului, L. I. A. a recunoscut că persoana care a condus vehiculul la momentul constatării faptei a fost chiar el, comunicând în scris datele de identificare în vederea întocmirii în personam a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.

În ce privește legalitatea procesului verbal, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 și de dispozițiile derogatorii aplicabile în speță ( art 109 din Codul rutier, anexa 1 P si art 181 din RA al Codului Rutier ) cu modificările și completările ulterioare, fapt care îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind incriminată și sancționată drept contravenție de actul normativ sus menționat. Faptul că petentul nu a invocat și nu a dovedit existența unor cauze reale de nulitate absolută ale procesului verbal incidente în speță, iar eventualele cauze de nulitate relativă ale acestuia suni condiționate de invocarea și dovedirea de către contestator a unei vătămări și a imposibilității înlăturării în alt mod decât prin anularea procesului verbal - ( petentul nu a indicat care ar fi aceste presupuse vătămări, nu le-a invocat și nici nu le-a susținut cu probe ) - astfel cum a hotărât prin Decizia nr XXII din 19.03.2007 Înalta Curte de Justiție și Casație, admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă ICCJ, în sensul că toate celelalte cauze de nulitate în afara celor prevăzute în mod expres și limitativ de art. 17 din OG 2/2001, atrag nulitatea relativă ( condiționată ) a procesului verbal. Astfel, procesul verbal este legal întocmit, cuprinzând elementele cerute de art. 17 din OG ni 2/2001 sub sancțiunea nulității, respectiv descrierea faptei, constând în staționarea neregulamentară, precum și data, ora și locul săvârșirii faptei, precum și marca si numărul de înmatriculare al vehiculului., numele contravenientului și al agentului constatator.

În speță sunt aplicabile dispozițiile speciale, derogatorii ale art. 181 si 109 din Ra al OUG nr.15/2002 și Codul Rutier, care prevăd că în situația în care procesul verbal este întocmit în lipsa contravenientului, fapta fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice, acesta va avea forma specială, prevăzută în anexa I D nemaifiind obligatorie completarea rubricilor referitoare la ocupația si locul de muncă contravenientului, obiecțiunile contravenientului, menționarea unui martor (art. 109 din RA al OUG nmr.195/2002) sau a măsurii tehnico administrative care se dispune prin dispoziția de ridicare, act administrativ individual, întocmit anterior întocmirii procesului verbal. în aceasta formă, procesul verbal cuprinde o rubrică în care sunt menționate mijloacele tehnice folosite (aparat foto Nikon).

Astfel, nu sunt incidente dispozițiile generale art. 180 din OUG nr 195/2002 ( invocate de reclamant), aplicabile în situația de drept comun în care fapta se constată de agentul constatator prin propriile simțuri, contravenientul fiind de față la întocmirea tuturor actelor notă dispoziție de ridicare și proces verbal întocmit în forma prevăzută de anexa 1 A, conform procedurii de drept comun deoarece în speță, fapta fiind constatată în lipsa contravenientului cu mijloace tehnice - planșe foto - procesul verbal se întocmește după o procedură specială și în forma specială, prevăzută de anexa 1 P și nu mai trebuie să cuprindă mențiunile invocate de reclamant, fiind incidente dispozițiile speciale, derogatorii ale art. 181.

În concluzie, dispozițiile art. 180 și 181 din OUG nr 195/2002 nu pot fi invocate simultan în aceeași speță astfel cum o face reclamantul, deoarece reglementează ipoteze ( situații ) diferite, în funcție de modul în care este constatată fapta ( cu propriile simțuri - în cazul art 180 - procesul verbal urmând procedura Obișnuită, acesta având forma din anexa 1 A, sau cu ajutorul mijloacelor tehnice și în lipsa contravenientului 1 - în cazul art 181- procesul verbal având o procedură și o formă specială prevăzută de anexa 1 D ), procedura și forma procesului verbal fiind diferite.

În ce privește încadrarea faptelor și sancțiunea aplicată, intimata consideră că fapta a fost corect încadrată și sancțiunea a fost individualizată în mod corect și legal față de gradul de pericol social al faptei și împrejurările de săvârșire a acesteia, ținând cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, iar sancțiunile se încadrează în limitele prevăzute de lege. în speță agenții constatatori au ținut cont de numărul și cuantumul valorii punctului amendă prevăzute de lege aplicând amenda contravențională în limitele prevăzute de lege, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul prevăzut de lege în termen de 2 zile de la comunicarea procesului verbal.

Astfel, agenții constatatori au aplicat în concret sancțiunea amenzii contravenționale în cuantumul minim prevăzut de lege, respectiv 4 puncte amendă, reprezentând 340 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul prevăzut de lege în cel mult două zile de Ia comunicarea procesului verbal, potrivit dispozițiilor art. 109 din OUG nr 195/2002.

Intimata a menționat faptul că autovehiculul a staționat ( fiind imobilizat mai mult de 5 minute într-o zonă în care simpla oprire a acestuia era interzisă, această faptă realizând conținutul constitutiv al unei contravenții mai grave, sancționată mai aspru de legiuitor.

În ce privește temeinicia procesului verbal contestat, intimata a menționat că, din economia art. 34 al OG nr 2/2001, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, completată prin probele administrate de intimată ( nota de constatare, comunicare, planșe foto, etc ) și face dovada până la proba contrara . Din planșele efectuate la fața locului de agenții constatatori rezultă că autoturismul a staționat neregulamentar la ora și în locul menționate în procesul verbal contestat.

Intimata a menționat că procesul verbal nu mai trebuie să cuprindă mențiunile generale prevăzute de art. 16 și din OG nr 2/2001, acesta fiind întocmit în forma specială prevăzută de anexa 1D. conform dispozițiilor art. 109 din OUG nr 195/2002 și art. 181 și Regulamentul său de aplicare, deoarece fapta a fost constatată în lipsa contravenientului cu ajutorul mijloacelor tehnice, situație în care potrivit art 109 din Codul rutier nu este necesară nici indicarea unui martor justificat de faptul că există planșele foto care susțin veridicitatea mențiunilor din cuprinsul procesului verbal.

Motivul pentru care procesul verbal a fost întocmit în personam după întocmirea dispoziției de ridicare sunt dispozițiile art 181 din OUG nr 195/2002 care prevăd că în speță, procesul verbal nu poate fi întocmit ( în termenul prevăzut de art 13 din OG nr 2/2001 ), numai după prelucrarea datelor obținute cu mijloacele tehnice și după efectuarea unei cercetări prealabile începută în rem ce are ca obiect obținerea datelor de identificare a contravenientului de la proprietarul vehiculului. Astfel, dacă acesta comunică datele se întocmește procesul verbal pentru staționare neregulamentară, iar dacă nu le comunică, cercetarea contravenției încetează (autor necunoscut ), și nu se mai întocmește proces verbal pentru staționare neregulamentară, însă dispoziția de ridicare își produce efectele în continuare, deoarece măsura tehnico administrativă se aplică în rem, are caracter urgent fiind independentă de întocmirea unui proces verbal de contravenție și are ca scop îndepărtarea vehiculului staționat neregulamentar și redarea drumului public circulației normale. În concluzie, procesul verbal se întocmește în termen de 6 luni de la data încetării săvârșirii faptei, după îndeplinirea unei proceduri speciale, derogatorii, prevăzută de art 181 din OUG nr 195/2002 și într-o formă specială derogatorie, prevăzută de anexa 1 D.

Faptul că DGPL S 6 are competența în constatarea contravențiilor privind staționarea neregulamentara și dispunerea măsurii ridicării, potrivit dispozițiilor art. 7 litera h si art. 22 din Legea nr 155/2010, lege cu caracter organic, ulterioara Codului rutier și Regulamentului sau de aplicare, pe care le-a completat sub aspectul competenței.

Procesul verbal cuprinde descrierea faptei în mod complet, astfel cum am arătat mai sus ( data, ora locul săvârșirii faptei, elementul material al faptei, marca și numărul de înmatriculare al autovehiculului, numele agentului constatator și al contravenientului, etc ) și menționează faptul că au fost efectuate planșe foto cu ajutorul aparatului foto Nikon, situație în care aceste planșe foto fac parte integrantă din procesul verbal si vin automat în completarea mențiunilor din actul constatator. învederăm instanței că în speță nu sunt incidente dispozițiile generale ale art 180 din OUG nr 195/2002 ( aplicabile în cazul în care fapta nu se constată cu mijloace tehnice, ei prin propriile simțuri ale agentului, iar procesul verbal se întocmește pe loc, fiind de față și contravenientul ) sau cele ale art 16 și 19 din OG nr 2/2001, ci dispozițiile speciale, derogatorii, ale art 181 din RA al OUG nr 195/2002, art. 109 din Codul rutier și anexa 1 D. în concluzie, procesul verbal este întocmit în mod legal, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale speciale, derogatorii aplicabile în speță.

În ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, intimata a învederat că din planșele foto pe care le depune la dosarul cauzei, rezultă faptul că autovehiculul a staționat neregulamentar, fiind oprit voluntar mai mult de 5 minute în raza de acțiune a indicatorului cu semnificația “ oprirea interzisă “ care interzice simpla oprire a vehiculelor, respectiv imobilizarea voluntară a acestora pe o durată de până la 5 minute.

A menționat că legislația în vigoare nu mai prevede condiția ca vehiculul staționat neregulamentar să constituie un obstacol pentru circulația publică, aceasta fiind abrogată la data constatării si sancționării faptei prin OUG nr 69/2007 iar, art 97 din Codul rutier dispune în mod imperativ la alin 1 litera d, ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, datorită pericolului pe care acesta îl creează ocupând în mod a abuziv o banda de circulație în raza de acțiune a indicatorului rutier cu semnificația oprirea interzisă.

Reclamantul nu este obligat să facă proba nevinovăției sale ci, potrivit dispozițiilor art. 249 C pr Civilă, acesta trebuie să facă dovada susținerilor sale precum și contraproba împotriva înscrisurilor, a planșelor foto și a celorlalte mijloace de probă administrate de intimată.

Pentru motivele mai sus menționate, intimata a solicitat respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție, și menținerea acestuia ca legal și temeinic împreună cu sancțiunile astfel cum au fost aplicate prin acesta, având în vedere faptul că reclamantul nu a administrat probe în contra celor administrate de către DGPL S 6 (înscrisuri - proces verbal, comunicare, planșe foto ) prin care să dovedească existența unor cauze de nulitate a procesului verbal, sau din care să reiasă o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator prin actul contestat ( netemeinicia acestuia).

De asemenea, intimata a solicitat respingerea capătului de cerere accesoriu anulării procesului verbal, având ca obiect reindividualizarea sancțiunii contravenționale și înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul,pentru următoarele considerente:

În speță, agenții constatatori având în vedere criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale prevăzute de art 21 din OG nr 2/2001, au aplicat în concret sancțiunea amenzii contravenționale în cuantumul minim prevăzut de lege, respectiv 4 puncte amendă, reprezentând 340 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul prevăzut de lege în cel mult două zile de la comunicarea procesului verbal, potrivit dispozițiilor art 109 din OUG nr. 195/2002.

Fapta prezintă un grad de pericol social ridicat, astfel încât legiuitorul a prevăzut un cuantum ridicat al amenzii contravenționale, precum si aplicarea obligatorie a sancțiunii complementare a punctelor penalizare care de regulă este lăsată la aprecierea agentului constatator, precum și a măsurii ridicării ( deoarece contravenția are și o latură de pericol, căci creează premisele unor accidente mai grave, soldate cu victime, prin obturarea vizibilității participanților la traficul rutier).

Reclamantul nu a prezentat un cazier contravențional sau administrativ (respectiv un istoric de rol fiscal de la DITL - unde se centralizează amenzile contravenționale spre a fi puse în executare ) din care sa reiasă faptul că acesta nu a mai săvârșit alte contravenții.

Atitudinea reclamantului care nu recunoaște și nu regretă săvârșirea faptei, astfel încât apreciem ca sancțiunea avertismentului nu își va atinge scopul si nu va împiedica pe viitor contravenientul să săvârșească alte contravenții.

Intimata a învederat faptul că sancțiunea contravențională se aplică prin procesul verbal în termen de cel mult 6 luni de la data săvârșirii faptei potrivit art. 13 din OG nr 2/2001, tocmai pentru a da posibilitatea agenților constatatori să efectueze cercetarea în rem pentru aflarea datelor de identificare ale contravenientului, potrivit art 181 din Ra al OUG nr 195/2002, în vederea întocmirii procesului verbal de constatare și sancționare contravențională în personam, în forma prevăzută de anexa 1 D.

Intimata a menționat faptul că vehiculul a staționat neregulamentar (fiind imobilizat pentru o durată de timp mai mare de cinci minute ) într-o zonă în care era interzisă simpla oprire a vehiculului aceasta putând constitui o circumstanță agravantă a sancțiunii contravenționale și nu de atenuare a acesteia, în speță fapta realizând e ementul material al conținutului constitutiv al unei contravenții mai grave, sancționate mai aspru de legiuitor (staționarea interzisă ).

În ce privește afirmațiile referitoare la sarcina probei, intimata a învederat faptul că trebuie ca petentul să facă dovada nevinovăției sale, ci potrivit dispozițiilor art 249 C pr civilă, însuși dovada propriilor sale susțineri. În speță, reclamantul trebuie să facă proba contrară împotriva scrisurilor ( proces verbal, notă de constatare, comunicare ) și a mijloacelor materiale de probă administrate de către DGPL S 6 ( planșe foto ).

În ceea ce privește capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat constatarea faptului că măsura administrativă a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale prevăzută de HCL S 6 nr. 74/2009, intimata a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat și nesusținut, având în vedere că acest capăt de cerere nu are legătură cu plângerea contravențională, deoarece măsura tehnico - administrativă nu se aplică și nu a fost aplicată prin procesul verbal contestat, ci prin dispoziția de ridicare, iar prezenta instanță nu a fost sesizată cu un capăt de cerere având ca obiect anularea dispoziției de ridicare, deoarece reclamantul nu a solicitat acest lucru.

Numai analizând legalitatea și temeinicia dispoziției de ridicare instanța ar putea constata dacă măsura a fost sau nu dispusă în mod legal și temeinic. Acest capăt de cerere poate fi un capăt de cerere accesoriu numai celui în anularea dispoziției de ridicare prin care a fost aplicată măsura și nu a celui de anulare a procesului verbal de contravenție.

Prevederile HCL S 6 nr. 14/2009 invocate de reclamant ca temei al constatării nelegalității măsurii erau abrogate la data la care a fost aplicată prin dispoziție de ridicare măsura ridicării, transportului și depozitării vehiculului. Procedura privind operațiunea tehnico administrativă este prevăzută de HCL S 6 nr. 4/2010, astfel cum reiese din cuprinsul dispoziției de ridicare (în care nu se mai regăsesc obligațiile invocate de reclamant din HCL S 6 nr 14/2009, art 12-14 ) și în concluzie, motivele invocate de reclamant sunt neîntemeiate (inexistente).

În concluzie, intimata a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca fiind neîntemeiat și nesusținut, deoarece măsura tehnico administrativă a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și incidente în speță, iar reclamantul nu a solicitat în prezenta cauză și anularea dispoziției de ridicare - act administrativ individual prin care a fost aplicată măsura tehnico administrativă, cât și pentru faptul că motivele invocate de reclamant prevăzute de HCL S 6 nr 14/2009, nu mai există, măsura fiind aplicată potrivit procedurii prevăzută de Regulamentul de Aplicare al HCL S 6 nr 4/2010, astfel cum reiese și din cuprinsul dispoziției de ridicare.

Pentru considerentele mai sus menționate și având în vedere faptul că reclamantul nu a dovedit existența unor cauze de nelegalitate a măsurii tehnico administrative sau netemeinicia acesteia, intimata a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat și nesusținut.

În ce privește capătul de cerere având ca obiect repararea prejudiciului material în cuantum de 677,32 lei, intimata a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat și nesusținut pentru următoarele considerente:

Măsura tehnico administrativă care a născut obligația de plată a sumei de 677,32 lei nu a fost dispusă pun procesul verbal contestat ci prin dispoziția de ridicare a cărei anulare reclamantul nu a solicitat-o în această cauză, astlel ca acest capăt de cerere nu poate fi accesoriu celui în anularea procesului verbal, ci numai celui în anularea dispoziției de ridicare.

Numai analizând dispoziția de ridicare, instanța de judecată ar putea constata existența unei fapte ilicite și a vinovăției agentului constatator ( constând în emiterea culpabilă a dispoziției de ridicare cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare, sau netemeinicia acesteia).

În concluzie, ca urmare a faptului că nu a fost solicitată anularea dispoziției de ridicare și a măsurii aplicate prin aceasta, intimata a solicitat respingerea acestui capăt de cerere accesoriu prin care a fost solicitat repararea prejudiciului material în cuantum de 677,32 lei, încasată de operatorul autorizat . SRL (conform facturii depusă la dosarul cauzei de reclamant), reprezentând contravaloarea taxei de ridicare și ca neîntemeiat, deoarece reclamantul nu a dovedit faptul că dispoziția de ridicare a fost emisă cu încălcarea vreunei norme legale în vigoare, sau ca emiterea acesteia a rost efectuată în mod neîntemeiat.

Achitarea taxei de ridicare,reprezintă consecința propriei fapte ilicitea reclamantului care a staționat cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Pentru aceste motive, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele sale ca neîntemeiată și nesusținută, și pe cale de consecință menținerea procesului verbal și a sancțiunilor astfel cum au fost aplicate prin acesta ca fiind temeinice și legale. Pe cale de consecință, respingerea capetelor de cerere având ca obiect constatarea nelegalității măsurii ridicării, transportului și depozitării vehiculului precum și cel în pretenții, ca neîntemeiate și nesusținute.

În drept, intimata a invocat Legea nr. 155/2010, C. proc. civilă, Legii nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, OUG nr 195/2002, OG nr 2/2001 și HG 1391/2006 și a tuturor celorlalte acte normative menționate în cuprinsul prezentei întâmpinări.

A atașat întâmpinării: extras de pe portalul Tribunalului București din ds._/3/2014, comunicare adresă din data de 27.05.2014 emisă de Tribunalului București din ds._/3/2014, cerere de chemare în judecată din ds._/3/2014, comunicare . nr._, dispoziție de ridicare . nr._, factura nr._/18.02.2014, adresa A3929/31.03.2014, cerere formulată de contestator și adresată intimatei, confirmare de primire.

Prin Rezoluția/26.09.2014 (fila 63), instanța a dispus fixarea primului termen de judecată la data de 23.10.2014 și a dispus citarea contestatorului cu mențiunea de a achita taxă de timbru în cuantum de 52,41 lei pentru capătul de cerere privind obligarea contestatorului la plata sumei de 677,32 lei.

La data de 23.10.2014, prin e-mail, reclamantul a depus la dosar o cerere de completare a cererii de chemare în judecată (fila 68), sub aspectul cadrului procesual pasiv și al obiectului, prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a S.C. I. A. ECO SRL și

- anularea măsurii din data de 18.02.2014 de ridicare a autoturismului cu nr. de înmatriculare_ proprietatea sa și, pe cale de consecință:

- anularea dispoziției de ridicare . nr._;

- restituirea sumei de 677,36 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de ridicare, transport și depozitare a autoturismului, facturate de . SRL

- obligarea pârâtei la plata sumei de 4000 de lei, daune morale.

La data de 23.10.2014, contestatorul a depus la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 53 lei, conform rezoluției din 26.09.2014 (fila 76)

În ședința publică din data de 23.10.2014 (fila 79), instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de intimat a S.C. I. A. ECO SRL și citarea acesteia cu copia cererii adiționale și cu mențiunea de a depune întâmpinare

De asemenea, a dispus citarea contestatorului cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei aferentă capătului de cerere adițională privitor la anularea dispoziției de ridicare și 100 lei pentru capătul de cerere privind daune morale, sub sancțiunea anulării acestui capăt de cerere. (f. 79)

La data de 17.11.2014, intimata Direcția G. Sector 6 a depus completare la întâmpinare, la care a atașat o copie a sentinței nr. 5972/30.09.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a în ds._/3/2014 și a invocat excepția autorității provizorii de lucru judecat pentru capătul de cerere având ca obiect constatarea nelegalității măsurii ridicării vehiculului și reparării prejudiciului material în cuantum de 677,32 lei; în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 NCPC a solicitat suspendarea judecării acestui capăt de cerere până la pronunțarea unei hotărâri definitive sau până la rămânerea definitivă a hotărârii mai sus-menționate, având în vedere că dezlegarea acestui capăt de cerere depinde de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul dosarului sus menționat. (filele 87-91)

La data de 21.11.2014, prin compartimentul registratură, intimata S.C. I. A. ECO SRL, a formulat întâmpinare prin care a solicitat:

- admiterea excepției necompetenței materiale a instanței sesizate;

- admiterea excepției plângerii procedurii prealabile și

- respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele ca fiind neîntemeiată și nesusținută.

În ceea ce privește excepția lipsei competenței materiale a instanței sesizate, intimata S.C. I. A. ECO SRL a arătat că măsura ridicării s-a dispus printr-un act administrativ emis de Poliția Locală Sector 6 care este o măsură tehnico-administrativă în conformitate cu prevederile HCL S6 nr. 4/2010, această procedură este supusă procedurilor și competenței prevăzută de legea nr. 554/2004, competentă să judece cauza ( art. 10) fiind Tribunalului București, Secția a Il-a C. Administrativ si Fiscal care trebuie sa verifice și îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de același act normativ art. 17, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției invocate.

În ceea ce privește excepția plângerii procedurii prealabile, intimata a solicitat admiterea acesteia și (anularea) respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă având în vedere faptul că la dosarul cauzei nu a fost depusă dovada procedurii prealabile.

A considerat intimata că în prezenta cauză nu au fost respectate dispozițiile imperative ale art 7 alin. 1 din L 554/2004 care prevede că regula generală obligativitatea procedurii administrative prealabile, înainte de a se adresa instanței de C. Administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau . printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare ,dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocare, în tot sau în parte a acestuia. Articolul menționat stabilește că regula obligativitatea procedurii administrative prealabile statuând asupra termenelor în care aceasta trebuie îndeplinite.

Pe fond, a arătat că la data 18.02.2014, agenții de poliție din cadrul D.G.P.L. Sector 6 au constatat ca autoturismul marca Mitsubishi cu nr. de înmatriculare_ a stationat neregulamentar în zona de acțiune a indicatorului rutier "Oprirea Interzisă” încălcând prevederile art. 7 lit. h) din legea nr. 155/2010 raportat la art. 143 lit. a) coroborat cu art. 142 lit. a) din R.A. al OUG 195/2002 precum și cu HCL S6 nr. 4/2010, fapt pentru care s-a dispus în baza dispoziției de ridicare nr. PL_ din 18.02.2014 ridicarea autoturismului.

Reclamantul L. I. A., a introdus o acțiune prin care a solicitat anularea dispoziției de ridicare și restituirea taxei de ridicare, transport și depozitare. A precizat că autovehiculul reclamantului a fost ridicat în baza dispoziției de ridicare care este o măsură tehnico-administativă ce are caracter urgent și preventiv ce urmărește îndepărtarea stării de pericol pe care reclamantul a creat-o prin parcarea autovehiculului..

Dispoziția de ridicare este potrivit dispozițiilor art. 2 alini litera c), din Legea 554/2004, un act administrativ individual, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, cu respectarea depozițiilor legale și se bucură de o prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate pe care reclamantul nu a putut să o răstoarne, nedepunând dovezi contrare.

Susținerile contestatorului conform căruia actul administrativ este nelegal întrucât ar fi fost dispus de o persoană fără calitate, sunt total nefondate întrucât în urma modificării Legii de organizare și funcționare a Poliției Locale Legea nr.155/2010- art 7 lit. h) și k), în competența acesteia s-au prevăzut atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice.

Prin urmare, legea prevede în mod expres competența agenților poliției locale de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, aceștia având dreptul de a dispune și masuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.

În ceea ce privește atribuțiile . SRL, aceasta nu este competentă nici de a constata că reclamantul a parcat neregulamentar și nici nu a comis vreo contravenție la regimul circulației, aceste măsuri revin Politiei Locale. Totodată nu are competența de a verifica oportunitatea sau legalitatea măsurii de ridicare, și nici nu poate refuza îndeplinirea obligațiilor cei revin prin semnarea contractului cu Primăria Sector 6.

Intimata a considerat că nu prezintă relevanță împrejurarea ca reclamantului i s-a aplicat sau nu și o sancțiune contravențională principală printr-un proces-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, măsura ridicării fiind o măsură-tehnico administrativă prevăzută de art. 97 alin.1 lit.d din OUG 195/2002, fiind necesară pentru realizarea scopului preventiv, acela de a înlătura obstacolele pentru a asigura o corespunzătoare folosire a drumului public.

Potrivit art. 8 din anexa 2 a HCLS6 nr.4/2010, operațiunea de ridicare se realizează în baza dispoziției de ridicare, fără a fi condiționată de întocmirea unui proces verbal de contravenție.

Suma de 677,32 lei încasată de . SRL reprezintă cheltuielile efectuate privind operațiunile de ridicare, transport și depozitare, activități ce presupun folosirea unor utilaje și instalații specializate, combustibil și a forței de muncă aferente pentru care societatea a afectuat costuri ce trebuiesc recuperate. De asemenea contravaloarea sumei nu reprezintă un prejudiciu material, ci o obligație legală stabilită în sarcina deținătorului autovehiculului, conform art.64 alin 2 din OUG 195/2002, plata fiind cauzată de propria faptă ilicită a contravenientei ca urmare a staționarii neregulamentare .

În ceea ce privește daunele morale solicitate în vederea acoperirii prejudiciului emoțional, intimata consideră că acesta este urmarea propriei fapte ilicite, si nu poate atrage răspunderea juridică a altei persoane. Mai mult decât atât, în condițiile în care contestatorul nu a recunoscut fapta, si nu a înțeles rațiunea respectării nomelor de circulație rutieră consideră ca nu si-a modificat în nici un fel atitudinea fata de normele de conviețuire socială.

Intimata a solicitat să se constate că reclamantul nu a făcut vreo referire la modul prin care societatea a prestat serviciul de ridicare, transport și depozitare, de asemenea, această operațiune a fost efectuată în mod real și a generat costuri ce trebuiesc recuperate .

Pe cale de consecință, pârâta a solicitat să se constate caracterul legal al activității . SRL și respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele sale ca fiind neîntemeiată și nesusținută și menținerea Dispoziției de Ridicare ca fiind temeinică și legală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.205 C., OUG nr.80/2013. dispozițiile OUG nr. 195/2002, HCLS6 nr.4/2010 și Legea nr.155/2010.

Pârâta a anexat înscrisuri care au stat la baza ridicării autovehiculului.

La data de 27.11.2014, contestatorul a depus note scrise prin care a arătat că nu înțelege să timbreze capătul de cerere privind daunele morale și a depus taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 de lei, pentru capătul de cerere privind anularea dispoziției de ridicare.

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu un martor, al cărui nume și adresă le-a indicat (fila 101).

În ședința publică din data de 27.11.2014, instanța a amânat cauza pentru ca intimata DGPL să depună întâmpinare la cererea adițională, necomunicată și acesteia, și a dispus citarea contestatorului cu mențiunea de a semna cererea adițională.

În ședința de azi, instanța, în temeiul art. 196 NCPC a dispus anularea cererii adiționale pentru lipsa semnăturii.

De asemenea, instanța a respins: excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ, prin întâmpinarea depusă la cererea introductivă, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a av. D. pentru contestator invocată de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ prin întâmpinarea depusă la cererea introductivă; excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nelegalității măsurii de ridicare, excepție întemeiată pe disp. art. 35 din NCPC și Legea nr. 554/2004.

Instanța a admis cea de a doua excepție a inadmisibilității cu privire la capătul doi de cerere, invocată de aceeași intimată și întemeiată pe principiul electa una via non datur recursus ad alteram, respectiv pe aceea că reclamantul a sesizat instanța de contencios administrativ în dosarul nr._/2014.

În egală măsură, instanța a respins, ca rămasă fără obiect, excepția autorității provizorii de lucru judecat a sentinței civile nr. 5972/30.09.2014, pronunțată de Tribunalul București în ds._/3/2014, în ceea ce privește capătul al doilea de cerere, invocată de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 prin completarea la întâmpinare.

În cauză, instanța a încuviințat, în ceea ce privește plângerea contravențională, proba cu înscrisurile depuse la dosar și cu planșe foto pentru ambele părți, respectiv intimata DGPL și a respins, ca neutilă, proba testimonială solicitată de contestator.

Analizând plângerea contravențională prin prisma motivelor de nulitate invocate și a prevederilor legale incidente în speță, instanța reține că prin procesul-verbal contestat, contestatorul L. I. A. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 340 de lei, pentru încălcarea prevederilor art. 143 lit. a) rap. la art. 142 lit. a) din RAOUG 195/2002, precum și prin aplicarea sancțiunii complementare constând în 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. 1 lit. b) pct. 7 din OUG nr. 195/2002.

S-a reținut în sarcina contestatorului faptul că în data de 18.02.2014, în intervalul orar 8,56 – 9,03, a staționat neregulamentar cu autovehiculul marca AUDI cu nr. de înmatriculare_, pe Calea Plevnei, nr. 139A, sector 6, în zona de acțiune a indicatorului rutier „Oprirea interzisă”.

Procesul-verbal a fost încheiat în lipsa petentului, fapta reținută în sarcina petentului fiind constatată cu mijlocul tehnic NIKON nr._ certificat cu nr. 4/07.03.2012.

În drept, potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, aplicabil în speță prin prisma art. 109 alin. (9) din OUG nr. 195/2002 – instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiuni (...).

Analizând legalitatea formală a procesului-verbal contestat, instanța reține că procesul-verbal contestat cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 pe care instanța este obligată să le analizeze și din oficiu.

În ceea ce privește neregularitățile formale invocate de contestator, instanța reține următoarele:

Cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) teza a III-a din OG nr. 2/2001, prin aceea că lipsește “ocupația și locul de muncă al contravenientului”, instanța reține că sunt incidente, cu prioritate, dispozițiile art. 180 din HG nr. 1391/2006, normele metodologice de aplicare a OUG nr. 195/2002, dispoziții speciale în raport de prevederile art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001, întrucât contravenția pentru care a fost sancționat contestatorul este reglementată de OUG nr. 195/2002, conform competenței atribuite prin art. 7 lit. H) din Legea nr. 155/2010.

Numai in măsura în care OUG nr. 195/2002 sau HG nr. 1391/2006 nu conțin reglementări specifice sau excepții se aplică, în completare, dreptul comun în materie, adică OG nr. 2/2001.

Astfel, potrivit art. 180 alin. (1) din HG nr. 1391/2006, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data, ora și locul unde este încheiat; gradul profesional, numele și prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința contravenientului, numărul și . de identitate ori, în cazul cetățenilor străini, al persoanelor fără cetățenie sau al cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, . numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent; descrierea faptei contravenționale, cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; numărul punctelor-amendă aplicate și valoarea acestora, posibilitatea achitării de către persoana fizică, în termen de cel mult două zile lucrătoare, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a căii de atac, semnătura agentului constatator și unitatea de poliție la care se depune plângerea.

Ca atare, nu există, în raport de norma specială incidentă în materie obligația de a indica “ocupația și locul de muncă al contravenientului” și, astfel, o încălcare a unei norme legale ca și condiție a nulității, acest motiv de nelegalitate fiind nefondat.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001, instanța reține că sunt incidente, cu prioritate, dispozițiile art. 180 din HG nr. 1391/2006, normele metodologice de aplicare a OUG nr. 195/2002, dispoziții speciale în raport de prevederile art. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001, pentru aceleași motive arătate anterior.

Art. 180 alin. (5) din HG nr. 1391/2006 prevede, într-o redactare similată celei din art. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001 că În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile trebuie consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

Îndeplinirea acestei obligații de către agentul constatator are drept premisă logică prezența fizică a contravenientului în momentul redactării procesului-verbal. Or, după cum se menționează și în procesul-verbal atacat, contestatorul nu era fizic prezent în momentul încheierii procesului-verbal și nici nu s-a făcut dovada de către contestator că ar fi fost prezent la data de 02.06.2014, când s-a dresat actul contestat. Prin urmare, nu subzistă obligația agentului constatator de a-i aduce la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, toate criticile petentului privind constatările agentului constatator fiind manifestate pe calea prezentei plângeri contravenționale.

În ceea ce privește critica adusă procesului-verbal prin prisma insuficientei descrieri a faptei, respectiv neindicarea împrejurăririlor în care a fost săvârșită, invocând prevederile art. 16 alin. (1) teza a IV-a din OG nr. 2/2001, instanța reține, ca și în precedent, că în ceea ce privește conținutul procesului-verbal sunt incidente prevederile art. 180 alin. (1) din HG nr. 1391/2006, care impune obligația agentului constatator de a realiza descrierea faptei contravenționale, cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.

În speță, agentul constatator a realizat o corectă și suficientă descriere a contravenției, menționând atât data, cât și ora săvârșirii contravenției, precum și modalitatea în care aceasta s-a produs, adică în ce anume a constat conduita persoanei sancționate și care a condus la încheierea procesului-verbal de contravenție.

Susținerile contestatorului că descrierea faptei constând în aceea că „a staționat neregulamentar cu auto marca AUDI cu numarul de inmatriculare_ in locul Calea Plevnei nr. 139 ASector 6 in intervalul orar 8.56-9.03 in zona de actiune a indicatorului rutioer ”oprirea interzisa”” nu reprezintă o descriere suficientă a faptei fără a indica niciun alt element de fapt care ar fi putut circumstanția împrejurările în care fapta s-a săvârșit sunt străine de natura contravenției reținute în sarcina contestatorului.

Împrejurările în care fapta s-ar fi săvârșit nu prezintă relevanță în cazul de față, întrucât agentul constatator poate consemna în procesul-verbal numai aspecte de fapt percepute personal, ca regulă, relatate de alte persoane (atunci când constatarea faptei nu se face direct de agentul constatator, ci se sesizează săvârșirea unei fapte contravenționale) sau aspecte pe care le percepe, tot personal, din înregistrările efectuate cu mijloace tehnice omologate sau certificate (caz în care nu constată fapta, ci doar sancționează). Or, nu se înțelege ce alte „elemente de fapt” ar fi dorit contestatorul să fie menționate de agentul constatator și redate în conținutul procesului-verbal, câtă vreme eventuale cauze care înlătură caracterul ilicit (contravențional) al faptei sau cauze de nerăspundere nu pot fi constatate de agentul constatator, ci numai de instanța de judecată, în măsura în care sunt invocate, desigur, aspect ce rezultă din coroborarea prevederilor art. 11-14 și 31 din OG nr. 2/2001.

Art. 17 din OG nr. 2/2001, invocat de contestator, nu este incident în speță, întrucât acest text de lege are în vedere situația în care lipsește cu desăvârșire descrierea faptei contravenționale, cu consecința imposibilității atât pentru cel sancționat, cât și pentru instanță de a stabili care a fost în concret conduita contravenientului și ce dispoziții legale s-au încălcat. Or, în speță, așa cum s-a arătat, agentul constatator a realizat o descriere suficientă în raport cu norma legală reținută ca fiind încălcată și conduita contrară a contestatorului.

Cât privește aspectul că nu s-a realizat o „descriere clară a locului unde a fost săvârșită fapta”, „în dreptul rubricii „locul săvârșirii””, acesta este vădit nefondat; în procesul-verbal contestat se indică în mod punctual și precis locul săvârșirii faptei, respectiv „Calea Plevnei nr. 139 A, sector 6”, astfel că indiferent că la rubrica „locul săvârșirii” nu s-a trecut și „sector 6”, așa cum se menționează în procesul-verbal acest aspect nu înseamnă că descrierea locului este neclară și nu este de natură să creeze vreo îndoială serioasă cu privire la aparența minimă de legalitate a acestui act, așa cum susține contestatorul.

Nefondate sunt și criticile referitoare la pretinsa imposibilitate în care a fost pus de agentul constatator de a-și exercita dreptul la apărare în fața instanței, de vreme ce dreptul la contestarea procesului-verbal este prevăzut de lege, iar contestatorul și l-a exercitat și a invocat toate aspectele pe care le-a considerat relevante, având la dispoziție, în prezent, două grade de jurisdicție. În realitate, nemulțumirea contestatorului cu privire la modul de descriere a fapte și la formularea unor obiecțiuni rezidă în modul de individualizare a sancțiunii aplicate, așa cum rezultă din partea finală a paginii 2 din plângerea contravențională (fila 2 din dosar), dar acestea nu sunt motive pentru anularea actului de constatare a contravenției, așa cum s-a arătat anterior.

În ceea ce privește ultimul motiv de nelegalitate formală, constând în aceea că nu s-a respectat art. 181 din HG nr. 1391/2006, cu referire la forma pe care trebuia să o îmbrace procesul-verbal de contravenție, instanța reține că nici această critică nu poate atrage nulitatea procesului-verbal.

Art. 181 alin. (1) din HG nr. 1391/2006 prevede, într-adevăr, că În situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.

În speță, însă,instanța constată, așa cum a arătat și intimata, că procesul-verbal contestat respectă mențiunile formularului Anexă nr. 1 D la HG nr. 1391/2006, astfel încât susținerile petentului sunt neîntemeiate.

De altfel, petentul nu arată în concret, ce anume lipsește din procesul-verbal contestat și care este vătămarea produsă prin această omisiune, astfel încât criticile aduse procesului-verbal din acest punct de vedere sunt pur formale și, prin urmare, înlăturate de către instanță.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că petentul nu a contestat faptul că ar fi staționat într-o zonă în care nu era permis să procedeze astfel.

Cu toate acestea, contestatorul a înțeles, în finalul motivelor plângerii contravenționale, să se prevaleze de prezumția de nevinovăție, solicitând ca intimatul să dovedească aspectele consemnate în procesul-verbal de contravenție.

Instanța reține că natura juridică a procesului-verbal de contravenție este aceea a unui act administrativ, cu regim special, care este emis de o autoritate de stat în scopul aplicării legii, respectiv a reglementărilor din materia circulației pe drumurile publice.

Ca orice act administrativ, și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, prezumție ce nu a fost considerată, în sine, contrară dispozițiilor art.6, paragraful 2 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atât timp cât aceasta se păstrează în limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare (Cauza_/03, A. împotriva României, paragraful 60), contravenientul având dreptul de a propune probe, iar instanța având rol activ în administrarea acestora.

Art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 7 din OUG nr. 195/2002 sancționează ca și contravenție, cu amenda contravențională prevăzută la art. 100 alin. (2) din același act normativ, fapta de a staționa neregulamentar.

Potrivit art. 143 lit. a) rap. la art. 142 lit. a) din HG nr. 1391/2006, Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, staționarea este interzisă în zona de acțiune a indicatorului "Oprirea interzisă".

În speță, contestatorul a fost sancționat pentru că în data de 18.02.2014 a staționat cu autovehiculul marca AUDI cu nr. de înmatriculare_, pe Calea Plevnei, nr. 139A, sector 6, în zona de acțiune a indicatorului rutier „Oprirea interzisă”.

Situația de fapt expusă în procesul-verbal reiese și din planșele foto atașate la fila 40 din dosar, executate în data de 18.02.2014, intervalul orar 8,56 – 9,03, în care este surprins atât autoturismul petentului, marca Audi, cu nr. de înmatriculare_, cât și indicatoarele rutiere de restricție „Oprirea Interzisă”și indicatorul adițional săgeată în sus, care marchează locul de unde începe interdicția, iar autoturismul contestatorului era staționat imediat după începerea zonei de restricție.

Prin urmare, intimata a dovedit pe deplin situația de fapt descrisă în procesul-verbal, iar contestatorul nu a făcut dovada contrară.

În aceste condiții, instanța reține că fapta contestatorului L. I. A. care, în data de 18.02.2014, în intervalul orar 8,56 – 9,03, a staționat cu autoturismul marca Audi, cu nr. de înmatriculare_, pe .. 139A, în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea Interzisă”, zonă de restricție marcată corespunzător prin indicatorul principal de restricție și cel adițional de indicare a zonei de început al restricției, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute și sancționate de art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 7 din OUG nr. 195/2002 rap. la art. art. 100 alin. (2) din OUG nr. 195/2002.

Față de aspectele mai sus-expuse, instanța constată că în speță nu există motive de anulare a procesului-verbal contestat, acesta fiind legal și temeinic întocmit.

Examinând, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, sancțiunile aplicate, prin prisma solicitării contestatorului de modificare a sancțiunii principale aplicate, în sensul înlocuirii acesteia cu avertisment, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 5 alin. (5) din OG 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

În conformitate cu art. 7, alin. (2), (3) din același act normativ, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, putându-se aplica și în cazul în care actul normativ se stabilire și sancționare a contravenție nu prevede această sancțiune.

Analizând fapta petentului prin prisma criteriilor prevăzute de art. 21, alin. (3) din OG 2/2001, având în vederemodul concret în care a fost săvârșită contravenția, astfel cum rezultă din planșele foto depuse la dosar, instanța apreciază că sancțiunea amenzii aplicată de către agentul constatator în cuantum de 340 de lei a fost corect individualizată, reprezintă minimul special al sancțiunii contravenționale astfel cum reiese din coroborarea prevederilor art. 98 alin. (4) lit. b) și art. 100 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 și art. 1 alin. (1) din HG nr. 871/2013, și nu se impune înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertismentului.

Instanța are în vedere că, în speță, contestatorul nu a manifestat o atitudine sinceră și de regret a săvârșirii faptei contravenționale, ci a încercat să desființeze procesul-verbal, invocând o . considerente formale în scopul de a se exonera de răspunderea contravențională.

Aspectele referitoare la conduita sa anterioară nu au fost demonstrate, iar în ceea ce privește împrejurările în care a fost săvârșită fapta, deși a invocat în plângere faptul că în data de 18.02.2014 s-a deplasat de urgență, la spital, cu bunica sa în vârstă de 76 de ani și că, preocupat fiind ca aceasta să ajungă în maximă siguranță la cabinetul medicului, a parcat autoturismul cu care se deplasa pe . A, acestea nu au fost dovedite. Astfel, contestatorul nu a demonstrat condițiile în care acesta a fost „nevoit” să „parcheze” în zona interzisă, respectiv deplasarea „de urgență, la spital, cu bunica sa în vârstă de 76 de ani” și că această împrejurare ar îmbrăca vreuna dintre cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei prevăzute de art. 11 din OG nr. 2/2001.

Nefiind aspecte de ordine publică și nici invocată vreo astfel de cauză, instanța nu poate analiza din oficiu aceste aspecte, în cadrul controlului judecătoresc realizat pe calea plângerii, nefiind cuprinse printre cele menționate la art. 17 din OG nr. 2/2001.

Cât privește susținerile din fila 3 a plângerii (fila 5 din dosar) că nu a avut în mod obiectiv posibilitatea de a adopta o altă conduită, iar lipsa locurilor de parcare din zona în care locuiește reprezintă cauza situațiilor de acest gen, când conducătorii auto sunt nevoiți să parcheze în locuri mai puțin permise, instanța reține că aceste nu sunt circumstanțe atenuante.

Pe de o parte, faptul că nu sunt suficiente locuri de parcare în zona în care locuiește, pe de o parte, nu are legătură cu zona în care a staționat contestatorul, de vreme ce, după cum acesta relatează, s-a deplasat în zona Calea Plevnei cu autoturismul, ceea ce înseamnă că locuia în altă parte; pe de altă parte, stabilirea numărului și topografiei locurilor de parcare reprezintă un aspect ce intră în competența administrație publice locale, iar caracterul insuficient al acestora nu poate justifica staționarea în alte locuri decât cele permise, întrucât s-ar contraveni scopului pentru care a fost adoptată OUG nr. 195/2002. În sfârșit, acceptarea susținerilor contestatorului sub acest aspect ar conduce la modificarea, pe cale judiciară, a reglementărilor administrației publice locale și, implicit, la depășirea, de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, ceea ce nu este permis câtă vreme instanța aplică și, dacă e cazul, interpretează legea (în sens larg), neputând-o completa.

Prin urmare, instanța consideră că sancțiunea principală aplicată a fost corect individualizată și reflectă gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de contestator.

Cu privire la susținerile petentului că măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale și, în consecință, se impune restituirea sumei de 677,32 lei plătită de petent în vederea eliberării autoturismului, instanța reține că această susținere și solicitare a petentului nu este întemeiată.

Astfel, în cauză, ulterior introducerii cererii, contestatorul și-a completat cererea, la data de 23.10.2014, în sensul că a solicitat anularea dispoziției de ridicare . nr._ și, ca accesoriu al acestui capăt de cerere, a solicitat și restituirea sumei de 677,32 lei plătită către . SRL în vederea eliberării autoturismului.

În ședința de azi, instanța a anulat cererea adițională, în temeiul art. 196 NCPC și a admis excepția de inadmisibilitate a capătului al doilea din cererea introductivă, invocată de intimată, pentru motivele consemnate în partea introductivă a hotărârii.

Prin urmare, ca efect al admiterii acestei excepții, instanța va respinge, în temeiul art. 248 alin. (1) NCPC, ca inadmisibil, capătul al doilea de cerere vizând constatarea nelegalității măsurii de ridicare a autoturismului și despăgubiri și nu va mai proceda la analizarea fondului acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 196 NCPC, anulează cererea adițională formulată la data de 23.10.2014, de contestatorul L. I. A., CNP,_, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat R. D. din București, .. 21, sector 2, în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, cu sediul în București, ., sector 6 și . SRL, cu sediul în București, .-252, sector 6, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr J40/_/2008, CUI RO_, pentru lipsa semnăturii.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al contestatorului a avocatului D. R., invocată de aceeași intimată.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității capătului al doilea din cererea de chemare în judecată, invocată de aceeași intimată în raport de prevederile art. 35 NCPC.

Admite excepția inadmisibilității capătului al doilea din cererea de chemare în judecată, invocată de aceeași intimată în raport de prevederile Legii nr. 554/2004.

Respinge, ca inadmisibil, capătul al doilea de cerere vizând constatarea nelegalității măsurii de ridicare a autoturismului și despăgubiri.

Respinge, ca rămasă fără obiect, excepția autorității provizorii de lucru judecat a sentinței civile nr. 5972/30.09.2014, pronunțată de Tribunalul București în ds._/3/2014, în ceea ce privește capătul al doilea de cerere, invocată de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 prin completarea la întâmpinare.

Respinge, ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de contestatorul L. I. A., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/02.06.2014.

Cu drept numai de apel, de competența Tribunalului București – Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2015.

Președinte, Grefier,

F. – C. M. V. – A. M.

Red.F.C.M./Thred.M.M.

4ex.

← Pretenţii. Sentința nr. 206/2015. Judecătoria SECTORUL 6...		Cerere necontencioasă - art.537 NCPC. Sentința nr. 130/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere contravenţională. Sentința nr. 301/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Sentința nr. 304/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 203/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Pretenţii. Sentința nr. 206/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Cerere necontencioasă - art.537 NCPC. Sentința nr. 130/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Cerere necontencioasă. Sentința nr. 158/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 133/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Pretenţii. Sentința nr. 364/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI