Plângere contravenţională. Sentința nr. 8473/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8473/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 8473/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8473
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: A. N.
GREFIER: C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul T. V. C. în contradictoriu cu intimații D.G.P.L.-S. 6 și C. L. S. 6 BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata, D.G.P.L.-S. 6, prin consilier juridic, B. M. D., cu delegație la dosar, fila 52, și intimatul C. L. S. 6 BUCUREȘTI, prin consilier juridic, U. L., cu delegație la dosar, lipsind contestatorul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța având în vedere că în cauză este primul termen de judecată, în conformitate cu art. 131 din Noul codul de procedură civilă pune în discuție competența generală, materială și teritorială a instanței.
Intimata D.G.P.L.-S. 6 prin apărător arată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să soluționeze dosarul, conform art. 94 pct. 3 Cod proc.civ..
Intimatul C. L. S. 6 BUCUREȘTI prin apărător arată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să soluționeze dosarul.
Instanța constată că este competentă general, teritorial și material să judece pricina, conform art. 94 pct. 3 Cod proc.civ. având în vedere că locul săvârșirii contravenției, este în raza sectorului 6.
Instanța în temeiul art. 238 alin. 1 din Noul Codul de procedură civilă acordă cuvântul părților cu privire la estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.
Intimata D.G.P.L.-S. 6 prin apărător estimează durata soluționării procesului la 3 luni.
Intimatul C. L. S. 6 BUCUREȘTI prin apărător estimează durata soluționării dosarului la acest termen.
Instanța, în temeiul art. 238 din Noul Codul de procedură civilă estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 1 lună.
Intimata D.G.P.L.-S. 6 prin apărător nu mai invocă excepția netimbrării.
Instanța ia act că nu se mai invocă excepția netimbrării de către intimata D.G.P.L.-S. 6
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul C. L. S. 6 BUCUREȘTI, prin întâmpinare.
Intimatul C. L. S. 6 BUCUREȘTI prin apărător solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că procesul-verbal de contravenție a fost emis de D.G.P.L.-S. 6, care este o instituție publică de interes local, cu personalitate juridică înființată în baza Legii nr. 155/2010, H.G. 1332 /2010 și a Hotărârii Consiliului L. S. 6 nr. 216/2010. În ceea ce privește celălalt capăt de cerere privind repararea prejudiciului contestatorul solicită recuperarea prejudiciului prin obligarea intimatei D.G.P.L.-S. 6 și a S.C. Ilcor, astfel pentru aceste considerente solicită admiterea excepției.
Intimata D.G.P.L.-S. 6 prin apărător solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, având în vedere dispozițiile art. 36 și art. 40 Cod proc.civ., neexistând identitate între persoana care a emis actul contestat și persoana chemată în judecată.
Instanța, având în vedere că potrivit art. 33 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, la soluționarea plângerii contravenționale instanța citează organul care a aplicat sancțiunea, constatând că intimatul C. L. S. 6 BUCUREȘTI nu este organul care a aplicat sancțiunea, ci intimata D.G.P.L.-S. 6, admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului C. L. S. 6 BUCUREȘTI.
Instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Intimata D.G.P.L.-S. 6 prin apărător solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și probei cu mijloacele materiale, respectiv planșele foto.
Instanța, în baza art. 255 noul Cod proc.civ apreciind că proba cu înscrisuri este admisibilă și poate duce la dezlegarea pricinii, încuviințează contestatorului și intimatei proba cu înscrisurile depuse la dosar. De asemenea încuviințează intimatei proba cu mijloacele materiale, respectiv planșele foto depuse odată cu întâmpinarea.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Intimata D.G.P.L.-S. 6 prin apărător solicită respingerea primului capăt de cerere având ca obiect anularea procesului-verbal, ca neîntemeiat și nesusținut, fiind întocmit în forma specială prevăzută de art. 181 anexa 1 D, nemaifiind necesară
completarea rubricilor referitoare la ocupația și locul de muncă al contravenientului, obiecțiunile contravenientului, menționarea unui martor sau a măsurii tehnico administrative. În această formă, procesul verbal va cuprinde o rubrică în care sunt menționate mijloacele folosite (aparat foto Nikon ). În ceea ce privește al doilea motiv invocat de contestator, lipsa descrierii faptei, arată că în procesul-verbal fapta este descrisă, fiind menționată staționarea neregulamentară, precum și data, ora și locul săvârșirii faptei, precum și marca și numărul de înmatriculare al vehiculului, iar în baza planșelor foto și a înscrisurilor ce au stat la baza întocmirii procesului-verbal, se poate aprecia de către instanță situația de fapt.
Intimata D.G.P.L.-S. 6 prin apărător solicită respingerea capătului de cerere accesoriu, privind înlocuirea amenzii cu avertismentul, pentru motivele arătate în întâmpinare, în speță fapta are un grad de pericol ridicat, fapt pentru care legea prevede amendă contravențională într-un cuantum mai ridicat dar și obligativitatea aplicării sancțiunii contravenționale. De asemenea arată că autoturismului era staționat într-o zonă unde simpla oprire era interzisă.
Intimata D.G.P.L.-S. 6 prin apărător solicită respingerea capătului de cerere prin care solicită restituirea amenzii contravenționale, ca inadmisibil, față de dispozițiile art. 8 alin. 4 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora veniturile provenite din amenzile contravenționale se fac venit integral la bugetele locale și dispozițiilor art. 117 Cod de procedură fiscală, conform cărora organul fiscal poate restitui sau compensa suma fără titlu în situația în care procesul-verbal se anulează, consideră că petentul a folosit o cale de atac neprevăzută de lege. În subsidiar arată că acest capăt de cerere este greșit îndreptat împotriva D.G.P.L.-S. 6, organul de executare are obligația de a restitui sumele, respectiv DITL .
Intimata prin apărător la interpelarea instanței arată că invocă excepția lipsei calității procesuale doar ca o apărare de fond.
Pe capătul de cerere privind constatarea nelegalității măsurii, în primul rând, intimata prin apărător, solicită să se aibă în vedere că acest capăt de cerere este inadmisibil, raportat la art. 35 Cod proc.civ. în speță contestatorul nu a cerut realizarea dreptului său și anume repararea prejudiciului, ci doar constatarea nelegalității măsurii. Pe fond solicită respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, deoarece faptele invocate de contestator sunt cele prevăzute de H.G. nr. 14/2009, abrogat la momentul emiterii dispoziției de ridicare, pe cale de consecință solicită respingerea și a capătului de cerere prin care se solicită obligarea intimatei la plata sumei de 677,32 RON, reprezentând despăgubiri, deoarece nu există o faptă ilicită și vinovăția D. S 6 (respectiv emiterea culpabilă cu nerespectarea dispozițiilor legale a dispoziției de ridicare sau emiterea netemeinică a acesteia), fapt pentru care a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat și nesusținut. A menționat că suma achitată cu titlu de taxă de ridicare nu poate fi considerată un prejudiciu, aceasta fiind o obligație legală prevăzută de 195/2002, ea reprezentând contravaloarea operațiunilor efectuate de operatorul autorizat cu ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului, drept consecință a propriei fapte ilicite a reclamantului (constatată prin procesul verbal de contravenție) privind nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la staționarea vehiculelor, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 08.04.2015, sub nr._, contestatorul T. V. C., în contradictoriu cu intimații D.G.P.L. S. 6 BUCUREȘTI și C. L. S. 6 BUCUREȘTI, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună anularea procesului verbal . Nr._ din data de 25.03.2015, încheiat de agentul R. M. din cadrul D.G.P.L. S. 6 București și, pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare a subsemnatului cu 4 puncte-amendă, în valoare de 360 RON, și cu 3 puncte de penalizare.
Totodată, contestatorul a solicitat obligarea D.G.P.L. S. 6 București la repararea prejudiciului material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare a autoturismului cu nerespectarea reglementărilor incidente în această materie, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că în data de 1.11.2014, la ora 08:00, a staționat voluntar autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe ., în Municipiul București.
La ora 8:20, s-a întors la locul staționării autoturismului, unde a constatat că acesta dispăruse, împreună cu alte autoturisme parcate în aceeași zonă. În această situație a apelat serviciul de urgență 112, în urma căruia a fost informat că, urmare a staționării neregulamentare, autoturismul a fost ridicat de S.C. ILCOR AUTO ECO S.R.L. și depozitat la sediul acestora din București, .. 14-16, sector 6. Aflând acest lucru, contestatorul a precizat că s-a îndreptat de urgență la sediul unității mai sus menționate, în vederea recuperării autoturismului. Aici, a fost întâmpinat de un agent de poliție care i-a înmânat o Comunicare, prin care i se aducea la cunoștință că urma să fie sancționat pentru nerespectarea prevederilor art. 143 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, întrucât autoturismul său a fost depistat staționând în mod neregulamentar, iar procesul-verbal de constatare a contravenției urma să îi fie trimis la domiciliu prin poștă.
Ulterior semnării acestei comunicări, a fost informat că, pentru a i se elibera autoturismul, este necesară achitarea pe loc a unei taxe de 677.32 RON. În aceste condiții, a solicitat de la agentul de poliție care i-a înmânat comunicarea informații în legătura cu temeiul legal în baza căruia S.C. ILCOR AUTO ECO S.R.L. a efectuat operațiunea de ridicare a autoturismului și în baza căruia este autorizată să condiționeze eliberarea autoturismului de plată unei astfel de taxe.Răspunsul la această întrebare a fost unul extrem de evaziv, în sensul că S.C. ILCOR AUTO ECO S.R.L. este autorizată să efectueze ridicarea autoturismelor și că nu există nicio posibilitate prin care să îi fie eliberat autoturismul fără achitarea taxei de 677.32 RON.
Contestatorul a menționat că în data de 27.03.2015, în baza Comunicării sus-amintite, a ridicat personal procesul verbal . nr._ din data de 25.03.2015 încheiat de agentul constatator R. M., din cadrul D.G.P.L. S. 6 București. Prin acest proces verbal, a fost sancționat pentru fapta comisă în data de 01.11.2015, și anume „staționarea neregulamentară" cu auto nr._ .
Contestatorul a învederat instanței că prin procesul verbal mai sus amintit, a fost sancționat cu 4 puncte de amendă, în cuantum de 360 RON și 3 puncte de penalizare, fără a fi dispusă măsura ridicării autoturismului.
În principal, contestatorul a solicitat anularea procesului-verbal sus-amintit, deoarece nu respecta condițiile de formă impuse de lege și, pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare a subsemnatului cu 4 puncte amendă, în valoare de 360 de RON, și cu 3 puncte de penalizare și restituirea sumei de 180 RON achitată cu titlu de amendă către bugetul local, în primul rând, art. 16 alin. (1) teza a III-a din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor stipulează că procesul-verbal de constatare a contravențiilor va conține, în mod obligatoriu, și următoarele mențiuni: "ocupația și locul de muncă ai contravenientului", în cadrul procesului verbal lipsesc cu desăvârșire mențiunile privind ocupația și locul de muncă al contravenientului, deși exista obligația legală imperativă ca acestea să fie menționate, ceea ce constituie un motiv temeinic de anulare a acestuia. A precizat contestatorul că sancțiunea ce intervine pentru lipsa acestor mențiuni este nulitatea absolută, nulitate ce nu poate fi acoperită în niciun fel, întrucât afectează serios prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal pe care înțelege să îl atace.
În al doilea rând, un alt motiv de anulare al procesului verbal îl reprezintă neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 16 alin. (7) din O.G. 2/2001, referitoare la posibilitatea contravenientului de a formula obiecțiuni la procesul-verbal respectiv. Agentul constatator avea obligația de a-l încunoștiința despre dreptul său de a formula obiecțiuni cu privire la conținutul procesului verbal respectiv, precum și de a consemna în procesul verbal acest aspect. Or, agentul constatator nu și-a îndeplinit obligația legală imperativă, neținând cont de obiecțiunile sale și nemenționându-le în procesul-verbal, la rubrica "Alte mențiuni".
Lipsa consemnării obiecțiunilor contravenientului în textul procesului-verbal duce la nulitatea acestuia, nulitate care nu poate fi acoperită în nici un fel, conform art. 16 alin. (7) teza a II-a din O.G. 2/2001.
În al treilea rând, contestatorul a arătat că se impune anularea procesului verbal prin care i s-a aplicat sancțiunea sus-menționată dat fiind că în cuprinsul acestuia agentul constatator nu a realizat o descriere suficientă a faptelor pe care susține că subsemnatul le-ar fi săvârșit și nu a realizat nici o mențiune referitoare la împrejurările în care fapta a fost săvârșită. Or, potrivit art. 16 alin.teza a IV-a din O.G. 2/2001 „Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: (...) descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite". Sancțiunea pentru această neregularitate a procesului verbal este cuprinsă în art. 17 din O.G. 2/2001, conform căruia "Lipsa mențiunilor privind (...) a faptei săvârșite și a (...) atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu".
Potrivit jurisprudenței dominante în materie, „în cazul în care descrierea faptei lipsește cu desăvârșire sau aceasta este descrisă doar în mod generic, precum și în cazul în care orice mențiune privind împrejurările în care fapta a fost săvârșită este inexistentă, duce la aplicarea sancțiunii nulității absolute a actului constatator al contravenției", în baza art. 17 din O.G. 2/2001, sancțiune care nu poate fi acoperită în nici un fel. În realitate, „lipsa mențiunilor sus-arătate face imposibilă aprecierea gravității faptei săvârșite și implicit a justeței sancțiunii aplicate de către instanța de judecată, singura în măsură să realizeze un control obiectiv și imparțial al procesului-verbal criticat.” Contestatorul a arătat că mai trebuie reținut că, „din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 alin. (1) din O.G. 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter.” În viziunea aceleași instanțe de control judiciar în materie contravențională, „cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justeței sancțiunii aplicate".
Contestatorul a solicitat instanței să aibă în vedere decizia civilă nr. 2463 din 20 octombrie 2005 și decizia nr. 2406 din 13 octombrie 2005 pronunțate de Tribunalul București.
De asemenea, contestatorul a menționat că descrierea faptei sale s-a limitat la „a condus auto_ și a staționat neregulamentar", fără să se arate nici un alt element de fapt care ar fi putut circumstanția împrejurările în care fapta s-ar fi săvârșit. De asemenea, nu s-a realizat o descriere clară a locului unde a fost săvârșită fapta a cărei săvârșire i se impută, în dreptul rubricii „locul săvârșirii" fiind notat „ .". Din acest proces verbal nu reiese nici măcar dacă fapta a fost săvârșită în sectorul 6 sau într-un alt sector al Bucureștiului, ceea ce ar fi însemnat că S.C. ILCOR AUTO ECO S.R.L. nu ar fi fost abilitată din punct de vedere teritorial de a proceda la ridicarea mașinii.
A precizat contestatorul că aceste lipsuri evidente ale procesului-verbal criticat pun serios sub semnul întrebării aparența minimă de legalitate a acestui act „emanând de la un funcționar ce are dreptul de a funcționa în locul unde actul s-a făcut", act care se dorește a fi un act autentic.
Contestatorul a subliniat că lipsa unei descrieri suficiente a faptei se explică prin aceea că aceea ce s-a dorit să îi „înlăture" posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare în fața unei instanțe de judecată obiectivă și imparțială, prin invocarea motivelor de nelegalitate și netemeinicie a procesului verbal pe care înțelege să îl critice. O redare fidelă a situației de fapt care a dus la săvârșirea faptei reținute în procesul verbal, precum și posibilitatea de a formula obiecțiuni ar fi dus la o mai bună individualizare a faptei și la aplicarea unei sancțiuni mai ușoare.
Chiar și în condițiile în care s-ar reține în sarcina subsemnatului nerespectarea vreunor dispoziții legale (după cum vom arăta, prin procesul verbal nu se demonstrează încălcarea vreunor dispoziții legale de către subsemnatul, iar sarcina probei revine în exclusivitate D.G.P.L. S. 6 București), prezentarea fidelă a situației de fapt și a condițiilor în care a săvârșit fapta ar fi dus Onorată instanță la concluzia că el nu a avut - în mod obiectiv - posibilitatea de a adopta o altă conduită. Lipsa locurilor de parcare din zonă reprezintă cauza situațiilor de acest gen, în care conducătorii auto sunt nevoiți să parcheze în locuri „mai puțin permise".
În al patrulea rând, contestatorul a arătat că procesul verbal a cărui anulare înțelege să o solicite cuprinde mențiunea „Nu a fost de față nici un martor deoarece constatarea s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic". În acest sens, a învederat instanței că fapta pentru care a fost sancționat a fost constată și înregistrata pe suport video, deci prin mijloace tehnice, motiv pentru care procesul-verbal de constatare a contravenției ar fi trebui să îmbrace o altă formă decât cea care mi-a fost comunicată la data de 27.03.2015.
Astfel, potrivit art. 181 din Regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: „(1) În situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul. (2) Datele de identificare a contravenientului care se consemnează în procesul verbal de constatare a contravenției sunt cele comunicate, în scris, sub semnătura proprietarului sau deținătorului legal al vehiculului".
Or, în ceea ce îl privește, nu a fost respectat conținutul prevăzut pentru acest formular, ceea ce poate duce la concluzia că a fost utilizat un alt formular de proces verbal. Nerespectarea condițiilor de formă în ceea ce privește încheierea unui proces-verbal de contravenție duce la nulitatea sa.
Prin urmare, contestatorul a menționat că procesul verbal de constatare a contravenției săvârșită a fost întocmit fără respectarea prevederilor legale, procesul verbal criticat fiind unul nelegal, și pe cale de consecință, a solicitat instanței să dispună anularea acestuia și, pe cale de consecință, a sancțiunilor dispuse în cadrul acestuia, inclusiv restituirea sumei de 180 RON achitată cu titlu de amendă către bugetul local prin chitanța . nr._.
Ca urmare a situației de fapt expuse mai sus, contestatorul a solicitat instanței să constate faptul că măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale, și în consecință impunerea taxei de eliberare a autoturismului s-a efectuat în lipsa unui temei legal, ceea ce atrage obligarea D.G.P.L. S. 6 București la repararea prejudiciului material ce i-a fost cauzat, și anume, plata sumei de 677,32 RON achitată în vederea eliberării autoturismului.
Contestatorul a învederat instanței faptul că măsura ridicării autoturismului care a fost dispusă în ceea ce îl privește a fost una nelegală. În acest sens, a precizat că procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în data de 25.03.2015 (deci cu o dată ulterioară celei în care s-a efectuat ridicarea autoturismului său, și anume 01.11.2014). Or, existența procesului verbal de contravenție anterior sau cel puțin concomitent cu dispunerea măsurii ridicării autoturismului este o premisă sine qua non pentru efectuarea legală a unei astfel de operațiuni, astfel cum rezultă expres din dispozițiile art. 13 al H.C.L.S. 6 nr. 14/29.01.2009.
Mai mult chiar, procesul-verbal criticat nu încorporează nicio mențiune referitoare la măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului. Or, potrivit alin. (1) al art. 180 din Regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: „În cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces verbal de constatare a contravenției care va cuprinde în mod obligatoriu: sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; [...]", iar potrivit art. 97 din același Regulament, ridicarea autoturismului reprezintă o măsura tehnico-administrativă, astfel că ar fi trebui să figureze în mod obligatoriu în procesul verbal de constatare a contravenției.
Prin urmare, măsura ridicării autoturismului în ceea ce îl privește a fost dispusă în afara procesului verbal de constatare a contravenției, fiind lipsită astfel de orice temei juridic. (ii)neîndeplinirea obligației de comunicare în ceea ce îl privește a unei copii de pe Nota de constatare întocmită de agentul comunitar prin care s-a dispus ridicarea autoturismului, astfel cum este prevăzută de Anexa nr. 3 a H.C.L.S. 6 nr. 14/29.01.2009.
În acest sens, contestatorul a menționat că nu i-a fost înmânată nicio Notă de constatare privind ridicarea autoturismului, fiind încălcate astfel prevederile exprese ale art. 12 și art. 14 din H.C.L.S. 6 nr. 14/29.01.2009.
Față de cele menționate mai sus, contestatorul a apreciat că măsura ridicării autoturismului în ceea ce îl privește a fost dispusă și efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie, determinând astfel ca suma de bani achitată în vederea eliberării autoturismului să fie nejustificată din punct de vedere juridic, ceea ce a determinat o micșorare a patrimoniului său fără existența unui temei legal, în aceste condiții, a considerat că prin obligarea nejustificată la plata taxei de 677,32 RON către . SRL în vederea ridicării autoturismului ca urmare a dispoziției agentul comunitar în acest sens, măsura dispusă de ridicare a autoturismului, D. S. 6 București i-a provocat un prejudiciu material.
Față de această împrejurare, a solicitat instanței angajarea răspunderii civile delictuale a D. S. 6 București pentru prejudiciul material provocat, șl obligarea acesteia la repararea acestui prejudiciu.
În sprijinul susținerilor sale, contestatorul a arătat că se află atât dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituția României.
În subsidiar, contestatorul a solicitat instanței înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului, motivând faptul că a avut o conduită corectă până în prezent, astfel că i se poate aplica o sancțiune mai ușoară, în speță avertismentul. Chiar și textul legal - art. 21 alin. (3), din O.G. 2/2001, impune obligativitatea aplicării unei sancțiuni proporționale cu ""gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal".
Astfel, având în vedere lipsa de pericol social a faptei, a consecințelor negative în urma faptei (nu s-a produs nici un accident, nu au existat vătămări ale unor persoane sau prejudicii), precum și circumstanțele personale ale contravenientului (bună conduita a subsemnatului și lipsa oricăror abateri de acest gen ale subsemnatului, anterioare faptei respective), se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
Pentru acestea, contestatorul a solicitat instanței să dispună înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului și, pe cale de consecință, să dispună obligarea intimatei D. S. 6 București la repararea prejudiciului material cauzat subsemnatului, constând în „taxa" de 677,32 RON achitată către S.C. ILCOR AUTO ECO S.R.L.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 5, 6, 7, 15, 16, 17, 19, 21 alin. 3, 26 alin. (1), 38 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, dispozițiile 118 din O.U.G. nr. 195/2002, precum și art. 12-14 ale H.C.L.S. 6 nr. 14/29.01.2009.
Contestatorul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei copia procesului verbal de contravenție, copia chitanței . nr._, copia dispoziției de ridicare . nr._ din 01.11.2014, copia facturii nr._/01.11.2014, copie CI.
La data de 28 mai 2015, intimata Direcția Generală de Poliție Locală S. 6 a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea cererii pe toate capetele sale, ca neîntemeiată și nesusținută.
În fapt, intimata a arătat că la data și ora menționate în dispoziția de ridicare, o echipă operativă a Poliției Locale S. 6, a identificat autovehiculul susnumitului, marca OPEL, cu numărul de înmatriculare_, în timp ce staționa neregulamentar la mai puțin de 25 metri de colțul intersecției, respectiv chiar pe colțul intersecției formată din străzile Sibiu cu . cum reiese din planșele foto efectuate la fața locului în intervalul orar 08,03-08,10.
Fapta fiind incriminată și sancționată drept contravenție de art. 142 și 143 din RA al OUG nr 195/2002 respectiv de art. 100 și 108 din OUG nr 195/2002, agenții constatatori aplicând prin procesul verbal contestat sancțiunea a patru puncte amendă contravențională în cuantum de 360 lei și 3 puncte penalizare, cu posibilitatea achitării a jumătate din minim în termen de două zile lucrătoare.
Prin dispoziția de ridicare a fost aplicată măsura tehnico administrativă pur preventivă și instantanee a ridicării vehiculului staționat neregulamentar, în vederea eliberării drumului public și a redării acestuia circulației normale.
Intima, în temeiul dispozițiilor art. 245-248 Cod procedură Civilă raportat la art. 19 și art. 16 litera a și b din OUG nr 80/2013, a solicitat instanței să admiteți excepția netimbrării capetelor de cerere având ca obiect plângere contravențională, anularea actului administrativ individual și a celui prin care a fost solicitată pararea pagubei în cuantum de 677,32 lei pricinuită prin emiterea acestuia și pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 197 C pe civilă și art. 33-34 din OUG nr 80/2013, a solicitat anularea acestora ca netimbrate.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat instanței respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele sale ca neîntemeiată și nesusținută.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, intimata a arătat că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 181 din RA al OUG nr 195/2002 și art. 109 din OUG nr 195/2002 precum și de 16 și 17 și 19 din OG nr. 2/2001 -cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile speciale ale art. 181 din RA al OUG nr. 195/2002 și art. 109 din OUG nr 195/2002, fapt care îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută drept contravenție de actul normativ sus menționat.
Intimata a învederat că petentul nu a invocat cauze reale de nulitate absolută ale procesului verbal, iar eventualele cauze de nulitate relativă ale acestuia sunt condiționate de invocarea și dovedirea de către contestator a unei vătămări și a imposibilității înlăturării în alt mod decât prin anularea procesului verbal (petentul nu a indicat care ar fi aceste presupuse vătămări, nu le-a invocat și nici nu le-a susținut cu probe), astfel cum a hotărât prin Decizia nr XXII din 19.03.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă 1CCJ, în sensul că toate celelalte cauze de nulitate în afara celor prevăzute în mod expres de art. 17 din OG 2/2001, atrag nulitatea relativă a procesului verbal. Astfel, procesul verbal este legal întocmit, cuprinzând elementele cerute de art. 109 din OUG nr 195/2002, art. 181 din RA al OUG nr 195/2002 completate cu cele ale 16 și 17 din OG nr 2/2001 sub sancțiunea nulității, respectiv descrierea faptei, constând în staționarea neregulamentară, precum și data, ora și locul săvârșirii faptei, precum și marca și numărul de înmatriculare al vehiculului.
Intimata a menționat că procesul-verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului, fapta fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice - planșe foto efectuate la fața locului de agenții constatatori, astfel încât procesul verbal a fost încheiat în formă specială prevăzută de anexa 1D, conform dispozițiilor art. 109 din OUG nr. 195/2002 și o procedură specială prevăzută de art. 181 din RĂ al OUG nr 195/2002, completat cu dispozițiile art. 39 din OUG 195/2002 și art. 13 din OG nr 2/2001.
A menționat intimata că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 181 din RA al OUG nr 195/2002 și art. 39 și 109 din Codul Rutier, care prevăd că în situația în care procesul verbal este întocmit în lipsa contravenientului, fapta fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice, acesta va avea formă specială, prevăzută în anexa 1 D, nemaifiind necesare completarea rubricilor referitoare la ocupația și locul de muncă al contravenientului, obiecțiunile contravenientului, menționarea unui martor sau a măsurii tehnico administrative. În această formă, procesul verbal va cuprinde o rubrică în care sunt menționate mijloacele folosite (aparat foto Nikon ).
Totodată, intimata a arătat că art. 180 invocat de reclamant nu este incident în speță, ci este aplicabil numai în situația de drept comun în care fapta este constatată prin propriile simțuri, iar contravenientul este de față la momentul constatării faptei, când dispoziția de ridicare și procesul verbal se întocmesc simultan, procesul verbal fiind întocmit potrivit anexei 1 A, persoana contravenientului fiind cunoscută, nu și în această speță, când fapta este constatată cu mijloace tehnice, în lipsa contravenientului, procesul verbal fiind întocmit în personam ulterior, (în termenul de 6 luni prevăzut de ar. 13 din OG nr 2/2001 ) numai după prelucrarea datelor obținute cu mijloacele tehnice și numai după ce proprietarul vehiculului a comunicat datele conducătorului vehiculului, în forma prevăzută la anexa 1D.
În concluzie, a arătat intimata că dispozițiile art. 180 și 181 din RA al OUG nr 195/2002 nu pot fi invocate simultan deoarece reglementează situații (ipoteze) diferite, iar procedura și forma procesului verbal prevăzută pentru fiecare din acestea este diferită, forma prescurtată prevăzută de anexa 1 D pentru art. 181 și cea din anexa 1 A ( forma de drept comun, ordinară ) pentru art. 180.
În ceea ce privește încadrarea faptelor și sancțiunea aplicată, intimata a considerat că fapta a fost corect încadrată și sancțiunea a fost individualizată în mod corect și legal, ținând cont de valoarea cuantumului punctelor de amendă și de numărul punctelor penalizare prevăzute de lege, iar sancțiunile se încadrează în limitele de lege.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, intimata a menționat că, din economia art. 34 al OG nr 2/2001, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, completată prin probele administrate (nota de constatare, comunicare, planșe foto) și face dovada până la proba contrară. Din planșele foto efectuate la fața locului de agenții constatatori, rezultă că autoturismul a staționat neregulamentar.
Mai mult, la fila 1 din cererea de chemare în judecată, reclamantul recunoaște faptul că a staționat voluntar în data, la ora și în locul indicat în procesul verbal, însă consideră că staționarea a fost neregulamentară, motivând că în zonă nu sunt locuri de parcare.
Intimata a menționat că procesul verbal nu trebuie să cuprindă mențiunile indicate de reclamant și nici menționarea măsurii tehnico administrative, acesta fiind întocmit în formă specială prevăzută de anexa 1 D, conform dispozițiilor speciale, derogatorii ale art. 109 din OUG nr 195/2002 și 181 din Regulamentul său de aplicare, deoarece fapta a fost constatată în rem prin Nota de constatare, în lipsa contravenientului, cu ajutorul mijloacelor tehnice (planșe foto), ( situație în care potrivit art. 109 din Codul Rutier nu mai este necesară nici indicarea unui martor, justificat de faptul că există planșele foto care susțin veridicitatea mențiunilor din cuprinsul procesului verbal. În ce privește temeinicia procesului verbal, din planșele foto și înscrisurile depuse, reiese cu certitudine că fapta a fost săvârșită, în locul, data și ora indicate în actul constatator.
Pentru aceste considerente, intimata a solicitat instanței să respingă ca neîntemeiat și nesusținut capătul de cerere prin care a fost solicitată anularea procesului verbal (actul administrativ prin care a fost născut raportul juridic de drept material contravențional ce a creat dreptul D. S 6 de a constata și sancționa contravenția și obligația contravenientului de a achita amenda contravențională) și a sancțiunilor aplicate prin acesta cu rugăminte să fie mențineți ca temeinice și legale. Intimata a învederat instanței că din planșele foto rezultă că vehiculul a staționat neregulamentar.
Intimata a solicitat instanței respingerea capătului de cerere subsidiar având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul, deoarece reclamantul nu a administrat nici un fel de probe în susținerea pretențiilor sale (cazier contravențional sau administrativ din care să reiasă că acesta nu a mai fost sancționat contravențional). A învederat intimata că fapta prezintă un grad de pericol social ridicat, fapt pentru care legea prevede amenda contravențională într-un cuantum mai ridicat dar și obligativitatea aplicării sancțiunii contravenționale complementare a sancțiunii complementare punctelor de penalizare, care de regulă este lăsată la aprecierea agentului constatator. Reclamantul nu recunoaște și nu regretă săvârșirea faptei astfel încât sancțiunea avertismentului nu își va atinge funcția preventivă și nu îl va împiedica pe viitor să săvârșească noi contravenții. Mai mult, reclamantul a staționat într-o zonă în care simpla oprire este interzisă, fapt care ar putea constitui o circumstanță agravantă și nicidecum atenuantă.
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu de la 4 din cererea de chemare în judecată prin care reclamantul a solicitat restituirea amenzii contravenționale în cuantum de 180 lei, intimata a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil deoarece reclamantul a folosit în realizarea dreptului său o altă cale de atac decât cea prevăzută de legea specială. Potrivit dispozițiilor art. 8 alin 4 din OG nr 2/2001, conform cărora veniturile provenite din amenzile contravenționale se fac venit integral la bugetele locale. În concluzie, această creanță are natura juridică a unei creanțe bugetare, supusă (regimului juridic) regulilor speciale și derogatorii prevăzute de art. 39 alin 2 litera a din OG nr 2/2001 și a celor prevăzute de art. 117 din OG nr 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora legiuitorul a prevăzut o cale specială, necontencioasă prin care se restituie la cerere de către organul fiscal de executare sumele plătite fără existența unui titlu executoriu.
În concluzie, în situația în care procesul verbal ar fi anulat, pe baza hotărârii definitive, reclamantul poate solicita numai pe calea specială necontencioasă restituirea sumei achitată fără titlu sau compensarea acesteia cu debite viitoare ale contribuabilului, motiv pentru a solicitat instanței să respingă capătul de cerere ca lipsit de interes și ca inadmisibil în cadrul unei plângeri contravenționale, în care instanța se poate pronunța numai pe menținerea, anularea sau reindividualizarea sancțiunii contravenționale.
De asemenea, intimata a solicitat respingerea capătului 4 de cerere ca greșit îndreptat împotriva D. S 6, deoarece potrivit chitanței fiscale depusă de reclamant, reiese faptul că nu D. S 6 a încasat această sumă ci organul de executare fiscală, suma fiind făcută venit la bugetul local și nu la bugetul D. S 6. Ca urmare, nu există identitate între persoana care a încasat suma și cea chemată în judecată să o restituie, motiv pentru care a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca greșit îndreptat împotriva D. S 6 dar și ca și neîntemeiat deoarece nu a fost făcută dovada faptului că suma de 180 Iei a cărei restituire se cere fost încasată de către intimată.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care a fost solicitată nelegalitatea măsurii ridicări, intimata a învederat instanței că în cererea de chemare în judecată reclamantul nu a solicitat anularea actului administrativ prin care a fost aplicată măsura tehnico administrativă și nu a indicat . numărul acesteia. Mai mult, acesta nu a invocat motive care ar putea atrage constatarea nelegalității dispoziției de ridicare sau netemeinicia acesteia și nu a dovedit că nu au fost respectate dispozițiile legale incidente în speță, care ar fi putu atrage anularea actului administrativ. A menționat intimat că dispoziția de ridicare a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 1 alin 1 din HCL S 6 nr. 4/2010, precum și faptul că art. 12-14 din HCL S 6 nr. 4/2009, invocate de reclamant în susținerea nelegalității ridicării erau abrogate la momentul emiterii actului administrativ prin care a fost aplicată în rem măsura tehnico administrativă. În concluzie, dispoziția de ridicare a fost întocmită în mod legal și temeinic, astfel cum rezultă din înscrisurile și planșele foto efectuate la locul faptei de către agenții constatatori.
Intimata a învederat faptul că D. S 6 are competență în materie, acordată prin dispozițiile art. 7 litera h și art. 22 din Legea nr 155/2010, privind organizarea și funcționarea Poliției Locale, lege cu caracter organic, adoptată ulterior OUG nr 195/2002 și a Regulamentului său de aplicare, ale căror dispoziții le-a completat sub aspectul competenței. Poliția Locală s-a înființat prin reorganizarea Poliției Comunitare, conform dispozițiilor L nr 155/2010 și art. 1 din HCL S 6 nr 216/2010. Astfel, toate atribuțiile prevăzute de HCL S 6 nr4/2010 în sarcina Poliției Comunitare au trecut în temeiul legii în sarcina Poliție Locale, care a dobândit potrivit dispozițiilor legale sus menționate și alte noi atribuții și competențe. Dispoziția de ridicare nu înlocuiește procesul verbal, deoarece prin aceasta nu se constată și sancționează o contravenție, ci se aplica numai o măsură tehnico administrativă. Actul prin care se constată fapta în rem este nota de constatare, întocmită de către D. S 6.
Intimata a precizat că dispoziția de ridicare a fost întocmită în temeiul și cu respectarea prevederilor art. 64 și 97 din OUG nr. 195/2002 și art. 1 alin. 1 și 5 din RA al HCL S 6 nr 4/2010, aceasta cuprinzând locul săvârșirii faptei, marca și numărul de înmatriculare al vehiculului, data și ora săvârșirii, locul săvârșirii, precum și măsura dispusă, respectiv ridicarea vehiculului. Art. 1 alin 1 din RA al HCL S 6 nr. 4/2010 care prevede că vehiculele/remorcile staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din sectorul 6, sau pe domeniul public și privat de pe raza teritorială a Sectorului 6 sunt supuse măsurii tehnico administrative a ridicării. În concluzie, reclamanta nu a invocat și dovedit nicio cauză de anulare a dispoziției de ridicare sau o altă situație de fapt decât cea reținută prin aceasta, fapt pentru care actul administrativ este întocmit cu respectarea prevederilor legale în vigoare și incidente în speță.
Intimata a învederat faptul că dispoziția de ridicare se întocmește în rem, înaintea procesului verbal, deoarece între sancțiunile contravenționale și măsura tehnico administrativă a ridicării vehiculului există diferențe de natură și regim juridic. Astfel, în timp ce sancțiunea contravențională își poate atinge scopul chiar dacă este aplicată după săvârșirea faptei, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 13 din OG nr 2/2001 (aceasta urmărind pedepsirea contravenientului, restabilirea ordinei de drept încălcate și împiedicarea săvârșirii de noi contravenții viitor), măsura ridicării are caracter pur preventiv și instantaneu, urmărind îndepărtarea vehiculului staționat neregulamentar și redarea drumului public circulației normale. Mai mult, în speță (fapta fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice - planșe foto efectuate cu aparatul foto Nikon), art. 181 din RA al OUG nr 195/2002, prevede prin norme speciale, care derogă de la cele ale art. 180, potrivit cărora procesul verbal nu se poate întocmi decât după efectuarea unei cercetări a faptei (in rem) în urma căreia proprietarul vehiculului trebuie să comunice datele contravenientului în scris, urmând ca după aflarea persoanei contravenientului, să fie întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională (in personam ), în termenul prevăzut de art. 13 din OG nr 2/2001. În concluzie, motivul pentru care dispoziția de ridicare se întocmește anterior procesului verbal este caracterul urgent al măsurii aplicată prin aceasta, precum și necesitatea respectării procedurii speciale impusă de normă specială, derogatorie a art. 181 din RA al OUG nr. 195/2002, care prevede că procesul verbal nu se poate încheia in personam (răspunderea contravențională fiind o răspundere personală) decât pe baza datelor contravenientului comunicate în scris, de către proprietarul vehiculului, cu ocazia efectuării unei cercetări in rem a faptei.
Totodată, intimata a precizat că dispozițiile în vigoare nu mai condiționează ridicarea vehiculului de îndeplinirea condiției ca vehiculul staționat neregulamentar să constituie un obstacol pentru circulația publică, această condiție fiind abrogată prin OUG nr 69/2007. Astfel, dispozițiile art. 97 și 64 din OUG nr 195/2002, care reglementează cadrul general al măsurilor administrative prevăd: “ poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. ... “. Din interpretarea acestor prevederi legale, reiese faptul că măsura tehnico administrativa nu este condiționată de obstrucționarea circulației publice ci doar că este una facultativă, lăsată la aprecierea agentului constatator, spre deosebire de aplicarea sancțiunii punctelor penalizare, care în speță este obligatorie. Mai mult, art. 97 prevede în mod imperativ ca: în cazurile prevăzute în prezența ordonanță de urgență polițistul rutier dispune (în mod obligatoriu n.n.) și una dintre următoarele măsuri... Nici HCL S 6 nr 4/2010 nu prevăd această condiție, ci prevăd numai printr-o normă de recomandare faptul că pentru o bună organizare a autospecialelor cu care se efectuează operațiunea, se ridică cu prioritate ( fără a condiționa aplicarea măsurii) vehiculele care blochează sau obstrucționează traficul rutier.
Temeiul de drept în baza căruia se dispune luarea măsurii tehnico administrative este art. 97 și 64 din OUG nr. 195/2002 și art. 1 alin 1 din Regulamentul de aplicare al HCL S 6 nr 4/2010, OUG nr. 195/2002 și Regulamentul acestuia de aplicare, precum și L nr 155/2010, care în art. 22 și art. 7 litera h prevede competența Poliției Locale în constatarea contravențiilor și dispunerea măsurii ridicării vehiculelor staționate neregulamentar.
În ceea ce privește temeinicia dispoziției de ridicare, intimata a învederat instanței că actul administrativ individual se bucură de o prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate, prezumție care nu a fost răsturnată de către reclamant. Mai mult, în speță, temeinicia actului administrativ este susținută de planșele foto efectuate la momentul constatării faptei. . Srl, este operatorul autorizat să efectueze operațiunile de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar, acesta încasând taxa de ridicare în cuantumul de 677,32 lei, astfel cum reiese din factura fiscală depusă de reclamant la dosarul cauzei.
Astfel, măsura ridicării a fost aplicată în mod legal, dispoziția de ridicare a fost întocmită în mod legal, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, reclamanta neindicând niciun articol din vreun act normativ aplicabil în speță care ar fi fost încălcat și în mod temeinic, astfel cum reiese din planșele foto anexate, aceasta nedovedind existența unei alte situații de fapt decât cea reținută prin actul contestat. Intimata a învederat instanței de judecată faptul că în cererea de chemare în judecată, reclamantul a recunoscut faptul că a parcat autoturismul în data și locul indicate în dispoziția de ridicare.
Față de capătul de cerere prin care a solicitat constatarea faptului că măsura tehnico administrativă fost aplicată cu nerespectarea prevederilor legale, intimata a solicitat instanței respingerea acestuia ca neîntemeiat și nesusținut și a învederat instanței pe această cale că reclamantul nu a făcut dovada nelegalității sau netemeiniciei dispoziției de ridicare, temeiurile în baza cărora a fost dispusă măsura fiind dispozițiile OUG nr 195/2002, Regulamentele de aplicare ale acestora și L nr 155/2010 și cu respectarea procedurii prevăzută de art. 1 alin 1 și 5 din RĂ al HCL S 6 nr 4/2010, iar vehiculul staționat neregulamentar, astfel încât acesta trebuia îndepărtat de îndată de pe drumul public, prin emiterea dispoziției de ridicare, pentru ca drumul public să fie redat circulației în condiții normale.
Intimata a solicitat instanței să respingă acest capăt de cerere ca inadmisibil, deoarece reclamantul a solicitat obligarea D. S6 la plata sumei de 677,32 lei în temeiul dispozițiilor art. 1349 C civil, acesta nedovedind întrunirea cerințelor răspunderii civile delictuale.
Mai mult, reclamantul nu a dovedit faptul că dispoziția de ridicare a fost emisă în mod culpabil cu încălcarea vreunei norme legale în vigoare (prevederile invocate de aceasta ca motiv de anulare a dispoziției de ridicare nefiind incidente în speță, fiind înlăturate de dispozițiile legale speciale, derogatorii sus menționate art. 109 și art. 181 ). Astfel, în speță nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, deoarece nu există o faptă ilicită și vinovăția D. S 6 (respectiv emiterea culpabilă cu nerespectarea dispozițiilor legale a dispoziției de ridicare sau emiterea netemeinică a acesteia), fapt pentru care a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat și nesusținut. A menționat că suma achitată cu titlu de taxă de ridicare nu poate fi considerată un prejudiciu, aceasta fiind o obligație legală prevăzută de 195/2002, ea reprezentând contravaloarea operațiunilor efectuate de operatorul autorizat cu ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului, drept consecință a propriei fapte ilicite a reclamantului (constatată prin procesul verbal de contravenție) privind nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la staționarea vehiculelor.
În drept, intimata a invocat dispozițiile L nr 155/2010, Cod procedruă Civilă, C Civil, OG nr 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, OUG nr 195/2002 și Regulamentul acesteia de aplicare și a tuturor celorlalte acte normative menționate în cuprinsul prezentei întâmpinări sau a actelor contestate.
Intimata a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei planșe foto, notă de constatare . nr._, dispoziție de ridicare . nr._ din 01.11.2014, copia procesului verbal de contravenție, confirmare de primire, copie raport de încercări, delegație.
La data de 12 octombrie 2015, C. L. S. 6 a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
La termenul de judecată din 28.10.2015, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului C. L. S. 6 BUCUREȘTI. De asemenea, a încuviințat contestatorului și intimatei proba cu înscrisurile depuse la dosar și intimatei mijloacele materiale de probă, respectiv planșele foto depuse odată cu întâmpinarea.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Având în vedere că în ședința publică din 28.10.2015 a a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului C. L. S. 6 BUCUREȘTI, cu motivarea cuprinsă în practicaua hotărârii, va respinge cererea formulată de contestator împotriva acestui intimat, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În privința cererii formulate împotriva intimatei D. S. 6, instanța reține că prin dispoziția de ridicare . nr._/01.11.2014 încheiată de un agent al intimatei, s-a constatat că vehiculul marca Opel, nr._, se află staționat neregulamentar pe colțul intersecției . Compozitorilor, în intervalul orar 08.03-08.10, agentul dispunând ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului în locul special amenajat.
Operațiunile de ridicare, transport și depozitare au fost efectuate de . SRL, în baza dispoziției menționate, iar pentru recuperarea vehiculului contestatorul a achitat acestei societăți suma de 677,32 lei (f.12).
Prin procesul-verbal . nr._/25.03.2015 încheiat de către intimata D. S. 6, contestatorul a fost sancționat cu amenda de 360 lei și aplicarea a 3 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.143 lit.a raportat la art.142 lit.f din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002. S-a reținut în procesul-verbal că la data de 01.11.2014, în intervalul orar 08.03-08.10, contestatorul a staționat neregulamentar vehiculul marca Opel, nr._, pe colțul intersecției .> Instanța nu a reținut motivele de nelegalitate a procesului-verbal invocate de contestator.
Astfel instanța a înlăturat susținerea contestatorului privind nelegalitatea procesului-verbal pentru lipsa menționării ocupației și locului de muncă ale contestatorului, întrucât în speță nu s-a invocat și dovedit de către contestator producerea unei vătămări prin încheierea actului în acest mod. Or, întrucât este vorba despre cauză de nulitate virtuală, prevăzută de art.16 alin.1 din OG/2001, această condiție trebuia îndeplinită, cu atât mai mult cu cât contestatorul nu a precizat ce relevanță ar fi avut, în privința faptei, ocupația și locul său de muncă.
Instanța a înlăturat și motivul constând în încălcarea prevederilor art.16 alin.7 din OG 2/2001, pe de o parte întrucât obligația agentului intimatei de a aduce la cunoștință contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni la procesul-verbal este incidentă doar în cazul în care contravenientul este de față la întocmirea procesului-verbal, situație care nu se regăsește în speță. Pe de altă parte, nulitatea pewntru nerespectarea art.16 alin.7 din OG 2/2001, este și în acest caz relativă, iar anularea este condiționată de dovedirea de către contestator a producerii unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului. Or, în speță nu se poate reține producerea în concret a unei vătămări, din moment ce contestatorul a putut invoca orice nemulțumiri legate de procesul-verbal pe calea plângerii împotriva acestui act, plângere pe care, de altfel, contestatorul a și formulat-o.
Instanța nu a reținut motivul de nulitate constând în încălcarea art.16 alin.1 din OG 2/2001 pentru insuficienta descriere a faptei. Instanța apreciază că fapta cuprinde o descriere suficientă, pentru a se reține întrunirea elementelor constitutive ale contravenției pentru care contestatorul a fost sancționat, din moment ce agentul a menționat în cuprinsul procesului-verbal atât denumirea străzilor care se intersectează, cât și locul staționării vehiculului prin raportare la respectiva intersecție.
Nici motivul de nelegalitate constând în lipsa semnăturii unui martor nu a fost reținut de instanță, întrucât semnătura martorului asistent nu se impune în cazul în care fapta a fost constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice –situație care se regăsește în speță -, conform art.109 din OUG 195/2002 și 181 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002. Instanța a înlăturat și motivul constând în neutilizarea formularului din anexa 1D, reținând că utilizarea unui anumit formular nu are relevanță din punct de vedere juridic, cât timp sunt menționate elementele prevăzut de art.181 din Regulamentul de aplicare a OUG 192/2002, ale art.29 și 109 din OUG 195/2002, precum și cele prevăzute de art.16-19 din OG 2/2001 sun sancțiunea nulității absolute.
Instanța constată prin urmare că motivele de nelegalitate invocate de contestator sunt neîntemeiate.
În privința temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că prin planșele fotografice depuse de intimată la dosar s-a făcut dovada săvârșirii de către contestator a contravenției pentru care a fost sancționat, acesta staționând autoturismul în colțul intersecției menționate în procesul-verbal, ceea ce înseamnă că acesta se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art.143 lit.a raportat la art.142 lit.f din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.
Instanța apreciază că sancțiunile aplicate – amenda și punctele de penalizare - se situează în limitele legale și sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei, având în vedere că prin locul staționării – într-o intersecție circulată -, și ora constatării – la o oră la care traficul este intens -, în mod evident autoturismul constituia un obstacol pentru circulația rutieră din zonă, pentru că prin modul de staționare se obtura vizibilitatea celorlalți participanți la trafic ( vehiculul fiind oprit chiar în colțul intersecției), creând pericol de accident prin faptul că ceilalți conducători auto nu se puteau asigura în mod corespunzător la pătrunderea în intersecție. Astfel, instanța constată că nu se impune nici înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul.
Prin urmare, instanța va respinge capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de contravenție.
În privința dispoziției de ridicare, instanța reține că petentul nu a formulat un capăt distinct de cerere având ca obiect nulitatea acesteia, însă a invocat în mod expres nelegalitatea actului, ceea ce însemnă că instanța poate analiza, incidental, cauzele de nulitate absolută ale dispoziției de ridicare, față de prevederile art.1.325 coroborat cu art.1.247 alin.2 N.c.civ. coroborate cu art.4 din Legea 554/2004.
Instanța reține că dispoziția de ridicare a fost luată de intimată în baza HCL S. 6 nr.4/2010. Or, prin decizia nr.9/25.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii – obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, 06.07.2015 – s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) și art. 135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 21 lit. b) și art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 și art. 97 alin. (1) lit. d) și alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că în privința ridicării vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, competența de reglementare a autorităților administrației publice locale nu ar putea fi susținută pe temeiul art. 128 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, întrucât aceste reglementări referitoare la regimul de acces, circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule se circumscriu unei competențe de administrare a infrastructurii de transport rutier de interes local. Or, ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, ca măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancționate contravențional referitoare la nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, înțeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice, aparține unei competențe partajate a autorităților administrației publice locale, ceea ce presupune că atribuțiile de reglementare aparțin autorităților administrației publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret, a măsurii, autorității administrației publice locale. Se poate aprecia că autoritatea administrativă publică locală nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico - administrative privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă. Cu atât mai mult, autoritățile administrației publice locale nu pot reglementa sancțiuni complementare, normele art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.
Înalta Curte a concluzionat că, în condițiile în care au fost adoptate hotărâri ale consiliilor locale pentru reglementarea unei proceduri de aplicare a măsurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, acestea sunt lovite de nulitate. Sancțiunea nulității intervine ca urmare a nerespectării competenței de reglementare a autorităților administrației publice locale în această materie și pentru încălcarea normelor de tehnică legislativă consacrate prin art. 4 alin. (3), art. 80 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului, inclusiv actele autorităților administrației publice locale, se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă, și prin art. 81 alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora reglementările cuprinse în hotărârile consiliilor locale nu pot contraveni Constituției României și reglementărilor din actele normative de nivel superior. Una dintre condițiile de valabilitate a actelor administrative, inclusiv a celor cu caracter normativ, este reprezentată de respectarea principiului legalității care guvernează competența autorităților publice, ceea ce presupune emiterea actului administrativ doar în limitele și cu respectarea competenței stabilite prin Constituție, lege sau alte acte normative de nivel superior. Regulile în materie de competență, fiind de strictă interpretare și aplicare, înseamnă că un organ al administrației publice nu poate adopta/emite acte în afara competenței sale prevăzute prin lege și nici nu își poate atribui competențe proprii, de reglementare, în afara celor prevăzute de lege și actele administrative de autoritate de nivel superior, sancțiunea pentru încălcarea acestor norme de ordine publică referitoare la competență fiind nulitatea absolută a actului administrativ astfel emis/adoptat. Autoritățile administrației publice au competența de a acționa pentru organizarea executării și executarea în concret a legii, ceea ce implică și adoptarea, în acest scop, a unor reglementări specifice de nivel secundum legem, însă competența de reglementare a unei proceduri de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a fost concepută de legiuitorul delegat (Guvern) ca un atribut de competența exclusivă a autorității centrale, astfel încât vidul de reglementare existent la nivelul Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu poate fi acoperit prin adoptarea unor hotărâri de către autoritățile deliberative ale autorităților administrației publice locale.
Înalta Curte a concluzionat că, în această privință, competența de reglementare a unei proceduri de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a fost concepută de legiuitorul delegat (Guvern) ca un atribut de competența exclusivă a autorității administrației centrale, iar autoritatea administrației publice locale nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico-administrative privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă. În cazul în care autoritatea administrației publice locale adoptă hotărâri pentru reglementarea unei proceduri de aplicare a măsurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, acestea sunt lovite de nulitate.
Prin urmare, în temeiul art.18 din Legea 554/2004, întrucât dispoziția de ridicare era condiționată, sub aspectul legalității, de existența HCL S. 6 nr.4/2010 în baza căreia a fost emis, iar HCL S. 6 nr.4/2010 era lovită de nulitate absolută, conform interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr.9/2015, instanța constată nelegalitatea dispoziției de ridicare contestate ( fără a mai analiza celelalte argumente ale contestatorului privind nelegalitatea dispoziției).
Instanța reține, în acest context, că decizia ÎCCJ este incidentă în cauză, deși este ulterioară emiterii dispoziției de ridicare, întrucât decizia este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art.517 alin.4 c.proc.civ., și ea trebuie aplicată inclusiv în cazul proceselor în curs, indiferent de momentul emiterii actului ce se contestă.
În privința despăgubirilor solicitate de contestator, instanța constată că în temeiul art.18 alin.3 din Legea 554/2004, contestatorul este îndreptățit la recuperarea sumei plătite pentru operațiunile de ridicare, transport și depozitare a vehiculului său, cu titlu de despăgubiri materiale, conform art.18 alin.3 din Legea 554/2004.
Din considerentele expuse anterior, instanța va admite în parte cererea formulată de contestator și va obliga intimata la plata către contestator a sumei de 677,32 lei despăgubiri, respingând ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect anularea procesului-verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de contestatorul T. V. C., CNP-_, cu domiciliul în .. 51, ., .. B., în contradictoriu cu intimatul C. L. AL SECTORULUI 6, cu sediul în București, .. 147-149, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite în parte cererea formulată de contestatorul T. V. C., CNP-_, cu domiciliul în .. 51, ., .. B. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ S. 6, cu sediul în București, ..
Respinge capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimată la data de 25.03.2015, ca neîntemeiat.
Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 677,32 lei despăgubiri.
Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședința publică, azi 28.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.A.N./Thred.TPC/ 6 ex
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 7895/2015. Judecătoria SECTORUL... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
