Plângere contravenţională. Sentința nr. 4028/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4028/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 4028/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECTIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4028
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: N. A.
GREFIER: C. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatoarea S.C. C & I G. I. S.RL. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-BRIGADA RUTIERĂ.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează depunerea la dosar în data de 25.05.2015 a întâmpinării formulate de intimată.
Instanța având în vedere că în cauză este primul termen de judecată, în conformitate cu art. 131 din Noul Codul de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 94 pct. 3 Noul Cod proc.civ. coroborat cu art. 31 și 32 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere locul săvârșirii contravenției,
Instanța în temeiul art. 238 alin. 1 din Noul codul de procedură civilă estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 3 luni.
Instanța, în baza art. 255 noul Cod proc.civ apreciind că proba cu înscrisuri este admisibilă și poate duce la dezlegarea pricinii, încuviințează contestatoarei și intimatei proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, constatând încheiată cercetarea procesului, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.02.2015, contestatoarea . I. SRL, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - BRIGADA RUTIERĂ, a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 09.01.2015 de către intimată, ca urmare a încălcării condițiilor de fond și formă, iar în secundar, anularea procesului-verbal atacat ca nelegal sau să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, precum și exonerarea societății de plata amenzii.
Pentru a putea fi sancționată o faptă contravențională se impun a fi îndeplinite două tipuri de cerințe: intrinseci, constând în încălcarea cu vinovăție a unei norme de drept/ faptă care va atrage după sine o sancțiune prevăzută de lege, dar și extrinseci, constând în constatarea corespunzătoare a faptei respective de către o persoană abilitată în acest sens - agentul constatator. În plus, agentului constatator i se incumbă obligația de a respecta o . forme expres prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor ce au menirea de proba dincolo de orice îndoială existența faptei, vinovăția contravenientului și legalitatea actului realizat în acest sens.
În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că, în data de 09.01.2015, șoferul angajat al societății sale, Socolovici M. – S., în timp ce se afla la volanul microbuzului înmatriculat sub numărul_, a fost oprit de un echipaj al intimatei pe B-duI I. M.. Astfel, intimata a întocmit procesul-verbal . nr._ pe care l-a comunicat societății contestatoare la data de 20.01.2015.
S-a reținut în sarcina societății contestatoare că „nu a respectat obligația de a asigura la bordul autovehiculului legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto Socolovici M.-S. din care să reiasă că este angajat al operatorului, de transport”.
Contestatoarea a menționat că, la data controlului efectuat de intimată, societatea acesteia asigurase la bordul autovehiculului legitimația de serviciu valabilă pe anul în curs, respectiv 2015, a d-lui Socolovici M.-S., în acest sens, anexând alăturat legitimația de serviciu nr.465 emisă de societatea contestatoare conducătorului auto.
Societatea contestatoare are obligația de a emite și de a asigura conducătorului auto, printre alte documente necesare desfășurării transportului public rutier de persoane și legitimația de serviciu valabilă pentru anul în curs. Societatea contestatoare a predat conducătorului auto toate aceste documente.
Conducătorul auto, în momentul controlului, deținea la bordul autovehiculului toate documentele necesare efectuării transportului public rutier de persoane, inclusiv legitimația de serviciu valabilă.
Contestatoarea a considerat că, prin întocmirea procesului-verbal i s-a adus o vătămare extrem de gravă, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal atacat. Societatea contestatoare și-a îndeplinit toate obligațiile legale conform art. 134 din Normele de punere în aplicare a OMTL nr.980/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.
Conform procesului-verbal atacat, contravenientul este societatea, nu șoferul angajat, prepusul contestatoarei. În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 19 alin. 1 și alin. 3 din OG nr. 2/2001, în sensul că procesul-verbal trebuia încheiat în lipsă, cu motivarea că sancțiunea se aplică societății care nu este de față prin reprezentant legal (a se vedea art. 7 alin. 1 din HG nr. 69/2012), aspect care trebuia confirmat și de un martor, procesul-verbal trebuind să fie trimis societății contestatoare prin poștă.
De aceea, martorul trebuia audiat în sensul de a relata care este motivul pentru care a semnat ca martor - respectiv că șoferul refuză să semneze ori că reprezentantul contestatoarei legal nu se află de față la întocmirea procesului-verbal întrucât, potrivit art. 19 alin. 1 din OG nr.2/2001, în cazul în care contravenientul nu se află de față la întocmirea procesului-verbal (cazul de față), agentul constatator va face mențiune despre această împrejurare, care trebuie să fie confirmată de cel puțin un martor.
Așadar, contravenientul - societatea contestatoare - nu se afla de față la întocmirea procesului-verbal, agentul constatator trebuind să facă mențiunea despre această împrejurare care trebuia confirmată de cel puțin un martor. Conducătorul auto este doar un prepus al societății, motiv pentru care el nu poate semna procesul-verbal în calitate de contravenient și nu poate angaja răspunderea civilă a societății, de aceea nu poate refuza să facă mențiuni, cum nici nu poate să semneze în numele societății.
Încheierea procesului-verbal în lipsa contravenientului trebuie să fie urmarea refuzului acestuia, expres sau tacit, de a se prezenta în fața agentului constatator, în sensul îngrădirii contravenientului, în speță societatea contestatoare, de la dreptul de a face obiecțiuni. Astfel, agentul constatator, în mod absurd are posibilitatea de a alege între a da dreptul societății contestatoare să facă obiecțiuni sau să încheie procesul-verbal în lipsă, îngrădindu-i dreptul de a face mențiuni la procesul-verbal.
Este important de reținut că agentul constatator are obligația legală conform art.16 alin. 7 din OUG nr. 2/2001 ca, în momentul încheierii procesului-verbal să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul procesului-verbal.
Mai mult, conform art. 19 alin. 3 din OG nr. 2/2001: în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod, se va observa că agentul constatator nu a făcut nicio mențiune despre lipsa martorului și nici despre motivele care au condus încheierea procesului-verbal în acest mod.
Societatea contestatoare nu se face vinovată de săvârșirea faptei reținute și sancționate prin procesul-verbal ce face obiectul prezentei plângeri.
Dacă totuși instanța va considera că procesul-verbal pare destul de clar, contestatoarea a solicitat înlocuirea pedepsei amenzii cu avertismentul. Aplicarea sancțiunii presupune un pericol social, însă care nu poate fi supus analizei instanței de judecată în lipsa descrierii corecte și coerente a faptei reținute. Cu alte cuvinte, în opinia contestatoarei, instanța de judecată nu poate analiza o faptă insuficient descrisă prin prisma sancțiunii și pericolului social.
În conformitate cu art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției, nu prevede această sancțiune”.
În opinia contestatoarei și a jurisprudenței, amenda contravențională nu este gândită să asigure o reparație pecuniară a unei eventuale daune, ci ca un mijloc de constrângere a destinatarului actului normativ, de prevenire a săvârșirii de noi fapte, amendă, neavând caracterul unei despăgubiri pentru acoperirea unei prejudiciu, ci are caracter punitiv prin natura ei, caracter specific sancțiunilor penale.
De asemenea, fapta reținută în procesul-verbal este de gravitate redusă, nefiind de natură de a pune în pericol siguranța călătorilor sau a celorlalți participanți la trafic, ori alte valori. Contestatoare a precizat că la momentul controlului agentul a verificat îndeplinirea tuturor condițiilor în care se efectua activitatea de transport.
Dacă prin prisma probelor administrate instanța va ajunge la concluzia că fapta totuși există, contestatoarea a solicitat înlocuirea acesteia cu avertismentul față de situația de fapt reținută, afirmând cu certitudine și responsabilitate că o atenționare este suficientă.
Instanța de judecată deține această prerogativă de a înlocui pedeapsa amenzii cu avertismentul în condițiile art. 7 din OG nr. 2/2001, de aceea contestatoarea a apelat la înțelegere și a solicitat înlocuirea amenzii, mai ales în raport de dispozițiile art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 în conformitate cu care „Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.
Contestatoarea a arătat că societatea acesteia, operator privat de transport, operează pe piața transportului de persoane de 12 ani, având o reputație foarte bună, efectuează curse pe întreg teritoriul țării, siguranța și confortul călătorilor fiind printre cele mai importante preocupări ale acesteia. Societatea contestatoare este un bun contribuabil, plătitor de taxe și impozite semnificative la bugetul de stat, anexând alăturat extras on-line obținut de pe portalul acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, materia contravențională este subsumată acuzației în materie penală, astfel cum a arătat Curtea Europeană de la Strasbourg în mai multe decizii de speță.
Curtea Constituțională a României în Decizia nr. 81/1994, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 14/1995, a subliniat că deciziile de speță pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului se impun instanțelor în virtutea art. 20 alin. 1 din Constituția României și au prioritate în temeiul alin. 2 din același text (tratatele și convențiile internaționale ratificate de România fac parte din dreptul intern și se aplică prioritar în fața normelor naționale în caz de conflict),
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04), în decizia de inadmisibilitate din data de 28.06.2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reafirmat faptul că sancțiunile contravenționale aplicate în baza OUG nr. 195/2002 se includ în sfera noțiunii de „acuzație în materie penală” astfel că în procedura contravențională din România sunt aplicabile garanțiile materiei penale oferite de art. 6 din Convenție, inclusiv prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate (scopul, pur punitiv al amenzii aplicabile și caracterul general al normei, de incriminare fiind cele două elemente determinante care au condus Curtea la această concluzie), Curtea a reiterat și aspectul că prezumțiile de fapt și de drept (între care se numără și prezumția de validitate a procesului-verbal din dreptul contravențional românesc) sunt comune tuturor sistemelor judiciare, nefiind contrare în principiu Convenției, iar ceea ce impune art. 6 par. 2 din Convenție fiind o anumită proporție între aceste prezumții și prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea acuzatului, în analiza proporționalității urmând a se ține seama de miza corectă a procesului pentru individ.
Așadar, în opinia contestatoarei, sarcina probei este răsturnată în materie contravențională, aceasta revenind agentului constatator.
În drept, contestatoarea a invocat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, modificată și republicată și Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată, HG nr. 69/2012, modificată și Codul de procedură civilă.
În dovedirea plângerii, contestatoarea a depus la dosar în copie, procesul verbal de contravenție contestat, legitimație de serviciu nr.465 emisă de Compania de Transport Intern și Internațional și extras internet.
La data de 25.05.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii promovată de petentă, menținând procesul-verbal încheiat.
În fapt, la data de 09.01.2015, cu microbuzul cu numărul de înmatriculare_, condus de numitul Socolovici M. - S., acesta a efectuat transport de persoane prin servicii regulate pe rețeaua București - Goleasca, conform licenței de traseu ori a graficului de circulație . nr._ și nu a respectat obligația de a asigura la bordul vehiculului legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport.
Conform prevederilor art. 4 pct. 57 din HG nr. 69/2012, „Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: 57. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a unuia sau mai multor documente dintre următoarele, după caz: 57.2. legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport”.
Fapta este sancționată prin art. 7 alin.1, care prevede o amendă cu valoarea cuprinsă între 4000 de lei și 6000 lei. Astfel, agentul a aplicat minimul amenzii prevăzut de lege, pentru fapta săvârșită de petentă, respectiv 4000 de lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din această sumă, respectiv 2000 de lei.
Amenda contravențională, pentru fapta prevăzută de art. 4 pct. 57 din HG nr.69/2012, se aplică societății comerciale, deținătoare a autovehiculului, respectiv petentei.
Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul constatator conform art.109 alin.1 din OUG nr. 195/2002.
Procesul-verbal . nr._/09.01.2015 a fost încheiat cu respectarea exigențelor de formă și fond prevăzute de OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată și completată, și face dovada deplină a situației de fapt și de drept, până la proba contrară.
Din economia textului de la art. 249 Cod procedură civilă reiese că procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, prezumție ce poate fi răsturnată, această sarcină revenind petentului.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 4 pct. 57, pct. 2 și art. 7 alin.1 din HG nr. 69/2012, precum și art. 16-17 din OG nr. 2/2001.
Alăturat întâmpinării, intimata a anexat la dosar în copie, procesul-verbal . nr._/09.01.2015, dovada comunicării procesului-verbal.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/09.01.2015 încheiat de un agent al intimatei, contestatoarea a fost sancționată cu amenda de 4000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.4 pct.57 din HG 69/2012. S-a reținut în procesul-verbal că la data de 09.01.2015, ora 10.20, agentul intimatei a depistat în intersecția . Cascadelor, microbuzul nr._ cu care societatea efectua transport public de persoane prin curse regulate, fără a respecta obligația de a avea la bordul vehiculului legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto Socolovici M.-S., din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport.
În privința legalității procesului-verbal, instanța nu a reținut motivul de nelegalitate invocat de contestatoare, privind nulitatea procesului-verbal pentru lipsa semnăturii unui martor. Instanța reține că procesul-verbal a fost încheiat în lipsa reprezentantului societății contraveniente, împrejurare care trebuia atestată de un martor conform art.19 din OG 2/2001. Însă în condițiile în care contestatoarea nu a dovedit producerea unei vătămări prin încheiere actului în acest mod, dimpotrivă, ea a recunoscut în plângere că procesul-verbal a fost încheiat în lipsa reprezentantului său, instanța constată că nu se impune anularea procesului-verbal pentru acest considerent.
În privința temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că în litigiul de față contestatoarea nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în procesul-verbal. Faptul că societatea a depus la dosar copia legitimației conducătorului auto nu probează faptul că această legitimație a fost prezentată agentului intimatei la control. Or, art.4 pct.57 subpunct 2 din HG 69/2012 sancționează nerespectarea obligației operatorului de transport de a asigura la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost, a legitimației de serviciu valabile a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport.
Instanța ireține că procesul verbal contestat a fost încheiat pe baza constatărilor directe (ex propriis sensibus) ale agentului din cadrul intimatei. Astfel fiind, instanța apreciază că actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege) asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă). Motivul pentru care actele administrative sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea că autoritatea (în această situație agentul) consemnează exact faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea (cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar din neglijență a unor împrejurări nereale agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau penală).
În cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul.
Considerând că legislația contravențională română este calificată penală, în înțelesul european autonom al CEDO, instanța constată însă că prezumția de nevinovăție a contestatorului a fost răsturnată prin prezumția de legalitate (asociată cu cele de autenticitate și veridicitate) a procesului-verbal, a cărei aplicare nu este interzisă de Curte decât în ipoteza aplicării acesteia în mod nerezonabil. În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul-verbal rezultă că agentul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, ținând cont și de natura sancțiunilor aplicate contestatorului, instanța apreciază că prezumția poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție.
A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanți ai intimatei, prezumția de legalitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimată, lucru ce nu poate fi acceptat. Astfel, recunoscând prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură prezentul proces-verbal, instanța apreciază că sarcina probei (prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicare a acestei prezumții) incumbă contestatoarei.
Întrucât aceasta nu a făcut proba contrară, instanța nu va anula procesul-verbal contestat.
În privința individualizării sancțiunii, instanța reține că agentul intimatei a aplicat amenda în cuantumul minim prevăzut de lege și că în cauză contestatoarea nu a dovedit existența unor împrejurări care să determine un grad atât de scăzut de pericol social al faptei încât să justifice înlocuirea amenzii cu avertismentul.
În consecință, din considerentele expuse, instanța în temeiul art.34 din OG 2/2001 va respinge ca neîntemeiată plângerea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de contestatoarea . I. SRL, cu sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor în București, ., etaj 1, sector 2, număr de ordine la Registrul București J_, identificata prin Codul Unic de înregistrare_, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - BRIGADA RUTIERĂ, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.NA/Thred.MV/5 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4032/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4052/2015. Judecătoria... → |
|---|
