Pretenţii. Sentința nr. 7233/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7233/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 7233/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7233
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: I. D. M.
GREFIER: E. C. P.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect pretenții, privind pe reclamantul P. A. M., în contradictoriu cu pârâta . Reasigurare SA și pârâtul-intervenient Ț. R. A..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 22.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 29.09.2015.
După deliberare,
INSTANȚA
Apreciind asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la dată de 29.11.2014, sub nr._, reclamantul P. A. M. a chemat în judecată pârâții Ț. R. A. și . Reasigurare SA solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 4000 lei reprezentând daune materiale ca urmare a cheltuielilor efectuate în urma accidentului din 29.05.2013 și a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale ca urmare a traumelor fizice și psihice suferite în urma accidentului din 29.05.2013, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, la data de 29.05.2013, în jurul orelor 18:00-20:00, a condus bicicleta marca Drag, proprietate personală, pe . R. spre . a ajuns în dreptul intersecției .. G. Rostogolea, circulând pe banda nr. 1, pe lângă trotuar, a fost luat prin surprindere de o manevră spre dreapta a autoturismului Renault, culoare gri, nr._, în momentul în care se afla deja în dreptul portierei dreapta față. După impact a fost aruncat pe carosabil, accidentându-se la genunchi, sold, cot și umărul drept. Autoturismul s-a oprit în timp ce era la pământ, conducătorul auto a ieșit din mașina și, la rugămintea petentului, acesta a sunat la 112 cerând o ambulanță. La scurt timp a sosit și ambulanța, echipajul oferindu-i primul ajutor după care l-a transportat la Spitalul Universitar București.
Reclamantul a mai arătat că la spital, în timp ce era în investigații, a sosit un echipaj de Politie cărora le-a relatat cele întâmplate și a fost testat cu aparatul etilotest în prezența conducătorului auto, rezultatul fiind zero.
Reclamantul a precizat că la momentul producerii accidentului se deplasa cu o viteză de aproximativ l0km/h, iar, potrivit Ordonanței de clasare din 13.05.2014, pronunțată în dosarul nr 6845/P/2013 de P. de pe lângă Judecătoria Sector 6 București, în urma evenimentului a necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale.
Reclamantul a mai arătat că în dosarul aflat în fază de cercetare penala nr 6845/P/2013 s-a efectuat un Raport de Expertiza tehnică judiciară întocmit de către ing. E. I. și s-au stabilit următoarele: „Dinamica producerii accidentului a evidențiat că în momentul producerii impactului autoturismul Renault se afla în condiție de schimbare a direcției de mers prin viraj spre dreapta pentru a pătrunde pe ., situație în care starea de pericol a fost creată în mod nemijlocit de conducătorul auto Tistea R., prin faptul ca nu s-a asigurat temeinic, corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers prin viraj spre dreapta a autoturismului Renault Symbol.
Cauza producerii accidentului a constituit-o neasigurarea la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers a autoturismului prin viraj la dreapta, de către conducătorul auto Tistea R., materializata prin pătrunderea acestuia pe traiectoria de deplasare a bicicletei, încălcând astfel prevederile articolului incident menționat anterior".
Așadar, nu exista niciun dubiu în privința circumstanțelor producerii accidentului de circulație, însă, dosarul penal a fost clasat întrucât Codul penal a fost modificat și a condiționat existenta infracțiunii de numărul de zile de îngrijiri medicale, anume: peste 90.
Reclamantul a învederat că întrucât în cadrul procesului penal nu și-a putut recupera daunele materiale și morale este nevoit să solicite concursul instanțelor de judecata civile în vederea recuperării acestora. În acest sens, petentul a invocat dispozițiile art. 1349 Cod civil, menționând pentru recuperare a fost nevoit să efectueze numeroase cheltuieli, în cuantum de aproximativ 4000 lei.
A mai arătat că paratul Tistea R. A., la momentul producerii accidentului, avea polița RCA valabilă la . Reasigurare SA, motiv pentru care a acționat în judecată și această persoana juridică întrucât este direct răspunzătoare pentru daunele suferite de către asigurați.
De asemenea, în legătură cu natura daunelor morale, așa cum se desprinde din literatura juridică și practică judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. In ceea ce privește despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, acestea sunt dificil de stabilit, în absenta unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cat privește întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale spetei, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.
Sub acest aspect, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovvsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
De asemenea, reclamantul a făcut trimitere și la cauza Ernestina Zullo c. Italia, în care instanța de la Strasbourg, constatând violarea art. 6 din Convenție cu privire la durata procedurii judiciare interne (9 ani), în hotărârea pronunțată a indicat câteva criterii de stabilire a daunelor morale. Astfel, s-a apreciat că o bază de calcul între 1000-1500 de Euro pentru fiecare an de întârziere este o sumă rezonabilă, fără să conteze rezultatul favorabil sau nu al procesului. Suma globală va fi ridicată cu 2000 de Euro dacă litigiul are o importanță specială pentru reclamant - în materia dreptului muncii, a capacității persoanei, pensiei, etc. Suma de bază va fi redusă în funcție de numărul instanțelor care s-au pronunțat asupra acțiunii, în raport de importanța litigiului la nivelul de viață a statului respectiv. O reducere poate interveni și dacă există o culpă a reclamantului în producerea întârzierii. În cauza dedusă judecății Curții Europene, aplicarea criteriilor mai sus amintite a condus la următorul mod de calcul: 8000 de Euro pentru o procedură de peste 9 ani, la aceasta adăugându-se 2000 de Euro dată fiind importanța litigiului. Suma s-a redus cu 30% ca urmare a faptului că în dreptul intern s-a constatat o violare a art. 6 paragraf. 1. Deoarece reclamanta a solicitat numai 5000 de Euro, iar potrivit calculului efectuat de Curte suma care ar trebui acordată depășește suma solicitată, Curtea a înțeles să acorde reclamantei suma pe care aceasta a solicitat-o.
Reclamantul a apreciat că se impune a fi înlăturate eventualele prejudecăți asupra unei (false) ipoteze că orice justițiabil care formulează o acțiune în justiție pentru repararea prejudiciului moral, urmărește să se îmbogățească pe cale judiciară, iar în al doilea rând să se țină cont de faptul că, judecătorul este suveran în a aprecia atât cu privire la existența prejudiciului moral pretins cât și cu privire la suma ce urmează a fi acordată cu titlu de satisfacție echitabilă, însă a fi respinsă o acțiune strict pe considerentul că reclamantul nu a făcut proba prejudiciului moral - proba sa directă fiind practic imposibilă, așa cum am văzut - și a respinge o acțiune pentru că nu a fost dovedită fapta ilicită de natură a produce prejudiciul moral pretins, reprezintă două chestiuni total diferite, care trebuie tratate cu foarte mare atenție în practica judiciară, tocmai pentru a nu-i fi creat justițiabilului un prejudiciu moral și mai mare, reflectat prin sentimente de nedreptate, de inferioritate, de umilință, de neîncredere că faptele ilicite reclamate nu pot fi sancționate nici măcar de un judecător.
A menționat că scopul daunelor morale este foarte bine reliefat într-o decizie a ÎCCJ care a statuat - ’’ Este unanim acceptat că, în timp ce drepturile patrimoniale au un conținut economic, evaluabil în bani, ce poate determina cuantificarea prejudiciului material, drepturile personale nepatrimoniale au un conținut care nu poate fi exprimat material, având în vedere că ele vizează componente ale personalității umane (dreptul la viață, la integritate fizică, la onoare și demnitate).
Cu toate acestea, despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată, din cauza imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.
Repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate.
Cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, în virtutea acelorași rațiuni pentru care sunt admise și așa-zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, adică pentru faptul că, deși nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, aceasta poate oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o anumită satisfacție sau ușurare a suferințelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate - deși nici acest aspect nu este de neglijat - cât al s simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută și acordată…." ICCJ
Față de traumele fizice și psihice suferite, reclamantul a considerat rezonabilă suma de 10.000 lei cu titlu de dauna morală, urmând instanța să stabilească cuantumul exact al acesteia.
Pentru motivele arătate, reclamantul a solicitat admiterea cererii, așa cum a fost formulată.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 C.civ.
În susținerea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, proba testimonială cu martori și expertiză și a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: înscrisuri din dosarul de u.p. nr. 1697/VIII-1/2014, raport de expertiză medico-legală, raport de expertiză tehnică judiciară, înscrisuri medicale, facturi fiscale.
Cererea a fost legal timbrată, potrivit dovezii aflate la dosar.
La data de 09.01.2015, pârâta E. R. asigurare Reasigurare SA a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii, în sensul diminuării pretențiilor pretinse de către reclamant, respectiv a daunelor materiale în limita cuantumului dovedit prin documentele justificative depuse, iar în ceea ce privește daunele morale, potrivit practicii, jurisprudenței și echității din România.
Pe cale de excepție, pârâta a invocat excepția netimbrării acțiuni, având in vedere prevederile OUG nr.80/2013 și anularea acțiunii ca netimbrată.
Pe fondul cauzei, pârâta a învederat că asigurătorul RCA plătește despăgubiri nu pe bază delictuală ci în baza contractului de asigurare RCA, în conformitate cu termenii si condițiile stabilite prin ordinele C.S.A. în vigoare la data producerii evenimentului rutier, respectiv Ordinul nr. 14/2011, termeni și condiții care se constituie în clauzele contractului de asigurare RCA.
Referitor la daunele materiale solicitate de reclamant pentru prejudiciul suferit ca urmare a accidentului din data de 18.04.2013, a subliniat că pentru justa stabilire a despăgubirilor materiale de către instanță, nu este suficientă simpla enumerare a cheltuielilor efectuate, aproximate global de reclamanți, fiind obligatorie dovedirea cu documente fiscale (facturi, chitanțe,bonuri etc.) a prejudiciului suferit. Or, în prezenta cauză, reclamantul nu face dovada cu înscrisuri a sumelor presupus cheltuite reprezentând daune materiale, așa cum în mod expres este prevăzut la art.49 din Ordinul nr. 14/2011.
Astfel, art.49 pct. l lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, stabilește modul de acordare al despăgubirilor în cazul vătămării unor persoane:
a)diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical;
b)venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;
c)salariul dc baza minim brut pe economie, in cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;
d)eventualele cheltuieli prilejuite de accident — cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;
e)cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, daca prin certificatul medical se recomanda acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de baza minim brut pe economie.”
Pârâta a învederat că din economia textelor normative sus-menționate rezultă faptul că, în absenta unor documente justificative, care să probeze prejudiciul material solicitat, asigurătorul nu poate fi obligat în mod legal la despăgubirea acestuia.
Pe cale de consecința, reclamantul trebuie sa dovedească cu înscrisuri toate daunele materiale pentru a fi acordate de instanța de judecată, astfel încât despăgubirea plătită de asigurator sa fie una legală. Tot ceea ce nu este probat cu documente justificative și nu se încadrează la cheltuieli acordate conform legii, nu poate fi suportat de pârâtă.
Conform acestei norme speciale care reglementează întinderea răspunderii societăților de asigurări, pentru a se acorda cheltuielile prilejuite de accident, este necesar să fie îndeplinite mai multe condiții:
- tratamentul medicamentos și recuperarea să fie prescrise de către medicul specialist;
- achiziționarea acestora să fie probată prin înscrisuri;
- contravaloarea acestora să nu fie suportate ci in fondurile de asigurări sociale.
In concluzie, in privința daunelor materiale, pârâta a solicitat admiterea acestui capăt de cerere numai în măsura in care este probat cu înscrisuri.
Referitor la daunele morale solicitate, la acordarea acestora a solicitat să fie avut în vedere faptul că leziunile traumatice nu au pus în pericol viața reclamantului, reclamantul nu a rămas cu infirmitate posttraumatică, precum și cadrul socio-economic existent in România și jurisprudența din România.
De asemenea, acordarea de despăgubiri în urma producerii unui eveniment rutier nu trebuie să constituie o îmbogățire fără justă cauză, astfel cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin Decizia nr. l179 din 11 februarie 2011, în care statuează principiul judecării în echitate la acordarea daunelor morale. Despăgubirile reprezentând daune morale trebuie sa fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, in așa fel să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptății să pretindă și să primească daune morale.
Astfel, pârâta a apreciat că sumele solicitate în prezenta cauză sunt ridicate și, daca ar fi acordate de către instanța de judecată în aceste condiții, ar depăși granițele unor daune morale rezonabile și funcția pe care aceste daune morale o au: aceea de compensare pentru părțile vătămane care au fost supuse unor suferințe fizice și psihice.
A solicitat ca instanța să analizeze cu obiectivitate daunele solicitate de reclamanți, respectând principiile statuate prin dispozițiile art.49 ale Ordinului CSA nr. 14/201 1, conform cărora daunele morale se acordă în conformitate cu legislația si jurisprudența din R..
In acest sens, s-a pronunțat Înalta Carte de Casație si Justiție prin decizia nr. 2129 aferenta dosarului nr._, Curtea Suprema de Justiție a României, Secția Civilă, prin Decizia nr. 62 din 10 ianuarie 2001, precum și Curtea de Apel București prin decizia nr. 1133/31.05.2012.
Așa fiind, scopul despăgubirii cu titlu de daună morală constă exclusiv în compensarea suferinței, fizice sau psihice, a victimei. Dincolo de funcția (scopul) compensatorie, nu mai poate exista nimic sub aspectul daunelor morale și, ca urmare, acestea nu pot fi acordate sub nici o altă motivare .
In luarea deciziei, a solicitat să fie avute în vedere daunele morale care au fost acordate in cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție, versus infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și împrejurările concrete în care s-a produs faptul prejudiciabil.
Cu alte cuvinte, atâta timp cât pentru o infracțiune de vătămare corporală gravă, pentru care autorul infracțiunii a primit 3 ani de închisoare, iar daunele morale acordate victimei au fost în cuantum de 20.000 lei, nu se poate accepta acordarea unor despăgubiri morale în cuantum de 10.000 lei în cazul unor infracțiuni de vătămare corporală din culpă, pentru care au fost necesare pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale.
Chiar daca este delicat să se vorbească despre rolul pe care l-a avut în societate o persoană, despre suferința pe care a produs-o vătămarea corporală, despre posibilitățile unei persoane de a susține familia, de a contribui la întreținerea familiei, trebuie spus înainte de toate ca a fost vorba despre un eveniment produs din culpa și că sumele pe care cei vătămați pot să le primească trebuie să se raporteze și la împrejurările în care s-a produs evenimentul asigurat - vătămare corporală din culpă.
In concluzie, la cuantificarea despăgubirilor, pârâta a solicitat să fie avut în vedere ca acestea: să nu aibă un caracter punitiv și nici să nu se transforme într-o sursă de câștiguri exagerate ci doar să compenseze de o maniera rezonabilă și justificată suferințele îndurate, preîntâmpinând îmbogățirea fără justă cauză; să nu existe discrepante majore între sancțiunea aplicată pe latura penală și despăgubirile acordate pe latura civilă persoanelor prejudiciate; să fie asigurat un echilibru între condamnarea pe latura penală a inculpatului și acordarea daunelor morale, ținând cont și de faptul că în cauza penală s-a dispus clasarea pe motiv că fapta nu mai este încriminată de Noul Cod Penal.
Pe de altă parte, potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din ordinul CSA nr. 14/2011, aplicabil cauzei, asigurătorul acordă despăgubiri pentru daune morale potrivit legislației și jurisprudenței din România. Legislație pentru determinarea cuantumului daunelor morale încă nu există în România, dar există jurisprudență.
Potrivit Ghidului pentru soluționarea daunelor morale, elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, în caz de vătămare corporală, în motivările hotărârilor judecătorești sunt reținute, în general, cu privire la leziunile victimei, doar concluziile raportului de expertiză rnedico-legală, prin care sunt indicate numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării și, după caz, existența unei infirmități, pierderea unui organ sau a unei funcții.
În aceste condiții, s-a procedat la determinarea mediei aritmetice a rezultatelor pentru leziuni ce au necesitat mai puțin sau mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale, ca urmare a unor fapte produse din culpă sau cu intenție. Pragul de 60 de zile este cel prevăzut de Vechiul Cod Penal pentru diferențierea infracțiunilor de vătămare corporală, respectiv de vătămare corporală gravă. Datele obținute au fost următoarele:
-Media generală a despăgubirilor acordate pentru daune morale pentru fiecare zi de îngrijire medicală necesară vindecării este de 344 de lei/zi;
-Pentru vătămări ce au necesitat mai puțin de 60 de zile de îngrijiri medicale, media rezultată este de 474 de lei/zi;
-Pentru vătămări ce au necesitat mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale, media rezultată este de 301 lei/zi.
Cu aceste sume de bani acordate în medie cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial suferit, practica instanțelor din România ne situează din acest punct de vedere printre primele țări din Europa, înaintea unora cum ar fi Germania, Austria, Marea Britanie, Irlanda, Olanda. Ungaria, Cehia, Slovacia, Danemarca, Norvegia, Suedia sau Luxemburg, fiind un dezechilibru între realitatea economică și sumele acordate.
Trebuie reținute cele statuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit cărora: “Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale. Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate și păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate. Fiind vorba de prejudicii morale, ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.
Faptul că reparația trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite, dar și că ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, așa cum s-a menționat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral.
A considerat că instanța de judecată trebuie să constate ca repararea integrală a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, însă sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să reprezinte nici masuri excesive pentru autorul pagubei (inculpatul) și nici venituri nejustificate pentru persoanele lezate (reclamanții).
Suferințele psihice determinate de accident îndreptățește reclamanții la acordarea unor daune morale, nu însă și la cuantumul pretins, situație în care instanța de judecată va avea în vedere la stabilirea acestui cuantum acordarea unei reparații corespunzătoare, ceea ce presupune măsurarea amplorii reale a prejudiciului și o strictă echivalare în drepturi bănești.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 si urm. din Legea 134/2010 privind Cod. p/roc. civ., Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 14/2011.
În susținerea cererii, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 14.01.2015, prin serviciul registratură, pârâtul Ț. R. A. a depus.
Întâmpinare prin care a solicit în principal respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată și, în subsidiar, obligarea pârâtei S.C. E. România Asigurare Reasigurare S.A., la plata a sumelor solicitate de reclamant, în măsura în care acestea vor fi dovedite pe parcursul procesului.
Cu titlu preliminar, a solicitat să pună în vedere reclamantului să precizeze temeiul legal al acțiunii: art. 1349 din Codul civil referitor la răspunderea civilă delictuală sau art. 54 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, conform căruia: „[...] drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați”.
A mai arătat că în cazul în care acțiunea se întemeiază pe Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive, apreciind că în cadrul procesual specific raportului de asigurare nu pot fi obligat la plata prejudiciilor în calitate de pârât. După cum este imperativ prevăzut în articolul 54 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, raportul de asigurare îi asigură postura de intervenient și nu cea de parat, singura care poate fi obligată la plata prejudiciilor fiind pârâta S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S. A.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că, în fapt, în data de 29.05.2013, în jurul orei 18:20, a condus autoturismul Renaul Symbol, având numărul de înmatriculare_, pe bulevardul Timișoara din direcția bulevardului V. M. către bulevardul B.. Cu aproximativ 100 m înainte de intersecția cu . depășit bicicleta condusă de reclamant, care circula în aceeași direcție pe banda I, lângă bordura trotuarului.
Întrucât în fața sa se formase o coloană de vehicule în așteptare, a rămas în spatele coloanei, iar când a ajuns la intersecția cu . virat la dreapta după ce s-a asigurat și a semnalizat corespunzător. În timp ce efectua manevra de schimbare a direcției de mers, reclamantul venind din spate, a intrat în portiera dreapta a autoturismului și ulterior a căzut pe carosabil. Imediat după producerea impactului, a venit în ajutorul reclamantului, a sunat la 112 și a cerut o ambulanță. Până la venirea ambulanței, l-a ajutat pe reclamant să ridice bicicleta și a mutat autoturismul, deoarece poziția autoturismului pe carosabil îngreuna traficul rutier. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor reclamantului, iar când acesta s-a deplasat la Spitalul Universitar București, a rămas la fața locului până la sosirea echipajului de poliție și a așteptat venirea soției reclamantului pentru a ridica bicicleta, după care a mers la spital pentru a se asigura că va primi un tratament medical adecvat.
A menționat că la data respectivă, autoturismul Renault Symbol, având numărul de înmatriculare_, avea încheiată Polița de Asigurare Civilă Auto R.C.A. din data de 15.05.2013, având ./16/H16/DV, numărul_ cu pârâta S.C. E. România Asigurare Reasigurare S.A., ce a fost pusă la dispoziție reclamantului și organelor de poliție la data accidentului. În perioada următoare, a avut nenumărate discuții telefonice atât cu reclamantul cât și cu soția acestuia care aveau ca subiect în principal pretenții.
A precizat că cele mai multe apeluri le-a primit de la soția reclamantului care suna în mod repetat insistând pe un ton imperativ și agresiv asupra unor pretenții materiale substanțiale care s-ar fi cuvenit să le primească de la pârât pentru cheltuielile pe care le-au efectuat pentru tratamente și analize.
La aproximativ o lună după producerea accidentului, 17.06.2013, a avut o altă întrevedere cu reclamantul, la care a fost însoțit de tatăl său, iar cu această ocazie i-a fost cerută o sumă între 7000 ron și 8000 ron cu titlu de despăgubiri cât și contravaloarea unei biciclete noi, fără a prezenta dovezi asupra prejudiciului pretins.
În data de 02.07.2013 a primit un email care includea o listă de cheltuieli pentru achiziționarea unei biciclete noi, alături de piese de schimb îmbunătățite, a unui telefon mobil nou, o listă de cheltuieli medicale cu proceduri care pretindea ca ar urma să le efectueze la clinica ORTOMEDISOKINETIC S.R.L. și sume cu titlul de cheltuieli de transport, fără însă a avea atașate bonurile corespondente acestor plăți. Suma pretinsa era de 11.793 RON, la care s-ar fi adăugat alte cheltuieli posibile în viitor pentru o altă . tratamente pe care pretindea ca ar fi urmat să le efectueze, dar pe care nu le-a cuantificat.
În urma primirii emailului, tatăl său a telefonat la numărul reclamantului, în vederea ajungerii la un acord cu privire la cuantumul cheltuielilor pretinse pe baza unor dovezi concrete, cum ar fi bonurile fiscale, dar la acel moment, reclamantul a transmis că refuză să transmită dovezi și de asemenea că vor mai exista alte cheltuieli în viitor.
Peste aproximativ o lună de la acea convorbire telefonică, împreuna cu tatăl său a încercat să îl contacteze din nou pe reclamant, pentru a se interesa de starea lui, cât și pentru a ajunge la un acord cu privire la sumele pretinse, dar acesta nu a răspuns la telefon.
Pârâtul a învederat că deși a făcut toate demersurile pentru a ajunge la un acord cu reclamantul, nu a mai fost notificat de acesta până la momentul înmânării citației despre posibilitatea de a încheia o înțelegere amiabilă, fără intervenția instanței.
Cu privire la prejudiciile suferite, pârâtul a arătat că sumele pretinse cu titlu de daune materiale trebuie dovedite prin înscrisuri care să aibă legătură cu starea de sănătate și tratamentul la care a fost supus reclamantul ca urmare a accidentului. De asemenea, bicicleta nu a fost atât de avariată, așa cum a pretins reclamantul, aceasta putând fi recuperată prin câteva reparații.
În ceea ce privește întinderea daunelor morale, a considerat că pretențiile reclamantului sunt exagerate. Accidentul ce face obiectul prezentului litigiu nu a fost de o asemenea gravitate încât să afecteze profund din punct de vedere psihic pe reclamant. Mai mult decât atât, rănile pe care le-a suferit nu au necesitat intervenții chirurgicale, fiind suficient tratamentul ambulatoriu.
În același timp, a considerat că reclamantul trebuie să beneficieze în mod corect și legal de despăgubiri, potrivit Legii 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, făcând dovada prin probe concludente, pertinente și utile a existentei și întinderii prejudiciului pretins.
În privința răspunderii pârâtei S.C. E. România Asigurare Reasigurare S.A., a menționat că în conformitate cu art. 3 din legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România: „în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți sunt stabilite prin lege”, iar potrivit art. 49 alin. 1 din aceeași lege „asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fâță de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule. ”
Astfel, obligația de a acoperi o daună provocată unui terț de către asiguratul său având ca temei răspunderea civilă delictuală a celui din urmă, stabilită conform, art. 1349-1350 din Codul civil este preluată de societatea de asigurare în baza poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-206 Codul de Procedură Civilă, 2199 și 2208 din Codul Civil, Legea 136/1995 și Norma 23/2014 ASF.
În susținere cererii, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul polița de asigurare civilă auto R.C.A. din data de 15.05.2013.
La data de 07.07.2015, urmare a adresei instanței, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de urmărire penală nr. 6845/P/2013.
Prin încheierea din data de 23.06.2015, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ț. R. A., ca neîntemeiată, pentru considerentele arătate în cuprinsul acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt,
La data de 29.05.2013 pârâtul Ț. R. A. a condus autoturismul marca Renault Symbol cu nr. de înmatriculare_ pe .. V. M. către . viteză de cca 10 km/h, iar la intersecția cu . timp ce efectua manevra de schimbare a direcției de mers prin viraj la dreapta către . în coliziune cu bicicleta condusă de reclamantul P. A., care se deplasa pe . de mers către . viteză de cca 20 km/h (raport expertiză întocmit în dosarul nr. 6845/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, f. 204-211).
Ca urmare a producerii acestui accident, reclamantul a suferit vătămări corporale (raport expertiză medico-legală, f. 26-27) ce au necesitat investigații și tratamente medicale (f. 67-77) și prejudiciul material dedus din avarierea bicicletei și a telefonului mobil.
Prin Ordonanța din data de 13.05.2014, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București a dispus clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 1 și alin. 3 din vechiul Cod Penal, ca urmare a intervenirii unei legi penale mai favorabile cu consecința neprevederii faptei în legea penală (f. 163-164).
Autoturismul pârâtului era asigurat RCA la . Reasigurare SA la data producerii accidentului (valabilitate poliță 15.05.2013 – 14.05.2014, f. 132).
În drept,
Potrivit art. 1349 cod civil privind răspunderea delictuală, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.
Conform art. 2.199 Cod Civil, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizație, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit. Contractantul asigurării este persoana care încheie contractul pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană ori pentru bunuri sau activități ale acesteia și se obligă față de asigurător să plătească prima de asigurare.
În condițiile art. 2223 Cod Civil, în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil. Prin contractul de asigurare părțile pot conveni să cuprindă în asigurare și răspunderea civilă a altor persoane decât contractantul asigurării.
De asemenea, potrivit art. 2224 Cod Civil, drepturile terțelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.
Instanța reține în concordanță cu dispozițiile art. 2226 Cod Civil, că asigurătorul plătește despăgubirea direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat. Despăgubirea se plătește asiguratului numai în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit-o pe terța persoană prejudiciată.
Potrivit art. 49 și art. 55 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil. Despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite. Despăgubirile se plătesc asiguraților dacă aceștia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite și despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58.
În speță, față de atitudinea oscilantă și contradictorie a reclamantului privind cadrul procesual pasiv, față de dispozițiile legale anterior amintite, reținând că nu este incidentă nicio cauză care să exonereze asigurătorul de plata despăgubirii și că nu a fost plătită nicio despăgubire către reclamant, instanța consideră că doar asigurătorul . Reasigurare SA poate fi obligat la plata contravalorii prejudiciului cauzat reclamantului de către pârâtul-intervenient asigurat.
Reclamantul nu a indicat niciun temei legal în susținerea cererii privind obligarea la plata în solidar, atâta a asigurătorului . Reasigurare SA, cât și a asiguratului, pârâtul-intervenient Ț. R. A., astfel încât cererea acestuia este vădit neîntemeiată, față de dispozițiile legale anterior amintite.
În același timp, pentru plata despăgubirii, este necesară întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana asiguratului.
Pentru angajarea obligației făptuitorului de despăgubire a victimei este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiții: existența unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și consecințele dăunătoare și vinovăția făptuitorului.
Pentru ca victima să poată obțină despăgubirea din partea persoanei responsabile, prejudiciul trebuie să fie cert, atât din punct de vedere al existenței sale, actuale sau viitoare, cât și al posibilităților concrete de evaluare, și să nu fie încă reparat.
Prima condiție se consideră a fi îndeplinită când existența prejudiciului este sigură, neîndoielnică. Înlăturarea totală a efectelor faptei ilicite prin repararea prejudiciului reprezintă scopul angajării răspunderii delictuale. Dacă însă prejudiciul a fost deja reparat de asigurător sau de o terță persoană fără a avea această obligație, acționând în numele și pe seama persoanei responsabile, raportul obligațional delictual a fost stins. În aceste cazuri, prejudiciul fiind reparat, victima sau cel care s-a subrogat în drepturile sale nu este îndreptățită să pretindă din nou plata despăgubirilor.
În cauza de față, instanța reține că prejudiciul este cert, constând în vătămările corporale suferite de reclamant (raport expertiză medico-legală, f. 26-27) ce au necesitat investigații și tratamente medicale (f. 67-77) și în avariile produse bicicletei și a telefonului mobil.
În privința prejudiciului material, din tabelul centralizator depus la dosar de către reclamant (f. 67) însoțit de facturile și chitanțele aferente (f. 70-77), instanța reține ca fiind justificată doar suma de 4.000 lei (reprezentând consultații și investigații medicale: 3.313,19 lei, înlocuire display telefon HTC: 220 lei, anvelope bicicletă: 279,8 lei, motorină transport: 187,01 lei).
În același timp, instanța respectă principiul disponibilității, pronunțându-se doar asupra cererii de chemare în judecată (prin care s-a solicitată despăgubiri materiale de 4.000 lei, deși în tabelul centralizator au fost menționate despăgubiri în valoare de 4.147 lei).
În privința daunelor morale, deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.
Raportat la aceste considerente, coroborat cu întinderea prejudiciului astfel cum a fost stabilit anterior, instanța apreciază că prejudiciul moral este în valoare de 1.000 lei, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada unor suferințe psihice deosebite, vătămările suferite nu l-au exclus pe reclamant din desfășurarea activităților curente (în principal, contuzii și excoriații, fiind recomandată doar imobilizarea în orteză de umăr - înscrisuri medicale, f. 42-66).
Astfel, doar încărcătura emoțională de la data producerii accidentului este susceptibilă de a fi încadrată în categoria prejudiciului moral, reținând în același timp că pârâtul l-a ajutat imediat pe reclamant, a sunat la serviciul 112, etc, iar condițiile producerii accidentului nu au fost foarte violente; în același timp, din expertiza de specialitate rezultă că reclamantul se deplasa (pe bicicletă) cu o viteză dublă (20 km/h) față de cea (de 10 km/h) cu care se deplasa pârâtul (cu autoturismul) în intersecție, f. 204-210.
Analizând în continuare elementele răspunderii civile delictuale, fapta ilicită - element obiectiv al răspunderii civile delictuale - reprezintă acea acțiune sau inacțiune prin care s-a adus atingere drepturilor subiective ale altor persoane sau intereselor lor legitime, de natură a le cauza un prejudiciu. Ilicitatea conduitei făptuitorului trebuie apreciată în raport de regulile generale de comportament instituite în societate prin dispoziții legale și norme morale.
În cauza de față, accidentul de circulație s-a produs ca urmare a faptului că pârâtul Ț. R. A. nu s-a asigurat în mod corespunzător la schimbarea direcției de mers, încălcând astfel dispozițiile art. 54 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 (conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic).
Exigența condiției legăturii de cauzalitate impune ca între prejudiciul produs și faptul generator să existe o legătură de la cauză la efect, astfel încât, din multitudinea împrejurărilor cauzale și a condițiilor care au contribuit într-o anumită măsură, să fie identificate acele acțiuni sau inacțiuni anterioare care au determinat în mod direct și necesar producerea prejudiciului. În cauza de față, instanța constată că între fapta ilicită și prejudiciul produs există legătură de cauzalitate.
Vinovăția, atât sub forma intenției, cât și sub forma culpei, are un caracter de sine stătător și precis determinat. Vinovăția făptuitorului este ambivalentă: morală, cu referire la procesul de procese psihice care preced și însoțesc fapta ilicită prejudiciabilă, care impun conștientizarea consecințelor socialmente periculoase, pe de o parte, și socială, generată de nevoia restabilirii situației anterioare prin repararea prejudiciului, care privește doar manifestările exterioare. Vinovăția rămâne deci elementul moral, etc, psihologic sau emoțional, care precede și însoțește fapta ilicită.
În cauza de față, instanța constată că vinovăția pârâtului îmbracă forma culpei. Aceasta a manifestat neglijență în circulația pe drumurile publice.
Prin urmare, instanța urmează a constata îndeplinite în mod cumulativ în persoana pârâtului Ț. R. A. cerințele instituite de dispozițiile art. 1349 și urm. Cod civil.
Față de aceste considerente, instanța va admite în parte cererea și va abliga pârâta . Reasigurare SA să plătească reclamantului suma de 5.000 lei (reprezentând: 4.000 lei daune materiale și 1.000 lei daune morale), respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.
Fiind in culpă procesuală, în baza art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta . Reasigurare SA la plata către reclamant și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 385 lei (reprezentând taxă judiciară de timbru, f. 88, nefiind făcută dovada altor cheltuieli de judecată în condițiile art. 452 Cod procedură civilă).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamantul P. A. M., cu domiciliul ales la C.A. C. M. VICENTIU, în București, Calea Rahovei nr. 266-268, corp 60, ., Electromagnetica Business Park, Sector 5 în contradictoriu cu pârâta . Reasigurare SA, cu sediul în Voluntari, .. 10, Global City Business Park, Cladirea O23, . și pârâtul-intervenient Ț. R. A., cu domiciliul ales la Cabinet Individual de Avocat C. T. din București, Calea Dorobanților, nr. 184, Sector 1.
Obligă pârâta . Reasigurare SA să plătească reclamantului suma de 5.000 lei (reprezentând: 4.000 lei daune materiale și 1.000 lei daune morale).
Obligă pârâta . Reasigurare SA la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 385 lei.
Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 Cod procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. I.M./ Dact. E.V.
04 exemplare/13.10.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7252/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Pretenţii. Sentința nr. 7258/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
