Plângere contravenţională. Sentința nr. 3268/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3268/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 3268/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3268
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 6.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER M. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petenta G. M. R. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu prevederile art. 94 pct. 4 Cod procedură civilă coroborat cu art. 101 din O.G. nr. 15/2001, instanța apreciază că Judecătoria sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În ceea ce privește timbrajul, instanța constată că taxa judiciară de timbru a fost achitată cu respectarea dispozițiilor art. 19 și art. 40 din O.U.G. nr. 80/2013.
În conformitate cu dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata de timp necesară soluționării prezentei cauze la 1 lună.
În conformitate cu prevederile art. 258 Cod procedură civilă raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru contestatoare proba cu înscrisurile depuse la dosar, pentru dovedirea motivelor invocate prin plângere, apreciind-o ca fiind concludentă și admisibilă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 17.12.2014, sub nr._, petenta G. M. – R. în contradictoriu cu intimata C. Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica CESTRIN, a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/12.05.2011/12.05.2011, prin care a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției si, pe cale de consecința, exonerarea de plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei si a tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii cu avertismentul, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentei plângeri.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că a fost somată în data de 28.11.2014, de către S.C.P.E.J. Franz R. C. si T. A. R., ca în termen de 1 zi de la data primirii somației emisa în data de 24.11.2014 în dosarul de executare nr. 6911/2014, să achite suma de 28 euro reprezentând creanța în dosarul menționat și 419,82 lei reprezentând cheltuieli de executare silita.
O data cu transmiterea somației mai sus menționata i-a fost transmis și procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/12.05.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. potrivit căruia, la 26.11.2010, a circulat pe Autostrada A2 km 12+450 m, Glina, jud. Ilfov, fără să dețină rovinietă valabilă.
Întrucât la dosarul de executare a fost depus de către intimată un înscris intitulat “Proces verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 12.05.2011” si pentru a înlătura orice susținere contrara a intimatei cu privire la comunicarea procesului verbal, petenta a solicitat să se aibă în vedere, Decizia înaltei Curți de Casație si Justiție nr. l0/10.06.2013 potrivit căreia modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției si a înștiințării de plata, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiara comunicării prin postă cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției si a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondentei, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.
Ori, în situația de față, dovada comunicării procesului verbal de constatare a contravenției prin posta cu aviz de primire nu poate fi făcuta de către intimata întrucât, aceasta nu s-a realizat. Ca urmare, termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor în care acesta poate fi atacat a început să curgă la 29.11.2014.
Procesul verbal de constatare a contravenției este netemeinic si nelegal, deoarece executarea sancțiunii aplicate este prescrisa întrucât acesta a fost întocmit la 12.05.2011 iar comunicarea acestuia s-a realizat la 28.11.2014 cu depășirea termenului de o lună, este mai mult decât evident că acesta a fost depășit iar sancțiunea este prescrisă.
Este nelegal ca petenta să fie obligată să achite suma de 28 euro reprezentând tariful de despăgubire în condițiile în care dispozițiile art. 8 alin. 3 din O.G. nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România au fost abrogate prin Legea nr. l44/2012. Constituția României, în articolul 15, arată că în cazul legii contravenționale și penale se va aplica întotdeauna legea mai favorabilă.
Petenta nu a săvârșit contravenția întrucât nu a circulat la 26.11.2010 pe Autostrada A2 km 12+450 m, Glina, jud. Ilfov, fără să dețină rovinietă valabilă, întrucât sancțiunea aplicată este pentru faptul ca ar fi circulat fără să dețină rovienietă valabila, dovada care, spune intimata, se face cu foto___, a solicitat ca intimata să depună la dosarul cauzei aceasta proba. A menționat că sancțiunea a fost aplicată pentru o contravenție care nu exista, neputând face dovada unui fapt negativ.
Pentru motivele de fapt si de drept prezentate, petenta a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/12.05.2011 si, pe cale de consecința, exonerarea de plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei si a tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii cu avertismentul, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentei plângeri
În drept, plângerea a fost întemeiată pe prevederile art. 223 alin.3 C.pr.civ., art. 14, art.25, art.27, art.31 din O.G. 2/2001, O.G. 15/2002.
În dovedirea plângerii, petenta a depus în copie următoarele înscrisuri: somația din 24.11.2014, procesul verbal de constatare a contravenției și plicul cu care a fost comunicat și cartea de identitate.
Prin compartimentul registratură, la data de 29.01.2015, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiata si drept consecința menținerea procesului verbal R 11 nr._ ca temeinic si legal.
De asemenea, intimata a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale conform art. 31 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului verbal de constatare a contravenției se face în termen de 15 zile de la înmânare sau de la comunicare. Având în vedere cele precizate vă solicităm să admiteți excepția și pe cale de consecință să dispuneți respingerea plângerii ca tardiv formulata.
Potrivit art. 27 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea procesului verbal si a înștiințării de plată se face prin posta, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, în cauza de față știind vorba despre un proces verbal de constatare a contravenției afișat în anul 2011.
În ceea ce privește prescripția executării sancțiunii aplicate, în speța de față, fapta a fost săvârșită la data de 26.11.2010, iar amenda a fost aplicată la data de 12.05.2011 când a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/12.05.2011 de către C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A., adică în termenul legal de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, așa cum prevede art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/12.05.2011 a fost comunicat contravenientei la data de 30.05.2011, la un interval mai mic de o luna de la data aplicării sancțiunii, respectând dispozițiile art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
Din interpretarea prevederilor articolelor mai sus menționate, rezultă faptul ca, prin apariția Legii nr. 144/_ pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, intenția legiuitorului a fost aceea ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției, sa nu se poate încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile - si în nici un caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravențional ale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
Procesul verbal a fost întocmit în 2011, iar plângerea contravenționala a fost înregistrată pe rolul instanței în 2014, data ulterioara publicării în Monitorul Oficial al Legii 144/2012, mai exact 24 iulie 2012.
În ceea ce privește cheltuielile de judecata, C.N.A.D.N.R.- CESTRIN- S.A. nu poate fi învinuita pentru întocmirea proceselor verbale de constatare a contravențiilor, comunicarea acestora si îndeplinirea tuturor obligațiilor legale pentru a susține legalitatea si temeinicia acestora, având în vedere ca instituția este abilitată în acest scop, petenta folosindu-se de dreptul la apărare specializat în situația de față și fiind parte în cauza dedusa judecații, datorita neîndeplinirii cuplabile a unor obligații legale, astfel, aflându-se în situația de față, anume de a figura ca și proprietar ce a circulat pe drumurile naționale fără a avea rovinieta valabila.
Pentru acest motiv, intimata a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției R 11 nr._ ca fiind temeinic și legal.
În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
La întâmpinare, intimata a anexat, proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator și certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.
Prin sentința civilă nr.1033/23.03.2015, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, declinându-se competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 03.04.2015, sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/12.05.2011, petenta a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în speță, întrucât la data de 26.11.2010, a circulat pe Autostrada A2 km 12+450 m, Glina, jud. Ilfov, cu vehiculul cu număr de înmatriculare_ fără să dețină rovinietă valabilă.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține următoarele:
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției legal întocmit. O interpretare contrară nu poate fi primită, având în vedere rațiunea care stă la baza recunoașterii unei asemenea valori probatorii, respectiv împrejurarea că în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din modul în care este reglementată procedura plângerii contravenționale.
Potrivit dispozițiilor art. 33 și art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța, odată învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale, este obligată să verifice, pe baza materialului probator administrat în cauză, legalitatea și temeinicia actului atacat.
Astfel, procesul-verbal de constatare a contravenției nu face dovada absolută a aspectelor consemnate în conținutul său, prezumția de temeinicie având caracter relativ, persoana sancționată având posibilitatea de a propune probe din care să rezulte o altă situație de fapt, chiar instanța având dreptul de a administra probele pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului, chiar în lipsa unei propuneri a părților în acest sens.
Instanța apreciază că, prin recunoașterea faptului că procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada situației de fapt consemnate în cuprinsul său, până la dovada contrară, și a posibilității persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară, nu numai că nu este cu nimic încălcată prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate, dar se realizează și un echilibru între interesul general, al statului, în reglementarea măsurilor privind constatarea contravențiilor și interesul particular.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. Astfel, după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora, inclusiv în materie penală pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la apărare.
Cât privește comunicarea procesului verbal . nr._/12.05.2011, conform dovezii de la fila 24 dosar aceasta s-a făcut prin afișare, nefiind comunicat potrivit legii.
Astfel, potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, iar art. 31 alin. 1 prevede că împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Art. 27 din același act normativ prevede că procesul-verbal și înștiințarea de plată se comunică prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Rezultă din dispozițiile legale menționate caracterul subsidiar al comunicării prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, respectiv după încercarea comunicării acestuia prin poștă cu aviz de primire.
De altfel, soluția menționată a fost reținută și prin Decizia nr. 10/2013, pronunțată în recurs în interesul legii de Î.C.C.J., prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.
Prin decizia nr. 6/16.02.2015 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit.a), alin.(2) și alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”. În consecință, instanța va analiza în continuare temeinicia procesului verbal.
Astfel, instanța consideră că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nu a fost comunicat în condițiile art. 25 alin. 2 din OG 2/2001 și art. 27 alin. 1 din același act normativ, „prin poștă cu aviz de primire” în termen de două luni de la data aplicării sancțiunii, ci prin afișare (proces verbal din data de 30.05.2015, f. 24).
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că plângerea formulată este întemeiată, urmând să o admită, să anuleze procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției și să exonereze petenta de plata amenzii aplicate în cuantum de 250 lei și a tarifului de despăgubire aplicat prin procesul verbal . nr._/12.05.2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta G. M. – R., CNP_1, domiciliată în București, ., ., . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, J_, CUI_.
Anulează procesul verbal . nr._/12.05.2011.
Exonerează petentul de plata amenzii aplicate în cuantum de 125 lei și a tarifului de despăgubire aplicat prin procesul verbal . nr._/12.05.2011.
Cu apel în 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06.05.2015.
P. GREFIER
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3263/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3344/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








