Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7856/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7856/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 7856/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7856
Ședința din Camera de Consiliu din data de 13.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. G.
GREFIER: Ș. G.
Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe reclamanta M. G. SERVICES INTERNATIONAL în contradictoriu cu pârâta S. S.R.L., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședință din camera de consiliu, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, verificând din oficiu competența conform art.131 alin.1 C.pr.civ., constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial conform art. 94 pct. 1 lit. j, art. 107 alin. 1, art. 1027 din C.pr.civ. coroborat cu HG. nr.337/1993.
Conform art.238 din C.pr.civ. instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o lună.
Instanța califică cererea precizatoarea formulată de către reclamantă și depusă la dosarul cauzei, fila 30, ca și cerere de renunțarea la judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare pe cererea de renunțare formulată de reclamantă.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.08.2015, sub nr._, reclamanta M. G. SERVICES INTERNATIONAL a solicitat obligarea pârâtei S. S.R.L. la plata sumei de 737,18 lei reprezentând contravaloarea soldului facturilor fiscale nr._/2013-03-29,_/2013-02-28 și a sumei de 627,30 lei reprezentând penalități de întârziere calculate conform prevederilor din art. 6.2 din contractele de publicitate nr. 25/2013-01-03 încheiat între părți, precum și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
În motivare reclamanta a arătat că între aceasta și pârâtă s-au încheiat contractele de publicitate nr. 25 încheiat la 2013-01-03, având ca obiect prestarea serviciilor de difuzare a unor spoturi publicitare pe diferite posturi radio. Campania de difuzare a spoturilor a fost stabilită conform art. 3.1 din Contracte, iar valoarea acestora a fost convenita de către părți în art. 4.
Pârâta s-a angajat să achite suma stabilită ca valoare a contractului, în condițiile prevăzute de art.6, respectiv pe baza facturii fiscale emise și comunicate de Furnizor, în lei, la cursul BNR din data facturării, în termen de maxim 30 zile de la data primirii facturii aferent.
În temeiul contractelor încheiate reclamanta a emis facturile fiscale nr._/2013-03- 29,_/2013-02-28, în valoare totală de 737,18 lei, iar pârâta nu a efectuat plata acestor facturi.
În continuare reclamant a menționat că pârâta nu a efectuat plata soldului, astfel ca la suma de plată din facturile fiscale mai sus menționate se adaugă penalități de întârziere, calculate conform prevederilor contractuale din art. 6 din Contractul de Publicitate, penalități care au fost calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la 05-08-2015.
Scadența facturii este stabilită în contract și în cuprinsul fiecărei facturi fiscale, acestea prevăzând expres „Termen de plată" de aproximativ 30 de zile de la data emiterii facturii, precum și în cuprinsul fisei de evidență contabilă.
În temeiul art.1270 coroborat cu art.1516 din NCC aplicabil în speța, reclamanta are dreptul la îndeplinirea exactă și la timp a obligației asumate de părți prin contractul lege între părți. Părțile au stipulat, conform art.1538 Cod Civil, o clauză penală prin care au convenit asupra penalităților de întârziere datorate de către debitor în cazul neexecutării obligației principale.
Reclamanta a menționat că deține împotriva pârâtei S. SRL o creanța certă, lichidă și exigibilă.
Reclamanta a precizat de asemenea că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1.025 C.pr.civ. și a solicitat, în baza probelor administrate, admiterea cererii și obligarea pârâtei S. SRL la plata sumei totale 1,364.48 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.025 C.pr.civ. și următoarele - privind cererile cu valoare redusă, art.1270, art.1516 și art.1538 Cod Civil.
În dovedire reclamanta a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri și a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, facturile_/2013-03-29,_/2013-02-28, contractul 25/2013-01-03 și actele care au stat la baza încheierii contractelor.
Asupra cererii de renunțare la judecată retine că,
La data de 08.10.2015 reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecată întrucât litigiul a fost soluționat pe cale amiabilă în sensul că pârâta a achitat debitul principal solicitat și cheltuielile de judecată. Totodată a precizat că renunță la penalitățile de întârziere.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată”, față de manifestarea de voință a reclamantei, precum și în raport de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, va lua act de renunțarea reclamantei la judecată cererii formulată în contradictoriu cu pârâta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Ia act de renunțarea reclamantei M. G. SERVICES INTERNATIONAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 319G, City Building, secțiunea B, ., sector 6, J_, CUI RO_ și cu sediul ales la Top Factoring S.R.L. din București, .. 21, . la judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâta S. S.R.L., cu sediul în ., jud. V., CUI_, J37/115/27.04.2010.
Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica azi, 13.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. G. Ș.
Red. AG./ Tehn. ȘG
4 ex./23.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8470/2015.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 7895/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|








