Plângere contravenţională. Sentința nr. 8387/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8387/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 8387/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8387
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: I. D. M.
GREFIER: E. C. P.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul B. M., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu art.104 pct.13 din HCSM nr.387/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Instanța, din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 101 OG nr. 15/2002, având în vedere că petentul are domiciliul în circumscripția instanței, constată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial pentru soluționarea litigiului.
De asemenea, instanța, în conformitate cu disp. art. 238 Cod procedură civilă, apreciază că procedura necesară pentru cercetarea procesului durează estimativ 3 luni de zile.
Instanța, considerând proba cu înscrisuri, solicitată de petent prin plângere și proba cu înscrisuri, solicitată de intimată, prin întâmpinare, ca fiind admisibilă și concludentă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 și art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, o încuviințează.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra excepției inadmisibilității, invocată de intimată, prin întâmpinare și pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 25.06.2015, contestatorul B. M. în contradictoriu cu intimata C. Naționala De Autostrăzi Si Drumuri Naționale Din Romania S.A. ( CNADNR S.A.) - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatica – CESTRIN, a formulat plângere împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenției . nr_ încheiat la data 28.06.2011, . nr_ încheiat la data 28.06.2011, . nr._ încheiat la data 26.07.2011, . nr._ încheiat la data 17.10.2011, solicitând, în principal, anularea proceselor-verbale de constatare a contravenției invocate mai sus și drept consecința exonerarea de la plata amenzilor contravenționale aplicate prin actul sancționator și a tarifelor de despăgubire, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii contravenționale cu un avertismentul, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că la data de 17.06.2015 a fost informat de banca BRD-GSG unde are deschis contul curent de salariu ca împotriva sa a început executarea silita de către CNADNR S.A. - CESTRIN prin intermediul unui executor judecătoresc.
Prezentându-se la sediul intimatei în dimineața zilei de 18.06.2015 a formulat o cerere prin i-a solicitat să-i comunice procesul verbal/ procesele verbale de constatare a contravenției pentru care s-a început executarea silita.
Cererea contestatorului a fost calificata ca o petitie, precizându-i-se ca va primi un răspuns pe mail în termen de 30 de zile.
Văzând ca nu poate afla detalii într-un termen rezonabil, s-a deplasat în după-amiaza zilei de 18.06.2015 la sediul executorului judecătoresc, a formulat o cerere de studiu și fotocopiere, dar i-a fost comunicat un singur înscris, titlul executoriu din acel dosar de executare - procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data 13.09.2011, urmând ca restul înscrisurilor din dosarul de executare sa le primească de la executorul judecătoresc după ce îi va fi aprobata cererea de fotocopiere a acestuia, dacă o va aproba.
Ulterior a primit pe mail adresa 4491l/EX/19.06.2015 prin care i s-a comunicat, pentru prima oara, ca în fapt a fost sancționai pentru lipsa rovinietei de 5 (cinci) ori, încheindu-se în acest sens 5 (cinci) procese - verbale de constatare a contravenției.
Fiind în posesia doar a copiei unui singur proces verbal, l-a contestat la instanța competenta - procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data 13.09.2011 - iar prin prezenta plângere contest temeinicia și legalitatea celorlalte 4 (patru) procese - verbale mai sus invocate, comunicate ulterior prin mail.
Având în vedere ca 99% din activitatea pe care o desfășoară în localitate este posibil ca la sfârșitul anului 2010 și începutul anului 2011 să nu fi achitat la timp rovinieta de utilizare a drumurilor publice aferentă conform dispozițiilor legale, datorita unei neglijențe de natură administrativă, nefiind un gest intenționat, de regula îmi achit taxele Ia termen iar uneori chiar anticipat.
Probabil fără a sesiza aceasta neglijență, a achitat tariful de utilizare pe o perioadă de 12 luni, în valoare de 28 de euro, neștiind ca a fost depistat circulând tară rovinieta.
Analizând cele 4 (patru) procese verbale invocate mai sus a sesizat ca se invoca faptul că la data de 29.12.2015 / 30.12.2015 / 16.02.2015 / 24.04.2014, a fost surprins pe DN1 - loc. Romanești, județul Prahova conducând autoturismul personal cu numărul de înmatriculare_ fără a deține rovinieta.
Tot atunci a sesizat ca în cele 4 (patru) procese verbale domiciliul contestatorului era unul greșit, având domiciliul din anul 2008 (cu 2 - 3 ani înainte de depistare )în București, sectorul 6 si nu în București, ., .
Aceasta greșeala a determinat necomunicarea către contestator a acestor procese-verbale de constatare a contravenției.
După 5 (cinci) ani îi este greu să-și amintească dacă și când a circulat prin acea localitate sau dacă avea sau nu rovinieta.
De asemenea, contestă cele 4 (patru) procese - verbale de constatare a contravenției pentru următoarele motive de nelegalitate:
1.Agenții constatatori înțeleg în mod nelegal să menționeze în procesele verbale un alt domiciliul decât cel al contestatorului încălcând prevederile art. 16 alin. 1 din OG 2/2001.
2. Agenții constatatori înțeleg în mod nelegal să comunice copia proceselor verbale la alt domiciliul decât cel al contestatorului încălcând prevederile art. 25 alin. 1 din OG 2/2001. Aceste fapte i-au determinat o vătămare, respectiv urmarea faptului ca domiciliul a fost greșit nu a luat la cunoștința de existența acestor procese-verbale, nu a putut să-și exercite dreptul la apărare motiv de nulitate absolută în materie penala și contravenționala, nu a putut achita jumătate din minimul amenzilor, anularea proceselor verbale fiind necesara pentru a înlătură aceasta vătămare.
3. Procedura de comunicare (chiar la alta adresa) a fost una viciata, procesele verbale și înștiințările de plata nu au fost comunicate prin poșta cu aviz de primire, urmând, în subsidiar prin afișare, încălcând prevederile art. 27 din OG 2/2001. Acest fapt i-a determinat o vătămare, prin faptul ca la comunicarea prin poșta cu aviz de primire s-ar fi constatat ca domiciliul înscris în acele înscrisuri este greșit, motiv care ar fi determinat interogarea bazelor de date oficiale pentru a afla domiciliul contestatorului.
Astfel, petentul a arătat că nu a luat la cunoștința de existența acestor proceselor-verbale, nu a putut să-și exercite dreptul la apărare motiv de nulitate absolută în materie penala și contravenționala, nu a putut achita jumătate din minimul amenzilor, anularea proceselor verbale fiind necesara pentru a înlătura aceasta vătămare.
Procesele verbale și înștiințările de plata nu i-au fost comunicate în cel mult o luna de la data încheierii acestuia, ci după aproape/ peste 5 (cinci) ani de la încheiere, încălcând prevederile ari. 26, alin. 3 din OG 2/2001.
Acest fapt i-a determinat o vătămare a dreptului la apărare, anularea proceselor verbale fiind necesara pentru a înlătura aceasta vătămare.
Agenții constatatori înțeleg în mod nelegal să nu semneze olograf procesele verbale, aplicarea unui semnături electronice pe un suport clasic de hârtie nu este posibila, procesul verbal comunicat este un înscris electronic original încălcând prevederile art. 17 din OG 2/2001.
Acesta este un motiv de nulitate absolută în materie penala și contravenționala, anularea proceselor verbale fiind necesara pentru a înlătura aceasta nelegalitate chiar și din oficiu.
Prin legea nr. 144/2012 pentru modificarea OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, s-a abrogat alin. 3 al art. 8 OG 15/2002 privind obligarea la plata tarifului de despăgubire de 28 de euro. iar cefe aplicate și contestate au fost anulată.
În aplicarea legii contravenționale mai favorabile consideră ca procesele verbale nu i-a fost comunicate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și drept consecința nu l-am atacat în instanța, fapt ce constituie o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de constatare a contravenție și în subsidiar a amenzii și a tarifului de despăgubire.
Mai mult, având în vedere ca cele 4 (patru) acte materiale pentru care a fost sancționat prin procesele verbale contestate în prezenta plângere, au fost săvârșite în continuarea actului material al faptei sancționate prin procesul-verbal pe care deja l-a atacat anterior. Este evident ca se află în prezenta unei fapte / contravenții săvârșită în forma continuata.
În cauză sunt incidente prevederile art. 13 raportat la art. 10 din O.G. 2/2001, precum și prevederile CEDO și ale Codului penal românesc în ceea ce privește reglementarea faptelor săvârșite în formă continuă;
Conform doctrinei, „infracțiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acțiunii sau inacțiunii, ce constituie elementul material al laturii obiective, după consumare, până la intervenția unei forte contrare.
Tot doctrina de specialitate ne indică, în mod unitar, modul în care pot fi identificate infracțiunile continue, și anume „după elementul material al laturii obiective ce presupune o acțiune ort o inacțiune ce durează în timp ca: deținerea, rămânerea, purtarea, conducerea unui autovehicul etc.
Activitatea infracțională la unele infracțiuni continue este susceptibilă de întreruperi care sunt determinate de natura activității infracționale, spre exemplu portul ilegal de uniforma care poate fi întrerupt noaptea și reluat dimineața.
Aceste întreruperi țin de natura infracțiunii și nu afectează unitatea infracțiunii continue.
În cazul de față, prin contravențiile ulterioare i se creează o situație mai grea decât cea prevăzută în legea penală, fiind ținuți la plata mai multor amenzi/tarife de despăgubire pentru aceeași faptă.
În acest sens, contestatorul a învederat jurisprudența recentă în acest domeniu care statuează că cele 5 (cinci) fapte săvârșite de subsemnatul reprezintă o singură contravenție săvârșită în formă continuată.
Potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. 15/2002, contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amendă și un tarif de despăgubire a cărui valoarea este egal cu contravaloarea rovinietei pe un an.
Așadar, prin achitarea acestui tarif, s-a acoperit eventualul prejudiciu pe care l-a suferit intimata prin utilizarea drumului național.
Având în vedere că nivelul acestuia este egal cu contravaloarea rovinietei pe un an, deși legiuitorul nu prevede expres, în cazul în care este achitat, acoperă utilizarea drumului național pe un an de ta data comiterii primei contravenții.
În subsidiar, contestatorul a învederat că dreptul penal românesc, nu reglementa cumulul aritmetic ai pedepselor decât în unele cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege.
Dacă instanța ar alege să aplice cumulul de amenzi contravenționale, i s-ar crea o situație mult mai dificilă în comparație cu pericolul social generat de fapta săvârșită.
Contestatorul a achitat tariful de despăgubire aferent procesului verbal contesta înaintea celorlalte patru din prezenta plângere, suma de 28 de euro primita de CNADNR drept valoare de despăgubire reprezintă contravaloarea unei roviniete pe 12 luni.
Conform art. 8 alin. (3) din O.G. 15/2002, modificata ulterior, „contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul de vehicul folosit fără a deține rovinietă valabilă, sumele stabilite conform legii.
Cuantumul tarifului de despăgubire aplicabil pentru un autoturism este de 28 de euro, adică identic cu tariful de utilizare pentru 12 luni a drumurilor naționale. Această situație este valabilă pentru toate categoriile de vehicule menționate în anexele nr, 1 (care reglementează nivelul de utilizare a drumurilor naționale) și nr. 4 (care reglementează cuantumul tarifului de despăgubire aplicabil) din Ordonanța nr. 15/2002, cu modificările ulterioare.
S-ar putea trage concluzia că acest tarif de despăgubire reprezintă contravaloarea rovinietei pe 12 luni și că, odată achitat acest tarif, utilizatorul drumurilor naționale va avea o rovinietă valabilă.
Acest aspect este contrazis de comportamentul CNADNR S.A. care, în mod abuziv, percepe tariful de despăgubire la fiecare nouă presupusă „contravenție” pe care o constată.
Astfel, un vehicul care circula pe drumurile naționale timp de câteva luni, fără să aibă cunoștință că nu o deține rovinietă valabilă, poate fi amendat contravențional de câteva zeci de ori și, pe lângă această sancțiune, va trebui să achite către CNADNR S.A. tot atâtea tarife de despăgubire câte presupuse contravenții a săvârșit.
Or, dacă s-ar proceda în asemenea fel, ar fi nelegal, legea este foarte clară în sens contrar (deciziile ICCJ /CCR), ar lua naștere o situație extrem de dificilă pentru contravenient, disproporționată față de pericolul social generat, când pentru o singura fapta cu mai multe acte materiale ar trebui sa suport mai multe sancțiuni contravenționale și aș fi obligat sa achit de „n” ori tariful de despăgubire, deși achitarea unui singur tarif ar acoperii tariful de utilizare pentru un an.
Săvârșirea faptei ilicite (sancționata cu amenda) precum și prejudiciu creat (sancționata cu tariful de despăgubire) au fost create fără vinovăție.
Totodată, art. 11 alin. 1 din O.G. nr.2/2001 prevede expres o . cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, în prezenta cauza lipsește una din trăsăturile esențiale ce o caracterizează respectiv vinovăția, prevederea si sancționarea ca atare într-un act normativ și pericolul social.
Consideră că a săvârșit fapta fiind într-o eroare de fapt, fără intenție, fără vinovăție, nu a conștientizat niciun moment ca săvârșește o fapta contravenționala.
Consideră ca a fost afectat de o eroare de fapt, cauza ce înlătură caracterul contravențional al faptei si prin care se înțelege situația când făptuitorul, în momentul comiterii contravenției nu cunoștea sau cunoștea greșit existenta unei stări de fapt, situații sau împrejurări de care depindea caracterul contravențional ai faptei.
Daca contestatorul ar fi cunoscut în mod real si corect realitatea nu ar fi comis contravenția.
Eroarea de fapt este definita în doctrina juridica ca fiind "reprezentarea greșita de către cel care săvârșește o fapta ilicita, a realității din momentul săvârșirii faptei, reprezentare determinata de necunoașterea sau cunoașterea greșita a unor date ale realității".
Când făptuitorul nu a cunoscut sau a cunoscut greșit în momentul efectuării acțiunii sau inacțiunii sale, ceva din realitatea obiectiva, ceva ce nu era de natura sa imprime faptei sale un caracter ilicit.
Consideră ca motivele invocate sunt de natura a răsturnă prezumție relativă de adevăr a procesului-verbal de constatare a contravenției întocmit în condițiile art. 16 din O.G. nr. 2/2001 .
Această prezumție este o prezumție relativă și poate fi răsturnată prin orice mijloc de probațiune.
Situația de fapt pe care a expus-o mai sus corespunde realității.
De asemenea, contestatorul se bucură de prezumția de nevinovăție, așa cum este ea reglementata de art. 6 CEDO.
Din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în raport ele dispozițiile art. 6 CEDO, deși necalificată în dreptul intern ca fiind de natură penală, contravenția este subsumată noțiunii de “acuzație în materie penala”, având în vedere câmpul de aplicare generai ai normei, cât și preeminenta caracterului represiv al sancțiunii contravenționale.
Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care și a prezumției de nevinovăție a subsemnatului.
Față de cele expuse, contestatorul a apreciat că procesul-verbal de constatare a contravenției este ne legal în raport de modalitatea în care a fost întocmit și de fapta reținută în sarcina mea și totodată netemeinic în raport de situația de fapt reală.
Pentru toate acestea, contestatorul a solicitat admiterea plângerii așa cum a fost formulată si, în principal, anularea proceselor - verbale invocate și să mă exonerați de la plata amenzilor și tarifelor de despăgubire aplicate prin actul sancționator, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunilor cu avertismente, având în vedere ca a achitat anterior, pentru aceeași fapta o amenda și un tarif de despăgubire, precum și obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG. nr 2/2001, OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 144/2012 Codul de procedura civila.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus în copie următoarele înscrisuri: procesele verbale de contravenție . nr_ încheiat la data 28.06.2011, . nr_ încheiat la data 28.06.2011, . nr._ încheiat la data 26.07.2011, . nr._ încheiat la data 17.10.2011.
La data de 07.07.2015, prin compartimentul registratură, contestatorul a depus cerere precizatoare conform rezoluției instanței din data de 29.06.2015.
Prin compartimentul registratură, la data de 23.07.2015, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca si inadmisibilă.
În fapt, intimata a arătat că plângerea contravenționala se depune în termen de 15 zile de la data comunicării, altfel, procesul verbal de constatare a contravenției devine titlu executoriu fără investire sau ala formalitate, cu privire la obligația de plata a valorii tarifului de despăgubire.
Titlul executoriu a fost instituit cu respectarea prevederilor legale, în virtutea căruia a devenit posibila punerea în executare pe cale silita a creanței constatate, executarea fiind circumscrisa obiectului pe care acesta l-a determinat.
Executarea silita a fost efectuata în temeiul unei hotărâri judecătorești, creanța fiind certa, lichida si exigibila, așa cum este definita în baza art. 662 NCPC, încuviințarea executării silite fiind efectuata fără vicii, respectându-se prevederile art. 665 NCPC, actele ulterioare fiind comunicate debitorului împreuna cu somația ( art. 666 si 667 NCPC ).
În situația de fata, debitorul putea formula contestație la executare, conform art. 771 NCPC, fără a putea invoca motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecații în prima instanța sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisa ( art. 712 alin. 1), fiind depusa cu respectarea prevederilor art. 713 NCPC.
Pentru suspendarea temporara a executării, până la soluționarea de către instanță a cauzei, debitorul trebuia să achite o cauțiune, potrivit cu valoarea obiectului contestației, as a cum acestea sunt enumerate în cuprinsul art. 718 NCPC.
Potrivit NCPC, executorul judecătoresc dispune, prin încheiere, începerea, amânarea, suspendarea sau încetarea executării silite, eliberarea sau distribuirea sumelor obținute din executare iar daca prin lege nu se dispune altfel, aceste încheieri sunt executorii de drept si pot fi atacate numai cu contestație la executare.
Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesata, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulata de partea interesata si ținând seama de probele administrate de aceasta ( art. 701 NCPC).
Față de cele mai sus detaliate, intimata a menționat faptul ca debitorul nu poate avea calitatea de petent într-o plângere contravenționala, termenul de depunere al acestui tip de cerere în instanță fiind depășit de alte acte procedurale, finalizate prin încheierea din dosarul execuțional astfel ca orice apărări de fond devin inutile si tardiv formulate.
Subliniem ca, fiecare fapta întrunește cumulativ cele 4 trăsături ale unei contravenții, fiind tipica ( se încadrează în modelul abstract descris în norma de incriminare a contravenției), antijuridică ( aduce atingere valorii sociale ocrotite prin norma legala ), prevăzută de lege ( art. 8 din OG 15/2002 ) si săvârșită cu vinovăție.
Conform art. 27 din OG 2/2001, comunicarea procesului verbal si a înștiințării de plata se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului“, în cauza de fata fiind vorba despre procese verbale de constatare a contravențiilor afișate în anul 2011.
Faptul ca prin Decizia 10 a ICCJ s-a statuat ca procedura de comunicare a proceselor verbale de constatare a contravențiilor se face prin afișare doar ca si procedura subsidiara comunicării prin posta cu aviz de primire, nu afectează valabilitatea comunicării, în condițiile în care aceasta decizie a fost pronunțata în anul 2013, cu mult ulterior întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției pus în discuție. Decizia mai sus amintita nu poate produce efecte juridice în condițiile în care o asemenea decizie nu retroactivează, fiind obligatorie si devenind aplicabila în sensul ca-si produce efecte în raport cu procesele verbale emise ulterior publicării sale în Monitorul Oficial ( 23.07.2013). Norma privitoare la comunicarea unui act procedural nu are conținut de drept material, ci constituie o dispoziție procedurala căreia nu i se poate aplica principiul legii contravenționale mai favorabile, ci cel al aplicării imediate a normei procedurale, astfel ca procedura de comunicare a titlului executoriu în cauza s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv .
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 208, 662, 665 - 667, 712, 713, 718 si 771 NCPC.
La data de 06.08.2015, prin compartimentul registratură, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei proceselor-verbale, instanța constată următoarele:
Prin procesele-verbale . 11 nr._/28.06.2011, . 11 nr._/28.06.2011, . nr._/26.07.2011, . nr._/17.10.2011, petentul a fost sancționat pentru că la data de 29.12.2010, 30.12.2010, 16.02.2011 și respectiv, 24.04.2011, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat pe drumurile publice fără rovinietă valabilă.
Fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 (care prevăd că „fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă”), cu sancțiunea stabilită de dispozițiile art. 8 alin. 32 din OG nr. 15/2002.
Procesele-verbale nu au fost semnate de petent, întrucât acesta nu a fost prezent la întocmirea acestora.
În privința excepției inadmisibilității, conform art. 713 alin. 2 Cod de Procedură, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Din interpretarea per a contrario a acestui text de lege rezultă că în situația în care este prevăzută de lege o altă cale de desființare a titlului executoriu (în speță, procedura plângerii contravenționale), pe calea contestației la executare nu pot fi formulate apărări de fond împotriva acestuia și nu se poate invoca pretinsa nelegalitate ori netemeinicie a acestuia.
În consecință, procedura plângerii contravenționale și a contestației la executare sunt distincte și independente, astfel încât instanța va respinge excepția invocată, ca neîntemeiată, petentul putând formula plângerea contravențională chiar dacă este pornită executarea silită împotriva sa.
Analizând procesele-verbale în ceea ce privește legalitatea, conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.U.G. 2/2001, instanța apreciază că acestea nu a fost întocmite cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de O.G. nr. 2 /2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Verificând, din oficiu, existența în cuprinsul procesului-verbal a elementelor obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute, instanța constată că lipsește semnătura agentului constatator. În cuprinsul acestuia se menționează însă că actul a fost semnat electronic conform Legii 455/2001 și HG 1259/2001.
Din interpretarea prevederilor art. 5 din legea 455/2001, instanța reține că înscrisurile electronice cărora le este atașată semnătura electronică sunt asimilate în ce privește condițiile și efectele înscrisurilor sub semnătură privată.
Codul civil diferențiază actul sub semnătură privată de actul autentic, acesta din urmă fiind, potrivit art. 1171 și art. 1173, acel act care s-a făcut cu solemnitățile prevăzute de lege de către un funcționar public competent. În schimb, actul sub semnătură privată este actul întocmit de persoane în raporturile civile dintre aceștia, iar nu de un funcționar abilitat de lege cu încheierea unor acte de constatare și de sancționare a contravențiilor. Procesul-verbal are natura juridică a unui act administrativ, deci de drept public, și totodată este un act autentic, el încadrându-se prevederilor art. 1171 C.civ., astfel că nu îi sunt aplicabile prevederile legii 455/2001 referitoare la semnătura electronică.
Nicio dispoziție a Legii nr. 455/2001 și nici dintr-o altă lege specială nu prevede posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces-verbal de constatare a contravenției sau unui alt act autentic. Din întreaga lege se desprinde concluzia că înscrisurile electronice și semnătura electronică ce le poate fi atașată sunt aplicabile raporturilor juridice de drept privat.
În cauză sunt aplicabile prevederile OG 2/2001, care consacră o anumită formă obligatorie, evident scrisă, a procesului-verbal de contravenție, întărită de condiția de validitate a existenței semnăturii agentului constatator în cuprinsul actului încheiat. Procesul-verbal întocmit în cauză nu este semnat de agentul constatator, el având în realitate o formă exclusiv electronică. Acest act normativ nu prevede posibilitatea substituirii semnăturii agentului constatator cu semnătura sa electronică, cu atât mai mult ca procesul-verbal să fie încheiat în formă electronică.
Pe de altă parte, instanța reține că în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6/16.02.2015, prin care a soluționat recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată.
Astfel, instanța supremă a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În consecință, având în vedere și prevederile art. 517 alin. 4 Cod Procedură Civilă potrivit cărora interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în monitorul oficial, instanța reține că au fost încălcate prevederile art. 17 din OG 2/2001, procesul-verbal fiind lovit de nulitate absolută.
De asemenea, prin decizia nr. 10/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial la data de 23.07.2013), s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire”.
Înalta Curte a considerat că modalitatea de comunicare a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire. Este adevărat că din interpretarea gramaticală a normei, utilizarea conjuncției "sau" ar putea conduce la concluzia că legiuitorul nu a instituit o ordine de preferință, astfel încât s-ar putea recurge la oricare dintre cele două modalități, iar procedura de comunicare să fie considerată valabilă. Interpretarea gramaticală nu este însă suficientă, pentru că nu asigură respectarea dreptului la apărare și a garanțiilor instituite de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu privire la acuzațiile în materie penală.
Interpretarea și aplicarea dispozițiilor analizate urmează să se realizeze printr-o altă metodă, cea mai adecvată fiind interpretarea logică și sistematică, întrucât permite a se evidenția natura și importanța drepturilor ocrotite. Numai în ipoteza în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afișarea actului se află într-un raport de subsidiaritate față de comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanțiile procedurale.
Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).
Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a Curții Constituționale confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate".
Astfel, Înalta Curte a stabilit că procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului poate fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
Astfel, instanța consideră că procesele verbale de constatare și sancționare a contravenției nu au fost comunicate în condițiile art. 25 alin. 2 din OG 2/2001 și art. 27 alin. 1 din același act normativ, prin poștă cu aviz de primire.
În cele din urmă, instanța învederează că dezlegările problemelor de drept prin recursul în interesul legii, date în aplicarea dispozițiilor legale, devin obligatorii de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, norma legală fiind astfel interpretată și aplicată de la data intrării sale în vigoare (iar nu doar de la data publicării în Monitorul Oficial).
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că plângerea formulată este întemeiată, urmând să o admită, să anuleze procesele verbale de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.06.2011, . nr._/28.06.2011, . nr._/26.07.2011, . nr._/17.10.2011 întocmite de către intimat și să exonereze petentul de executarea sancțiunilor aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității invocată de intimat, ca neîntemeiată.
Admite plângerea contravențională formulată de petentul B. M., cu domiciliul în București, .. 4, ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, J_ și având CUI_.
Anulează procesele verbale de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.06.2011, . nr._/28.06.2011, . nr._/26.07.2011, . nr._/17.10.2011 întocmite de către intimat și exonerează petentul de executarea sancțiunilor aplicate.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 Cod procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. I.M./ Dact. M.M.
04 exemplare/26.11.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8385/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9445/2015. Judecătoria... → |
|---|
