Plângere contravenţională. Sentința nr. 7245/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7245/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 7245/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7245

Ședința publică de la data de 29 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. I. C.

GREFIER: P. O.

Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect - plângere contravențională, privind pe contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte.

La al doilea apel nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, în temeiul art. 131 raportat la art. 94 pct.4 din Noul codul de procedură civilă și art. 10 ind. 1 din Ordonanța 15/2002, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Instanța, în temeiul art. 238 din Noul Codul de procedură civilă estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 3 luni de zile.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de intimată, prin întâmpinare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.04.2015, contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a formulat contestație împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/28.10.2014 emis de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, întrucât îl consideră nelegal, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a sus menționatului proces-verbal, cu consecința exonerării de orice penalitate a societății contestatoare.

Cererea contestatoarei de constatare a nulității absolute are ca temei cele dispuse prin Decizia nr. 6/16.02.2015, cu moment de intrare în vigoare la data de 25.03.2015, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin dispozitivul său, prevede expre această nulitate în privința proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România având ca temei lipsa semnăturii olografe a agentului constatator așa cum există situația în cazul de față.

Reținând existența cerințelor prevăzute de Decizia nr.6/16.02.2015, contestatoarea a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

În dovedirea plângerii, contestatoarea a depus la dosar, în copie, procesul-verbal de contravenție contestat, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6/2015.

La data de 26.05.2015, prin compartimentul registratură, contestatoarea a depus la dosar, în copie, certificat constatator nr._ din data de 25.05.2015 eliberat de ONRCTB (filele 21 și 22).

Prin același compartiment, la data de 08.06.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/28.10.2014.

Art. 31 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevede că „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.

Se arată că plângerea petentului a fost înregistrată pe rolul instanței cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției.

Cererea a fost însoțită de planșe foto, certificat calificat și autorizație de control.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, invocată prin întâmpinare, instanța reține următoarele:

În speță, intimata a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale formulată de intimată prin întâmpinare cu privire la procesul verbal . nr._/28.10.2014.

În ceea ce privește excepția tardivității, instanța reține că intimata a comunicat procesul verbal . nr._/28.10.2014 petentei cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire astfel cum reiese din confirmarea de primirea în data de 05.11.2014 (f.30),

Potrivit art.31 din O.G.nr._ plângerea se poate face în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, termen care se calculează pe zile libere, conform art.181 alin.1 C.p.c. – nu intră în calcul nici ziua când a început și nici cea în care s-a sfârșit termenul. Prin urmare, în speță termenul s-a împlinit pentru procesul verbal . nr._/28.10.2014, și comunicat în data de 05.11.2014, în data de 21.11.2014.

Astfel, cum rezultă din ștampila aplicată de instanță, cererea a fost depusă în data de 28.04.2015, adică peste termenul legal de 15 zile.

Instanța nu reține susținerile petentei că aceasta ar fi în termenul de formulare a plângerii contravenționale deoarece invocă nulitatea absolută a acestor procese verbale ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 6/2015 a ICCJ, deoarece nulitatea absolută a procesului verbal nu intervine de drept, ci ea trebuie constatată de către instanță, prin intermediul formulării plângerii contravenționale în termenul de 15 zile stabilit de art.31 din O.G. nr.2/_.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, invocată prin întâmpinare și va respinge plângerea contravențională formulată de contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, ca fiind tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, invocată prin întâmpinare.

Respinge plângerea contravențională formulată de contestatoarea . SRL, cu sediul în București, Calea Plevnei nr. 150, sector 6, CUI R_, număr de ordine în Registrul Comerțului J_, și cu sediul ales în oraș Popești-Leordeni, Șoseaua Olteniței nr. 110, județul Ilfov, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, ca fiind tardivă.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședința publică din data de 29.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.CIC/Thred.MV

4 ex./15.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7245/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI