Plângere contravenţională. Sentința nr. 6964/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6964/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 6964/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6964
Ședința publică de la data de 22 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. C.
GREFIER: P. O.
Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatoarea, C. C. M., în contradictoriu cu intimata, CONSILIUL L. AL SECTORULUI 6 – DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 8 septembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 22 septembrie 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată că
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 18.02.2015, sub nr._, contestatoarea C. C.-M., în contradictoriu cu intimata CONSILIUL L. AL SECTORULUI 6 BUCUREȘTI - DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:= admiterea în totalitate a plângerii, anularea procesului verbal . Nr._ din 04.02.2015, emis de intimată, ca nelegal și netemeinic; anularea măsurii tehnico-administrative a ridicării autovehiculului marca F. nr. de înmatriculare_, dispusă prin dispoziției de ridicare . nr._/18.09.2014;să înlăture în tot sancțiunea contravențională de 5 puncte de amendă, în cuantum de 450 lei. Totodată, contestatoarea a solicitat instanței să dispună radierea celor 4 puncte de penalizare; restituirea sumei de 180 lei reprezentând minimul amenzii achitat de subsemnata conform chitanței .-15-Nr.5439/09.02.2015 achitata la Primăria Comunei Chiajna și obligarea pârâtei la plata sumei de 677.32 lei achitata pentru ridicarea și transportul vehiculului, conform facturii fiscale nr._/_/18.09.2014 emisă de . SRL.
În motivarea contestației în fapt, contestatoarea a arătat că În data de 18.09.2014 a parcat mașina personală marca F. cu număr de matriculare_ pe . zona autogării Militari, într-o parcare – amenajată de către Primărie, și semnalizată corespunzător, atât prin trasarea unor linii de vopsea pe carosabil, cât și prin semnul ce indica terminarea parcării. În continuare, a arătat că mașina se afla parcată pe primul loc de parcare, loc aflat chiar la colțul Bdului luliu M. cu . semnalizată se afla pe . în dreptul benzinăriei Agip, dar Poliția Locală nu a făcut decât poze din care nu se vede că este o parcare semnalizată printr-un semn de circulație specific, deși din fotografiile depuse de contestatoare, reiese o linie marcată pe carosabil, care semnalizează parcarea. În acest sens, contestatoarea a precizat că marcarea respectivă este făcută de către Primărie, mașina acesteia aflându-se chiar la limită, dar nu așa cum reține în dispoziția de ridicare, și în procesul verbal “pe colțul intersecției”.
În continuare, contestatoarea a arătat că, la revenirea la vehicul a constatat că acesta nu mai există în parcare, din mențiunile consemnate în procesul verbal reieșind că autovehiculul a staționat între orele 10,36 și 10,42,într-o parcare amenajată chiar de către intimat. Totodată, a considerat că în procesul-verbal contestat nu s-a realizat o descriere concretă a faptei, ci doar s-a specificat că mașina contestatoarei se afla staționată neregulamentar pe colțul intersecției, deși din planșele fotografice reieșea că aceasta se afla pe carosabil, fiind în interiorul benzii trasate pe carosabil, ce semnalizează parcarea. În aceste condiții, contestatoarea a considerat că procesul verbal contestat este netemeinic, deoarece nu a parcat pe colțul intersecției, așa cum s-a reținut, ci într-o parcare. Prin urmare, a considerat că a fost greșit sancționată, întrucât nu au fost încălcate dispozițiile art.143 lit a, raportat la art.142 lit.f din R.A.O.U.G. nr. 195/2002. Mai mult, a considerat că netemeinicia procesului verbal atrage și nelegalitatea lui, stabilindu-se în sarcina sa fapte care nu corespund realității, iar organul care a constatat contravenția și a aplicat amenda contravenționala nu este cel prevăzut de dispozițiile art.2 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și art.15 alin.3 din OG 1 2001 privind regimul juridic al contravențiilor. În aceste condiții, intimata a considerat că este competent să aplice sancțiuni contravenționale numai organul de poliție din cadrul Serviciului Rutier, nu și cei de la Poliția Locală.
Cu privire la anularea măsurii tehnico-administrative a ridicării autovehiculului, ca urmare a nerespectării procedurilor legale, contestatoarea a invocat prevederile art. 64, art. 97 și 128 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, arătând că dispoziția de ridicare, emisă de Poliția Locală, încalcă atât OUG 195/2002 și HCL S6 nr. 4/2010, actul normativ în baza căruia a fost ridicat autovehiculul, motiv pentru care contestatoarea a solicitat anularea măsurii tehnico-administrative a ridicării autovehiculului, în temeiul art. 64, alin (3) din OUG 195/2002. În plus, contestatoarea a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 2 din O.G. 2/2001 și rt. 97, alin.(6) OUG nr. 195/2002.
În ceea ce privește repararea prejudiciului, prin obligarea intimatei la plata sumei de 677,32 lei achitata pentru ridicarea și transportul vehiculului, contestatoarea a apreciat că, prin obligarea nejustificată la plata taxei de 677,32 lei către . SRL în vederea ridicării autoturismului ca urmare a dispoziției agentului poliției locale sector 6 în acest sens, intimata i-a cauzat un prejudiciu material, fapt față de care a înțeles să solicite instanței să dispună angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei pentru prejudiciul material provocat, și obligarea acesteia la repararea acestui prejudiciu în temeiul art.1359 NCC.
Față de cele învederate, contestatoarea a solicitat instanței să admită în tot plângerea formulată, să constate ca fapta nu există și, pe cale de consecință, să dispună anularea procesului verbal atacat, înlăturând în tot măsurile sancționatorii ale amenzii și punctelor de penalizare, restituirea sumei de 180 lei reprezentând minimul amenzii achitat, obligarea intimate la plata sumei de 677.32 lei achitata pentru ridicarea și transportul autovehiculului, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 195/2002, R.A.O.U.G. nr. 195/2002, din OG 2/2001, FICL S6 nr. 4/2010, art.1357 și următoarele din NCC, art.148 și următoarele, art.192, 194 și următoarele, art.453 NCPC.
În susținerea plângerii, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: procesul verbal . Nr,_ din data de 04.02.2015, emis de intimată, dispoziția de ridicare . nr._/18.09.2014, dovada comunicării dispoziției de ridicare . nr._/18.09.2014, factura fiscală nr._/_/18.09.2014 emisă de . SRL, chitanța de plată a mimului amenzii .-15-Nr.5439/09.02.2015 emisă de Primăria Comunei Chiajna, copie CI, planșe foto.
Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 16.04.2015, intimata CONSILIUL L. AL SECTORULUI 6 BUCUREȘTI - DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 a solicitat instanței să dispună respingerea plângerii formulate de contestatoare pe toate capetele sale,, ca neîntemeiata și nesusținută.
În motivarea întâmpinării în fapt intimata a arătat că la data și ora menționate în procesul verbal contestat, o echipă operativă a Poliției Locale Sector 6 a identificat autovehiculul contestatoarei marca F., cu numărul de înmatriculare_, în timp ce staționa neregulamentar la mai puțin de 25 de metri de intersecție (astfel cum este definită de art. 6 pct. 16 din OUG nr 195/2002), respectiv chiar pe colțul intersecției (astfel cum este definită de art. 2 pct. 16 din OUG nr 195/2002) străzilor luliu M. cu Mărgelelor, în intervalul orar 10,36-10:42. În continuare, a arătat că fapta este incriminată și sancționată drept contravenție de art. 142 și 143 din RA al OUG nr 195/2002 și art.100 și 108 din OUG nr 195/2002. agenții constatatori aplicând sancțiunea a cinci puncte amenda contravențională în cuantum de 450 lei și 3 puncte penalizare, cu posibilitatea achitării a jumătate din minim în termen de două zile lucrătoare.
Totodată, în temeiul art. 34 alin 1 din OG nr 2/2001, intimata a solicitat instanței de judecată să facă verificări cu privire la formularea în termen a plângerii de către contestatoare.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat instanței să dispună respingerea plângerii formulate de contestatoare pe toate capetele sale,, ca neîntemeiata și nesusținută.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, intimata a învederat instanței faptul că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare și a dispozițiilor speciale din OUG nr 195/2002 (art. 39 și 109) și a RA al OUG nr 195/2002 (art.181), fapt care îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută drept contravenție de actul normativ sus menționat. În plus, a făcut trimitere la faptul că partea contestatoare nu a invocat cauze reale de nulitate absolută ale procesului verbal, iar eventualele cauze de nulitate relativă ale acestuia sunt condiționate de invocarea și dovedirea de către contestator a unei vătămări și a imposibilității înlăturării în alt mod decât prin anularea procesului verbal, fapt care nu s-a întâmplat în cauză, în opinia intimatei. În acest intimata a invocat dispozițiile Deciziei nr XXII din 19.03.2007 a ÎCCJ. Prin urmare, intimata a apreciat că procesul verbal este legal întocmit, cuprinzând elementele cerute de art. 16 și 17 din OG nr 2/2001 sub sancțiunea nulității, respectiv descrierea faptei constând în staționarea neregulamentară la mai puțin de 25 metri de intersecție precum și data, ora și locui săvârșirii faptei, precum și marca și numărul de înmatriculare al vehiculului, numele contravenientului și al agentului constatator, etc.
În plus, intimata a menționat că procesul verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului, fapta fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice - planșe foto efectuate la fața locului de agenții constatatori, astfel că procesul verbal a fost încheiat în formă specială prevăzută de anexa 1d. conform dispozițiilor art. 109 și 181 din OUG nr 195/2002 și Regulamentul de aplicare. Mai mult, intimata a apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile speciale, derogatorii ale art. 181 din RA al OUG nr 195/2002 și art. 109 din Codul Rutier, sens în care procesul verbal cuprinde o rubrică în care sunt menționate mijloacele tehnice folosite (aparat foto Nikon).
În ce privește încadrarea faptelor și sancțiunea aplicată, intimata a considerat că fapta a fost corect încadrată și sancțiunea a fost individualizată în mod corect și legal, față de gradul de pericol social al faptei și împrejurările de săvârșire a acesteia, ținând cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, iar sancțiunile se încadrează în limitele prevăzute de lege. În acest sens, a mai arătat că sancțiunile contravenționale aplicate prin procesul verbal contestat, au fost stabilite în limitele prevăzute de lege, agenții constatatori aplicând sancțiunile contravenționale ținând cont de valoarea cuantumului punctului de amendă și de numărul de puncte de penalizare prevăzute de lege, la momentul constatării faptei.
Referitor la temeinicia procesului verbal contestat, intimata a învederat instanței faptul că, în temeiul art. 34 al OG nr 2/2001, acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, care a fost completată prin probele administrate de aceasta și face dovada până la proba contrară - (faptele prevăzute fiind constatate cu mijloace tehnice de către agenții Poliției Locale Sector 6). În acest sens a mai menționat că procesul verbal nu mai trebuie să cuprindă mențiunile din cel întocmit în forma obișnuită, prevăzută de anexa 1 a, ca urmare a constatării faptei prin propriile simțuri, în speță acesta fiind întocmit în formă specială prevăzută de anexa 1 d. conform dispozițiilor art. 109 din OUG nr 195/2002 și art. 181 și Regulamentul său de aplicare, deoarece fapta a fost constatată în lipsa contravenientului cu ajutorul mijloacelor tehnice, situație în care potrivit art. 109 din Codul rutier nu mai este necesară nici indicarea unui martor, justificat de faptul că există planșele foto care susțin veridicitatea mențiunilor din cuprinsul procesului verbal .
Cu privire la competență, intimata a apreciat că este competentă în constatarea contravențiilor privind staționarea neregulamentară și dispunerea măsurii ridicării, potrivit dispozițiilor art. 7 litera h și art. 22 din L nr 155/2010, lege cu caracter organic, ulterioara Codului rutier și Regulamentului sau de aplicare, pe care le-a completat sub aspectul competentei.
Totodată, intimata a înțeles să se opună înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul, având în vedere faptul că fapta prezintă un grad de pericol social ridicat, astfel încât legiuitorul a prevăzut un cuantum ridicat al amenzii contravenționale, precum și aplicarea obligatorie a punctelor penalizare (sancțiune complementară care de regulă sunt lăsate la aprecierea agentului constatator. În plus, contestatoarea nu a prezentat un cazier contravențional sau administrativ din care să reiasă faptul că nu a mai săvârșit alte contravenții, respectiv că nu are antecedente contravenționale. În acest sens, a considerat că, având în vedere atitudinea contestatoarei care nu recunoaște și nu regretă săvârșirea faptei, sancțiunea avertismentului nu își va atinge scopul și nu va împiedica pe viitor ca aceasta să săvârșească alte contravenții. Mai mult, fapta nu este de această natură, având în vedere că autovehiculul a staționat (fiind imobilizat peste 5 minute) într-o zonă în care simplă oprire era interzisă, ar putea atrage agravarea sancțiunii aplicate și nu atenuarea acesteia, fapta întrunind elementele constitutive ale unei contravenții mai grave, staționarea fiind sancționată de legiuitor mai aspru decât simpla oprire neregulamentară.
Față de aceste aspecte, intimata a considerat că prin nota de constatare, procesul verbal și planșele foto anexate a făcut dovada săvârșirii unei fapte incriminată și sancționată de legea contravențională, a persoanei care a săvârșit-o, prin comunicarea pe care proprietarul vehiculului a semnat-o prin care a indicat persoana care a condus vehiculul Ia momentul constatării faptei, dar și a vinovăției contravenientei contestatoare, care nu a reușit ca în speță să facă dovada existenței unui caz de nulitate a actului contestat sau a unei alte situații de fapt decât cea menționată în acestea.
Față de capătul de cerere prin care a fost solicitată obligarea intimatei la radierea celor 3 puncte de penalizare aplicate prin procesul verbal, intimata s solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat și greșit îndreptat împotriva acesteia, deoarece obligația ținerii evidentei punctelor penalizare și a radierii acestora revine prin lege unei alte persoane, potrivi art 206 și 208 din RA al OUG nr 195/2002 ( HG nr 1391/2006 ) titularul obligației fiind Serviciul Poliției Rutiere din județul care ține evidența, din subordinea Poliției Naționale, din cadrul Ministerului de Interne, deoarece acesta deține baza de date în care se face înregistrarea. Totodată, în ce privește obligarea intimatei la restituirea sumei de 180 lei reprezentând amenda contravențională achitată, aceasta din urmă a solicitat respingerea acestui n capăt de cerere ca fiind inadmisibil și neîntemeiat, și greșit îndreptat împotriva intimatei, având în vedere dispozițiile art 8 alin 4 coroborate cu cele ale art 39 alin 2 litera a și alin 3 din OG nr 2 2001 cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, intimata a considerat că, având natura juridică a unei creanțe bugetare în cauză se aplică regimul juridic special, prevăzut de dispozițiile art 117 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, în situația în care titlul de creanță ( procesul verbal de contravenție contestat ) va fi desființat fiind împiedicat să devină titlu executoriu potrivit dispozițiilor art 37 din OG nr 2/2001 organul de executare fiscală va restitui pe calea unei cereri necontencioase prevăzută de legea specială, suma de 180 lei achitată cu titlu de amendă contravențională. Prin urmare, intimata a apreciat că partea contestatoare trebuie să obțină realizarea dreptului său folosind o cale de atac contencioasă neprevăzută de lege, cu ignorarea celei necontencioase, rezervată special de C pr fiscală.
Față de aceste aspecte, intimata a considerat că respectivul capăt de cerere este inadmisibil în cadrul plângerii contravenționale, legea specială prevăzând o cale mai facilă, necontencioasă prin care debitorul își poate recupera suma achitată de la organul care a încasat-o. Mai mult, a apreciat că, în cadrul plângerii contravenționale instanța nu se poate pronunța decât în ce privește menținerea, reindividualizarea sancțiunii sau anularea acesteia. (nu și în ce privește restituirea sumei achitată cu titlu de amendă contravențională. În subsidiar, intimata a considerat că acest capăt de cerere este și neîntemeiat, fiind greșit îndreptat împotriva intimatei deoarece restituirea sumei care are natură juridică unei obligații de a face, ar putea fi întemeiată pe plată nedatorată sau îmbogățirea fără justă cauză și potrivit regimului juridic aplicabil acestora, nu poate fi solicitată decât de la persoana care a încasat suma în lipsa unei obligații de plată sau a celei care și-a mărit în mod nejustificat patrimoniul, pe baza micșorării patrimoniului contestatoarei.
În plus, intimata a considerat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art 180 din RA al OUG nr 195 aplicabile situației în care procesul verbal se întocmește în formă de drept comun prevăzută de anexa 1 A, concomitent cu dispoziția de ridicare, ci dispozițiile speciale ale art 181 din RA al OUG nr 195/2002, fapta fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice în lipsa contravenientei, situație în cere se prevede o procedură specială, derogatorie ( cercetarea prealabilă întocmirii procesului verbal, potrivit art 39 din Codul Rutier ) și o formă specială a procesului verbal, prevăzută de anexa 1 D și art 109 din OUG nr 195/2002. A mai arătat în acest sens că procesul verbal a fost întocmit ulterior dispoziției de ridicare după prelucrarea datelor obținute cu mijloacele tehnice și după primirea răspunsului, prin comunicarea întocmită în baza art. 39 din OUG 195/2002
Intimata a considerat că este competentă în materie potrivit dispozițiilor art 7 litera h și art 22 din L nr 155/2010 cu modificările și completările ulterioare, legea de organizare și funcționare a Poliției Locale, cu caracter organic, ulterioară OUG nr 195/2002 și Regulamentului acesteia de aplicare pe care le-a completat sub aspectul organelor competente să constate, sancționeze contravenția și să aplice măsura ridicării. În situația în care ar fi existat o parcare, vehiculul a fost staționat în afara acesteia, deoarece parcarea este permisă numai între liniile paralele care delimitează numărul și locurile de parcare, nu și dincolo de acestea, respectiv între ultima linie paralelă și linia curbă continuă de la colțul intersecției, care arată că aceasta nu poate fi călcată spre deosebire de marcajele cu vopsea întrerupte. În acest sens a mai arătat că din indicatorul de circulație reiese că era permisă numai parcarea în spic, nu și parcarea efectuată de reclamantă, paralel cu bordură.
Față de aceste aspecte, având în vedere faptul că partea contestatoare nu a invocat și dovedit existența unor cauze ce ar fi putut atrage anularea procesului verbal, precum și faptul că acesta nu a administrat probe utile soluționării cauzei (în contra celor depuse de către DGPL S 6) din care ar fi putut să reiasă o altă situație de fapt decât cea menționată în cuprinsul procesului verbal contestat, intimata a solicitat instanței să respingă plângerea contravențională pe toate capetele acesteia ca neîntemeiată și nesusținuta și să dispună menținerea actului contestat împreună cu sancțiunile astfel cum au fost aplicate prin acesta, ca fiind temeinic și legal.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care a fost solicitată anularea dispoziției de ridicare și obligarea intimatei la repararea prejudiciului material în cuantum de 677,32 lei întemeiat pe răspunderea civilă delictuală art 1357 C civil, intimata a solicitat instanței să dispună respingerea sa ca neîntemeiat și nesusținut, deoarece contestatoarea nu a invocat și nu a probat îndeplinirea condițiilor legale obligatorii cerute cumulativ pentru angajarea răspunderii administrative, respectiv: existența unui prejudiciu material, a unei fapte ilicite, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită precum și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul. Intimata a apreciat că acest capăt de cerere este neîntemeiat, dispozițiile C civil invocate nefiind incident, în locul lor fiind incidente dispozițiile art 8 din L nr 554/2004, fiind contestat un act administrativ individual în înțelesul art 2 alin 1 litera c și fiind solicitată repararea pagubei produsă prin emiterea acestuia.
Intimata a apreciat că contestatoarea nu a dovedit faptul că dispoziția de ridicare ar fi fost emisă în mod culpabil, cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, sau în mod neîntemeiat. În acest sens, a arătat că dispoziția de ridicare a fost întocmită cu respectarea prevederilor legale, fiind și temeinică deoarece vehiculul a staționat neregulamentar, respectiv la mai puțin de 25 metri de intersecție. A mai arătat că suma achitată nu reprezintă un prejudiciu, ci o obligație legală stabilită în sarcina deținătorului vehiculului de către art 64 din OUG nr 195/2002, aceasta acoperind contravaloarea operațiunilor de ridicare, transport și depozitare a vehiculului efectuate de operatorul autorizat . SrL care a încasat suma respectivă, plata acesteia fiind cauzată de propria faptă ilicită a reclamantei, ca urmare a nerespectării normelor legale cu privire la staționare. Totodată, având în vedere faptul că partea contestatoare nu a dovedit existența unor cauze de anulare a dispoziției de ridicare sau a unei alte situații de fapt decât cea menționată în dispoziția de ridicare, intimata a solicitat instanței să dispună respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea dispoziției de ridicare și a obligării DGPL S 6 la
Pe cale de consecință, ca urmare a respingerii acțiunii pe toate capetele sale și a menținerii actelor contestate ca legale și temeinice, intimata a solicitat instanței să dispună și respingerea capătului de cerere prin care au fost solicitate cheltuieli de judecată, dar și ca neîntemeiat și nedovedit, deoarece reclamanta nu a depus înscrisuri din să reiasă existența și întinderea acestor cheltuieli de judecată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr 155/2010, C pr Civilă, C Civil. OG nr 2/2001 cu modificările și completările ulterioare. OUG nr 195/2002 și Regulamentul acesteia de aplicare și a tuturor celorlalte acte normative menționate în cuprinsul prezentei întâmpinări sau a actelor contestate.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: dispoziția de ridicare . nr._, notă de constatare . nr._, comunicare . nr._, proces verbal . nr._, confirmare de primire, planșe foto, raport de încercări.
La data de 07.05.2015, contestatoarea a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.
La data de 16.09.2015, contestatoarea a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/04.02.2015, contestatoarea C. C. M. a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 143 lit. a raportat la art. 142 lit. f din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că, la data de 18.09.2014, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a staționat neregulamentar la mai puțin de 25 de metri de intersecție, respectiv chiar pe colțul intersecției.
Fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 142 lit. f din HG 1391/2006 (care prevăd că se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în intersecții sau la mai puțin de 25 m de colțul acestora.”), cu sancțiunea stabilită de dispozițiile art. 99 alin. 2 rap. la art. 108 alin. 1 lit. a pct. 8 din OUG 195/2002 (potrivit cărora „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a I-a de sancțiuni și 2 puncte de penalizare fapta conducătorului de autovehicul privind staționarea neregulamentară”).
În aceste condiții, instanța constată că faptei contravenientului, astfel cum a fost descrisă în procesul verbal, i s-a dat o corectă încadrare juridică.
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat, conform art. 109, alin. 2 din OUG 195/2002.
În cazul în care procesul-verbal este întocmit în urma constatării faptei respective cu ajutorul mijloacelor tehnice de înregistrare, instanța apreciază că simpla reținere a unei situații de fapt prin procesul-verbal de contravenție, nu se poate bucura de prezumția relativă de temeinicie, pentru stabilirea exactă a situației de fapt fiind necesară analizarea fotografiilor care au stat la baza stabilirii de către agentul constatator a celor înscrise în procesul-verbal.
Analizând planșele foto, depuse de intimată la dosar (f.50-51), se observă că în acele fotografii în care apare autoturismul petentei acesta este parcat în interiorul conturului zonei în care începe parcarea.
Astfel, instanța nu poate reține susținerile petentei în sensul că zona respectiva ar fi fost hașurată, situație în care acolo ar fi fost interzisă parcarea câtă vreme acest lucru nu reiese din fotografiile depuse de intimată care se coroborează cu fotografiile depuse de petentă.
În aceste condiții faptul că pe planul de situație din proiectul tehnic avizat de către Comisia Tehnică de Circulație din cadrul PMB și Brigada de Poliție Rutieră, respectivul colț pe care a parcat petenta apare ca fiind hașurat nu i se poate opune acesteia, câtă vreme acest plan nu corespunde cu situația efectivă din teren.
Având în vedere că, pe baza fotografiilor depuse de către intimată la dosar nu se poate stabili cu certitudine că respectivul colț de intersecție ar fi fost hașurat, instanța constată că este împiedicată efectuarea controlului instanței asupra temeiniciei faptelor reținute prin actul atacat. În aceste împrejurări, având în vedere și faptul că petenta contestă tocmai aceste aspecte, considerarea ca fiind temeinice aspectele stabilite în sarcina contestatoarei, este de natură a încălca dreptul la apărare al acesteia.
În concluzie, analizând în ansamblu probele administrate în cauză, instanța constată că există un dubiu cu privire la existența și la modalitatea de săvârșire a faptei, dubiu care profită contestatoarei. Pe cale de consecință, instanța apreciază că nu se poate reține în sarcina contestatoarei săvârșirea contravenției prevăzute de art. 143 lit. a raportat la art. 142 lit. f din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal de contravenție încheiat în speță.
Ca o consecință a anulării procesului-verbal, contestatoarea va fi exonerat de plata amenzii contravenționale în cuantum de 450 de lei, precum și de celelalte măsuri dispuse în temeiul acestuia.
În ceea ce privește capetelor de cerere privind anularea dispoziției de ridicare . nr._/18.09.2014 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 677,32 lei, instanța reține următoarele:
Având în vedere soluția data plângerii contravenționale formulate instanța constată că se impune anularea dispoziției de ridicare . nr._/18.09.2014 emisă de pârâtă având în vedere că această masură a fost dispusă în mod greșit.
Mai mult instanța are în vedere faptul că prin decizia nr. 9/25.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii în dosarul nr. 3/2014, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.128 alin.(1) lit.d), art.134 alin.(2) și art.135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art.3 alin.(1), art.5, art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d) și alin.(6) lit.a) pct.13 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.21 lit.b) și art.24 lit.d) din Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 și art.97 alin.(1) lit.d) și alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Potrivit art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
În speță, ca urmare a constatării săvârșirii contravenției, s-a dispus prin dispoziția de ridicare .>PL nr._/18.09.2014 (f. 12), ridicarea vehiculului, transportul și depozitarea acestuia, în baza Hotărârii Consiliului L. Sector 6 nr. 4/2010.
Or, potrivit deciziei amintite, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor sunt lovite de nulitate întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere, domeniu reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit principiului legalității, este interzis ca prin acte normative care aparțin sferei secundum legem să se modifice sfera legislației primare prin completări, omisiuni sau restricții.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este o reglementare specială ce conține norme specifice obiectului său de reglementare și se completează în ceea ce privește constatarea contravențiilor, conform art. 93 alin. (5) din acest act normativ, cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, modificată și completată.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, se prevede la art. 2 alin. (1) că „prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate", iar la alin. (2) se prevede în mod expres că „prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului".
Atâta timp cât Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice nu reglementează o procedură de ridicare a autovehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, a reglementa această procedură printr-o hotărâre a consiliului local ar însemna, pe de o parte, a nerespecta dispozițiile legale în materie de competență și, pe de altă parte, a adăuga la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, modificată și completată, ceea ce este inadmisibil, întrucât hotărârile de consiliu local nu pot adăuga sau completa dispozițiile unui act juridic normativ cu forță juridică superioară.
În consecință, Hotărârea Consiliului L. Sector 6 nr. 4/2010, având ca obiect de reglementare procedura de ridicare a autovehiculelor staționate/oprite neregulamentar a fost adoptată cu depășirea competenței ce revenea autorităților administrației publice locale și este contrară actelor normative cu forță juridică superioară.
Aceeași concluzie rezultă și din interpretarea sistematică a dispozițiilor cuprinse în Cap. IX - „Atribuții ale unor ministere și ale altor autorități ale administrației publice” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, modificată și completată și din coroborarea acestor prevederi cu cele cuprinse în Legea nr. 215/2001, republicată și Legea – cadru a descentralizării administrației publice locale nr. 195/2006.
Astfel, în cuprinsul Cap. IX al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată sunt delimitate competențele (atribuțiile) autorităților administrației publice centrale și ale celor locale în materia supusă reglementării prin acest act normativ.
Pe baza acestor delimitări se poate identifica, în privința autorităților administrației publice locale o competență specială, circumscrisă atribuțiilor expres și limitativ prevăzute de art. 128 alin. (1) din ordonanță.
Prin alin. (1) lit. d) al acestui text, în privința autorităților administrației publice locale există o competență de reglementare de nivel secundum legem, cu avizul poliției rutiere, în ceea ce privește regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferitele categorii de vehicule, potrivit alin. (1) lit. d).
În ceea ce privește ridicarea și depozitarea în spații special amenajate a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor și subansamblurilor acestora, atribuțiile autorităților administrației publice locale vizează, potrivit art. 128 alin. (1) lit. g) din același act normativ, doar luarea acestor măsuri asupra unor astfel de bunuri devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite pe domeniul public.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, administrația publică locală din unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.
Principiul autonomiei locale, astfel cum este definit de art. 3 alin. (1) din această lege presupune dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă treburile publice, în condițiile legii.
Se observă că potrivit definiției legale, principiul autonomiei locale se conjugă cu principiul legalității care, din perspectiva atribuțiilor (competențelor) autorităților ce realizează autonomia locală presupune stabilirea acestor domenii numai prin lege și doar în limitele legii, dreptul de inițiativă al acestor autorități și, implicit, de reglementare putând viza doar acele domenii care nu sunt date în mod expres în competența altor autorități publice.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată: „Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale”.
Art. 36 alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din acest act normativ arată că, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind podurile și drumurile publice.
Art. 21 lit. b) din Legea - cadru a descentralizării nr. 195/2006 stabilește, printre competențele exclusive ale autorităților administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local.
Potrivit art. 24 lit. d) din același act normativ, autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor exercită competențe partajate cu autoritățile administrației publice centrale privind ordinea și siguranța publică.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 din Legea nr. 215/2001, republicată, potrivit cărora: „Autoritățile administrației publice locale exercită, în condițiile legii, competențe exclusive, competențe partajate și competențe delegate. Autonomia locală conferă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în condițiile legii, să aibă inițiative în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice”.
Prin urmare, în domeniul circulației pe drumurile publice există o competență de reglementare partajată între autoritățile administrației publice centrale și autoritățile administrației publice locale, competența acestora din urmă existând doar în situațiile prevăzute de art. 128 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată.
Ridicarea și depozitarea a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 constituie, în esență, măsuri de bună administrare a traficului rutier și de restabilire a situației anterioare încălcării ordinii de drept prin săvârșirea contravenției, iar reglementarea acestora nu poate fi detașată de regimul juridic de drept contravențional sub incidența căruia se află fapta săvârșită, sancțiunea principală și, după caz, sancțiunea contravențională complementară cărora le sunt atașate.
În această materie, delimitarea competențelor de reglementare se realizează, pe de o parte, pe baza actului normativ – cadru care le instituie și care, astfel cum s-a demonstrat în precedent, face trimitere la „regulament”, în sensul de regulament de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002.
Pe de altă parte, această delimitare se face și prin raportare la sfera atribuțiilor autorităților administrației publice locale, stabilite prin lege, fie cu titlu de competențe exclusive, fie cu titlu de competențe partajate.
În privința ridicării vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, competența de reglementare a autorităților administrației publice locale nu ar putea fi susținută pe temeiul art. 128 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, întrucât aceste reglementări referitoare la regimul de acces, circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule se circumscriu unei competențe de administrare a infrastructurii de transport rutier de interes local.
Or, ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, ca măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancționate contravențional referitoare la nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, înțeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice aparține unei competențe partajate a autorităților administrației publice locale, ceea ce presupune că atribuțiile de reglementare aparțin autorităților administrației publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret a măsurii, autorității administrației publice locale.
Față ce cele expuse, rezultă că autoritatea administrației publice locale nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico – administrativă privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar.
Cu atât mai mult, autoritățile administrației publice locale nu pot reglementa sancțiuni complementare în această privință, normele art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.
Una dintre condițiile de valabilitate a actelor administrative, inclusiv a celor cu caracter normativ este reprezentată de respectarea principiului legalității care guvernează competența autorităților publice, ceea ce presupune emiterea actului administrativ doar în limitele și cu respectarea competenței stabilite prin Constituție, lege sau alte acte normative de nivel superior.
Regulile în materie de competență, fiind de strictă interpretare și aplicare, înseamnă că un organ al administrației publice nu poate adopta/emite acte în afara competenței sale prevăzută prin lege și nici nu-și poate atribui competențe proprii, de reglementare, în afara celor prevăzute de lege și actele administrative de autoritate de nivel superior, sancțiunea pentru încălcarea acestor normelor de ordine publică referitoare la competență fiind nulitatea absolută a actului administrativ astfel emis/adoptat.
Față de aceste considerente rezultă că dispoziția de ridicare contestată este lovită de nulitate absolută, iar măsura tehnico-administrativă a autovehiculului petentului este lipsită de temei legal.
În consecință, instanța va anula dispoziția de ridicare . nr._/18.09.2014 emisă de pârâtă și obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 677,32 lei.(factură și chitanță, f. 14).
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată, instanța îl va admite, urmând a obliga intimata la plata către contestatoare a sumei de 572,41 lei, 500 lei reprezentând onorariu avocat conform chitantei nr.214/05.04.2015 (f.81) și 72,41 lei taxa judiciară timbru (f. 7, 34).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de contestatoarea C. C.-M., domiciliata în ., județul Ilfov, CNP_, în contradictoriu cu intimata CONSILIUL L. AL SECTORULUI 6 BUCUREȘTI - DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, cu sediul în București. ., C._ .
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 04.02.2015.
Anulează dispoziția de ridicare . nr._/18.09.2014 emisă de pârâtă și obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 677,32 lei.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 572,41 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. CCI/ Tehnored.PAS
4 ex/ 22.10.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 5082/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 6985/2015.... → |
|---|
