Plângere contravenţională. Sentința nr. 667/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 667/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 667/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 667
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. C. Ș.
GREFIER: E. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul N. D. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIM.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul, personal, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța procedează la legitimarea contestatorului, acesta prezentând C.I. ., nr._, CNP_.
Instanța, față de dispozițiile art. 10 ind. 1din OG nr. 15/2002, constată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să soluționeze cauza.
Instanța acordă cuvântul pentru propunere de probe.
Contestatorul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, în temeiul art. 254-255 Cod de procedură civilă, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosar, considerând această probă ca fiind admisibilă și utilă, putând duce la dezlegarea în fond a cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond, în dezbateri.
Contestatorul solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție, arătând că, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, a vândut autoturismul acum un an și jumătate și radiat în aceeași zi.
Instanța declară dezbaterile închise conform art. 394 Cod procedură civilă și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.08.2014, contestatorul N. D., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA, prin subunitatea acesteia, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 04.08.2014, întocmit de agent constatator A. Sbingu, angajat al CNADR SA-CESTRIN, cu autorizația de control nr_, prin care a fost sancționat contravențional, prin care a solicitat să se dispună admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, prin care contestatorul a fost sancționat contravențional cu suma de 250 lei.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că la data de 19.08.2014, a primit prin poștă de la C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, un proces verbal de contravenție . nr._ din data de 04.08.2014, prin care a fost sancționat cu amendă, pe motiv că a circulat pe drumurile publice cu mașina cu numărul de înmatriculare_, fără a deține rovinietă valabilă.
Întrucât contestatorul a vândut la data de 15.07.2013 autoturismul cu numărul de înmatriculare_ . KLY3S11BDWC577843, carte de identitate nr. C *_ către R. M. P., acesta a solicitat a se lua măsuri în scopul anulării procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 04.08.2014, deoarece nici nu a condus acesta și nici nu-i aparține acest autovehicul.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar, în copie, contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, proces verbal de scoatere din evidență mijloace de transport, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale, procesul verbal de constatare a contravenției contestat, certificat de înmatriculare autoturism și cartea sa de identitate.
La data de 10.09.2014, prin compartimentul registratură, contestatorul a depus la dosar precizările solicitate de instanță, conform rezoluției din data de 03.09.2014.
Prin același compartiment, la data de 22.10.2014, intimata a depus la dosar întâmpinare respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată iar, în subsidiar, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, ca fiind temeinic și legal.
În fapt, la data de 13.03.2014, pe DN 1A Km 24+000, pe raza localitătii Crevedia, vehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând D. N., a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 04.08.2014, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Din prevederile art. 7 și art. 1 al. 1 lit. b din OG nr.15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.
Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între D. N. și cocontractant produce efecte doar față de părțile care l-au încheiat, neputând fi opus terților. Acest act are valoarea unui act sub semnătură privată, data acestuia nu este opozabilă terților.
Orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competente.
Atâta timp cât petentul figurează ca și proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări, nicio altă persoană fiind menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din OG nr.15/2002 și acesteia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.
Referitor la condițiile legale ce trebuie îndeplinite pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul, sunt incidente prevederile Ordinului Ministrului de Interne nr. 1501/2006, ale HG nr. 610/1992, ale OUG nr.195/2002, ale OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Astfel, conform art. 24 alin. 2 lit. d din Ordinul nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor: „Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane”.
Art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 prevede că „în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar”.
Intimata a solicitat a se lua în considerare faptul că, dacă în urma contractului de vânzare cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat CESTRIN. De asemenea, în cauza de față, petentul nu a dovedit că, la data constatării contravenției, autoturismul cu număr de înmatriculare_ ar fi fost radiat din evidențele poliției, de pe numele său.
Potrivit art. 8 alin. 1 din OG nr.15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii contravenționale fiind prevăzut în anexa nr. 2 a OG nr.15/2002.
De asemenea, intimata a solicitat a se lua în considerare faptul că, dacă în urma contractului de vânzare cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat CESTRIN.
Potrivit dispozițiilor art.1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Intimata a menționat că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG nr. 15/2002, coroborat cu OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 și 3 din OG nr.15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - SIEGMCR, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art.19 din OG nr.2/2001, reiese că procesul verbal de constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator Dușman A. R., cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.
În drept, intimata a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul MTI nr.769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
La întâmpinare, intimata a anexat în copie, certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală, autorizația de control a agentului constatator, proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR.
La data de 06.11.2014, prin compartimentul registratură, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat că radierea și înmatricularea în circulație a autovehiculelor de către organele de poliție și financiare se face pe baza contractului tip de vânzare cumpărare. Aceste formalități nu afectează valabilitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat prin înscris sub semnătură privată, dar fără respectarea lor, partea interesată nu poate proceda la radierea autoturismului.
În consecință, contestatorul a menționat că nu îi poate fi imputată acestuia amenda aplicată noului proprietar al autoturismului în condițiile în care transcrierea în evidențele autorității competente a transferului dreptului de proprietate asupra unui vehicul de la un proprietar la altul cu consecința emiterii unui nou act administrativ – a unui certificat de înmatriculare pe numele noului proprietar al vehiculului.
Ambele parti au administrat in cauza proba cu inscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 04.08.2014, contestatorul a fost sancționat contravențional în baza art.8 alin.1 din OG nr.15/2002 cu amendă contravențională în valoare de 250 de lei, reținându-se că la data de 13.03.2014, pe DN 1A Km 24+000, pe raza localitătii Crevedia, vehiculul cu numărul de înmatriculare_ a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă. Contravenția a fost constatată prin mijloace tehnice certificate, în acest sens certificatul emis de CERTSIGN pentru autorizațiile de control și planșa fotografică de la fila 27 din dosar reprezentând înregistrarea din 13.03.2014.
Din perspectiva legalității procesului verbal de contravenție, instanța reține că acesta respectă conditiile de forma prevazute de disp.art.16 raportat la art.17 din OG nr.2/2001, nefiind incident nici un motiv de nulitate absolută a actului sancționator.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că autovehiculul_ nu se mai afla în proprietatea contestatorului la data săvârșirii și constatării contravenției menționată în procesul verbal.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că vehiculul a fost înstrăinat de către contestator la data de 15.07.2013, fiind radiat de pe numele acestuia la 16.07.2013, așa cum rezultă din procesul verbal de scoatere din evidență mijloace de transport aflat la fila 5 dosar, certificatul de atestare fiscală emis la data de 16.07.2013 și contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit de la fila 4 dosar, din care rezultă că la data de 16.07.2013, organul financiar a înregistrat transmiterea dreptului de proprietate asupra vehiculului de la contestator la cumpărătorul B. M. F..
Ca atare, petentul contestator nu a săvârșit contravenția reținuta în sarcina sa la data de 13.03.2014, de vreme ce acesta înstrăinase vehiculul încă din data de 15.07.2013, iar mențiunile privind transmiterea proprietății au fost înregistrate pentru opozabilitate la organul fiscal. Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între contestator și cumpărătorul vehiculului este un înscris sub semnătură privată care a fost înregistrat în conformitate cu prevederile art.278 pct. 2 din codul de procedură civilă la o instituție publică, ca atare data înscrisului este opozabilă și altor persoane decât celor care au întocmit actul din ziua în care a devenit certă, respectiv la 16.07.2013.
De asemenea, instanța reține că potrivit art.11 alin.10 din OUG nr.195/2002, obligația de a solicita autorității competente înscrierea în certificatul de înmatriculare a oricărei modificări a datelor de identificare ale vehiculului sau, după caz, ale proprietarului, revine proprietarului vehiculului, obligația urmând a fi îndeplinită în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.
În consecință, obligația de a solicita transcrierea transmiterii dreptului de proprietate aparținea noului proprietar, iar nu contestatorului în cauză, așa cum rezultă de altfel și din dispozițiile art.11 alin.4 din OUG nr.195/2002 potrivit cărora „în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”.
În consecință, din perspectiva art.1 din OG nr.1/2001, instanța reține că petentul contestator nu a săvârșit fapta contravențională reținută prin procesul verbal atacat, titularul obligației de a deține rovinietă valabilă fiind, începând cu 16.07.2013, noul proprietar al vehiculului.
Pentru aceste motive, instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului verbale de contravenție contestat, exonerând contestatorul de plata amenzii contravenționale în sumă de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de contestatorul N. D., cu domiciliul în București, ., ., apartament 23, sector 6, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA, prin subunitatea acesteia, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, Cod Unic de înregistrare_, număr de ordine Registrul Comerțului J40/552/15.01.2004.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/4.08.2014 și înlătură sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 250 de lei.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.CȘ/Thred.MV
4 ex./
| ← Reziliere contract. Sentința nr. 639/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 643/2015.... → |
|---|








