Plângere contravenţională. Sentința nr. 7244/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7244/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 7244/2015

DOSAR NR._ (litispendat dosarul nr._/303/2015)

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7244

Ședința publică de la data de 29 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. I. C.

GREFIER: P. O.

Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect – plângere contravențională, privind pe contestatorul S. M., pe intimata DIRECȚIA GENERALĂ POLIȚIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA RUTIERĂ – BIROUL ACCIDENTE UȘOARE SECTOR 3, pe intervenientul G. M. J. și pe asigurătorii A. – Ț. ASIGURĂRI SA și A. V. INSURANCE GROUP.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns, contestatorul S. M., personal, legitimat cu CI, datele de identificare ale acestuia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință și intervenienta G. M. J., personal, legitimată cu CI, datele de identificare ale acesteia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință, lipsind intimata și asigurătorii.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța dispune efectuarea apelului nominal și în cadrul dosarului nr._/303/2015.

Intervenienta solicită amânarea ambelor cauze, depunând cereri în acest sens.

Instanța acordă cuvântul pe cererea de amânare formulată de către intervenientă.

Contestatorul arată că nu este de acord.

Instanța respinge cererea de amânare formulată de intervenientă, aducând la cunoștința intervenientei că va avea posibilitatea să studieze dosarul ulterior.

În cadrul dosarului_/303/2015, instanța de judecată admite excepția litispendenței și litispendează dosarul_/303/2015 la prezentul dosar, respectiv la dosarul cu numărul_ .

Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 invocată prin întâmpinare și acordă cuvântul în dezbaterea acesteia.

Contestatorul arată că prima dată nu a știut unde să se adreseze și s-a adresat aici, fiind cu adresa în sectorul șase.

Intervenienta arată că nu are nici o împotrivire.

Instanța reține cauza în pronunțare cauza pe excepția necomptenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată de intimată prin întâmpinare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 8 aprilie 2015, sub nr._, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, contestatorul S. M., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Poliția Municipiului București, Brigada Rutieră, Biroul Accidente Ușoare Sector 3, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea procesului-verbal . nr._/24.03.2015, restituirea contravalorii amenzii achitate, stabilirea vinovăției conducătorului autoturismului cu nr. de înmatriculare_, pentru nerespectarea prevederilor art. 45 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 actualizată.

În dovedire, contestatorul a solicitat următoarele probe: înscrisuri, interogatoriu și martori.

Prin compartimentul registratură, la data de 4 mai 2015, contestatorul a complinit obligațiile stabilite de către instanță prin rezoluția din data de 15 aprilie 2015.

La data de 4 iunie 2015, intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Brigada Rutieră a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii promovată de către petent.

În conformitate cu prevederile art. 139 Cod procedură civilă, intimata a invocat excepția conexității dosarului civil nr._/303/2015 la dosarul civil nr._, iar în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură civilă, instanța a invocat excepția lipsei competenței teritoriale a instanței sesizate, având în vedere că fapta sancționată prin procesul-verbal a fost în intersecția . . raza teritorială a sectorului 3 București.

În drept, intimata și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 54 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare.

În dovedire, intimata a solicitat: proba cu înscrisuri – procesul-verbal . nr._/24.03.2015, declarațiile conducătorilor auto implicați, autorizațiile de reparații a autovehiculelor, istoricul privind abaterile petentului, precum și orice alte înscrisuri a căror necesitate ar reieși în urma dezbaterilor.

Totodată, intimata, în temeiul prevederilor art. 119 din OUG nr. 195/2002, a solicitat citarea numitei G. M. – J..

Intimata a anexat întâmpinării înscrisuri, filele 20 – 27 din dosar.

În ședința publică din data de 29 septembrie 2015, instanța a admis excepția litispendenței și s-a dispus litispendarea dosarului cu nr._/303/2015 la dosarul cu nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate prin întâmpinare, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/24.03.2015 (f. 12), contestatorul a fost sancționat pentru faptul că a condus autp cu numărul de înmatriculare_ și nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers intrând în coliziune cu auto condus de intervenientă.

Instanța reține că în conformitate cu art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 plângerea contravențională este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Din analiza procesului verbal contravențional CP nr._/24.03.2015, rezultă că locul săvârșirii faptei contravenționale este București, în intersecția . . raza teritorială a sectorului 3 București.

Față de aceste dispoziții prin care se consacră o normă de competență teritorială exclusivă instanța urmează să admită excepția invocată și, în baza art. 129 pct. 3 N Cod procedură civilă, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul S. M., CNP_, cu domiciliul în sector 6, București, ., ., . G. M. J., CNP_, cu domiciliul în sector 3, București, ., ., ., pe intimata D. G. POLITIA MUNICIPIULUI BUCURESTI - BRIGADA RUTIERA - BIROUL ACCIDENTE USOARE SECTOR 3, cu sediul în sector 3, București, .. 9-15 și asigurătorii A.-T. ASIGURARI S.A. - București, cu sediul social in .. 80-84, Sector 1, Bucuresti și A. V. INSURANCE GROUP, cu sediul în București, Bld C. I nr. 31 - 33, Sector 2, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București și dispune trimiterea dosarului instanței competente de îndată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. CIC/THEN. PO

7 ex. 21.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7244/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI