Contestaţie la executare. Sentința nr. 729/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 729/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 729/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 729

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. G.

GREFIER: A. J.

Pe rol, soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul C. C. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. -CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA-CESTRIN.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul, personal, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța procedează la identificarea contestatorului C. C., CNP_.

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale, față de împrejurarea că executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria sectorului 3 București.

Pârâtul, prin consilier juridic, lasă la aprecierea instanței acest aspect.

Contestatorul, personal, apreciază că Judecătoria sectorului 6 este competentă să soluționeze prezenta cauză, întrucât locuiește pe raza acestui sector și tot aici își are sediul și intimata.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cererea în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 23.10.2014 contestatorul C. C. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatica - CESTRIN contestație împotriva actelor de executare silită (poprire) întocmite de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești, Franz R. C. și T. A. R.,solicitând anularea acestora și obligarea intimaților la restituirea sumei de 28 de euro, încasată cu titlu de tarif de despăgubire, și a sumei de 405,49 lei, încasată cu titlu de cheltuieli de executare silită.

În motivare, contestatorul a arătat că a fost sancționat contravențional cu amendă în suma de 250 lei, conform procesului verbal . nr._/7.06.2011, pentru săvârșirea faptei de a conduce pe drumurile publice naționale fără rovinietă.

La data de 02.04.2014 petentul a achitat amenda în cuantum de 250 lei, după cum rezultă din dovada de plată atașată acțiunii.

Cu toate acestea, contestatorul a fost executat silit și i-a fost luată pe nedrept și nelegal, prin poprirea contului bancar deținut la banca B.C.R. sucursala Lujerului, suma totală de 559,51 Lei.

Contestatorul a atras atenția asupra faptului că, după ultimele modificări aduse OG nr.15/2002 sancțiunea prevăzută de lege (art.8) la data săvârșirii faptei contravenționale este doar amenda, fiind abrogata astfel sancțiunea complementară privitoare la obligația de plată și a tarifului de utilizare (despăgubire de 28 Euro).

Petentul a învederat instanței că organul fiscal de executare a ignorat aceste prevederi și a dispus măsuri de încasare silită a sumei respective, pe care contestatorul nu o datorează, imputându-i totodată și cheltuieli nejustificate de executare.

În drept, contestatorul a invocat prevederile OG 2/2001 și OG 15/2002.

La data de 26.11.2014 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare formulată de către contestator împotriva executării silite efectuată de către Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești “Franz R. C. și T. A. R.”, în baza titlului executoriu proces-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/07.06.2011, generat și semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și ale HG nr. 1259/2001, ca nelegala și netemeinica.

Intimata a solicitat și menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești “Franz R. C. și T. A. R.”, în baza titlului executoriu menționat și continuarea executării silite.

La data de 12.01.2015 a fost atașat la dosarul cauzei dosarul de executare nr. 2995/2013.

Referitor la excepția de necompetență teritorială ce se impune a fi soluționată cu prioritate, instanța reține următoarele:

Conform art. 713 al. 1 din noul Cprciv contestația se introduce la instanța de executare, iar potrivit art. 650 al. 2 din același act normativ, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În speță, cererea de încuviințare a executării silite a fost soluționată de către Judecătoria Sectorului 3 București, în raport de normele de competență aplicabile la data înregistrării acesteia pe rolul instanței (art. 650 al. 1 Cprciv, care nu fusese declarat neconstituțional la data de 6.12.2013 ) precum și de sediul biroul executorului judecătoresc care efectuează executarea, ce se afla în sectorul 3 București.

Față de această împrejurare, Judecătoria Sectorului 3 este instanța de executare și, prin urmare, aceasta este competentă, conform art. 650 al.2 Cprciv, să soluționeze prezenta contestație la executare.

Pentru motivele mai sus arătate și reținând totodată că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 713 al. 2 Cprciv (executarea silită efectuându-se prin poprire, iar debitorul își are domiciliul în circumscripția aceleiași curți de apel în care se află instanța de executare ), instanța constată că nu este competentă să soluționeze cauza de față, astfel că va admite excepția invocată și va declina, în temeiul art. 132 din noul C.pr.civ, competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul C. C. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale Din România S.A. -Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatica - CESTRIN în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 729/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI