Plângere contravenţională. Sentința nr. 9921/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9921/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 9921/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9921
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 26.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE M. D.
GREFIER O.-L. H.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe contestatorul M. G. în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, intervenientul D. C. și asigurătorii S.C. Groupama A. SA și C. I. Group SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul, reprezentat de apărător M. Ani R., cu delegație de substituire la dosar, fila 69, și intervenientul, personal, lipsind intimata și asigurătorii.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte solicitări de formulat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată întrucât contestatorul nu se face vinovat de producerea accidentului. În procesul-verbal de contravenție este specificată o anumită direcție a producerii accidentului, o schimbare spre stânga, iar ulterior, inclusiv raportul de expertiză și suplimentul la raport fac aprecieri cu privire la schimbarea direcției de mers la dreapta. Reprezentantul contestatorului consideră că nu este o descriere suficientă în procesul-verbal de contravenție, agentul constatator nu a fost cel care prin simțurile proprii a constatat dinamica producerii accidentului. În concluzie, contestatorul nu se face vinovat de producerea acestui accident. De asemenea, solicită cheltuieli de judecată.
Intervenientul arată că el nu este vinovat și lasă la aprecierea instanței soluția pe care o va pronunța.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 10.07.2015, contestatorul M. G., în contradictoriu cu intimata DGPMB-Brigada Rutieră, a solicitat în principal anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 26.06.2014 și, pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare contravențională, în subsidiar, în măsura în care se va respinge capătul de cerere de mai sus, înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment.
În motivarea plangerii, contestatorul a arătat ca prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 26.06.2014 a fost sancționat cu suma de 340 de lei amenda cu posibilitatea achitării acesteia la jumătate din suma totala, în termen de doua zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției si 3 puncte de penalizare, stabilindu-se în sarcina acestuia ca “la data de 24.06.2014 a condus autoturismul înmatriculat sub numărul_ pe . la stația de tramvai Dr. P. S. nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers către stânga intrând în coliziunea capătului de refugiului stației de tramvai, din impact fiind proiectat în autoturismul cu nr._, condus de D. C..
Plângerea urmează a fi admisa, având în vedere că procesul-verbal sus-amintit nu respecta condițiile de formă impuse de lege și, pe cale de consecința, anularea măsurii de sancționare a cu amenda în valoare de 340 de RON.
În primul rând, art. 16 alin. (1) teza a III-a din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor stipulează că procesul-verbal de constatare a contravențiilor va conține, în mod obligatoriu, și următoarele mențiuni: “ocupația și locul de muncă al contravenientului”.
În cadrul procesului-verbal lipsesc cu desăvârșire mențiunile privind ocupația și locul de muncă al contravenientului, deși exista obligația legală imperativă ca acestea să fie menționate, ceea ce constituie un motiv temeinic de anulare a acestuia. Sancțiunea ce intervine pentru lipsa acestor mențiuni este nulitatea absolută, nulitate ce nu poate fi acoperită în nici un fel, întrucât afectează serios prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal pe care înțelege să îl atace.
În al doilea rând, se impune anularea procesului-verbal prin care i s-a aplicat sancțiunea sus-menționată dat fiind că în cuprinsul acestuia agentul constatator nu a realizat o descriere suficientă a faptelor pe care susține că le-ar fi săvârșit și nu a realizat nici o mențiune referitoare la împrejurările în care fapta a fost săvârșită. Or, potrivit art. 16 alin. (1) teza a IV-a din O. G. 2/2001 „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”. Sancțiunea pentru această neregularitate a procesului-verbal este cuprinsă în art. 17 din O.G. 2/2001, conform căruia “Lipsa mențiunilor privind (...) a faptei săvârșite și a (...) atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu
Potrivit jurisprudenței dominante în materie „în cazul în care descrierea faptei lipsește cu desăvârșire sau aceasta este descrisă doar în mod generic, precum și în cazul în care orice mențiune privind împrejurările în care fapta a fost săvârșită este inexistentă, duce la aplicarea sancțiunii nulității absolute a actului constatator al contravenției”, în baza art. 17 din O.G. 2/2001, sancțiune care nu poate fi acoperită în nici un fel. Mai trebuie reținut că din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 alin. (1) din O.G. 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter”.
În viziunea aceleași instanțe de control judiciar în materie contravențională, „cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justeței sancțiunii aplicate.
Descrierea faptei nu este cuprinzătoare, nu cuprinde niciun alt element de fapt care ar fi putut circumstanția împrejurările în care fapta s-ar fi săvârșit.
La data de 24.06.2014 a condus autoturismul cu nr._ pe . pe banda 2, îndreptându-se spre Podul Grant, pentru a ajunge pe Calea Griviței, respectiv pe . schimbe direcția de mers către stânga.
În timp ce se deplasa regulamentar pe banda 2, autoturismul marca L. cu numărul de înmatriculare_ a efectuat manevra de depășire prin interior spre stânga fără sa semnalizeze, respectiv să se asigure la schimbarea direcției de mers.
În urma acestei manevre neregulamentare, autoturismul marca L. a continuat deplasarea între benzi. A încercat sa frâneze, dupa ce în prealabil l-a atenționat cu semnale luminoase. Astfel a fost nevoit să evite impactul cu autoturismul marca L., efectuând viraj stânga. În urma acestei manevre mașina contestatorului a intrat cu roata stânga față în coltul refugiului de tramvai, fiind proiectata apoi pe banda 2 si acroșând autoturismul marca L., care se deplasa între benzi. Autoturismul marca L. si-a continuat deplasarea neregulamentar, aflându-se între benzi.
În urma impactului, mașina contestatorului a fost grav avariata, respectiv bara fata sparta, far stânga spart, geanta si capacul roata stânga grav avariate, parbrizul crăpat, aripa stânga si aripa dreapta.
De asemenea, a suferit vătămări corporale conform scrisorii medicale atașate.
Procesul-verbal este netemeinic, motivat de faptul ca nu s-a menționat cum s-a stabilit vinovăția contestatorului, deși a menționat faptul ca nu intenționa să schimbe direcția de mers. Conducătorul autoturismului marca L. nu a respectat regulile de circulație în ceea ce privește schimbarea direcției de mers. Acesta a realizat o manevra de depășire fără sa se asigure, nesemnalizând intenția sa. Aspect reținut apoi si în procesul-verbal de contravenție, la rubrica mențiuni.
Conform art. 45 alin.(1) din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers si ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial.
Potrivit art. 45 alin.3 din același act normativ, atunci când prin manevra de depășire se trece peste axa care separa sensurile de circulație, conducătorii de vehicule trebuie sa se asigure ca din sens opus nu se apropie un vehicul si ca dispun de spațiu suficient pentru a reintra pe banda inițiala, unde au obligația sa revină după efectuarea manevrei de depășire.
Conform art. 54 alin.1 din O.U.G. 195/2002, conducătorul de vehicul care executa o manevra de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o alta banda de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori sa meargă cu spatele este obligat sa semnalizeze din timp si sa se asigure ca o poate face fără sa perturbe circulația sau sa pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Conducătorul autoturismului marca L., respectiv D. C., nu s-a asigurat, deoarece daca se asigura, accidentul nu se producea, iar acesta nu numai ca a perturbat traficul, dar prin manevra respectiva chiar a pus în pericol viața celorlalți participanți la trafic, manevra executata de aceasta ducând la producerea accidentului rutier.
Pe cale de consecința, în cauza de fata, în producerea evenimentului din data de 24.06.2014, culpa îi aparține conducătorului auto D. C..
Săvârșirea contravenției nu a fost constatata în mod direct de agentul constatator C. M..
Contestatorul s-a deplasat la sediul Direcției Generale de Politie a Municipiului București - Brigada Rutiera Biroul de Accidente Sector 6, unde agentul constatator, contrar afirmațiilor sale, a înțeles să rețină culpa producerii accidentului în seama sa, fără a se deplasa la fața locului, pentru a stabili starea de fapt care a condus la producerea accidentului, întocmind un proces-verbal de contravenție prin care a fost sancționat contravențional. Agentul constatator a înțeles să întocmească un proces-verbal a posteriori la sediul Direcției Generate de Politie a Municipiului București-Brigada Rutiera Biroul de Accidente Sector 6, fără a se deplasa la fața locului pentru a administra probatoriu adecvat.
Agentul constatator, în calitate de reprezentant al Ministerului Administrației si Internelor (instituție care are obligația de a veghea, prin propria lege de funcționare, la aplicarea si respectarea legii), nu poate face abstracție de legislația comunitara, de deciziile Curții Constituționale si practica instanțelor de judecata în materia ce face obiectul activității sale, reprezentantul intimatei a săvârșit un abuz de drept prin emiterea procesului-verbal în lipsa unor mijloace de proba.
În momentul completării procesului-verbal de contravenție de către organele de constatare a făcut mențiunile specifice care indica faptul că realitatea este alta decât cea reținuta în procesul-verbal, indicând faptul ca „nu se consideră vinovat”.
Nu exista probe concludente si edificatoare pentru a se convinge ca autoturismul condus de contestator nu ar fi respectat regulile de circulație necesare la schimbarea direcției de mers la stânga.
În condițiile în care agentul nu a constatat în mod personal situația de fapt, acesta trebuia să se bazeze pe mijloace de proba temeinice si judicios interpretate, mijloace de proba care trebuie comunicate instanței de judecata pentru a aprecia în cadrul controlului efectuat conform art. 34 din OG 2/2001.
Prin urmare, sarcina probei aparține celui ce acuza, iar orice îndoiala trebuie sa profite celui acuzat.
Potrivit art. 11 din Constituția României, "Statul român se obliga să îndeplinească întocmai si cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern" (Convenția europeana a drepturilor omului a fost ratificata de România în iunie 1994). De asemenea, art. 20 alin. 2 din Constituție prevede ca "Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
În aceste condiții, instanța are obligația de a da eficienta cu prioritate dreptului internațional si de a analiza fapta contravenționala dedusa judecații conform criteriilor statuate în jurisprudența CEDO.
Aceste lipsuri evidente ale procesului-verbal criticat pun serios sub semnul întrebării aparența minimă de legalitate a acestui act „emanând de la un funcționar ce are dreptul de a funcționa în locul unde actul s-a făcut”, act care se dorește a fi un act autentic.
Lipsa unei descrieri suficiente a faptei se explică prin aceea că aceea că s-a dorit să-i „înlăture” posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare în fața unei instanțe de judecată obiectivă și imparțială, prin invocarea motivelor de nelegalitate și netemeinicie a procesului-verbal pe care înțelege să îl critice.
O redare fidelă a situației de fapt care a dus la săvârșirea faptei reținute în procesul-verbal, precum și posibilitatea de a formula obiecțiuni ar fi dus la o mai bună individualizare a faptei și la aplicarea unei sancțiuni mai ușoare.
Chiar și în condițiile în care s-ar reține în sarcina contestatorului nerespectarea vreunor dispoziții legale, prezentarea fidelă a situației de fapt și a condițiilor în care am săvârșit fapta ar fi dus la concluzia că nu a avut - în mod obiectiv - posibilitatea de a adopta o altă conduită.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probanta a actului de constatare a contravenției, acesta fiind un act întocmit de un agent al statului investit cu autoritate de constatare a faptelor care constituie contravenții, rezulta ca procesul-verbal contravențional se bucura de prezumția relativa de temeinicie.
Se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care si a prezumției de nevinovăție a petentului, ce privește si aspectul sarcinii probațiunii în cadrul soluționării unei plângeri contravenționale, care fără îndoiala profita persoanei acuzate si incumbă intimatei.
Tot CEDO a statuat însă (hotărârea pronunțata în cauza Salabiaku c. Franței; A. c. României) si faptul ca prezumțiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, cu respectarea unor limite rezonabile, ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării.
Prin urmare, prezumția de nevinovăție a faptelor constatate de agent si consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, prezumția de veridicitate putând opera pana la limita la care prin aplicarea ei nu s-ar ajunge în situația ca persoana învinuita de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de acuzare instanța nu poate fi convinsa de vinovăția acuzatului dincolo de orice îndoiala rezonabila.
În prezenta cauza, trebuie să se retina ca nu poate opera prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție, având în vedere împrejurarea ca a susținut în mod constant, însă de la momentul încheierii procesului-verbal de contravenție, ca nu a săvârșit fapta contravenționala reținuta în sarcina sa, respectiv ca nu a intenționat sa schimbe direcția de mers, astfel încât se naște o îndoiala rezonabila cu privire la săvârșirea de către a faptei contravenționale. Prin urmare, în lipsa unor alte mijloace de proba care sa confirme situația de fapt reținuta în procesul-verbal de contravenție, aplicarea prezumției de temeinicie a procesului-verbal de contravenție în prezenta cauza ar fi contrara garanțiilor prevăzută de art. 6 CEDO.
Petentului trebuie să i se garanteze dreptul la apărare si trebuie sa aibă posibilitatea de a combate în mod real procesul-verbal de constatare a contravenției prin mijloace de proba pe care sa le poată administra si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării ca situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor.
Chiar si în ipoteza în care totuși ar fi găsita o culpă a contestatorului trebuia avut în vedere că în cazul de fața culpa se încadrează în categoria culpei foarte ușoare - culpa levinsima - pentru cele de mai sus, urmând a se aplica sancțiunea avertismentului, fapta având o gravitate redusa, așa cum prevede art. 7 punctul 2 din O.G. nr. 2/2001 republicată, cu scutirea de la plata amenzii.
Articolul 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 prevede ca sancțiunea sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de scopul urmărit si de urmarea produsa.
În contextul celor arătate mai sus, era suficientă aplicarea sancțiunii avertismentului, fapta neavând un scop în sine, fiind eventual o neglijenta, lipsind cu desăvârșire urmarea socialmente periculoasa.
Având în vedere aceste considerente mai sus arătate, contestatorul a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 26.06.2014 de agentul constatator C. M., din Direcția Generala de Politie a Municipiului București-Brigada Rutiera biroul Accidente Sector 6.
În subsidiar, în cazul în care din probatoriul administrat se va aprecia ca fapta exista, față de circumstanțele săvârșirii acesteia, să se dispună înlocuirea acestor sancțiuni cu avertismentul..
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5, 6, 7, 15, 16, 17, 19, 21 alin. 3, 26 alin. (1), 38 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, dispozițiile 118 din O.U.G. nr. 195/2002.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar în copie procesul- verbal de contravenție . nr._/26.06.2015, planșă foto, scrisoare medicală și carte de identitate.
La data de 21.10.2014, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Având în vedere faptul că procesul-verbal de sancționare este temeinic și legal întocmit, acest act de constatare face deplina dovadă a situației de fapt și de drept existente în cauză, până la proba contrară.
Procesul-verbal respectă întocmai condițiile de fond și formă impuse de OG nr. 2/2001, nu este afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este cu gravitatea faptei săvârșite.
În fapt, la data de 24.06.2014, ora 21.00, petentul a condus autovehiculul cu numărul înmatriculare_ pe C.. Ciulești, iar în dreptul stației de tramvai RATB Dr. P. S. nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers către dreapta, lovind astfel autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, condus din aceeași direcție de D. C..
Conform declarației martorului ocular S. V., petentul a circulat pe linia de tramvai s-a apropiat de refugiul stației RATB, pe fondul vitezei excesive, nu a mai reușit încadrarea pe banda 2, lovind refugiul cu partea stângă a autoturismului și ricoșând în autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, condus de D. C., care circula pe banda 1, în același sens.
Prin manevra efectuată, petentul nu a respectat prevederile art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr.195/2002, intrând în coliziune cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, cauzând pagube materiale la cele două vehicule implicate.
Potrivit prevederilor art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002: „conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. ”
Din interpretarea declarațiilor martorului ocular, a celor doi conducători auto scrise la unitatea de poliție, a schițelor întocmite de către aceștia, precum și a avariilor la cele două autovehicule, agentul de poliție rutieră a stabilit, în mod obiectiv, vinovăția în sarcina petentului.
Cele douăautovehiculeimplicate ausuferitavarii care corespund dinamicii producerii accidentului, acestea fiind consemnate de agentul constatator pe formularele de declarații.
Cu privire la motivele de nelegalitate invocate de petent, intimata a precizat următoarele:
Lipsa mențiunilor privind ocupația și locul de muncă al contravenientului, nu este de a atrage nulitatea absolută a procesului-verbal, ci nulitatea relativă, condiționată de vătămare a cărei dovadă nu s-a făcut.
De asemenea, agentul constatator a realizat o descriere suficientă a faptei săvârșite de petent, arătând toate împrejurările de fapt care au condus la întocmirea procesului-verbal.
Intimata a solicitat să se constate că petentul nu produce nicio dovadă care să nască dubii asupra legalității și temeiniciei procesului-verbal.
Este adevărat că polițistul rutier nu a constatat prin propriile simțuri săvârșirea contravenției, însă acesta a întocmit procesul-verbal după ce a analizat cu atenție declarația martorului ocular S. V., după ce i-a ascultat pe cei doi conducători auto și după ce a observat avariile prezente la cele două autovehicule. Având la dispoziție toate aceste agentul constatator a stabilit dinamica producerii accidentului și a întocmit procesul-verbal.
Pentru aceste argumente, intimata a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal contestat ca fiind legal și temeinic întocmit.
În drept, intimata a invocat prevederile art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Întâmpinarea a fost însoțită de procesul-verbal . nr._/26.06.2014, declarația martorului ocular S. V., procesul-verbal de deplasare la fața locului, declarațiile conducătorilor auto implicați si autorizațiile de reparații . nr._/24.06.2015 și nr._/24.06.2015.
În temeiul art.119 din OUG nr.195/2002, instanța a dispus citarea, în calitate de intervenient forțat, a celuilalt conducător auto, D. C., și a asigurătorilor Groupama Asigurari SA și C. I. Group SA.
Contestatorul a administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul intervenientului, proba testimoniala, la termenul din data de 28.05.2015 fiind audiat martorul G. C., si proba cu expertiză tehnica specialitatea autovehicule, circulatie rutiera, la filele 110-127, respectiv154-166 dosar, aflandu-se raportul de expertiza intocmit de expertul Z. I. și răspunsul la obiectuni.
De asemenea, intimata a administrat proba testimoniala, la termenul de judecată din data de 07.05.2015, fiind audiat martorul S. V..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/26.06.2014, contestatorul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prev. de art.54 alin.1 din OUG nr.195/2002, constând în faptul că, la data de 24.06.2014, ora 21, a condus autoturismul cu nr. de inmatriculare_ pe Calea Giulesti, iar la stația de tramvai Dr. P. S. nu s-a asigurat la schimbarea directiei de mers spre stânga, intrând în coliziune cu capătul refugiului statiei de tramvai, din impact fiind prooiectat în autoturismul cu nr._ condus de D. C..
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
În ceea ce privește faptul ca în cuprinsul procesului-verbal nu exista mentiuni referitoare la ocupatia și locul de munca al contravenientului, din perspectiva art.17 din OG nr.22001, acestea nu reprezintă cauze de nulitate absolută a procesului-verbal de contraventie, iar potrivit Deciziei nr. XXII din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, ori, contestatorul nu a invocat nicio vatamare care i-ar fi fost provocata prin lipsa acestor mentiuni. În ceea ce privește faptul ca în cuprinsul procesului-verbal fapta contraventionala nu a fost suficient descrisa, instanța constata ca agentul constatator a descris și modalitatea producerii accidentului și urmarile acestuia, nu doar elementele faptei contraventionale din perspectiva textului de lege, astfel încât instanța poate analiza temeinicia sanctiunii aplicate contravenientului.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține următoarele:
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit. O interpretare contrară nu poate fi primită, având în vedere rațiunea care stă la baza recunoașterii unei asemenea valori probatorii, respectiv împrejurarea că în cuprinsul procesului-verbal de contravenție sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din modul în care este reglementată procedura plângerii contravenționale.
Potrivit dispozițiilor art. 33 și art. 34 din OG 2/2001, instanța, odată învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale, este obligată să verifice, pe baza materialului probator administrat în cauză, legalitatea și temeinicia actului atacat.
Astfel, procesul-verbal de contravenție nu face dovada absolută a aspectelor consemnate în conținutul său, prezumția de temeinicie având caracter relativ, persoana sancționată având posibilitatea de a propune probe din care să rezulte o altă situație de fapt, chiar instanța având dreptul de a administra probele pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului, chiar în lipsa unei propuneri a părților în acest sens.
Instanța apreciază că, prin recunoașterea faptului că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt consemnate în cuprinsul său, până la dovada contrară, și a posibilității persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară, nu numai că nu este cu nimic încălcată prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate, dar se realizează și un echilibru între interesul general, al statului, în reglementarea măsurilor privind constatarea contravențiilor și interesul particular.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul contestatorului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. Astfel, după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora, inclusiv în materie penală pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la apărare.
În speță, din raportul de expertiza auto coroborat cu declaratiile martorilor și răspunsurile interventului la interogatoriu rezulta ca la data de 24.06.2014, contestatorul circula pe Calea Giulesti la volanul autoturismului Peugeot 308 cu nr. de înmatriculare_, dinspre Podul B. către Podul Grant, deplasandu-se partial pe terasamentul liniilor de tramvai, iar în momentul în care a ajuns în dreptul refugiului statiei de tramvai, fără să se asigure, pentru a se incadra pe banda de circulatie, initiaza mișcarea de deplasare spre dreapta, dar se lovește cu partea frontala stânga de capătul refugiului de tramvai și este proiectat spre banda unu, unde intra în coliziune cu autoturismul Dacia L. condus de intervenient.
Instanța nu poate reține poziția contestatorului potrivit careia nu se face vinovat de savarsirea faptei contraventionale, aceasta nefiind sustinuta de niciuna dintre probele aministrate în cauza. Astfel, declarația martorului S. V. se coroboreaza cu concluziile raportului de expertiza, din analiza acestor probe rezutand fără dubiu ca autoturismul condus de contestator se deplasa anterior impactului, cu viteza, pe liniile de tramvai și, încercând să se incadreze pe una dintre benzile de circulatie, nu a putut evita coliziunea cu refugiul, acesta fiind motivul pentru care a lovit autoturismul condus de intervenient.
În ceea ce privește depozitia martorului G. C., instanța apreciaza ca aceasta nu este relevanta, având în vedere ca acesta se afla la o distanța de 50-60 m fata de locul impactului, spre deosebire de martorul S. V. care se afla chiar pe refugiul statiei de tramvai, și nu a văzut decât momentul impactului, nu și ceea ce a determinat producerea acestuia.
Pe de alta parte, instanța apreciaza ca este lipsita de importanța mentiunea inserata de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal potrivit careia contestatorul a schimbat direcția de mers spre stânga, în timp ce manevra acestuia viza deplasarea spre dreapta, atât timp cât din întreaga dinamica a producerii accidentului, astfel cum a fost descrisa de expertul tehnic, reiese incontestabil vinovatia contestatorului în producerea accidentului.
În consecinta, instanța apreciaza ca nu a fost răsturnata prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contraventie, urmând sa dispuna respingerea plangerii ca neintemeiate.
În ceea ce privește sanctiunea aplicata, instanța apreciaza ca aceasta respecta criteriile prevazute de disp. art. 21 alin. 3 din O.G. nr.2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de contestatorul M. G., CNP_5, cu domiciliul ales în București, Calea Victoriei nr.16-20, scara B, etaj 1, Pasaj Villacrosse, sector 3, în contradictoriu cu intimata DGPMB BRIGADA RUTIERĂ, cu sediul în București, ..9-15, sector 3, intervenientul D. C., CNP_3, domiciliat în București, ., ., etaj 1, apartament 5, sector 3, și asigurătorii S.C. Groupama A. SA, cu sediul în București, ..45, sector 1, și C. I. Group SA, cu sediul în București, ..5-7, parter – demisol, sector 1, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.11.2015.
P. GREFIER
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9916/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8648/2015. Judecătoria... → |
|---|
