Plângere contravenţională. Sentința nr. 9147/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9147/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 9147/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9147
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe contestatorul B. F. A. în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. B. RUTIERA S.S.R.S. 1-6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, conform listei întocmite în condițiile prevăzute de art. 215 alin. 3 C.pr.civ., se prezintă contestatorul personal, lipsind intimata.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cauza are ca obiect plângere contravențională, pricina se află la primul termen de judecată, după care;
Instanța procedează la legitimarea contestatorului care prezintă CI cu . nr._ și CNP_.
Având în vedere că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 C.pr.civ. precum și în vederea respectării termenului rezonabil și optim de soluționare a procesului, pune în discuție estimarea duratei procesului.
Contestatorul estimează că procesul se poate soluționa la acest termen de judecată.
Instanța ia act de poziția părții și estimează că litigiul se poate soluționa la acest termen de judecată.
Instanța pune în discuție probele propuse de către părți și ia act că prin acțiunea introductivă s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, iar prin întâmpinare s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Contestatorul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de către ambele părți este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 și 258 C. pr.civ., instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile astfel cum au fost formulate și atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Contestatorul arată că se deplasa pe . cu 6 benzi pe sens, pietonul se afla pe mijloc, cu evidențierea împrejurării că abia după ce a trecut cu mașina, pietonul a pus piciorul pe trecere.
Instanța în temeiul art. 394 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Deliberând constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 23.06.2015 sub numărul de dosar nr._, contestatorul B. F. A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție în contradictoriu cu D.G.P.M.B. B. RUTIERĂ S.S.R.S. 1-6, prin care a solicitat anularea procesului verbal . nr._ prin care a fost sancționat cu 4 puncte amendă, reținerea permisului de conducere în vederea suspendări și implicit anularea plății amenzii.
În fapt, contestatorul a arătat că la data 21.06.2015 se deplasa pe . direcția Lujerului către V. M. pe banda 1, când a fost oprit de agentul de poliție Manatu B., acesta comunicându-i că nu a acordat prioritate pietonului aflat pe mijlocul scuarului „angajat în travesare”, reținându-i premisul în vederea suspendării. Contestatorul a precizat că pietonul nu se afla angajat în traversare, ci a pus piciorul pe trecere pe banda a treia de mers după ce a trecut, neexistând niciun conflict de prioritate.
Contestatorul a adăugat că fapta nu există, astfel că nu exista niciun conflict de prioritate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 31 din OUG 2/2001.
În probațiune s-au anexat, în copie conform cu exemplarul original, procesul-verbal de constatare a contravenției, CI.
Acțiunea este legal timbrată, conform dovezii aflate la fila 5 dosar.
La data de 16.09.2015, intimata a depus prin compartimentul registratură al instanței întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea acțiunii, cu menținerea procesului-verbal încheiat.
În fapt, intimata a arătat că la data de 21.06.2015, contestatorul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . direcția str. Lujerului către . la trecerea de pietoni situată în dreptul imobilului nr. 17-19 nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii prin loc marcat și semnalizat corespunzător, pietoni ce se aflau pe sensul de mers al conducătorului auto. Astfel, acesta a încălcat prevederile art. 135 lit.h) din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicat, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora “Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere în următoarele situații: (...) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Pe fondul cauzei, analizând legalitatea procesului-verbal atacat, intimata a considerat că acesta întrunește condițiile de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv art. 17 ale actului normativ, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, actul constatator ai contravenției cuprinde numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, fiind îndeplinite condițiile de formă cerute de lege.
Abaterea a fost constatată în mod direct și personal de polițistul rutier, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OUG 195/2002, în cauză nefiind întocmite alte acte de constatare. Fapta nu a fost înregistrată pe suport magnetic.
Intimata a subliniat că, motivul pentru care procesul-verbal prin care se constată și se sancționează contravențiile se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.
În sistemul de drept român, contravenția este calificată ca făcând parte din materia civilă, care implică în mod necesar dovedirea pretențiilor ridicate de cel care le afirmă. În acest sens, intimata a făcut trimitere la Decizia nr.319A/19.06.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/299/2013, prin care aceasta a arătat că, prin constatarea directă și nemijlocită a contravenției operează prezumția de veridicitate, care trebuie să fie răsturnată de către petent, în cazul de față, contravenientul neaducând o probă contrară.
Totodată, intimata a menționat că, în sistemul european de protecție a drepturilor omului fapta este calificată și ca fiind acuzație în materie penală, Curtea Europeană a Drepturilor Omului făcând aplicarea unor criterii de delimitare în materie civilă. Spre exemplu, în hotărârea A. contra României, Curtea a calificat fapta respectivă ca fiind acuzație în materie penală, astfel încât a conchis că reclamantul se bucură de prezumția de nevinovăție. Însă, unul din criteriile de bază pe care Curtea le-a avut în vedere a fost gravitatea pedepsei pentru fapta de care era acuzat reclamantul A., fiind prevăzută inclusiv sancțiunea închisorii contravenționale.
Astfel, sancțiunea aplicată pentru contravenția săvârșită nu implică conotații care contestatorul le-ar suporta în aceeași măsură precum o pedeapsă penală, în cazul de față aflându-se în prezența unei contestații civile, contestatorul având sarcina probei dreptului comun, respectiv art. 249 Cod procedură civilă, conform căruia cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
De asemenea, intimata a făcut referiri și la hotărârea pronunțată la data de 03.04.2012 de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza N. G. prin care s-a statuat că este „ cert că instanțele naționale așteaptă ca petenții să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de agenții constatatori și nu este mai puțin adevărat că această abordare este justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravențională care se completează cu dispozițiile Codului de Procedură Civilă potrivit căruia în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei revine celui care pretinde ceva în fața instanței.
Totodată, intimata a solicitat instanței să aibă în vedere faptul că polițiștii rutieri și agenții de poliție specializați și anume desemnați să constate și să sancționeze abaterile participanților la trafic, având obligația legală să sancționeze toate abaterile de la regimul circulației, sancțiunea acestora având atât un rol represiv în raport cu contravenția deja comisă cât și un rol preventiv, ce determină contravenientul să-și revizuiască comportamentul în trafic.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, s-a solicitat instaneți să observe că aceasta din urmă a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ sancționator și, în special, a fost aplicată astfel încât să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, agentul constatator ținând cont de toate aspectele.
Intimata a evidențiat că simpla negare a contravenientului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu îl exonerează de răspundere și nu înseamnă că nu a săvârșit contravenția.
Totodată, intimata a invocat art. 270 Cod de Procedură Civilă, conform căruia “înscrisul autentic face deplină dovada, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii”.
În final, intimata a învederat instanței că, la momentul încheierii procesului-verbal, contestatorul nu a făcut mențiuni sau obiecțiuni cu privire la fapta săvârșită, asumându-și cele consemnate, aspect confirmat prin semnătură.
În susținerea întâmpinării, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv proces-verbal . nr._/21.06.2015.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, art. 135 lit. h) din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 rep. și art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 223 C.pr.civ.
La data de 06.10.2015, contestatorul a depus prin compartimentul registratură al instanței răspuns la întâmpinare, prin care s-a solicitat admiterea acțiunii, cu anularea procesului verbal . nr._.
Contestatorul a reiterat situația de fapt expusă prin cererea introductivă, afirmând că intimata prin întâmpinare a susținut ipoteza de menționări intenționate sau neglijență, or ceea ce sugerează contestatorul nu este o faptă penală a agentului ci doar o greșeală, iar polițistul nu a fost atent la ceea ce se petrecea în acel moment, că agenți specializați mai pot și greși.
În opinia contestatorului, semnarea procesului-verbal nu înseamnă asumarea celor constatate ci doar primirea procesului-verbal imediat și nu prin poșta ceea ce ar fi presupus un timp pierdut suplimentar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal . nr._/21.06.2015 întocmit de către intimata D.G.P.M.B – B.R, contestatorul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pentru contravenția prevăzută și sancționată de art. 135 lit.h din R.A.O.U.G. 195/2002 raportat la art. 100 al. 3 lit. b si art.111 al.1 lit.c din O.U.G. nr. 195/2002.
Prin procesul-verbal s-a reținut că la data de 21.06.2015, contestatorul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . direcția str. Lujerului către . la trecerea de pietoni situată în dreptul imobilului nr. 17-19 nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii prin loc marcat și semnalizat corespunzător, pietoni ce se aflau pe sensul său de deplasare.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente și cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce au putut fi prezentate în mod nemijlocit în proces, instanța apreciază că fapta constatată personal de acesta poate da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Având în vedere aceste principii, instanța constată că fapta contestatorului de a nu acorda prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător rezultă din constatările personale ale agenților de poliție inserate în procesul-verbal de contravenție.
Instanța arată că simpla negare a petentului în sensul că nu corespunde adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa. Mai mult decât atât, semnarea actului sancționator cu mențiunea că nu are obiecțiuni întărește convingerea asupra veridicității celor reținute de reprezentantul intimatei.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal, instanța reține că fapta în discuție întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de R.A.O.U.G. 195/2002 raportat la O.U.G. nr. 195/2002.
Analizând individualizarea sancțiunilor aplicate în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată și măsura complementară obligatorie prevăzută de lege sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, întrucât prin fapta petentului s-a pus în pericol siguranța traficului rutier.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de contestatorul B. F. A. cu domiciliul în București, sector 6, .. 51, ., . în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. B. RUTIERA S.S.R.S. 1-6, cu sediul în București, sector 3, .. 9-15, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. VivianaBradosu A.
Red. BV/Thn. AB
4 Ex/2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9150/2015. Judecătoria... | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 9275/2015.... → |
|---|
