Pretenţii. Sentința nr. 7258/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7258/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 7258/2015
Dosar._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7258
Ședința publică din data de 29.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. A.
GREFIER: G. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții D. A. N. și D. M. M. în contradictoriu cu pârâtele C. E. IPOTECAR IFN SA PRIN MANDATAR C. E. BANK (ROMANIA) S.A., C. E. BANK NV PRIN MANDATAR C. E. IPOTECAR IFN S.A. și C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A. având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința sedința publică din data de 15.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 29.09.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 27.10.2014, reclamanții D. A. N., CNP_ si D. M. M., CNP_, au chemat în judecată pe pârâta C. E. Ipotecar IFN S.A. prin mandatar C. E. BANK (ROMANIA) S.A., solicitând: constatarea ca abuziva si anularea/eliminarea clauzei prevăzută la art. 5.1, lit b (comision de acordare); restituirea sumei de 2866.72 CHF perceputa ca și comision de acordare; constatarea ca abuziva si anularea/eliminarea clauzei prevăzută la art. 5.1 lit c (comision de administrare); restituirea sumei rezultată din comision de administrare de la data perceperii fiecărei sume si până în prezent, de asemenea si mai departe până la finalitatea creditului; asupra sumelor deținute de către bancă prin clauzele abuzive (comision de acordare si comision de administrate) să se calculeze dobânda legală, iar sumele să fie actualizate în funcție de rata inflației de la data restituirii; constatarea ca abuzivă si anularea clauzei prevăzută la art. 4.4 lit a) în ceea ce privește formularea „va avea dreptul, fără a fi însă obligat în nici un fel”, precum și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanți au arătat că, în data de 24.03.2008 au încheiat cu pârâta (prin C. E. Bank - sucursala 1 Mai) convenția de credit nr_
Dreptul reclamanților de a susține prezentul proces este consacrat de dispozițiile art. 14 din Legea 193/2000. Clauzele contractului mai sus menționat nu respecta reglementările în vigoare la data semnării.
Astfel banca nu a respectat Legea 193/2000 stabilind unilateral comisionul de administrare de acordare si restul clauzelor, folosind contracte standard preformulate: banca nu a lăsat loc de negociere între părți în niciun moment, (art.- 1-4).Prevederile incidentale din Legea 193/2000 sunt:- art. 1 al 3 se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”- art. 4 al 1 ”o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor”;
- art. 4 al 2 o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita far a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.- art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca abuzive - ”sunt considerate abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract ”
Convenția de credit, are caracterul unui contract standard preformulat făcând parte din categoria contractelor de adeziune întemeiat de reclamanți nu a avut decât opțiunea de a accepta sau a refuza încheierea ei, fără a exista posibilitatea reala si efectivă de a influenta în orice mod condițiile convenției de împrumut.
Pentru a se ajunge la echivalenta prestațiilor pârtilor contractante, cu ocrotirea intereselor celor puși în situația de a adera la încheierea Contractelor, legiuitorul a recurs la reglementarea acestor raporturi juridice prin norme preponderant imperative.
În caz de dubiu, orice contract se interpretează în favoarea celui care se împrumuta.
Art. 77 din L 294/2004 în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului ”
Art. 78 din L294/2004 “Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele (o cheia te cu consumatorii”.
În conformitate cu prevederile Legii 193/2000, art. 4 (1) o clauza contractuala nenegociata cu consumatorul va fi considerata abuziva daca creează un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților.
O clauza va fi considerata nenegociata direct cu consumatorul daca a fost stabilită într-un contract standard preformulat, ceea ce este si cazul de față.
Niciuna din clauzele standard preformulate în convenție nu s-au negociat cu reclamanții, altfel, banca urmează să facă dovada contrara, așa cum o obliga art. 4 (3) din Legea nr 193/2000.
Prezentare detaliata a capetelor de cerere:
1)constatarea ca abuziva si anularea/eliminarea clauzei prevăzută la art 5.1, lit b (comision de acordare);
Cu privire la comisionul de acordare, reclamanții au solicitat să se aibă în vedere ca aceasta este o clauza abuzivă, deoarece creează în detrimentul consumatorilor si contrar cerințelor bunei practici, un dezechilibru.
Comisionul perceput, a vizat un venit al băncii, perceput din suma acordata ca si credit, astfel, suma de care au beneficiat efectiv, a fost mai mică decât suma împrumutată si pe care o aveau de rambursat. În loc ca banca sa obțină venit, din perceperea dobânzilor, a obținut o suma considerabilă (2866.72 CHF), fără sa poată avea vreo o baza legala. Prin urmare, reclamanții, nu a beneficiat de întreaga suma împrumutată, motiv pentru care au solicitat constatarea ca abuziva si eliminarea acestei clauze.
2) Restituirea sumei de 2866.72 CHF perceputa ca si comision de acordare.
Ca o consecința normala a constatării ca abuzive a clauzei art. 5.1 lit b, este restituirea sumei percepută în baza sa.
Valoarea în lei a clauzei este de 10.505,09 lei (echivalent CHF la cursul BNR 3.6645 lei/chf din 24,10.2014)
3) constatarea ca abuziva si anularea/eliminarea clauzei prevăzută la art 5.1 lit c (comision de administrare)
Suma clauzei se ridica la valoarea de 46.772,92 CHF (calculata suma cu suma din planul de rambursare). La un curs ron/cfh BNR de 3.6645 lei/l chf din 24.10.2014, înseamnă 171.399,36 lei.
Suma perceputa de banca de la începutul contractului si până la data depunerii acțiune, este de 11.504,18 CHF. La un curs ron/cfh BNR de 3.6645 lei/l chf din 24.10.2014, înseamnă 42.157,06 lei
Acest comision, prin modul în care a fost formulat, aplicat la soldul creditului, pe toata perioada de derulare a contractului, creează băncii o alta sursa de venit, distincta de dobânda, care majorează nejustificat costul creditului. În mod firesc, sursa de venit pentru o banca este dobânda, însă pârâta nu s-a mulțumit cu procentul de dobânda, ci a preferat sa includă un comision prin care ca își majoreze veniturile în atare situație acest comision căpătând titlul de „dobânda mascata”.
Prin urmare, utilitatea acestui comision nu a fost definita, fiind o clauza abuziva.
4)Restituirea sumei rezultata din comision de administrare de la data perceperii fiecărei sume si până în prezent, de asemenea si mai departe până la finalitatea creditului. Ca o consecința normala a constatării ca abuzive a clauzei, este restituirea sumei perceputa în baza sa.
5) Asupra sumelor deținute de către banca prin clauzele abuzive (comision de acordare si comision de administrate) sa se calculeze dobânda legala, iar sumele să fie actualizate în funcție de rata inflației de la data restituirii.
Acordarea dobânzii legale calculate asupra sumelor ce trebuie restituite se justifica prin prisma depozițiilor art. 1535 C Civ. (Noul Cod Civil), fără a fi necesara dovedirea unui prejudiciu distinct pentru obținerea dobânzii legale aferente debitului plătit si nedatorat. în privința momentului de la care se datorează dobânda legala, instanța este rugata sa aibă în vedere, dobânda legala calculată de la data achitării fiecărei sume si pana la data efectivei restituiri, calculata conform OG 9/2000, pana la data de 01.09.2011 si conform art. 1 al 3 din OG 13/2011 după data de 01,09.2011.
6) constatarea ca abuziva si anularea clauzei prevăzută laart. 4.4 lit a)înceea ce privește formularea „va avea dreptul, fără a fi însă obligat în nici un fel”
Reclamanții au solicitat să se constate ca banca își rezerva doar drepturi, însă nu si obligații, de a putea modifica dobânda, unilateral si doar dacă dorește. Aceasta clauza, pentru a nu fi abuziva, trebuie să prevadă obligația pentru ambele părți de a respecta modificarea de dobânda, indicatorul LIBOR CHF, fiind independent de voința pârtilor. O dobânda variabila compusa din LIBOR CHF + marja băncii, trebuie aii fie alcătuita constant (pe perioada de valabilitate a LIBOR) si nu ocazional sau doar atunci când banca își rezerva dreptul de a modifica dobânda.
În consecința, sintagma mai sus predata este o clauza abuziva.
De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecata.
În drept, cererea a fost întemeiată pe Legea 193/2000, Legea 288/2011, OUG 50/2010, precum si toate articolele la care am făcut referire în prezenta cerere.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar în copie contract de facilitate de credit și de garanție nr._/20.11.2007, plan de rambursare credit, contract de asistență juridică . nr._/2014.
La data de 17.12.2014, prin compartimentul registratură, pârâta C. E. IPOTECAR IFN SA a depus întâmpinare (f.38-48),prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a CEI, față de cesiunea intervenită în cauză în favoarea CEB NV, admiterea excepției lipsei de interes cu privire la mențiunea criticată de art.4.4, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, precum și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, în data de 24.03.2008, reclamanții au încheiat contractul de credit și de garanție nr._. Prin acest contract, li s-a pus la dispoziție suma de 143.336 franci elvețieni.
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a investit instanța cu o cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse la art.5.1 Comisioanele și costurile creditului sunt:comision de acordare 2.866,72 CHF, reprezentând 2% din valoarea totală a creditului plătibil integral la data semnării prezentului contract sau cel mai târziu la data primei trageri din creditul aprobat; comision de administrare lunar: 0,15% plătibil începând cu scadența a 13 a”.
Totodată, prin cererea introductivă s-a criticat mențiunea cuprinsă la art.4.4, creditorul va avea dreptul, fără a fi însă obligat în nici un fel să revizuiască nivelul dobânzii după primul an de la prima utilizare a creditorului.
În ceea ce privește mențiunea criticată din cuprinsul art.4.4, pârâta a solicitat să se constate că aceasta a fost exclusă din contract prin actul adițional nr.1/03.10.2011, neproducând niciodată efecte anterior acestei date.
Acțiunea introdusă este nelegală și netemeinică din motivele pe care le va expune în continuare:
C. E. Ipotecar IFN SA nu are calitate procesuală pasivă. Calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între titularul obligației în cadrul raportului juridic dedus judecății și pârât.
Prin notificarea cu nr. 2713633_965064/08.04.2009, li s-a adus la cunoștință reclamantului că drepturile de creanță rezultând din contractul supus analizei au fost cesionate de către C. E. Bank NV.
Totodată, pârâta a menționat că entitatea CEI nu a încasat niciodată comision de administrare având în vedere că cesiunea a operat anterior datei de 04.05.2009, data celei de-a 13 -a rate.
Doctrina a arătat în mod expres că transmiterea calității procesuale are loc, în cazul persoanelor juridice, prin cesiune de creanță. Astfel, cu atât mai mult, având în vedere că cesiunea a avut loc înainte de investirea instanței cu prezenta acțiune, apare clar că singura entitatea care are legitimare procesuală în prezenta cauză este C. E. Bank (România) SA.
Față de considerente de fapt și de drept invocate mai sus, pârâtele au solicitat instanței respingerea acțiunii față de C. E. Ipotecar IFN SA ca efect al admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.
Cu privire la excepția lipsei de interes, pârâta a arătat că interesul trebuie să întrunească, cumulativ următoarele condiții: să fie legitim, să fie personal și direct, să fie născut și actual, să existe în momentul în care se apelează la mijlocul procesual din conținutul acțiunii pentru ca rolul judecătorului este de a rezolva litigiile deja născute.
Având în vedere că mențiunea criticată din cuprinsul art.4.4 a fost eliminată prin actul adițional nr.1/03.10.2011 apare clar că cererea de constatare a caracterului abuziv este lipsită de interes întrucât până la data modificării respectiva mențiune nu a produs niciodată efecte.
Apărări de fond. Aspecte prealabile.
Libertatea contractuală, alături de forța obligatorie a contractului și de efectul relativ al contractelor, reprezintă corolare ale autonomiei de voință, noțiuni și principii extrem de caracterizate în ordinea de drept continentală.
De aici s-a dedus că o persoană nu poate fi supusă niciunei alte legi decât aceea pe care și-a dat-o sieși, iar unica sursă a obligației contractuale este voința părților.
Consacrat prin dispozițiile art.969 din Codul civil, principiul pacta sunt servanda își găsește justificarea în libertatea contractuală care se exprimă prin facultatea individului de a intra într-un raport contractual sau nu, de a alege persoană cu care contractează și de a stabili în mod liber, în acord cu cealaltă parte, conținutul contractului.
Cele trei componente ale voinței juridice sunt astfel: (i) decizia de a intra într-un contract de credit, (ii) decizia referitoare la cocontractant, deci alegerea debitorului și (iii) stabilirea conținutului contractului.
În raporturile ce implică un profesionist, ultimele două elemente ale voinței juridice se contopesc deoarece fiecare profesionist, fiecare cocontractant nu comercializează decât un număr limitat de produse pe care le produce în anumite condiții de . pe care nu le poate modifica substanțial în funcție de dezideratele fiecărui consumator. În cazuri particulare se pot negocia aspecte specifice, cum ar fi prețul, însă de cele mai multe ori, producția de masă, fie că e vorba de produse, fie că e vorba de servicii, pleacă tocmai de la ideea potrivit căreia consumatorul nu va alege decât acel comerciant care oferă exact produsul de care are nevoie.
Acest tip de contracte s-a impus odată cu accelerarea ritmului desfășurării activității comerciale. Specificitatea acestor contracte face trecerea de la raporturile dintre neprofesioniști, la raporturile care implică un profesionist, generate de o diviziune a muncii și caracterizate de repetitivitate. De fapt, ceea ce numește reclamanta contract de adeziune nu este altceva decât o ofertă de contract, acceptată de către cealaltă parte fără a formula o contraofertă. Acest mod de a încheia un contract este specific raporturilor ce implică un profesionist, în care profesionistul nu poate răspunde în timp util la cerințele pieței, dacă nu-și formulează în mod clar, oferta.
Formarea contractelor de credit, produse bancare ale pieței financiare, nu este străină de aceste reguli. Specificitatea acestora constă în faptul că produsul în sine (dreptul consumatorului de a primi și utiliza sumele de către Bancă) este greu de diferențiat de contractul prin care acesta este achiziționat (același înscris prevede și obligația consumatorului de a achita prețul folosinței banilor, precum și condițiile în care trebuie să returneze aceste sume).
Contractele de credit, ce înglobează diverse produse bancare, conțin, fără doar și poate, clauze preformulate, însă principalele clauze ale acestora, care delimitează obiectul contractului, specificitatea produsului și prețul acestuia nu pot fi stabilite în mod unilateral de către bancă, implicând negociere.
Obligațiile băncii și ale consumatorilor.
Odată ce s-a stabilit faptic modul de formare al unei Convenții de C., instanța va observa că această modalitate de încheiere a contractelor respectă obligațiile legale instituite de legislația protecției consumatorilor. Din trecerea în revistă a acestor obligații, instanța va constata că legislația protecției consumatorilor nu are ca scop încurajarea unei atitudini pasive a consumatorilor, aceștia având obligația de a-și forma un bagaj minim de cunoștințe referitoare la contractele pe care doresc să le încheie.
Legea nr. 193/2000 prevede la art. 1 alin.1 cu titlu de principiu că: „Orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”, iar alin. 3 al aceluiași articol dispune: „Se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.
Prin urmare, art.1 al Legii prevede cele două obligații ce incumbă comercianților și, implicit, pârâtelor, în contractarea cu consumatorii: (a) obligația pozitivă de transparență și (b) cea negativă de a nu stipula clauze abuzive.
a) Obligația de transparență.
Această obligație vizează reglementarea de clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În acest sens, doctrina a reținut faptul că dispozițiile contractuale trebuie să fie redactate într-un mod clar și inteligibil, fizic accesibile consumatorului, să primească accentul corespunzător importanței lor prin raportare la locul în contract unde sunt plasate, și să fie lizibile.
Această obligație nu trebuie însă absolutizată. Banca nu devine un reprezentant al consumatorului care încheie un contract cu sine însuși, ci, are rolul de a pune la dispoziție informațiile specifice de bază și de a furniza informații suplimentare în situațiile în care acest lucru este solicitat.
Prin Rezoluția Parlamentului European din 18 Noiembrie 2008, referitoare la protecția consumatorilor: îmbunătățirea educației și a gradului de conștientizare de către consumatori în materie de credite și finanțare, Parlamentul European atrage atenția factorilor de decizie naționali și comunitari asupra importanței creării unui cadru instituționalizat de informare și educare financiară a consumatorilor. Prin urmare, rolul și sarcina educației consumatorilor nu cade exclusiv pe umerii comercianților care nu se pot substitui educatorilor financiari ai întregii populații.
Comprehensibilitatea clauzelor contractuale urmează a fi raportată, la rândul său, la posibilitatea de înțelegere a omului obișnuit, astfel încât comerciantul, în genere și pârâtele, în cazul particular să fie, la rândul acestora, la adăpost de abuzuri, de această dată din partea consumatorului oportunist.
Soluțiile practice ale Curții de Casație din Franța au dat naștere la afirmații conform cărora: „transparența de cristal nu trebuie să se transforme într-o transparență de șicană”. Clauza criticată care instituie dreptul băncii de a percepe comisionul de administrare este o clauză clară și precisă care nu presupune cunoștințe de specialitate.
Prin urmare, reclamantul nu poate fi asimilat unui consumator neavizat care nu a putut înțelege prevederile contractuale criticate, la momentul semnării convenției.
b) Obligația de a nu stipula clauze abuzive.
Aceasta este reglementată prin art. 1 și explicată prin art. 4 din Legea nr.193/2000, Textele mai sus citate stabilesc criteriile generale în conformitate cu care se va cerceta caracterului abuziv al clauzelor contractuale. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cumulativ o clauză pentru a fi considerată abuziva sunt: (a) să nu se refere la obiectul principal al contractului (art. 4 pct.6 din Legea nr.193/2000), (b) să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a lipsei de negociere, (c) dezechilibrul creat să fie contrar bunei-credințe, (d) să nu fi fost negociată.
Pârâta a subliniat încă o dată faptul că atât Legea nr.193/2000, cât și Directiva nr.93/13, pe care prima o implementează, nu reprezintă instrumente prin care se interzice încheierea de contracte tip, standard, cu clauze preformulate sau de adeziune. Singura consecință pe care aceste norme o acordă caracterului preformulat al unor clauze este pe tărâm probator, creându-se o prezumție relativă a lipsei negocierii în cazul contractelor preformulate. Rațiunea ambelor acte este aceea de a preveni o atitudine a comercianților care ar putea profita de preformulări contractuale pentru a obține avantaje dezechilibrate, prin oferirea posibilității consumatorilor să conteste modul în care au fost introduse unele clauze în cuprinsul contractelor, și eventualele efecte abuzive ale acestora asupra lor.
Prin urmare, Legea nr.193/2000 nu interzice nicio clauză, ci prevede criteriile pe care trebuie sa le îndeplinească o clauză pentru a nu produce efecte abuzive. Nu se interzice un anumit conținut, ci o anumită modalitate de stabilire a acelui conținut.
În completarea criteriilor, legea cuprinde, după modelul ad litteram al Directivei nr. 93/13 o listă gri conținând clauze care pot fi considerate ca abuzive, dar în aprecierea cazului concret pot să apară și ca nefiind abuzive.
Pârâta a solicitat ca instanța să observe că, în cauza dedusă judecății, nu sunt întrunite cerințele instituite de legiuitor pentru ca prevederile legale privind modalitatea de stabilire a dobânzii să fie considerate clauze abuzive.
a) Clauza cu privire la perceperea comisionului de administrare se asociază cu obiectul principal al Contractului.
O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual de cele mai multe ori în mod imperceptibil sau greu perceptibil pentru consumator. Or, în situația clauzei cu privire la perceperea comisionului de administrare, pârâtele nu se află într-o astfel de situație, deoarece clauzele fac parte din chiar esența contractului de credit încheiat.
Plecând de la dispozițiile art.4 pct.2 din Directiva nr.93/13, Legea nr.193/2000 ce reprezintă transpunerea art. 4 a Directivei nr. 93/13 care exclude prin alin.2, clauzele privind obiectul și prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, clauzele referitoare la dobândă, la comisioane sau la costuri, fie că acestea din urmă sunt percepute la termen sau anticipat, sunt elemente care formează costul total al creditului. Acest cost, împreună cu marja de profit (reliefată de o fracțiune din rata dobânzii) a Băncii, formează prețul contractului de credit, acesta din urmă reprezentând componenta esențiala a obiectului contractului de credit de consum.
Netranspunerea acestor prevederi în dreptul intern a fost sancționată de către CJUE în Decizia Comisia c. Regatul Olandei din 10 mai 2001 (C-144/99), prin care CJUE a statuat în sensul în care „neadaptarea legislației naționale, actelor și măsurilor normative și administrative necesare pentru transpunerea integrală a dispozițiilor art.4 alin.2 și 5 din Directiva nr.93/13, reprezintă o încălcare a obligațiilor din această Directivă de către Regatul Olandei”- par. 22. Din considerentele acestei decizii reiese faptul că, în opinia CJUE este necesară o aplicare unitară a prevederilor acestui articol, atât la nivelul legislativ - normativ, cât și la cel judiciar.
Dacă, în cauza referitoare la Regatul Olandei, o jurisprudență constantă care face aplicarea art. 4 alin. 2 nu este suficientă pentru a fi considerată o transpunere efectivă în lipsa unei dispoziții legislative exprese, nici în România nu se va putea considera că acest articol este implementat/corespunzător cu principiul securității juridice, în măsura în care, deși legislația a preluat prevederile articolului, instanțele judecătorești procedează la analiza caracterului abuziv al unor clauze care fac parte din obiectul contractului.
Concluzionând că prevederile referitoare la comisioanele și celelalte costuri aferente sunt elemente ale obiectului principal al contractelor, instanța de fond va aplica prevederile Legii nr.193/2000, și va elimina din cadrul controlului unui eventual caracter abuziv, acele clauze care se referă la componente sau caracteristici ale prețului contractului.
Prin aceste dispoziții s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului, care nu poate profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț. Prețul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract.
Legislația referitoare la clauzele abuzive nu este astfel menită să lărgească sfera leziunii, ca sancțiune a dreptului civil, transformând toți consumatorii în incapabili.
Prețul contractului format din dobândă și comisioane este elementul cheie despre care Banca își informează Clienții de la primul contact referitor la încheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglării concurenței între bănci.
În consecință, modalitatea de determinare a prețului nu poate fi analizată din perspectiva clauzelor-abuzive, în acest sens convergând atât dispozițiile din legislația națională, cât mai ales prevederile comunitare.
b) Clauza cu privire la perceperea comisionului de administrare nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, dezechilibru contrar bunei-credințe.
Pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi și obligații între care se face comparația, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele și componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor și obligațiilor părților.
În cadrul contractelor această analiză comparativă ar trebui să ia în calcul nu numai dreptul Băncii de a beneficia de o clauză prin care se restabilește echilibrul contractual, dar și obligația de a pune de îndată la dispoziția consumatorilor o sumă importantă ce urmează a fi achitată într-un termen ce poate ajunge până la 25-30 de ani. De asemenea, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul și dreptul consumatorilor de a primi de îndată suma importantă ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp. Totodată trebuie menționat faptul că banca și-a îndeplinit obligația asumată prin contract prin urmare a acordat împrumutatului suma conform contractului prin urmare are dreptul de a solicita părții adverse îndeplinirea propriei obligații anume aceea de plată a prețului.
Contractul de credit presupune o executare succesivă a prestațiilor din partea reclamantei însă o executare uno icto din partea băncii aspect ce trebuie luat în considerare în aprecierea echilibrului prestațiilor. Banca și-a îndeplinit obligația asumată remițând suma împrumutată, ceea ce dă naștere dreptului acesteia născut la data încheierii contractului de a primi de la reclamantă prețul format din dobândă și comision, cu atât mai mult cu cât procentul în care a stabilit comisionul de administrare nu a fluctuat niciodată, fiind unic pe toate perioada desfășurării contractului.
c) Clauzele referitoare la costul contractului sunt perfect legale fiind negociate și aduse la cunoștința reclamanților.
Anterior încheierii convenției de credit, reclamantul s-a prezentat în nenumărate rânduri la sediul băncii unde au avut loc discuții cu reprezentanții instituției de credit. Discuțiile au fost purtate atât anterior cât și ulterior depunerii cererii de acordare a creditului. În acest sens, cererea de acordare a creditului a fost depusă la data de 20.11.2007 iar contractul de credit a fost încheiat la data de 24.03.2008.
La dosar nu apare depusă o contraofertă ceea ce arată că reclamanta au fost de acord nu numai cu dispozițiile cu privire la preț, dar și cu celelalte dispoziții.
Acest aspect reiese și din faptul că reclamanții au înțeles să semneze contractul în aceeași zi în care s-a emis oferta de credit, respectiv la data de 24.03.2008. Pârâta a solicitat ca instanța să observe că această ofertă, astfel cum reiese din conținutul înscrisului are un termen de valabilitate 30 de zile prin urmare, nimeni nu a obligat reclamanta să semneze contractul în aceeași zi, semnarea contractului fiind opțiunea acestora.
În cuprinsul ofertei de credit se rezumă cele mai importate dispoziții contractuale referitoare la preț. Se precizează în mod expres cuantumul comisionului de administrare 0,15% plătibil începând cu scadența a 13-a, precum și cuantumul comisionului de acordare în cuantum fix precum și în procent matematic.
Prin urmare, apare clar că banca a informat clienta anterior încheierii convenției asupra condițiilor contractului, iar aceasta a acceptat prețul înțelegând să semnează contractul în aceeași zi. Contestarea dispozițiilor clare și acceptate în 2008 în acest moment la mai mult de 6 ani de la încheierea convenției apare ca fiind doar o încercare de scădere a prețului agreat și de a deturna cu rea-credință obiectivele legislației vizând protecția consumatorilor.
Clauza contractuală ce reglementează dreptul pârâtelor de a percepe comision de administrare nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000
Comisionul, ca parte componență a prețului creditului poate fi de mai multe tipuri și perceput pentru mai multe operațiuni specifice activității de bancă pentru efectuarea cărora împrumutatul este obligat să plătească un preț.
Cu privire la critica adusă prin cererea de chemare în judecată, fila 9 prin care se indică faptul că nu se specifică la ce se aplică acest procent, pârâtele au solicitat ca instanța să observe această critică este neîntemeiată atâta timp cât, pe de o parte, dispoziția contractuală conform căreia acest comision se plătea începând cu scadența a 13-a indică faptul că acesta se aplică la soldul lunar.
Clauza contractuală prin care a fost reglementată obligația reclamantei la plata comisionului de administrare nu poate fi sancționată de către instanța de judecată fiind perceput în deplin acord cu dispozițiile legale.
Acest tip de comision este prevăzut și în cuprinsul OUG nr. 50/2010 intenția legiuitorului fiind de menținerea a acestuia ca preț al contractului putându-se cumula cu dobânda atâta timp cât se percepe pentru o finalitate diferită.
Prin urmare, atât timp, cât legea permite perceperea unui atare comision în schimbul operațiunilor bancare desfășurate de societatea pârâtelor, nu poate fi opusă acestora nicio culpă în reglementarea contractuală a comisionului de administrare credit cu atât mai mult cu cât acest comision a fost perceput de la început în contract în cuantumul de 0,15% aceleași procent fiind menținut pe toată perioada desfășurării contractului.
Clauza prin care a fost reglementata contractual obligația reclamantei de plata a comisionului de administrare nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000, având în vedere că aceasta nu creează un dezechilibru semnificativ în privința drepturilor și obligațiilor părților în contractul de credit.
Condițiile legale pentru ca intervenția judecătorului să poată fi permisă prin reducțiunea contractului față de dispoziții abuzive/excesive sunt două și trebui îndeplinite cumulativ.
Acestea rezidă în lipsa negocierii cumulativ cu dezechilibrul contractual semnificativ care ar echivala la rândul său cu inexistența unei contraprestații față de obligația de plată a uneia dintre părțile contractului.
Nu este acesta cazul în speța de față. Comisionul de administrare credit, este parte a costului creditului, fiind datorat pentru operațiile băncii desfășurate în legătură cu utilizarea creditului, respectiv: 1. notificările privind modificările de dobândă conform frecvenței prevăzută în contractul de credit - opțiunii clientului (SMS sau e-mail). 2. verificarea și menținerea în vigoare a polițelor de asigurare împotriva calamităților și a altor riscuri pentru imobilele în garanție, verificarea plăților periodice. 3. Notificări/ somații pentru întârzierea la plata ratelor/polițelor. 4. reevaluări de garanții (Cerința Regulamentul Băncii Naționale a României nr.18/2009 privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit și Regulamentul BNR nr. 5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit este reevaluarea continuă a garanțiilor reale (imobilelor), actualizarea manuală a noilor valori în sistemul informatic, efectuarea reevaluărilor anuale pe cheltuiala creditorului). 5. Operațiuni de schimbarea a datelor scadente de plată (la cerere) - implică încheierea de acte adiționale și setări manuale în sistemul informatic. 6. confirmarea scrisă a închiderii creditului și a contului asociat acestuia. 7. Raportări lunare către BNR privind expunerile din credite. 8. Eliberarea pe suport hârtie sau alt suport durabil a graficelor de rambursare ori de câte ori Clientul solicită acest lucru; 9. Eliberarea de adrese privind statusul creditului la zi la cererea clientului; 10. Monitorizarea respectării clauzelor contractuale. 11. Conform Regulamentului nr.5/2013, art. 93 - Creditorul monitorizează îndatorarea totala a entităților cărora le acordă credite, precum și orice factor de risc care poate conduce la stare de nerambursare, inclusiv riscul valutar neacoperit. 12. Informarea clienților în scris sau prin SMS cu privire la raportarea în bazele de date (BC și C.) în caz de neplată a ratelor scadente după 30 de zile de la data scadenței. Cf 677.
Totodată, în mod greșit a susținut reclamanta că acest comision a fost perceput în mod neîntemeiat atâta timp cât se percepe o dobândă, întrucât activitățile care justifică perceperea celor două costuri sunt diferite, dobânda reprezentând echivalentul lipsei de folosință, comisionul fiind perceput în legătură cu activitățile prestate de bancă în legătură cu linia de credit.
Cuantumul comisionului de administrare a fost stabilit în mod clar, de la început, în contract rămânând neschimbat pe toate perioada desfășurării convenției, perceperea sa nefiind legată de indici imposibil de verificat.
Nu trebuie să se facă confuzie între rațiunea perceperii dobânzii care reprezintă echivalentul folosinței banilor, aspect reglementat actualmente și prin art.2168 din Codul civil și motivul pentru care instituția de credit percepe comisioanele ce reprezintă contravaloarea serviciilor pe care instituția de credit trebuie să le presteze și care au o legătură inexorabilă cu produsul de credit acordat.
Referitor la susținerile cuprinse în cererea de chemare în judecată cu privire la neindicarea în contract a dobânzii anuale efective (D.), pârâtele au solicitat ca instanța să observe că această obligație reiese din cuprinsul Directivei nr.87/102/CEE care se aplică exclusiv creditelor de consum nu și creditelor ipotecare cum este prezentul contract supus analizei.
Cu privire la solicitarea referitoare la constatarea caracterului abuziv a prevederii criticate din cuprinsul art.4.4.
Pârâta a solicitat să se constate că banca nu a uzat niciodată de această mențiune dobânda având o evoluție raportată exclusiv la formularea înscrisă în contract la art.4.4 LIBOR 6M +4%, motiv pentru care în principal a solicitat respingerea acestui capăt ca lipsit de interes. Însă, în subsidiar pârâta a solicitat respingerea acestui capăt ca neîntemeiat având în vedere că, astfel cum reiese din tabelul anexat cererii dobânda a avut o evoluție strict legată de indicele minimal.
Capătul de cerere vizând obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale este neîntemeiat.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea instituției de credit la plata dobânzii legale, pârâtele au solicitat ca instanța să observe că acest contract, supus analizei, a fost stabilit în franci elvețieni, or prevederile legale ce reglementează dreptul de acordare a dobânzii legale sunt aplicabile exclusiv sumelor de bani stabilite în lei.
În eventualitatea admiterii acțiunii de chemare în judecată, restituirea sumelor s-ar dispune tot în moneda creditului la cursul valabil la data restituirii, acordarea dobânzii legale ar reprezenta un tip de daună moratorie ce nu poate fi cumulată cu cea principală. Prin acordarea dobânzii legale s-ar realiza o dublă reparație a aceluiași eventual prejudiciu. Dobânda legală nefiind altceva decât un echivalent predeterminat al prejudiciului suferit de creditorul unei sume de bani pentru întârzierea plății.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept, pârâta a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamanților la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 205 și urm., art.: 451 Cod procedură civilă.
Întâmpinarea a fost însoțită de cererea de acordare a creditului, oferta de credit, notificare cu privire la cesiune, actul adițional nr.1/03.10.2011, jurisprudență, delegație avocațială.
La data de 13.03.2015, prin compartimentul registratură, reclamanții au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat introducerea în cauză a pârâtelor C. E. Bank NV prin mandatar C. E. Ipotecar IFN SA și C. E. Bank (România) SA.
Prin compartimentul registratură, la data de 09.04.2015, pârâtele C. E. Bank NV prin mandatar C. E. Ipotecar IFN SA și C. E. Bank (România) SA, au depus întâmpinare invocând numai excepția lipsei de interes cu referire la sintagma criticată din clauza 4.4 din contractul de credit, iar susținerile privind fondul cauzei sunt asemănătoare susținerilor de fond inserate în întâmpinarea depusă de pârâta C. E. Ipotecat IFN, (f.201-211).
In probațiune s-a administrat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu.
Cerere scutită de la plata taxei de timbru conform ar.29, lit.f din OUG 80/2013.
Analizând potrivit art.248, alin.(1) si alin.(2) Cod proc. civ., excepțiile invocate, respectiv excepția ce vizează lipsa calității procesuale pasive a pârâtei, C. E. Ipotecar IFN SA, instanța reține că potrivit art.36 Cod procedură civilă calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
In speță, reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe Contractul de Facilitare de credit și de garanție nr._/20.11.2007, încheiat cu pârâta C. E. Ipotecar IFN SA, care, ulterior, a transferat drepturile de creanță pe care le avea în baza contractului încheiat cu reclamanta către C. E. Bank Nv, însă soluționarea capătului subsecvent de cerere, respectiv stabilirea de către instanță dacă pârâtele datorează efectiv suma solicitată de reclamanți cu titlu de comision de administrare și perioada pe care datorează această sumă este o chestiune care ține de fondul cauzei, astfel că va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocată de aceasta, ca neîntemeiată.
Instanța va admite excepția lipsei de interes cu referire la sintagma criticată din clauza 4.4 la contractul de credit, invocată de parate, potrivit cu care creditorului, va avea dreptul ,,fără a fi obligat în nici un fel,, să revizuiască nivelul dobânzii după primul an de utilizare a creditului în funcție de indicele LIBOR 6M+4% p.a., întrucât sintagma a fost eliminată în urma negocierii dintre parți materializată în actul adițional nr.1/2011, reclamanții nu au făcut dovada că până la momentul eliminării sintagmei, Banca s-a prevalat în mod abuziv de această clauză, astfel că reclamanții nu au un interes actual și legitim pentru a solicita analizarea de către instanță a art.4.4 cu referire la sintagma criticată din perspectiva inserării unei clauze abuzive în contract.
Cu privire la fondul cauzei, retine că între reclamantă în calitate de împrumutat și pârâta C. E. Ipotecar IFN SA, în calitate de creditor- ipotecar a intervenit contractul de facilitate de credit și de garanție nr._/20.11.2007, având ca obiect acordarea unui credit ipotecar, pentru achiziția unui imobil, în cuantum de 143.336 CHF, cu o perioadă de rambursare de 360 de luni de la data primei trageri din credit.(filele 6 și urm. dosar).
Potrivit art. 8.13 contractul dintre părți se completează cu condițiile generale de creditare prezentate în anexa nr. 1 și cu graficul de rambursare. Potrivit planului de rambursare credit, începând cu scadența celei de a 13-a rată se percepe comisionul de administrare lunar de 0,15% care se aplică debitului rămas de achitat.
Ulterior, părțile au încheiat actul adițional nr.1/03.10.2011 la Contractul de facilitate de credit și de garanție (filele 50-54).
Reclamanții au calitatea de consumator în sensul art.2 alin.1 din actul normativ, respectiv de persoană fizică parte la un contract încheiat în afara activităților sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta are calitatea de comerciant în sensul art.2, alin.2 din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate, prin urmare raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. 6 din aceeași lege, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Dispozițiile art. 4 alin. 6 din lege au fost inspirate de dispozițiile art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE în varianta sa în limba franceză care a reprezentat punctul de plecare al transpunerii în limba română. Așa cum se poate observa, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 reprezintă o traducere a dispozițiilor 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE.
Cu privire la aceste dispoziții, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în continuare „Curtea”) a stabilit faptul că „trebuie să se constate că articolul 4 alineatul (2) din directivă prevede doar că „aprecierea caracterului abuziv” nu se referă la clauzele avute în vedere de această dispoziție, în măsura în care aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.” (Hotărârea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C484/08, nepublicată în Repertoriu, punctul 31). Altfel spus, sunt exceptate de la aprecierea caracterului lor abuziv în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de comerciant în mod clar și inteligibil.
De asemenea, Curtea a stabilit faptul că „întrucât articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede astfel o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor pus în aplicare prin această directivă, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare strictă. Aceasta vizează, în primul rând, clauzele care privesc „obiectul principal al contractului”, iar în al doilea rând, clauzele care privesc „caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte” sau, potrivit celui de al nouăsprezecelea considerent al acestei directive, clauzele „care descriu […] raportul[…] calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate” (Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kasler, C 26/13, nepublicată în Repertoriu, punctele 42-43, 52). În aceeași hotărâre, la punctul 58, Curtea arată că această excludere nu se aplică în cazul în care nu există un serviciu de schimb care să fie furnizat de împrumutător, și care nu cuprinde, în consecință, nicio „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Având în vedere această jurisprudență a Curții rezultă că nu pot face obiectul controlului pe fond al clauzelor abuzive acele clauze care (i) sunt redactate în mod clar și previzibil și care (ii) reprezintă o contraprestație pentru un serviciu prestat de către comerciant. Aceste condiții trebuie, însă, îndeplinite cumulativ.
Așa cum rezultă din interpretarea dată de Curte, contractul trebuie să expună în mod clar și să permită consumatorului să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din acesta în ceea ce îl privește.
De asemenea, instanța reține că standardul la care trebuie raportată capacitatea de analiză a reclamanților este aceea a unui consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat. Altfel spus, culpa consumatorului care constă în neacordarea unei atenții suficiente și a unei informări prealabile este imputabilă acestuia și nu poate constitui motiv al invocării clauzelor abuzive.
Analizând din această perspectivă clauza inserată la art. 5.1 lit.b referitor la comisionul de acordare si clauza inserată art.5.1 lit.c) referitor la comisionul de administrare din contractul de credit, instanța constată că acestea enunță în mod clar care sunt consecințele economice pe care le poate suferi consumatorul în situația în care se hotărăște să încheie contractul de credit.
Din cuprinsul contractului rezultă in ceea ce privește comisionul de acordare că care a fost determinat în cuantum fix, de 2.866,72 CHF, plătibil integral la data semnării contractului sau cel mai târziu la data primei trageri din creditul aprobat.
De asemenea părțile au convenit si asupra unui comision lunar de administrare este de 0,15%, este plătibil începând cu scadența a 13-a, fără a se menționa însă în mod precis la ce se aplică procentul și ce înseamnă scadența a 13-a, însă, contractul de credit se completează cu condițiile generale de creditare prezentate în anexa nr.1 și cu graficul de rambursare, potrivit cu care, începând cu scadența celei de a 13-a rată se percepe comisionul de administrare lunar de 0,15% care se aplică debitului rămas de achitat.
Consumatorul mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat prin simpla lecturare a acestui plan de rambursare, ce făcea parte din contractul de credit, putea ajunge la concluzia că prin încheierea contractului de credit, acesta se obligă la plata integrală a comisionului de acordare și la plata lunară a unui comision de administrare în cuantum de 0,15% care se aplică debitului rămas de achitat și care începe a fi perceput odată cu scadența celei de a 13-a rată, ori reclamanții nu pot pretinde că nu a înțeles termenii în care era redactat contractul din moment ce potrivit răspunsurilor la întrebarea nr.5 la interogatoriu, reiese că la momentul contractării, reclamanta avea pregătire superioară în contabilitate - fiind evident că din această perspectivă nu poate pretinde că se găsea în situația unei persoane lipsită de puterea de înțelegere a consecințelor financiare aferente produselor de creditare existente pe piață la acel moment.
Raportat la declarația expresă a împrumutatului cuprinsă la art.8.16 din contract, potrivit căreia „împrumutatul/codebitorul declară că cu citit, înțeles și acceptat clauzele prezentului contract și că acestea au fost negociate cu CEI în conformitate cu prevederile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, cu modificările ulterioare”, declarație aflată sub imperiul principiului irevocabilității, instanța retine că opțiunea reclamanților de a contracta în condițiile Contractului de facilitate de credit și de garanție cu actul adițional subsecvent a fost liberă, iar în speță prezumția de nenegociere a clauzelor contractuale criticate instituită de art.4, alin.2 din Legea nr.193/2000, a fost răsturnată.
În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ, instanța apreciază că nu se poate reține îndeplinirea acestei condiții în speță.
Instanța reține că atât la momentul studierii ofertei de credit, (f.49)cât și la momentul încheierii contractului de credit, reclamanții aveau posibilitatea efectivă să cunoască obligativitatea achitării comisionului de acordare, respectiv de administrare al cărui cuantum a rămas unul fix de la momentul încheierii contractului (0,15 %), modul de determinare a acestuia fiind detaliat în chiar oferta de credit.
Din actul adițional nr.1/03.10.2011, subsecvent Contractului de credit, reiese că reclamanții au avut posibilitatea de negociere cu Banca, astfel pentru perioada scadenta la 01.11.2011 inclusiv-până la scadența din data de 01.10.2012 inclusiv, comisionul de administrare a fost 0.
In continuare, potrivit actului adițional, reclamanții au reiterat că au înțeles și acceptat să achite comisionul lunar de administrare de 0,15 %, aplicat la valoarea soldului creditului începand cu scadenta din data de 01.11.2012 inclusiv si până la dat rambursării integrale a creditului.(fila 51).
De asemenea, reclamanții cu privire la modificarea clauzei privind rata dobânzii, au obținut un comision 0 pentru rambursare anticipată 0, precum și perioade de reeșalonare a plății creditului, potrivit actului adițional nr.1/2011, nr.3/2012, nr.4/2013, pe care l-au semnat în deplină cunoștință de cauză, astfel că nu pot invoca că se găsesc în poziția unui consumator captiv într-un contract pe care nu au avut posibilitatea să îl negocieze, în ceea ce privește clauzele invocate ca fiind abuzive.
Instanța constată că reclamanții nu au făcut dovada că au fost împiedicați de Bancă să cunoască existența comisionului de acordare/administrare înainte de a semna efectiv contractul de credit, ori posibilitatea revizuirii cuantumului acestora, ori că doreau excluderea anumitor clauze la momentul semnării contractului, însă nu li s-a permis, ori că au fost forțați de către Bancă să încheie Contractul în orice condiții, ci din contra, ca urmare a răspunsurilor la interogatoriu, coroborat cu aspectul că ulterior, în perioada 2011, au încheiat un act adițional, potrivit cu care au negociat cu privire la comisionul de administrare, se observă că aceaștia au fost interesați numai să obțină cât mai repede suma necesară achiziționării apartamentului, fără să fie interesați la acel moment, în detaliu de costurile creditului, iar la acest moment nu se pot prevala de propria culpă pentru a atrage răspunderea celeilalte părți.
Instanța retine că, în cauză, comisionul de acordare /administrare a creditului sunt incluse în costurile pe care banca le are pentru a pune la dispoziția clientului suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp, astfel că nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, de vreme ce cuantumul comisioanelor și obligația de plată au fost convenite prin clauze clare, asumate de părți și cunoscute încă de la momentul semnării contractului și menționate în mod distinct în graficul de rambursare, atât sub aspectul cuantumului, cât și a scadenței obligației de plată.
Clauza referitoare la comisioanele criticate se asociază cu obiectul principal al contractelor de credit, care nu sunt supuse cenzurii prin raportare la dispozițiile Directivei nr.93/2006.
O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual, de cele mai multe ori, în mod imperceptibil sau greu perceptibil pentru consumator. Or, clauzele privind comisionul de acordare și administrare fac parte din chiar obiectul contractului, iar art.4 al Directivei nr. 93/13/CEE care a fost transpusă de către Legea nr. 193/2000 a exclus cauzele privind prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin. 2, dispoziția corespunzătoare din Legea nr. 193/2000 fiind cuprinsă în art.4, alin 6.
Prin aceste dispoziții s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului, care nu poate profita de calitatea aceasta pentru a obține beneficii referitoare la preț, principalul element pe care un consumator trebuie să-l ia în calcul atunci când încheie un contract.
În consecință, nu se reține existența vreunui abuz caracterizat de însăși existența clauzelor analizate, susținerile reclamantei fiind neîntemeiate. Standardizarea unui contract nu echivalează cu lipsa de negociere deoarece clientul are la alegere mai multe bănci pentru a alege cu cine dorește să încheie condițiile, alegând astfel condițiile cele mai avantajoase, iar acordarea termenului de 30 zile de valabilitate a ofertei, termen prevăzut în favoarea celui care se obligă și la beneficiul căruia acesta poate renunța, precum s-a întâmplat în speță, presupune posibilitatea de a lua cunoștință de toate clauzele contractuale.
Clauza referitoare la comisionul de administrare se asociază cu obiectul principal al contractelor de credit, care nu este supus cenzurii prin raportare la dispozițiile Directivei nr. 93/2006. Mai mult decât atât, instanța reține că legislația edictată în materia protecției drepturilor consumatorilor a prevăzut în mod expres posibilitatea inserării comisionului de administrare, astfel cum rezultă din dispozițiile art.36 din OUG nr.50/2010, iar art.15 din Legea 190/1999 se referă doar la cheltuielile care pot fi puse în sarcina împrumutatului, iar nu și la eventualele comisioane care sunt incluse în costul total al creditului conform art.2 lit. h din aceeași lege.
Pentru toate aceste motive, în baza art.4 din Legea 193/2000, instanța va respinge ca neîntemeiată, în rest, cerere privind anularea ca abuzive ca clauzelor menționate de reclamanți.
Având în vedere că al doilea capăt de cerere este un accesoriul al primului, fiind respins acesta din urmă, instanța va respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind restituirea sumelor de bani plătite de reclamanți cu titlu de comision acordare/ de administrare.
În baza art.453 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a reclamanților, îi va obliga la plata în favoarea pârâtei C. E. Ipotecar IFN SA a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în contravaloarea onorariului avocațial acordat în cuantum redus de la 6577,26 lei, în condițiile art.451 alin.2 Cod procedură civilă, apreciind că acest onorariu este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei, care s-a soluționat după două termene de judecată, nu a necesitat administrarea unui probatoriu complex, având în vedere și faptul că este vorba despre probleme de drept invocate în cauze repetitive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. E. Ipotecar IFN SA, invocată de parată, ca neîntemeiată.
Admite excepția lipsei de interes cu referire la sintagma criticată din clauza 4.4 la contractul de credit, invocată de parate.
Respinge, în rest, acțiunea formulată de reclamanții D. A. N., CNP_ si D. M. M., CNP_, ambii cu domiciliul ales la cabinet de Avocat N. C. din București, ., etaj 2, apartament 7, sector 3 în contradictoriu cu pârâtele C. E. IPOTECAR IFN SA, cu sediul în București, ., Anchor Plaza, Corp C, etaj 7, biroul 7C01, sector 6, J40/_/2004, CUI_, C. E. BANK NV PRIN MANDATAR C. E. IPOTECAR IFN SA, cu sediul în București, ., Anchor Plaza, Corp C, etaj 7, biroul 7C01, sector 6, J40/_/2004, CUI_ și C. E. BANK (ROMÂNIA) SA, cu sediul în București, ., Anchor Plaza, sector 6, J40/_/1993, CUI RO_, ca neîntemeiată.
Obligă reclamanții să plătească pârâtei C. E. Ipotecar IFN SA în suma de 2000 lei reprezentând onorariu de avocat redus, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțata în ședința publica azi, 29.09.2015.
P. GREFIER
G. A. G. Ș.
Red.GA/Thred. MM
7 ex./21.10.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7233/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7244/2015.... → |
|---|
