Pretenţii. Sentința nr. 5014/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5014/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 5014/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5014
Ședința publică de la 23.06.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: E. A. T.
GREFIER: D. I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta V. C. și pe pârâții C. G. și P. P..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta V. C., personal, identificată cu CI . nr._, CNP_ și asistată de av. V. D., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâții.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- din verificările efectuate s-a constatat că nu mai există alte dosare purtându-se între aceleași părți și având același obiect și cauză.
Instanța urmare identificării reclamantei, dispune efectuarea cuvenitelor modificări în sistemul ecris și în citativ, urmând ca aceasta să figureze cu numele de V. C., ci nu V., cum din eroare a fost menționat.
Instanța pune în discuție faptul că s-a indicat de către reclamantă temeiul de drept ce se referă la acțiunea în revendicare.
Reprezentantul reclamantei arată că s-a greșit când s-a dactilografiat cererea de chemare în judecată, indicând că este o acțiune în răspundere contractuală și că solicită ca pârâții în baza contractului de vânzare cumpărare să achite prețul. Arată că acest contract de vânzare cumpărare a fost încheiat la data de 11-07-2011.
Reclamanta arată instanței chitanța aferentă acestui contract.
Instanța pune în vedere reclamantei să depună la dosar această chitanță certificată pentru conformitate cu originalul.
Reclamanta depune această chitanță și prezintă spre vedere instanței și originalul acesteia.
Instanța ia act de faptul că reclamanta a prezentat spre vedere instanței originalul acestei chitanțe depusă în copie la dosar.
Reclamanta dă spre vedere instanței toate chitanțele în original despre care face vorbire.
În continuare, arată că după aceste chitanțe s-a făcut un angajament de plată prin care pârâții urmau să achite reclamantei suma de bani. Arată că data vânzării bunurilor este 11-07-2011.
Instanța solicită reclamantei să conformeze cu originalul toate înscrisurile pe care le-a depus la dosar la f. 14-15.
Instanța ia act că reclamanta a depus la dosar chitanțe conformate cu originalul.
Reclamanta arată că mai deține niște angajamente de plată și le prezintă spre vedere instanței.
Instanța învederează reclamantei că aceste înscrisuri au fost deja depuse la dosar.
Instanța pune în vedere reclamantei că în cazul în care înțelege să depună și aceste angajamente de plată la dosar să le depună în copie xerox, cu mențiunea conform cu originalul.
Reclamanta depune la dosar chitanța în original, două angajamente de plată depuse în copie conformă cu originalul și chitanțele depuse azi la dosar, care sunt tot în copie conformă cu originalul.
Arată că această chitanță este scrisă de reclamantă, personal și semnată de cei doi pârâți, că a depus azi la dosar o chitanță care este scrisă de pârâta C. Ghiorghița și că este semnată de ambii pârâți, că angajamentul depus la f. 14 este scris de reclamantă și semnat de pârâta C. G., că angajamentul depus în copie la f. 15 este scris de pârâta C. G. și este semnat tot de aceasta.
În continuare arată că are două înscrisuri cu privire la bunurile vândute, că originalul acestei facturi se află la firma B. și că nu le poate certifica pentru că nu mai sunt în posesia sa aceste originale.
Instanța constată că reclamanta a depus contractul de vânzare cumpărare 301/3/30-09-2011 și 3259/17-07-2011.
Reprezentantul reclamantei arată că obiectul dosarului este prețul bunurilor vândute.
Instanța pune în discuție competența și termenul optim și rezonabil de soluționare a cauzei.
Reprezentantul reclamantei arată că Judecătoria Sectorului 6 este competentă să soluționeze cauza și că termenul optim și rezonabil de soluționare a cauzei estae de 2-3 luni.
Instanța verificându-și competența în temeiul art. 131 raportat la art. 94 pct. 1 lit. j și art. 112 C., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța în temeiul art. 238 C. apreciază că termenul optim și rezonabil de soluționare a cauzei este de 1 an.
Instanța acordă cuvântul asupra probelor solicitate.
Reprezentantul reclamantei solicită proba cu înscrisuri.
Instanța în temeiul art. 255 raportat la art. 258 C. încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, fiind o probă admisibilă și conducând la soluționarea cauzei.
Instanța pune în discuție faptul că din chitanțele depuse la dosar apare o sumă totală de_ lei vechi, respectiv 3120 lei noi.
Reclamanta arată că mai jos s-a completat cu ce au mai cumpărat pârâții și suma a ajuns în total la 4795 lei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și să se constate că aceste bunuri au fost vândute cu chitanță de mână și să se dispună obligarea pârâților la plata prețului și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța pune în discuție cu privire la pârâtul P. P. excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.
Reprezentantul reclamantei arată că lasă la aprecierea instanței această excepție, însă arată că pârâta C. G. trebuie să plătească.
Reprezentantul reclamantei arată că nu solicită cheltuieli de judecată cu privire la onorariul avocațial, însă solicită doar taxa judiciară de timbru.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare asupra fondului în ceea ce o privește pe pârâta C. G. și în ceea ce îl privește pe pârâtul P. P. asupra excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, instanța reține următoarele.:
Prin cererea înregistrată la data de 05-01-2015, sub nr._, având ca obiect pretenții, reclamanta V. C., în contradictoriu cu pârâții C. G. și P. P. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să îi restituie suma de 4795 lei, sumă pe care o datorează reclamantei, precizând că reclamanta a vândut pârâtei și concubinului acesteia P. P. anumite obiecte de uz casnic.
În fapt, a arătat că a vândut pârâtei obiecte de uz casnic, aceștia luându-și angajamentul că vor achita obiectele.
În drept, a invocat dispozițiile art. 563-566 NCC.
A arătat că va proba cu înscrisuri doveditoare.
Prin rezoluția din 07-01-2015, instanța a solicitat reclamantei să complinească lipsurile cererii de chemare în judecată, iar la data de 21-01-2015, reclamanta a depus relațiile solicitate de instanță, indicând că pârâți în cauză sunt C. G. și P. P..
Prin rezoluția din 27-01-2015, instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâți, cu mențiunea de a depune întâmpinare, însă pârâții nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 11-07-2011 pârâții C. G. și P. P. au cumpărat de la reclamantă obiecte de uz casnic în valoare de 4795 de lei.
Potrivit art. 248 alin. 1 C.pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, sens în care instanța va analiza cu prioritate excepția excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune cu privire la pârâtul P. P. .
Având în vedere că în chitanța depusă la dosar la fila 48, semnată și de pârâtul P. P., nu este prevăzut un termen de plată, scadența sumei de 4795 de lei va fi stabilită pentru aceasta de la data de 11.07.2011, respectiv de la momentul nașterii raportului juridic obligațional.
Prescripția extinctivă este acea sancțiune de drept civil care constă în stingerea dreptului subiectiv civil ori a „dreptului la acțiune” neexercitat în termenul de prescripție.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă (aplicabil în cauză potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011), dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
În cazul acțiunilor patrimoniale, cum este și prezenta, termenul de prescripție este cel general de 3 ani, instituit de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Referitor la momentul la care începe să curgă termenul de prescripție, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau de a cere executarea silită.
Față de prevederile legale menționate anterior și având în vedere data scadenței sumei de 4795 de lei, respective 11.07.2011, pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile, rezultă că termenul de prescripție de 3 ani era împlinit la data depunerii cererii de chemare în judecată, și anume 30.12.2014( date postei, fila 3).
Această înseamnă că dreptul la acțiune privind dreptul de creanță principal, având ca obiect suma de 4795 de lei reprezentând contravaloarea bunurilor cumpărate mai sus menționate, fiind prescris, pe cale de consecință s-a stins prin prescripție.
Instanța constată că nu s-a făcut dovada de către reclamantă a suspendării sau întreruperii cursului termenului de prescripție în condițiile art.13, art.14 și art.16 din Decretul nr.167/1958 cu privire la pârâtul P. P., având în vedere că angajamentul de plată din data de 15.11.2013 a fost însușit doar de pârâta C. G..
Motiv pentru care, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de instanță din oficiu cu privire la pârâtul P. P. și va respinge acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind prescrisă.
Analizând cererea cu privire la pârâta C. G., instanța o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 969 alin. 1 C.civ. (în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare între părți), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1073 C.civ. (în vigoare la data încheierii contractelor între părți), creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și, în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
În ceea ce privește dovada contractului de vânzare-cumpărare, aceasta este supusă regulilor generale. Astfel, potrivit art. 1191 alin.(1) C.civ.1865, dacă valoarea lucrului împrumutat depășește suma de 0.025 lei, dovada se poate face numai prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată, nefiind admisibilă proba cu martori sau prezumții ori alte înscrisuri în afara celor prevăzute de lege.
Sens în care, având în vedere chitanța din data de 11.07.2011 semnată de pârâta C. G.( fila 48), coroborată cu angajamentul de plată din data de 15.11.2013 semnat de pârâtă( fila 49), instanța constată dovedit în cauză contractul de vânzare-cumpărare între părți.
În cauză, instanța constată că, potrivit art. 1361 C.civ. principala obligatie a cumpărătorului este de a plăti prețul la ziua și la locul determinat prin contract.
În caz de neplată a prețului în condițiile stipulate, vânzătorul are la dispoziție mai multe mijloace juridice: a) executarea silită a obligației de plată; b) excepția de neexecutare; c) acțiunea în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare.
Sens în care, dacă cumpărătorul nu plătește prețul, vânzătorul poate cere executarea silită a obligației de plată a sumei de 4795 de lei.
Instanța constată că, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia.
În cauză, reclamanta a făcut dovada deținerii unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 4795 lei având în vedere contractul încheiat între părți.
Întrucât pârâta nu a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege, instanța reține că, pârâta, deși a beneficiat de bunurile cumpărate de la reclamantă, până în prezent nu a achitat contravaloarea acestora.
În materia răspunderii civile contractuale, atunci când, fără justificare, o parte nu își îndeplinește obligațiile pe care le-a contractat, aceasta este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Astfel, având în vedere că pârâta nu a făcut dovada executării obligațiilor asumate (plata contravalorii bunurilor achiziționate), constatându-se culpa acesteia în neexecutarea obligațiilor contractuale, instanța apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale a acesteia pentru suma de 4795 lei.
În consecință, instanța va obliga pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 4795 lei reprezentând prețul neachitat pentru produsele vândute .
În temeiul art. 453 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, pârâta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 340,65 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune invocată de instanță din oficiu cu privire la pârâtul P. P..
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta V. C., CNP_, cu domiciliul în sector 6, București, ., ., . cu pârâtul P. P., cu domiciliul în sector 5, București, .. 39, ., . prescrisă.
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta V. C. în contradictoriu cu pârâta C. G., CNP_, cu domiciliul în sector 5, București, .. 39, ., .> Obligă pârâta C. G. să plătească către reclamanta suma de 4795 de lei reprezentând prețul neachitat pentru produsele vândute.
Obligă pârâta C. G. la plata către reclamantă a sumei de 340,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
5 ex/13-07-2015
Red EAT
Tehnored DID
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5021/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5109/2015. Judecătoria... → |
|---|








