Plângere contravenţională. Sentința nr. 567/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 567/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 567/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 567
Ședința publică de la data de 26.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. D.
GREFIER: M. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatoarea Z. A. E. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata, prin consilier juridic M. A., cu delegație aflată la fila 39 din dosar, lipsind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 14.01.2015, intimata a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare, după care,
Instanța acordă cuvântul intimatei asupra competenței Judecătoriei Sectorului 6 de a judeca cauza.
Intimata, prin consilier juridic, consideră că Judecătoria Sectorului 6 este competentă să soluționeze cauza
Instanța, în temeiul art. 131 Cod Procedură Civilă, procedând, din oficiu, la verificarea competenței sale, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză, având în vedere și dispozițiile art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
Instanța acordă cuvântul intimatei asupra estimării duratei procesului.
Intimata, prin consilier juridic, estimează durata procesului la 30 de zile.
În temeiul art. 238 Cod Procedură Civilă, instanța estimează durata procesului la o lună.
Instanța acordă cuvântul intimatei pentru propunerea de probe.
Intimata, prin consilier juridic, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și planșe foto.
În temeiul art. 258 Cod de Procedură Civilă încuviințează pentru contestatoare și pentru intimată proba cu înscrisuri. Încuviințează și proba cu planșele fotografice pentru intimată.
Instanța acordă cuvântul intimate pe fondul cauzei.
Intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea plângerii, ca neîntemeiată. Solicită să se constate că probatoriul administrat în cauză confirmă temeinicia procesului verbal, respectiv că reclamanta a săvârșit contravenția evidențiată în actul de sancționare. Din planșele fotografice efectuate la fața locului rezultă clar staționarea neregulamentară pe colțul intersecției în mod voluntar pe o perioadă mai mare de 5 minute. Procesul verbal îndeplinește condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de dispoz. art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar reclamanta nu a invocat și demonstrat existența vreunei vătămări. În ceea ce privește forma actului contestat, au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 181 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2001. Solicită respingerea capătului de cerere în pretenții, ca neîntemeiat, întrucât reclamantul nu a solicitat și anularea dispoziție de ridicare și nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor angajării răspunderii civile a intimatei. Solicită respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
Instanța rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.06.2014, contestatoarea Z.-A. E., în contradictoriu cu intimata Direcția G. De Poliție Locală Sector 6, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal nr._/29.05.2014 emis de Poliția Locală a Sectorului 6 București, prin care a solicitat, în principal, admiterea plângerii, anularea procesului-verbal și a măsurilor dispuse prin acesta, precum și obligarea DGPMB - BPR la repararea prejudiciului material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare a autoturismului cu nerespectarea reglementarilor incidente în această materie, iar în subsidiar, în situația în care instanța va găsi procesul-verbal menționat ca fiind legal întocmit, înlocuirea sancțiunii aplicate cu o sancțiune corespunzătoare cu gradul de pericol presupus a fi produs, respectiv avertismentul.
În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că, în data de 29.05.2014, a avut staționat autoturismul pe . ., menționând că în zonă nu exista indicatoare care să interzică staționarea sau parcarea autovehiculelor, și nu a obstrucționat vizibilitatea în zona trecerii de pietoni.
Mai mult chiar, procesul verbal criticat nu încorporează nicio mențiune referitoare la măsura tehnico-administrativa a ridicării autoturismului.
Or, potrivit alin.1 al art. 180 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: „În cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției care va cuprinde în mod obligatoriu: [...] sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă”; iar potrivit art. 97 din același Regulament, ridicarea autoturismului reprezintă o măsură tehnico-administrativa, astfel că ar fi trebui să figureze în mod obligatoriu în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Prin urmare, măsura ridicării autoturismului în ceea ce o privește pe contestatoare a fost dispusă în afara procesului-verbal de constatare a contravenției, fiind lipsită astfel de orice temei juridic.
Măsura ridicării autovehiculului dispusă nu i-a fost comunicată, nu se poate justifica, și este disproporționată față de gradul de pericol social al faptei, fiind încălcate astfel prevederile exprese ale art. 12 și art. 14 din H.C.L. S6 nr. 14/29.01.2009.
Față de cele menționate mai sus, contestatoarea a apreciat că măsura ridicării autoturismului în ceea ce o privește a fost dispusă și efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie.
Măsura ridicării autoturismului ca măsura tehnico-administrativă nu poate fi luată de poliție în toate cazurile în care se constată staționarea neregulamentară, necesitatea ei trebuie apreciată de la caz la caz. Acest aspect rezultă din redactarea art. 64 din O.U.G. nr.195/2002 „poliția rutieră poate dispune ridicarea...”.
Contestatoarea a solicitat ca instanța să analizeze fapta acesteia prin prisma criteriilor prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr.2/2001 și să se aibă în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârșită presupusa contravenție: parcare care nu obstrucționa traficul, fiind de notorietate faptul că în București nu sunt amenajate locuri de parcare în număr suficient, sancțiunile dispuse fiind disproporționate față de gradul de pericol social al faptei.
Contestatoarea a avut o conduită corectă până în prezent, astfel că i se poate aplica o sancțiune mai ușoară, în speță avertismentul.
Astfel, având în vedere lipsa de pericol social a faptei, a consecințelor negative în urma faptei (nu s-a produs nici un accident, nu au existat vătămări ale unor persoane sau prejudicii), precum și circumstanțele personale ale contravenientului (bună conduita a contestatoarei și lipsa oricăror abateri de acest gen ale acesteia, anterioare faptei respective), se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
Conform art.5 alin. 5 din O.G. nr.2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Conform art. 7 alin. 2 și 3 din același act normativ avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, putându-se aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Contestatoarea a apreciat că măsura ridicării autoturismului, în ceea ce o privește, a fost dispusă și efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie, determinând astfel ca suma de bani achitată de aceasta în vederea eliberării autoturismului să fie nejustificată din punct de vedere juridic, ceea ce a determinat o micșorare a patrimoniului său fără existența unui temei legal.
Față de această împrejurare, contestatoarea a solicitat instanței angajarea răspunderii civile a DGPMB - BPR pentru prejudiciul material provocat și obligarea acesteia la repararea acestui prejudiciu.
În susținerea acestei pretenții, contestatoarea s-a întemeiat pe prevederile art.1357 și următoarele din Codul civil ce reglementează răspunderea pentru fapta proprie.
Art. 1357 prevede la alin. 1 că: Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
Pentru angajarea răspunderii civile a DGPMB - BPR, contestatoarea a învederat că sunt întrunite condițiile cumulative privind angajarea răspunderii, după cum urmează: (i) existența unei fapte ilicite - această condiție se verifica prin dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare a autoturismului cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege; (ii) existența unui prejudiciu - suma de bani achitată de contestatoare în vederea eliberării autoturismului a fost nejustificată din punct de vedere juridic, determinând o micșorare a patrimoniului propriu fără existența unui temei legal; (iii) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; (iv) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul - în acest caz, vinovăția rezulta din culpă agentului constatator în dispunerea măsurii de ridicare a autoturismului.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile O.G. nr.2/2001 și O.U.G. nr. 195/2012, art. 1357 și următoarele din Codul Civil.
În dovedirea plângerii, contestatoarea a depus la dosar, în copie, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat.
La data de 21.08.2014, prin compartimentul registratură, contestatoarea a depus la dosar precizările solicitate de instanță, conform rezoluției din data de 08.08.2014, însoțite de copia facturii nr._ din data de 13.03.2014.
Prin același compartiment, la data de 14.01.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva procesului verbal . nr._/29.05.2014, prin care a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.
În fapt, la ora și data menționate în procesul verbal, polițistul local din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, care-și desfășura activitatea în zona de competență, a identificat autoturismul cu numărul de înmatriculare_, staționat neregulamentar pe colțul intersecției . Cetățuia, sector 6.
Intimata a menționat că fapta constituie contravenție, fiind prevăzută de art.143 lit. a raportat la art. 142 lit.f din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 rep., și sancționată de art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, cu patru puncte amendă, reprezentând 340 lei.
Pentru fapta reținută în sarcina reclamantei, conform art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din același act normativ, a fost aplicată și sancțiunea contravențională complementară constând în 3 puncte de penalizare.
În ceea ce privește legalitatea actului constatator, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute la art. 16 și art. 17 din O.G. nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare, fapt ce îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută și sancționată de O.U.G. nr. 195/2002, rep.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, din economia art. 34 al aceluiași act normativ, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, faptele cuprinse în procesul-verbal fiind constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator, și face dovada până la proba contrară, sarcina dovedirii contrariului celor consemnate în procesul-verbal revenind contestatorului.
Cât privește sancțiunea aplicată, intimata a considerat că aceasta a fost individualizată în mod legal și corect față de criteriile de individualizare ale sancțiunii prevăzute de actul normativ sancționator.
La stabilirea cuantumului amenzii agentul constatator a avut în vedere dispozițiile art. 98, prin care legiuitorul a stabilit clase de sancțiuni în funcție de gravitatea faptei reținute și gradul de pericol social pe care aceasta îl prezintă.
În ceea ce privește descrierea faptei, intimata a solicitat a se constata că aceasta a fost făcută în mod corespunzător de către polițistul local, cu indicarea locului, a mărcii și numărului de înmatriculare al autoturismului și a staționării acestuia în intervalul orar indicat, pe colțul intersecției, nemaifiind necesare alte mențiuni din partea agentului constatator.
Referitor la critica privind lipsa consemnării măsurii de ridicare a autoturismului în cuprinsul procesului verbal, aceasta este neîntemeiată, având în vedere că măsura tehnică nu a fost dispusă prin procesul verbal contestat, ci printr-un alt act administrativ, respectiv prin dispoziția de ridicare, astfel încât neindicarea măsurii ridicării autoturismului în cuprinsul procesului verbal nu este de natură a afecta nici legalitatea acestui act, nici pe cea a măsurii dispuse.
De altfel, având în vedere că măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului staționat neregulamentar are un caracter pur preventiv și urgent, având ca scop fluidizarea circulației, este evident că poate fi luată și în lipsa persoanei vinovate dar și anterior încheierii procesului verbal de contravenție, măsura neavând caracterul unei sancțiuni contravenționale.
De asemenea, intimata a învederat și faptul că în speță nu se putea întocmi un proces verbal de contravenție concomitent încheierii dispoziției de ridicare, deoarece fapta a fost constatată în lipsa contravenientului, eu ajutorul mijloacelor tehnice (aparat foto), fiind incidente dispozițiile speciale derogatorii ale art. 39 și 109 din O.U.G. nr. 195/2002, precum și cele ale art. 181 din Regulamentul de aplicare a Codului rutier, care prevăd că procesul verbal se va întocmi în formă specială prevăzută de anexa 1D, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 13 din O.G. nr. 2/2001, numai pe baza datelor referitoare la contravenient, comunicate de proprietarul vehiculului în scris.
În forma specială, procesul verbal nu mai trebuie completat cu rubricile privind ocupația și locul de muncă, obiecțiuni, martor, nemaifiind necesară nici menționarea măsurii tehnico administrative, în schimb cuprinde o rubrică în care se menționează mijloacele tehnice folosite. În speță, procesul verbal a fost întocmit în mod legal, ulterior, la data de 29.05.2014 și comunicat contestatoarei, cu confirmare de primire, la data de 02.06.2014.
Astfel, pentru legalitatea ridicării autoturismului, fiind o măsură tehnico administrativă, este suficient a fi dispusă printr-un act administrativ, condiție îndeplinită în cauza de față iar, în raport de scopul urmărit, și anume redarea vizibilității asupra intersecției, măsura este necesar a fi luată de urgență, lipsa unei sancțiuni pentru săvârșirea unei contravenții neîmpiedicând luarea altor măsuri administrative dl caracter preventiv.
Totodată, intimata a învederat instanței că este neîntemeiată critica contestatoarei referitoare la obstrucționarea traficului rutier, arătând că dispozițiile imperative ale art. 97 din O.U.G. nr. 195/2002 prevăd că, în cazurile reglementate de codul rutier, agentul constatator dispune (în mod obligatoriu) ridicarea vehiculul staționat neregulamentar.
Cu alte cuvinte legea nu prevede condiția premisă că vehiculul să constituie un obstacol pentru circulația pe drumurile publice, prezumându-se că acesta împiedică vizibilitatea celorlalți participanți la trafic.
De asemenea, intimata a solicitat a se avea în vedere și planșele fotografice realizate la fața locului, în intervalul orar 08.14-08.23, planșe ce confirmă situația de fapt consemnată de agentul constatator.
În ce privește capătul de cerere în pretenții, intimata a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat și nesusținut, în speță contestatoarea nefăcând dovada existenței unei fapte ilicite, a vinovăției, a legăturii de cauzalitate și a prejudiciului, cauzate prin emiterea culpabilă a unui act administrativ nelegal sau netemeinic.
Astfel, contestatoarea nu a dovedit existența unei faptei ilicite, a vinovăției și a prejudiciului, actul contestat fiind legal și temeinic, iar taxa de ridicare reprezintă în speță o obligație legală, prevăzută în sarcina proprietarului sau posesorului legal al vehiculului. Plata acesteia a fost cauzată de propria faptă a contestatoarei, care nu a respectat dispozițiile legale în vigoare privind staționarea regulamentară a vehiculelor, acesta fiind ținut să achite operatorului autorizat contravaloarea operațiunilor de ridicare, transport și depozitare.
Față de aceste considerente, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele sale ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea dispoziției de ridicare . nr._/09.01.2014 ca temeinică și legală.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă,dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legea nr. 155/2010, dispozițiile H.C.L. S6 nr. 4/2010 și toate celelalte dispoziții invocate prin prezenta.
Alăturat întâmpinării, intimata a anexat în copie, dispoziție de ridicare . nr._, notă de constatare . nr._, comunicare . nr._, procesul verbal de constatare a contravenției contestat, confirmare de primire, planșe fotografice.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt,prin procesul-verbal . nr._/29.05.2014 (fila 7) s-a constatat săvârșirea de către contestatoare a contravenției constând în faptul că, la data de 11.03.2014, în intervalul orar 08:14 – 08:23, a staționat neregulamentar cu auto marca VW cu nr. de înmatriculare_, în locul .. Cetățuia, la mai puțin de 25 de metri de colțul intersecției, faptă incriminată de art. 143 lit. a) și art. 142 alin. f) din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aplicându-i-se contestatoarei o amendă în cuantum de 340 de lei și 3 puncte de penalizare.
La aceeași dată, autoturismul condus de contestator a fost ridicat în urma dispoziției de ridicare . nr._/03.11.2014 (fila 50).
Plângerea contravențională împotriva acestui proces-verbal a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Referitor la legalitatea procesului – verbal de contravenție, instanța constată că acesta conține toate mențiunile ale căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută conform dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, agentul constatator a făcut mențiunile corespunzătoare cu privire la numele, prenumele și calitatea sa, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită data și locul comiterii acesteia.
Referitor la omisiunea agentului constatator de a consemna măsura ridicării autoturismului în cuprinsul procesului-verbal, instanța reține faptul că această măsură nu a fost dispusă prin procesul-verbal contestat ci prin dispoziția de ridicare, astfel încât neindicarea măsurii ridicării autoturismului în cuprinsul procesului-verbal nu este de natură a afecta legalitatea procesului-verbal și nici nu este de natură a produce contestatorului vreun prejudiciu care să nu poată fi înlăturat altfel decât prin anularea actului contestat.
De asemenea, în ceea ce privește argumentele contestatoarei ce privesc nelegalitatea măsurii tehnico-administrative a ridicării autovehiculului, instanța reține că acestea nu au relevanță în prezenta cauză, atâta timp cât instanța nu a fost investită cu un capăt de cerere privind anularea acestui act administrativ.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța apreciază că fapta contestatorului constatată prin procesul-verbal în cauză întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 143 lit. a) și art. 142 lit. f) din R.A.O.U.G. nr. 195/2002.
În acest sens, instanța constată că, în cauză, contestatoarea a parcat autoturismul său pe . . puțin de 25 de metri de colțul intersecției.
Această situație rezultă din planșele foto depuse de către intimată (fil. 57-58), precum și din cele recunoscute de către contestatoare, prin cererea de chemare în judecată.
Potrivit art. 142 lit. f) din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanță mai mică de 25 m de colțul intersecției, iar potr. art. 143 lit. a) din același act normativ se interzice staționarea voluntară a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară.
Susținerile contestatoarei, în sensul că în zonă nu existau suficiente locuri de parcare, este nerelevantă, atâta timp cât legea interzice staționarea autoturismelor în modul în care a făcut-o contestatoarea.
De asemenea, instanța reține că sancțiunea contravențională se aplică ori de câte ori instanța reține staționarea voluntară a unui autovehicul aflat într-una dintre situație prevăzute la art. 142 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, prezumându-se că o astfel de situație este de natură a perturba traficul celorlalte autovehicule, precum și circulația pietonilor.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța constată că, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Sub acest aspect, instanța apreciază că, în raport de circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, nu se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate, amenda fiind aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege.
Pentru toate aceste motive, instanța va respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată.
Având în vedere că procesul-verbal de sancționare a contravenției urmează a fi menținut, instanța constată că reclamanta nu a făcut dovada unei fapte ilicite săvârșite de către intimată, motiv pentru care, în temeiul art. 1357 și urm. C.p.c., va respinge capătul de cerere privind obligarea intimatei la restituirea sumei de 885,72 lei, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de contestatoarea Z.-A. E., CNP_, cu domiciliul procedural ales în București, ..12, ., etaj 1, apartament 6, sector 4, în contradictoriu cu intimata Direcția G. De Poliție Locală Sector 6, cu sediul în București, ., sector 6, având C._, ca neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere privind obligarea intimatei la restituirea sumei de 885,72 lei, ca neîntemeiat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.DD/Thred.MV
5 ex./06.03.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 746/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 564/2015.... → |
|---|
