Plângere contravenţională. Sentința nr. 3278/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3278/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 3278/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3278

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 6.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE A. C.

GREFIER M. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petenta Farmavet S.A. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În conformitate cu prevederile art. 94 pct. 4 Cod procedură civilă coroborat cu art. 101 din O.G. nr. 15/2001, instanța apreciază că Judecătoria sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În ceea ce privește timbrajul, instanța constată că taxa judiciară de timbru a fost achitată cu respectarea dispozițiilor art. 19 și art. 40 din O.U.G. nr. 80/2013.

În conformitate cu dispozițiile art.238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata de timp necesară soluționării prezentei cauze la 1 lună.

În conformitate cu prevederile art. 258 Cod procedură civilă raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru contestatoare proba cu înscrisurile depuse la dosar, pentru dovedirea netemeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției, iar pentru intimată încuviințează în contraprobă proba cu înscrisurile anexate întâmpinării, apreciind-o ca fiind concludentă și admisibilă pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 17.02.2015, sub nr._, petenta Farmavet S.A. în contradictoriu cu intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din Romania S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica - CESTRIN, a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/28.01.2015, și pe cale de consecința exonerarea de plata a amenzii, în cuantum de 750 lei.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, în data de 28.01.2015, a fost sancționată contravențional, conform art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002, menționându-se, că, la data de 20.10.2014, vehiculul categoria autoutilitara, cu numărul de înmatriculare_, a circulat pe DN 71 km 1 + 300 m, Baldana, fără a deține rovinieta valabila.

Petenta a învederat faptul că autovehiculul nu mai figurează ca fiind proprietatea societății încă din mai 2014, urmare înstrăinării lui, prin vânzare, astfel cum reiese și din factura fiscala nr._, noul proprietar fiind domnul Sotir D. E., conform mențiunii de pe certificatul de înmatriculare.

Mai mult, urmare vânzării acestui mijloc de transport, petenta a făcut demersuri si la organul fiscal, pentru scoaterea acestuia din evidenta, dovada în acest sens fiind procesul-verbal eliberat la data de 16.05.2014, de către Direcția de Impozite si Taxe Locale Sector 6, anexat prezentei.

Având în vedere cele mai sus menționate, petenta a invocat excepția capacității procesuale pasive, cel în culpa fiind noul proprietar al autovehiculului și nu societatea petentă.

În concluzie, petenta a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, din data de 28.01.2015 si pe cale de consecința exonerarea de plata a amenzii în cuantum de 750 lei.

În drept, petenta a invocat dispozițiile O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei în copie următoarele înscrisuri:procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/ 28.01.2015 și plicul cu care a fost comunicat, factura fiscală nr._/13.05.2014, fișă de înmatriculare, certificat de înmatriculare, cartea de identitate a vehiculului, CI Sotir D. E., certificat de atestare fiscală nr. 147-14-_/15.05.2014, proces verbal de scoatere din evidență mijloace de transport, ordin de plată nr.400/12.02.2015.

La data de 17.03.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus întâmpinare.

În fapt, la data de 20.10.2014, pe DN 71 Km1+300, pe raza localității Baldana, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând Farmavet S.A., a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 28.01.2015, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - CESTRIN.

Potrivit dispozițiilor art. 1, alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Contractul de vânzare-cumpărare și certificatul de atestare fiscală nu sunt suficiente pentru modificarea în baza de date a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Contractul de vânzare-cumpărare nu îi este opozabil, sens în care urmează să fie înlăturată apărarea petentei cu privire la înstrăinarea autoturismului, iar certificatul de atestare fiscală nu constituie titlu de proprietate și nu conferă această calitate, astfel cum este descris și în conținutul acestui înscris. Certificatul face dovada doar că petenta nu figurează în evidențe cu creanțe bugetare.

Din prevederile art. 7 și art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. nr. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare; utilizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

În baza de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, petenta apare menționata ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravențională îi revine conform O.G. nr. 2/2001 și O.G. nr. 15/2002.

Orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.

Intimata a solicitat să se aibă în vedere faptul ca în situația vânzării, cumpărătorul poate fi opozabil terților, numai daca vânzătorul (singurul proprietar cunoscut de autoritățile publice), face opozabila vânzarea către Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Certificatul de atestare fiscală face dovada doar că petenta nu figurează în evidențe eu creanțe bugetare, acesta nu arata cine este actualul proprietar, direcțiile de impozite si taxe, neavând obligația de a opera în baza de date noul proprietar.

Atâta timp cât petenta/a figurează ca și proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări, nicio altă persoană fiind menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. 15/2002, și acesteia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.

Referitor la condițiile legale ce trebuie îndeplinite pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul, sunt incidente prevederile Ordinului Ministrului de Interne nr. 1501/2006, ale H.G. nr. 610/1992, ale O.U.G. nr. 195/2002, ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.

Astfel, conform art. 24 alin.2 lit.d din Ordinul 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor: ‘’Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane”.

Art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar”.

Intimata a solicitat să se aibă în vedere faptul că daca în urma contractului de vânzare - cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat CESTRIN.

De asemenea, în cauza de față, petenta nu a dovedit că, la data constatării contravenției, autoturismul sancționat ar fi fost radiat din evidențele poliției, de pe numele său.

Altfel, este evident ca petenta/a, în calitate de persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare și în cartea de identitate a vehiculului, este subiect activ al contravenției săvârșite.

Așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, Deciziile nr. 217/2013 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin (1), art. 9 alin. (2) si (3) din OG nr. 15/2002 si nr. 623/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. b) din OG nr. 15/2002, certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, iar persoana înscrisa în certificat își asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul sa fie folosit si pe rețeaua de drumuri naționale, unde deținerea unei roviniete este obligatorie, așa încât vina de a nu deține rovinieta îi aparține.

Cu privire la același aspect, acceptarea unei soluții contrare nu ar conduce decât la perpetuarea si consolidarea unei situații juridice anormale, în sensul ca părțile nu vor efectua nici pe viitor demersurile necesare în vederea reglementarii situației juridice dintre ele, atitudinea de pasivitate având la baza și convingerea părților contractului de vânzare-cumpărare ca orice sancțiune contravenționala aplicabila fostului proprietar după data predării autoturismului va fi anulată de instanța de judecata.

Astfel, nefinalizarea formalităților de publicitate se poate transforma într-o cauza perpetua de impunitate contravenționala, iar, pe de alta parte, un vânzător diligent are la dispoziție suficiente mijloace juridice pentru îndeplinirea tuturor formalităților de publicitate prevăzute de lege, chiar si în situația unui cumpărător de rea-credință.

Intimata a solicitat să se constate că procesul verbal de constatare a contravenției contestat îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese că procesul verbal de constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

Pentru aceste motive intimata a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției contestat ca fiind temeinic și legal.

În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

La întâmpinare, intimata a anexat proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator, certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/28.01.2015, petenta a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 750 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în speță, întrucât la data de 20.10.2014, vehiculul categoria autoutilitara, cu numărul de înmatriculare_, a circulat pe DN 71 km 1 + 300 m, Baldana, fără a deține rovinieta valabilă.

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.

De asemenea, instanța apreciază că faptei, astfel cum a fost reținută prin actul atacat, i s-a dat o corectă încadrare juridică.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține următoarele:

Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției legal întocmit. O interpretare contrară nu poate fi primită, având în vedere rațiunea care stă la baza recunoașterii unei asemenea valori probatorii, respectiv împrejurarea că în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.

Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din modul în care este reglementată procedura plângerii contravenționale.

Potrivit dispozițiilor art. 33 și art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța, odată învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale, este obligată să verifice, pe baza materialului probator administrat în cauză, legalitatea și temeinicia actului atacat.

Astfel, procesul-verbal de constatare a contravenției nu face dovada absolută a aspectelor consemnate în conținutul său, prezumția de temeinicie având caracter relativ, persoana sancționată având posibilitatea de a propune probe din care să rezulte o altă situație de fapt, chiar instanța având dreptul de a administra probele pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului, chiar în lipsa unei propuneri a părților în acest sens.

Instanța apreciază că, prin recunoașterea faptului că procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada situației de fapt consemnate în cuprinsul său, până la dovada contrară, și a posibilității persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară, nu numai că nu este cu nimic încălcată prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate, dar se realizează și un echilibru între interesul general, al statului, în reglementarea măsurilor privind constatarea contravențiilor și interesul particular.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentei la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. Astfel, după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora, inclusiv în materie penală pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la apărare.

Astfel cum rezultă din factura fiscală nr._/13.05.2014, certificat de înmatriculare . nr._, certificat de atestare fiscală nr. 147-14-_/15.05.2014, proces verbal de scoatere din evidență mijloace de transport din data de 16.05.2014, autoturismul cu număr de înmatriculare cu numărul de înmatriculare_, care a circulat la data de 20.10.2014 pe DN 71 km 1 + 300 m, Baldana, nu aparține petentei, întrucât din cuprinsul acestor înscrisuri rezultă indubitabil că autoturismul a fost înstrăinat către o alta persoană la data de 13.05.2014, astfel că nu petenta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.

Pe cale de consecință, instanța constată că s-a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținute în sarcina petentei prin actul atacat, fiind răsturnată prezumția relativă de temeinicie de care se bucură actul atacat, instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal . nr._/28.01.2015, exonerând petenta de plata amenzii aplicate în cuantum de 750 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petenta FARMAVET S.A., cu sediul în București, Calea Giulești nr. 333, sector 6, J_, CUIRO256 în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CESTRIN cu sediul în București, .. 401A, J_, CUI_.

Anulează procesul verbal . nr._/28.01.2015.

Exonerează petenta de plata amenzii aplicate în cuantum de 750 lei.

Cu apel în 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 06.05.2015.

P. GREFIER

RED.AC/Thred.MM

5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3278/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI