Plângere contravenţională. Sentința nr. 760/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 760/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 760/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
......
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 760/2015
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F.-C. M.
Grefier V. A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. F. E. S.R.L. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. -CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA-CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
În temeiul art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005, instanța a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 15.01.2015, prin poștă, contestatoarea a depus la dosar note de ședință, la data de 27.01.2015, intimata a depus la dosar precizări prin care a arătat că va depune la dosar dovada de comunicare a procesului-verbal, după care:
Instanța, în ceea ce privește prescripția executării sancțiunii, precum și a prescripției dreptului la acțiune, în considerarea art. 2500 alin. 2 NCC și 705 NCPC, invocate de contestatoare, dispune, în temeiul art. 22 din NCPC, calificarea celor două excepții ca apărări pe fondul cauzei față de împrejurarea că potrivit art. 245 alin. 1 din NCPC excepția procesuală este mijlocul de apărare prin care în condițiile legii partea interesată sau instanța invocă fără a pune în discuție fondul dreptului neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței, procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind după caz declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte, ori anularea respingerea sau perimarea cererii.
Or, prin intermediul celor două excepții invocate, contestatoarea nu invocă nici neregularități procedurale și nici lipsuri ale dreptului la acțiune și, întrucât autorul celor două excepții este chiar contestatorul, nu se poate considera că acesta urmărește anularea respingerea sau perimarea propriei plângeri.
În realitate, prin intermediul celor două excepții contestatorul urmărește asigurarea finalității promovării plângerii contravenționale de față, respectiv anularea procesului-verbal de contravenție, exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale, precum și a tarifului de despăgubire.
De aceea instanța a apreciat că acestea sunt veritabile apărări pe fondul raportului juridic litigios, iar nu excepții de procedură sau de fond și le va avea în vedere ca atare.
Instanța, având în vedere disp. art. 255, 258 NCPC și art. 33, 34 din O.G. nr. 2/2001, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, pentru contestatoare atât în ceea ce privește plângerea, cât și cererea de repunere în termenul de formulare a plângerii, iar pentru intimată și proba cu planșele foto atașate întâmpinării.
Având în vedere dispozițiile art. 394 alin. 1 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Asupra prezentei plângeri contravenționale, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 21.08.2014, sub nr._, contestatoarea S.C. F. E. S.R.L., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . Nr._ din 04.10.2011 și a înștiințării de plată la procesul-verbal menționat anterior, prin care i s-a comunicat că, pe lângă amenda contravențională în valoare de 250 lei, stabilită prin procesul-verbal, avea obligația să plătească și contravaloarea tarifului de despăgubire (conf. art. 8 alin.3 din OG nr. 15/2002), în valoare de 28 euro, respectiv suma de 115,38 lei, cu titlu de despăgubire, solicitând să se constatate că societatea este în termenul de formulare a plângerii împotriva procesului verbal menționat anterior, iar în situația în care se va considera că nu mai este în termenul de formulare a plângerii, în conformitate cu prevederile art. 186 din Codul de procedură civilă, să se dispună repunerea în termenul prevăzut de art. 31 (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, pentru motivele ce vor fi detaliate mai jos; anularea obligării societății la plata despăgubirilor (conf. art 8 alin.3 din OG nr. 15/2002), în valoare de 28 euro, respectiv suma de 115,38 lei, cu titlu de despăgubire, ca fiind nedovedite, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertismentul.
Cu titlu preliminar, contestatoarea a arătat că având în vedere data la care a fost săvârșită contravenția raportată la data la care a luat la cunoștință de existența procesului-verbal de contestatare a contravenției, înțelege să invoce excepția prescripției dreptului la acțiune conform art. 2500 alin. 2 din Codul Civil.
Referitor la excepția invocată, a solicitat să se constate că s-a împlinit termenul de prescripție: pentru executarea sancțiunii, conform prevederilor art. 14 din O.G. nr. 2/2001 și prevăzut de art. 2500 și urm. Codul Civil, în contextul în care au trecut mai mult de 3 ani de la data săvârșirii contravenției ( 03.04.2011).
În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că la data de 07.08.2014, urmare solicitării societății i-a fost comunicată adresa nr._, emisă de intimată, ocazie cu care a luat la cunoștință de existența procesului verbal de constatare a contravenției . Nr._ din 04.10.2011.
Conform celor precizate în procesul verbal menționat, în baza art. 8 (2) din O.G. nr. 15/2002, a fost amendată cu suma de 250 lei întrucât, la data de 03.04.2011 autoturismul societății a fost depistat circulând fără a deține rovinietă valabilă.
În cuprinsul procesului verbal se face referire și la termenul în care poate fi achitată amenda, respectiv în termen de 15 zile de la data comunicării.
Procesul verbal de constatare a contravenției nu este însoțit și de un eventual proces verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare.
Referitor la primul capăt de cerere, contestatoarea a solicitat să se constatate că acesta este nelegal pentru următoarele motive:
Procesul verbal, a cărui anulare se solicită, nu a fost, până la data de 07.08.2014, comunicat societății de către un agent constatator.
Agentul constatator nu a respectat: prevederile art. 8 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 în baza cărora agentul constatator era obligat să rețină certificatul de înmatriculare al autoturismului până la prezentarea dovezii privind achitarea contravalorii rovinietei: Art. 8 (6) Odată cu aplicarea amenzii contravenționale, conducătorilor vehiculelor înmatriculate în România, care circulă fără a avea rovinieta valabilă, li se reține certificatul de înmatriculare a vehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de utilizare.”; prevederile art. 16 (6) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 referitoare la faptul că, în situația în care contravenientul este persoană juridică, agentul constatator este obligat să facă mențiune în procesul verbal de constatare a contravenției: denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă: ,,Art. 16(6) In situația în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.”
Din lecturarea acestui text de lege rezultă, fără dubiu, că agentul constatator era obligat, înainte de întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției, să verifice denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
Contestatoarea a solicitat să se constate că în procesul verbal de constatare a contravenției:
- lipsește numărul de înregistrare la registrul comerțului;
- lipsesc datele de identificare ale persoanei fizice care reprezintă societatea.
Prevederile art. 26 (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 referitoare la termenul de comunicare a procesului verbal și anume o lună de la data aplicării amenzii (de la data întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției):
„Art. 26. (3) în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii. ”
Contestatoarea a solicitat să se constate că procesul verbal a fost întocmit de agentul constatator la data de 04.06.2011 și a fost comunicat societății, nu de către agentul constatator, ci de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România s.a. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, la data de 07.08.2014.
Agentul constatator nu a semnat procesul verbal de constatare a contravenției, nerespectându-se dispozițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/ 2001, fapt ce atrage nulitatea acestuia.
„Art. 17. - Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu. ”
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, contestatoarea a solicitat să se constate că: potrivit dispozițiilor legale, termenul de formulare a plângerii împotriva procesului verbal de constatare a contravenției curge de la data comunicării acestuia; societății i-a fost comunicat procesul verbal de constatare a contravenției de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, la data de 07.08.2014.
În aceste condiții, contestatoarea a solicitat să se aibă în vedere că societatea nu putea respecta termenul de 15 zile, prevăzut în dispozițiile legale și în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției, pentru formularea plângerii, neintrând niciodată în posesia originalului.
Petenta a solicitat repunerea în termenul prevăzut de art. 31 (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, pentru următoarele motive:
- până la data de 07.08.2014 societatea nu a avut cunoștință de existența procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 14.06.2011, emis de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN
- nerespectarea termenului prevăzut de art. 31 (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu poate fi imputată societății contestatoare, ci faptului că salariații companiei sancționatoare nu au făcut demersurile impuse de dispozițiile legale pentru efectuarea comunicării prin afișare, nerespectând în acest fel prevederile art. 16 (6) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Referitor la cel de-al treilea capăt de cerere, contestatoarea a solicitat să se constate că despăgubirile solicitate de intimată, în valoare de 115.38 lei, nu sunt dovedite, având în vedere că, procesul verbal de constatare a contravenției, nu a fost, până la această dată, comunicat societății de către agentul constatator, procesul verbal de constatare a contravenției nu este semnat de agentul constatator - fapt ce atrage nulitatea acestuia conform art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, din cuprinsul acestuia lipsesc numărul de înregistrare la registrul comerțului, dar și datele de identificare ale persoanei fizice care reprezintă societatea, iar agentul constatator nu a respectat mai multe dispoziții imperative ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001.
Pe cale de consecință, contestatoarea a solicitat admiterea plângerii astfel cum a fost formulată.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, prevederile art. 186 din codul de procedură civilă și prevederile art. 2.500 și următoarele din Codul civil.
În dovedirea plângerii, contestatoarea a depus în copie următoarele înscrisuri:procesul verbal de contravenție . nr._/04.10.2011, adresa nr._/EN 07.08.2014, furnizare de informații de bază emise de ONRC.
Cererea a fost legal timbrată, potrivit dovezii aflate la fila 20.
La data de 30.09.2014, prin compartimentul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ ca fiind temeinic și legal întocmit.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, la data de 03.04.2011, pe DN2 km 115+80m, pe raza localității Mărăcineni, jud. B., vehiculul cu număr de înmatriculare_, aparținând petentei, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 04.10.2011, a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Potrivit dispozițiilor art.1 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Intimata a susținut că procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002.
Aceasta a mai menționat că, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese că procesul verbal de constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator V. M., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.
Potrivit art. 4 din Legea 455/2001 privind semnătura electronică, înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, iar potrivit art. 5 din aceeași lege înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.
Prin urmare, dispozițiile legale se aplică înscrisurilor generate în formă electronică, iar înscrisul semnat electronic este asimilat cu privire la condiții, altele decât semnătura, și efecte înscrisului sub semnătură privată. Semnătura este o condiție a înscrisului, dar nu se poate susține că semnătură este validată de însăși semnătură în această situație. Astfel, semnătura electronică este un element independent de înscris, fie că este sub semnătură privată sau autentică, fie că este o simplă declarație pe propria răspundere.
Semnătură electronică reprezintă așadar forma digitală a semnăturii olografe, având aceleași funcționalitate și aplicabilitate ca si semnătură olografă, servind la identificarea semnatarului și atestarea, precum în prezenta cauză, de către agentul constatator învestit cu autoritatea statală, că cele constatate in procesul verbal corespund întru-totul stării de fapt și de drept celor reținute, învestind astfel actul de constatare al contravenției cu prezumția de legalitate si temeinicie.
Intimata a învederat că nicio dispoziție legală nu interzice ca semnătura electronică să poată fi aplicată pe înscrisuri autentice. Se realizează o confuzie între generarea unui înscris în formă electronică și materializarea pe suport de hârtie a acestor date și informații astfel generate.
De asemenea, contravenientului nu i se comunică originalul înscrisului, care este generat electronic, ci o copie, conform art. 25 alin. 1 din O.G. 2/2001 procesul verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie contravenientului.
Pentru persoana căreia i se adresează, înscrisul în formă electronică poate fi citit tot informatic, sau în mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat și semnat electronic, fără îndoială înscrisul electronic poate dobândi o existență fizică, palpabilă, pe suport de hârtie și destinat a fi citit cu ochiul liber. Astfel, un înscris care are asociată o semnătura electronică extinsă, cum este și procesul verbal contestat, nu își pierde valabilitatea prin imprimare pe suport de hârtie, deoarece întotdeauna un asemenea act va fi disponibil și accesibil să fie citit în format electronic, unde se va putea vizualiza și semnătură electronică.
Prin urmare, nu este necesar ea pe forma scrisă a procesului verbal de constatare a contravenției, care în formă electronică are atașată semnătură electronică a agentului constatator, să existe și semnătura olografă a acestuia.
A arătat că procesul verbal de contravenție este un înscris generat și semnat în forma electronică, cu respectarea prevederilor legale în materie, iar sub aspectul naturii lor juridice se mai reține că legea privind semnătura electronică trebuie interpretata sistematic, art. 6 și art. 7 din acest act normative prevăzând expres efectul identic cu cel al actului autentic pentru înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronică.
Ca argument suplimentar, chiar dacă ar fi fost concepută să fie aplicată în raporturile dintre privați, privați - autoritate și numai în format electronic, semnarea electronică a proceselor verbale de contravenție de către agentul constatator valorează totuși asumare celor consemnate în acestea.
În plus, O.G. nr. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de contravenție, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de petentă, în sensul nerespectării dispozițiilor art. 16 alin.1 și 6 din O.G. nr. 2/2001, pentru lipsa elementelor sale de identificare, intimata a apreciat că lipsa acestor mențiuni poate determina anularea procesului verbal de constatare a contravenției numai dacă se dovedește existența unei vătămări, ca efect al omisiunii, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului constatator. Ori, în cauză, petenta nu a arătat care a fost vătămarea pe care ar fi suferit-o datorită acestui fapt.
Pentru motivele arătate, intimata a solicitat respingerea cererii ca nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal întocmit.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: certificat calificat și planșe foto.
La data de 24.11.2014, prin serviciul registratură, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei ca nefondate, admiterea excepției prescripției răspunderii contravenționale și a plângerii așa cum a fost formulată.
Instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri; pentru intimată și proba cu planșele foto depuse la dosar.
Analizând cererea prin prisma motivelor invocate, probelor administrate și dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/04.10.2011, contestatoarea a fost sancționată cu amendă contravențională in cuantum de 250 de lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002, constând în aceea că în data de 03.04.2011, vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_, aparținând contestatoarei a circulat pe DN22 km 115+80 m, Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
De asemenea, în temeiul art. 8 alin. (3) din același act normativ, contestatoarei i s-a impus și obligația să achite și contravaloarea tarifului de despăgubire în valoare de 28 Euro (121,01 lei).
Procesul-verbal a fost încheiat în lipsa contestatoarei, menționându-se că a fost utilizat sistemul SIEGMCR.
În drept, potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiuni (...).
Potrivit art. 31 alin. (1) din OG nr. 2/2001, Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
În ceea ce privește aspectul introducerii în termen a plângerii, contestatoarea a solicitat și repunerea în termenul de formulare a plângerii, arătând că procesul-verbal nu i-a fost comunicat printr-un agent constatator până la data de 07.08.2014, depunând la dosarul cauzei adresa nr._/07.08.2014, emisă de CNADNR-CESTRIN. (fila 10)
Instanța reține că potrivit art. 27 din OG nr. 2/2001 Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Referitor la caracterul modalităților în care se poate face comunicarea, prin decizia în interesul legii nr. 10/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
În speță, intimata nu a făcut dovada comunicării procesului-verbal în modalitățile prevăzute de art. 27 din OG nr. 2/2001 și în ordinea prevăzută de text, iar adresa nr._/07.08.2014, emisă de CNADNR-CESTRIN, atașată la fila 10, prin care contestatoarei îi erau comunicate, în copie, 14 procese-verbale de contravenție, printre care și cel contestat în prezenta cauză (pct. 1) nu reprezintă o comunicare conformă art. 27 din OG nr. 2/2001, câtă vreme legea nu instituie vreun caz de echipolență în ceea ce privește modalitatea sau data de la care se comunică procesul-verbal de contravenție.
Prin urmare, o comunicare valabilă presupune respectarea prevederilor art. 27 din OG nr. 2/2001 și numai a acestora, iar comunicarea nu se confundă cu luarea la cunoștință, în ceea ce privește termenul de introducere a plângerii contravenționale, astfel cum rezultă din prevederile art. 31 din OG nr. 2/2001.
La termenul de judecată din data de 18.12.2014, instanța a dispus citarea intimatei cu mențiunea de a înainta dovada comunicării procesului-verbal . nr._/04.10.2011, către contestatoare, fără ca aceasta să se conformeze.
Raportat la aceste aspecte, instanța reține că singurul moment de la care se poate reține că petenta a luat cunoștință de existența procesului-verbal, fiind în măsură să și exercite plângerea contravențională, este cel al comunicării procesului-verbal de către CNADNR, conform adresei nr._/07.08.2014 (deși contestatoarea nu a depus la dosar dovada de comunicare, ci doar adresa intimatei).
Ca atare, calculând termenul de 15 zile de la data de 07.08.2014 și raportat la data înregistrării plângerii pe rolul instanței, 21.08.2014, se constată că plângerea a fost formulată în interiorul termenului de 15 zile, care se împlinea la data de 23.08.2014, sâmbăta și prelungindu-se, în raport de prevederile art. 181 alin. (2) până în prima zi lucrătoare care urmează, adică luni, 25.08.2014).
Prin urmare, cererea de repunere în termenul de formulare a plângerii este lipsită de obiect, urmând a fi respinsă, ca atare, de vreme ce nu există vreun termen depășit.
În ceea ce privește strict legalitatea procesului-verbal, modalitatea de comunicare a procesului-verbal, fiind o operațiune ulterioară întocmirii actului de constatare și sancționare a contravenției nu interesează (nu ar putea atrage) nulitatea procesului-verbal, ci, după caz, aprecierea respectării termenului de decădere în care se poate introduce plângerea sau incidența prescripției executării sancțiunii contravenționale.
Or, în speță, așa cum s-a arătat, plângerea a fost introdusă în termenul de decădere prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001, iar în caz de depășire a acestuia, se punea problema tardivității contestării procesului-verbal, iar nu a legalității procesului-verbal în sine, de vreme ce nu se mai ajungea la analiza fondului plângerii.
Analizând legalitatea formală a procesului-verbal contestat, instanța reține că acesta îndeplinește toate cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității exprese (și absolute conform Deciziei în interesul legii nr. 22/2007) de art. 17 din OG nr. 2/2001.
În ceea ce privește invocata lipsă a semnăturii agentului constatator, instanța reține că potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001, Lipsa (…) semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Față de modul de redactare a art. 17 din OG nr. 2/2001, rezultă că textul sancționează cu nulitatea procesului-verbal (calificată de ÎCCJ prin decizia in interesul legii nr. 22/2007 ca nulitate absolută) numai lipsa semnăturii, fără a atașa vreo condiție, respectiv ca semnătura să fie olografă, așa cum interpretează contestatoarea acest text.
Așa cum reiese din mențiunile procesului-verbal contestat, constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei – SIEGMCR, conform prevederilor art. 9 alin. (2) și (3) din OG nr. 15/2002, fiind generat și semnat electronic, potrivit Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001 de către agentul constatator M. V..
Art. 17 din OG nr. 2/2001 nu vorbește nici de semnătură olografă și nici de semnătură electronică, iar până la intervenția unei modificări legislative care să prevadă obligația aplicării semnăturii olografe de către agentul constatator sau până la pronunțarea unei decizii în interesul legii/unei decizii de neconstituționalitate, și atâta vreme cât intimata a făcut dovada că agentul constatator M. V. deține un certificat calificat emis de CERTSIGN SA (fila 33), este îndeplinită cerința semnării procesului-verbal în sensul art. 17 din OG nr. 2/2001, iar acest motiv de nulitate invocat de contestatoare este nefondat.
În ceea ce privește invocata nerespectare a art. 16 alin. (6) din OG nr. 2/2001 privitoare la lipsa numărului de înmatriculare la registrul comerțului și a datelor de identificare a persoanei care reprezintă societatea, instanța reține că, nefiind vorba despre o nulitate expresă (și absolută) dintre cele menționate la art. 17, contestatoarea avea obligația de a demonstra vătămarea suferită și imposibilitatea de înlăturare a acesteia prin altă modalitate decât anularea procesului-verbal.
În speță, contestatoarea nu a invocat o astfel de vătămare, astfel că, prin ipoteză, nu se mai pune problema imposibilității de înlăturare a acesteia prin altă modalitate decât anularea procesului-verbal, astfel încât să fie îndeplinite cerințele nulității.
Referitor la nerespectarea de către agentul constatator a prevederilor art. 8 alin. (6) din OG nr. 15/2002 (în forma de la data încheierii procesului-verbal), adică a obligației de reținere a certificatului de înmatriculare a autoturismului până la prezentarea dovezii de achitare a rovinietei, instanța reține că invocarea de către contestatoare a acestui motiv de plângere este lipsit de interes, de vreme ce față de contestatoare nu s-a dispus o asemenea măsură tehnică-administrativă (practic, suntem în prezența unui act inexistent, iar nu lovit de nulitate) și, față de principiul non reformatio in pejus de la care nu există derogare în cadrul căii de atac a plângerii, o astfel de măsură nu poate fi dispusă nici de instanță.
În ceea ce privește excepțiile calificate de instanță ca apărări pe fondul cauzei, vizând prescripția dreptului la acțiune și, respectiv, prescripția executării sancțiunii, instanța constată că acestea presupun, cu prioritate, clarificarea aspectului dacă sunt întrunite cerințele atragerii răspunderii contravenționale a contestatoarei, astfel că trebuie analizată, mai întâi, temeinicia procesului-verbal contestat.
Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, instanța reține că petenta nu a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, respectiv că în data de 03.04.2011, categoria A cu nr. de înmatriculare_, aparținând contestatoarei a circulat pe DN22 km 115+80 m, Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă, fiindu-i comunicate și planșele foto depuse de intimată, astfel că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal în ceea ce privește situația de fapt reținută.
Prin urmare, instanța reține ca fiind dovedită de către intimată săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. (2) din aceeași ordonanță.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, întemeiată de contestatoare pe dispozițiile art. 2500 alin. (2) din Noul Cod Civil, instanța precizează că, formal, din punctul de vedere al aplicării legii civile în timp, față de prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011 și 201 din aceiași lege, noul cod civil nu se aplică prescripțiilor începute și împlinite/neîmplinite la data de 01.11.2011 când a intrat în vigoare noul cod civil, fiind incidente, ci dispozițiile Decretului nr. 167/1958. În speță, procesul-verbal de contravenție a fost încheiat la data de 04.10.2011, deci anterior datei de 01.10.2011.
Material (adică din punctul de vedere al domeniului de aplicare, respectiv materiei reglementate), nu sunt incidente nici dispozițiile Decretului nr. 167/1958 căci în dreptul contravențional nu există un drept la acțiune, ci un drept de stabilire a răspunderii contravenționale sub forma constatării contravenției și aplicării sancțiunii, al cărui regim este guvernat de art. 13 din OG nr. 2/2001.
Pentru aceleași motive, în ceea ce privește strict răspunderea contravențională, nu sunt incidente nici prevederile art. 705 NCPC, întrucât acest articol face referire la executările silite civile, iar nu la prescripția dreptului la acțiunea în realizare care, așa cum s-a arătat, nu există în dreptul contravențional.
Față de argumentele mai sus-expuse, instanța constată că nu există niciun motiv de nulitate în privința procesului-verbal contestat, nici sub aspect formal și nici din punctul de vedere al temeiniciei.
În ceea ce privește prescripția executării silite, față de temeiurile invocate de contestatoare, instanța reține, a priori, că art. 705 NCPC nu este incident în ceea ce privește executarea silită în materia amenzilor contravenționale, întrucât potrivit art. 39 alin. (3) din OG nr. 2/2001, Executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale. Prin urmare, modalitatea de executare silită fiscală este reglementată de OG nr. 92/2003, privind codul de procedură fiscală, respectiv de art. 141 și urm. din OG nr. 92/2003, iar nu de codul de procedură civilă.
În ceea ce privește prescripția executării silite fiscale, regulile sunt stabilire de art. 131 alin. (1) și (2) din OG nr. 92/2003, care prevăd că Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, iar cu privire la domeniul de aplicare, alin. (2) al aceluiași articol prevede că Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.
Art. 131 din OG nr. 92/2003 reprezintă dreptul comun în materia executării creanțelor fiscale și altor creanțe bugetare (cum este și cazul amenzii contravenționale). Art. 14 alin. (1) din OG nr. 2/2001 stabilește, însă, un termen special de prescripție a executării silite; astfel, acest text prevede că (1) Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Acest termen de 1 lună este de aplicabilitate generală (respectiv atât sancțiunilor principale, cât și celor complementare, indiferent de natura/conținutul acestora), spre deosebire de art. 131 alin. (2) din OG nr. 92/2003 care se aplică numai creanțelor provenind din amenzi și, așa cum s-a arătat, este termenul de prescripție a executării silite de drept comun; aplicarea acestui termen presupune, însă, cu necesitate, comunicarea procesului-verbal de contravenție către contravenient, deoarece este o condiție de constituire a titlului executoriu (conform art. 31, 37 și 39 alin. (2) din OG nr. 2/2001) și, deci, de naștere a dreptului de a pune în executare silită creanța fiscală.
În speță, procesul-verbal de contravenție nu a fost comunicat contestatoarei în termenul de 1 lună de la data aplicării sancțiunii, așa cum s-a arătat în analiza cererii de repunere în termenul de formulare a plângerii, astfel că este exclusă incidența art. 131 alin. (1), (2) din OG nr. 92/2003.
Acest termen special de prescripția a executării amenzii contravenționale s-a împlinit, ca urmare a necomunicării, în interiorul său, a procesului-verbal, de la data aplicării amenzii (04.10.2011); astfel, așa cum s-a arătat anterior– în analiza cererii de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenționale – procesul-verbal de contravenție a fost comunicat nelegal contestatoarei, cu nerespectarea prevederilor art. 27 din OG nr. 2/2001, abia la data de 07.08.2014, adică după aproape 3 ani de la data aplicării sancțiunii.
În acest context, a fost depășit termenul de 1 lună prevăzut de art. 14 alin. (1) din OG nr. 2/2001 și, prin urmare, a intervenit prescripția executării silite a sancțiunii contravenționale, respectiv a amenzii contravenționale în cuantum de 250 de lei.
Având în vedere că potrivit art. 14 alin. (2) din OG nr. 2/2001, Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, și constatând împlinit termenul de prescripție specială, instanța va constata intervenită prescripția executării silite a sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 250 de lei, aplicată contestatoarei prin procesul-verbal . nr._/04.10.2011.
Cu toate acestea, intervenirea prescripției executării sancțiunii contravenționale nu este un motiv de nulitate a procesului-verbal, așa cum solicită contestatoarea, întrucât executarea sancțiunii este o procedură ulterioară procesului-verbal de contravenție și, prin urmare, raportat la natura juridică și efectele sancțiunii nulității, nu impietează asupra actului de sancționare și legalității acestuia, astfel cum s-a stabilit de către instanță anterior.
Altfel spus, stabilindu-se că fapta contravențională există, procesul-verbal de contravenție a fost legal întocmit, numai că, nefiind comunicat (legal) în termenul de 1 lună de la aplicarea sancțiunii, a intervenit prescripția executării sancțiunii, ceea ce înseamnă că nu se mai poate recupera amenda contravențională (întrucât procesul-verbal și-a pierdut forța executorie).
Pentru aceste argumente și cele reținute anterior în analiza legalității formale și a temeiniciei, instanța va respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind anularea aceluiași proces-verbal.
În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de anulare și a înștiințării de plată la procesul-verbal anterior și anularea obligației sale de plată a despăgubirilor în cuantum de 28 de euro (121,01 lei), ca nefiind dovedite, instanța constată că această înștiințare este cuprinsă în procesul-verbal de contravenție și vizează obligația de plată a tarifului de despăgubire.
Cu privire la posibilitatea de a cenzura legalitatea aplicării tarifului de despăgubire pe calea plângerii contravenționale, în limitele apărărilor invocate de contestatoare, respectiv caracterul nedovedit al acestora, instanța apreciază că se impune, cu prioritate, stabilirea naturii juridice a acestui tarif de despăgubire.
Astfel, tariful de despăgubire prevăzut la art. 8 alin. (3) din OG nr. 15/2002, în redactarea de la data stabilirii sale, instanța reține că acesta nu reprezintă o creanță bugetară, ci o creanță civilă; prin urmare, tariful de despăgubire nu reprezintă o sancțiune contravențională principală sau complementară și se încasează de către CNADNR.
Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) din OG nr. 2/2001, prin actele normative prin care se stabilesc contravenții se pot stabili și tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârșirea contravențiilor, iar art. 5 alin. (2) și (3) din OG nr. 2/2001 arată care sunt sancțiunile principale (avertisment, amendă, prestarea unei activități în folosul comunității) și cele complementare (confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții; suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități; închiderea unității; blocarea contului bancar; suspendarea activității agentului economic; retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, temporar sau definitiv; desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială).
De asemenea, alin. (4) prevede că prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare.
În ceea ce privește OG nr. 15/2002, acest act normativ prevede ca sancțiune principală amenda contravențională și nu conține reglementări privind sancțiuni complementare.
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din OG nr. 2/2001, potrivit cu care Actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancțiunii cu amendă se vor stabili limita minimă și maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori; se pot stabili și tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârșirea contravențiilor, precum și prevederile art. 8 alin. (3) din OG nr. 15/2002, potrivit cu care Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4, rezultă că tariful de despăgubire nu este nici o sancțiune contravențională principală și nici una complementară, ci reprezintă o modalitate legală de stabilire a despăgubirilor pentru prejudiciul încercat de CNADNR, ca urmare a săvârșirii de către contravenient a contravenției sancționate de art. 8 alin. (1) OG nr. 15/2002.
Instanța precizează că aceste aspecte au fost reținute, pe larg, și de către Curtea Constituțională a României prin deciziile nr. 57/26.01.2012 (publicată în Monitorul Oficial nr.244 din 11.04.2012) și Decizia nr. 580/29.05.2012 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 541 din_ )și,chiar dacă aprecierile Curții au fost făcute într-un alt cadru procesual, respectiv cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate ridicate în alte dosare, față de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, precum și Decizia Plenului Curții Constituționale, nr. I/17.01.1995 (publicată în Monitorul Oficial nr.16 din 26.01.1995), interpretarea dată art. 8 alin. (3) din OG nr. 15/2002 este una oficială și obligatorie.
Astfel, prin Decizia nr. 57/2012, Curtea a arătat că tariful de despăgubire nu are natura unei sancțiuni contravenționale, ci a unei modalități de acoperire a unui prejudiciu material.
Prin Decizia nr. 580/29.05.2012, C. a mai reținut – plecând de la prevederile art. 3 alin. (1) din OG nr. 2/2001, potrivit cu care actele normative pot cuprinde, pe lângă amenda contravențională ca sancțiune de drept administrativ, și tarife de determinare a despăgubirilor pentru prejudiciile pricinuite prin săvârșirea contravenției - că legiuitorul a prevăzut, prin OG nr. 15/2002, obligația plății unui tarif de despăgubire fix, pe categorii de autovehicule, în sarcina utilizatorilor români și străini ai rețelei de drumuri naționale din România ce se află în administrarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
S-a reținut că în concepția OG nr. 15/2002, utilizatorul a săvârșit o faptă ilicită (folosirea drumului național fără rovinietă), prin care a cauzat un prejudiciu rețelei de drumuri naționale prin uzarea și degradarea acestora și, totodată, există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, acesta fiind rezultatul direct al acțiunii de folosire a drumurilor naționale fără plata rovinietei. Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator.
Posibilitatea cumulării răspunderii contravenționale cu răspunderea civilă delictuală și, subsecvent, impunerea achitării concomitente a unei amenzi contravenționale și a unui tarif de despăgubire se justifică prin diferența esențială dintre fundamentele fiecărui tip de răspundere.
Astfel, dacă în cazul răspunderii contravenționale se urmărește sancționarea unei conduite ilicite, prin stabilirea răspunderii civile se tinde la repararea prejudiciului produs unui anumit subiect de drept, în speță C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, fiind, potrivit dispozițiilor art. 1 alin.(2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România o persoană juridică română de interes strategic național, care desfășoară, în principal, activități de interes public național în domeniul administrării drumurilor naționale și autostrăzilor.
Cum, în speță contestatoarea a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, rezultă că a săvârșit o faptă ilicită (folosirea drumului național fără rovinietă), prin care a cauzat un prejudiciu rețelei de drumuri naționale prin uzarea și degradarea acestora și, totodată, există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, acesta fiind rezultatul direct al acțiunii de folosire a drumurilor naționale fără plata rovinietei; prin urmare, aceasta are și obligația achitării tarifului de despăgubire în cuantum de 28 de euro, astfel că susținerile contestatoarei că despăgubirile nu sunt dovedite nu sunt întemeiate.
Este irelevant, în acest context, sub aspectul obligației de plată a tarifului de despăgubire faptul că executarea sancțiunii contravenționale a amenzii s-a prescris, având în vedere că, față de natura juridică a tarifului de despăgubire, nu sunt incidente dispozițiile art. 14 alin. (2) din OG nr. 2/2001, care este aplicabil doar sancțiunilor contravenționale (principale sau complementare), nu și despăgubirilor.
Prin urmare, întrucât ceea ce s-a prescris este executarea sancțiunii amenzii, fără ca procesul-verbal de contravenție să se fi anulat, pentru motivele arătate mai sus, fapta săvârșită de contestatoare își păstrează caracterul contravențional și, deci ilicit, și atrage obligația de plată a tarifului de despăgubire stabilit în condițiile art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
În ceea ce privește executarea silită a tarifului de despăgubire, regulile procesuale aplicabile sunt cele cuprinse în codul de procedură civilă privitoare la executarea silită, întrucât, așa cum s-a arătat, tariful de despăgubire este o creanță civilă, iar nu una bugetară.
Întrucât contestatoarea nu a invocat excepția prescripției executării silite în ceea ce privește acest tarif de despăgubire, instanța, față de limitele învestirii sale, inclusiv sub aspectul apărărilor, nu va face alte aprecieri în ceea ce privește executarea silită civilă în sine și alte incidente ce pot interveni în cadrul acesteia, pentru a nu crea premisele puterii de lucru judecat în ceea ce privește alte demersuri ale contestatoarei.
Față de cele mai sus-expuse, instanța va admite, în parte, plângerea în sensul că va constata prescrisă sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/04.10.2011 și va respinge, ca nefondată, cererea privind anularea aceluiași proces-verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca lipsită de obiect, cererea de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenționale.
Admite, în parte, plângerea formulată de contestatoarea ., cu sediul în București ., ., ., J_, CUI_, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, J_, CUI_.
Constată prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/04.10.2011.
Respinge, ca nefondată, cererea privind anularea procesului verbal de contravenție . nr._/04.10.2011.
Cu drept numai de apel, de competența Tribunalului București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel și motivele acesteia se depun la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
F. – C. M. V. – A. M.
Dactilo E.V./27.02.2015
Red.FCM/09.03.2015
2 exemplare orig.
Comunicat + 2 ex. V.A. M. .
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 721/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 795/2015.... → |
|---|
