Contestaţie la executare. Sentința nr. 9992/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9992/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 9992/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9992

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.12.2015

INSTANȚA CONSTITUITA DIN:

PREȘEDINTE: A. N.

GREFIER: C. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea S. E. S.R.L. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ REGINONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI-ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează depunerea la dosar în data de 03.11.2015 a unei cereri completatoare formulate de contestatoare și în data de 27.11.2015 a unei cereri formulate de contestatoare. De asemenea, învederează depunerea la dosar în data de 27.11.2015 a întâmpinării formulate de intimată.

Instanța, față de cererea completatoare depusă de contestatoare la dosar la fila 47, dispune introducerea în aplicația ECRIS a obiectului secundar: contestație la executare, cu punctajul aferent.

Instanța având în vedere că în cauză este primul termen de judecată, în conformitate cu art. 131 din Noul codul de procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 94 pct. 3 Cod proc.civ. coroborat cu art. 172 Cod fiscal și cu art. 714 alin. 1 Cod proc.civ. și art. 651 alin. 1 Cod proc.civ., având în vedere sediul debitoarei, care este în sector 6.

Instanța în temeiul art. 238 alin. 1 din Noul Codul de procedură civilă estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 1 lună.

Instanța invocă excepția netimbrării contestației la executare completatoare care are ca obiect anularea titlului executoriu nr._/02.10.2015, a somației nr._/02.10.2015 și desființarea oricăror acte de executare efectuate în temeiul acestor acte, cerere aflată la fila 47 din dosar. Instanța admite excepția netimbrării contestației la executare completatoare care are ca obiect anularea titlului executoriu nr._/02.10.2015, a somației nr._/02.10.2015 și desființarea oricăror acte de executare efectuate în temeiul acestor acte, având în vedere că obligația de a achita taxa de timbru de 1.000 lei, datorată conform OUG nr.80/2013 pentru contestația completatoare, a fost pusă în vedere contestatoarei prin rezoluția emisă în data de 03.11.2015, fila 52 din dosar, care a fost comunicată contestatoarei în data de 11.11.2015, conform dovezii de la fila 58 din dosar. Constatând că societatea contestatoare nu s-a conformat acestor obligații și nu a făcut dovada achitării taxei de timbru, în temeiul art. 197 Cod proc.civ. admite excepția netimbrării contestației la executare completatoare care are ca obiect anularea titlului executoriu nr._/02.10.2015, a somației nr._/02.10.2015 și desființarea oricăror acte de executare efectuate în temeiul acestor acte.

Instanța rămâne în pronunțare pe rămânerea fără obiect a contestației la executare, a cererii de suspendare a executării silite, pe cererea de restituire a taxei de timbru și cauțiunii, și pe cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei la data de 28.09.2015, contestatoarea S. E. SRL, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea titlului executoriu nr._/03-09.2015 (Anexa 1) și a somației nr._/03.09.2015 (Anexa 2) emise de intimată și desființarea oricăror acte de executare silită desfășurate de către Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice în temeiul actelor menționate, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, obligarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată determinate de formularea prezentei contestații.

În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că, în perioada aprilie 2015, aceasta a făcut obiectul unui control fiscal prin sondaj cu privire la regimul fiscal aplicat sumelor plătite cu titlu de indemnizație pe perioada delegării/detașării salariaților acesteia la societăți din Franța în intervalul de timp 01.12._15.

Organul fiscal a considerat că societatea S. E. SRL a acordat salariaților delegați sume cu titlu de diurnă peste limita a 120 de zile calendaristice anual/persoană delegată într-un an calendaristic, încălcându-se, în opinia sa, dispozițiile art. 44 alin. 1 și 2 din Codul Muncii care stabilesc condițiile delegării.

În consecință, organul fiscal a recalificat sumele plătite cu titlu de diurnă peste limita de 120 de zile/an/persoană, ca reprezentând venituri de natură salarială, conform art. 55 alin. 1 din Codul Fiscal și pct. 68 lit. a din Hotărârea de Guvern nr.44/2004, pentru care se datorează obligații fiscale aferente, respectiv impozit pe venit din salarii și contribuții la bugetul asigurărilor sociale, fonduri speciale, șomaj, sănătate conform dispozițiilor legale incidente pentru fiecare caz în parte.

În urma controlului, organul de control a emis raportul de inspecție fiscală F-S6 nr. 52/16.06.2015, decizia de impunere F-S6 nr. 48/16.06.2015 prin care a stabilit obligația contestatoarei de plată a sumei de 2.840.452 lei cu titlu de obligații fiscale suplimentare (din care 1.849.941 lei - obligații principale și 990.511 lei - accesorii).

În data de 23.07.2015, a intrat în vigoare Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale ce prevede anularea diferențelor de obligații fiscal stabilite ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizația primită pe perioada delegării și detașării de către angajații care și-au desfășurat activitatea pe teritoriul altei țări.

În data de 21.08.2015, contestatoarei i s-a comunicat prin poștă somația nr._/04.08.2015 și titlul executoriu nr._/04.08.2015 pentru suma de 2.723.354 lei, precizând că aceasta a contestat și aceste acte într-un dosar separat, având în vedere faptul că societatea contestatoare se încadrează în obiectul Legii nr.209/2015 privind anularea unor obligații fiscale.

În data de 24.08.2015, contestatoarea a procedat la plata impozitului și contribuțiilor sociale obligatorii pentru veniturile de natură salarială datorate pentru luna iulie 2015, în cuantum total de 26.689,00 lei astfel cum rezultă din extrasul de cont pentru operațiunile bancare din data de 24.08.2015 (Anexa 3).

În data de 10.09.2015, organul fiscal a comunicat titlul executoriu nr._/03.09.2015 și somația nr._/03.09.2015, având ca obiect suma de 26.689,00 lei, reprezentând impozit și contribuții de asigurări sociale obligatorii datorate pentru luna iulie 2015.

Împotriva acestor acte, contestatoarea a înțeles să formuleze prezenta contestație la executare.

Anularea titlului executoriu nr._/03.09.2015 (Anexa 1) și a somației nr._/03.09.2015 (Anexa 2) emise de intimată și desființarea oricăror acte de executare silită desfășurate de către Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice în temeiul actelor menționate

Titlul executoriu și somația sunt nule, contestatoarea îndeplinindu-și obligația de plată a impozitului și contribuțiilor datorate pentru luna iulie 2015.

În primul rând, astfel a expus în situația de fapt, contestatoarea a efectuat în data de 24.08.2015 plata sumei de 26,689,00 lei, cu titlu de impozit pe venit și contribuții de asigurări sociale obligatorii, astfel cum rezultă din extrasul de cont pentru operațiunile bancare din data de 24.08.2015.

Cu toate acestea, organul fiscal, în loc să stingă datoria reprezentând impozitul și contribuții de asigurări sociale obligatorii curente (pentru luna iulie 2015) în cuantum de 26.689,00 lei, a procedat în mod eronat la afectarea sumei de 26.689,0 lei în contul sumei de 2.723.354 lei (sumă stabilită prin Decizia de Impunere F-S6 nr.48/16.06.2015) ce a făcut obiectul titlului executoriu nr._/04.08.2015 și somației nr._/04.08.2015, comunicate contestatoarei în data de 21.08.2015.

Contestatoarea a considerat că organul fiscal a procedat în mod eronat, întrucât nu avea dreptul să distribuie suma de 26.689,00 lei, plătită cu titlu de impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii datorate pentru luna iulie 2015 pentru stingerea parțială a obligației de plată a sumei de 2.723.354 lei.

Astfel, conform art. 115 alin.1 teza 1 din Codul de procedură fiscală: „(1) Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume reprezentând creanțe fiscale prevăzute la art. 21 alin. 2 lit. a, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanță fiscală principală pe care o stabilește contribuabilul”.

Or, în speță, din documentele depuse rezultă foarte clar care este tipul de creanță fiscală pe care contribuabilul înțelege să o stingă, și anume impozitul și contribuții sociale obligatorii datorate pentru luna iulie 2015.

În plus, organul fiscal nu avea dreptul să distribuie sumele plătite de contribuabil în ordinea stabilită de art. 114 (23) și art.115 Cod procedură fiscală (mai exact nu avea dreptul să impute suma de 26.689,00 lei asupra sumei de 2.723.354 lei), aceasta întrucât o astfel de distribuire ar fi fost eventual posibilă în lipsa indicării de către contribuabil a datoriilor pe care înțelege să le stingă și doar în cazul existenței unor obligații fiscale datorate și neachitate.

Or, în speță, suma de 2.723.354 lei asupra căreia s-a imputat suma plătită de contribuabil de 26.689,00 lei nu este datorată.

Astfel, art. 2 al Legii nr. 209/2015 ce a intrat în vigoare la data de 23.07.2015 prevede că:

„Art. 2 (1) Se anulează diferențele de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizația primită pe perioada delegării și detașării de către angajații care și-au desfășurat activitatea pe teritoriul altei țări, aferente perioadelor fiscale de până la 1 iulie 2015 și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Organul fiscal nu recalifică sumele de natura celor prevăzute la alin.1 și nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de recalificare pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015”.

Suma de 2.723.354 lei reprezintă diferențe de obligații fiscale principale rezultate din recalificarea sumelor primite cu titlu de indemnizații pe durata delegării/detașării angajaților contestatoarei la societăți din Franța, anterior datei de 01 iulie 2015, stabilită prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, astfel încât această sumă intră sub incidența Legii nr. 209/2015.

Prin urmare, obligația de plată de către contestatoare a sumei de 2.723.354 lei ce a fost stabilită în sarcina acesteia în baza deciziei de impunere F-S6 nr. 48/16.06.2015 și asupra căreia s-a imputat suma de 26.689,00 lei a fost anulată prin efectul acestei legi, astfel încât această obligație de plată nu mai există în prezent.

În acest context apare ca nelegală și inadmisibila imputare a sumei de 26.689.00 lei asupra sumei de 2.723.354 lei, păstrarea debitului de 26.689.0 lei în sarcina societății cu titlu de impozit și contribuții de asigurări sociale obligatorii și emiterea titlului executoriu nr._/03.09.2015 și a somației nr._/03.09.2015 contestate în prezenta cauză.

În consecință, organul fiscal nu ar mai fi trebuit să întreprindă nicio acțiune în sensul punerii în executare a unui act nul ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.209/2015 și nici nu ar mai fi trebuit să procedeze la afectarea sumelor încasate cu titlu de impozite și contribuții sociale curente în contul unei obligații de plată nule.

În concluzie, somația nr._/03.09.2015 și titlul executoriu nr._/03.09.2015 sunt nule, fiind emise în condițiile în care contestatoarea a efectuat plata sumei de 26.689,00 lei pentru care au fost emise și în plus, Legea nr.209/2015 intrată în vigoare în data de 23.07.2015 a anulat obligația fiscală anterioară de plată pentru suma de 2.723.354 lei și a solicitat admiterea contestației la executare cu consecința anulării titlului executoriu nr._/03.09.2015 și a somației nr._/03.09.2015 și a oricăror acte de executare silită desfășurate de către intimată în temeiul actelor menționate.

Suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare. Contestatoarea a solicitat prin prezenta suspendarea executării silite în temeiul art. 719 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:

Constituie motive temeinice de suspendare, motivele de nulitate și nelegalitate arătate mai sus în capătul de cerere privind anularea titlului executoriu nr._/03.09.2015 și a somației nr._/03.09.2015, având în vedere faptul că suma pentru care s-a dispus executarea silită nu este datorată de contestatoare;

De asemenea, în contextul în care nu se dispune suspendarea executării silite, organul fiscal va putea proceda oricând la poprirea conturilor, pentru sumele de 2.723.354 lei + 26.689 lei, situație de natură să conducă societatea în imposibilitatea de a desfășura activitatea și de a presta serviciile.

Contestatoarea a precizat că aceasta, în 2013, a înregistrat pierderi, iar în 2014 un profit mic, care abia ar permite societății să se mențină, astfel cum rezultă din situațiile financiare anexate. (Anexa 4 - situații financiare pentru anii 2013-2014). Or, în condițiile executării silite, contestatoarea se va afla în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea, neavând acces la fondurile sale.

De asemenea, în prezent, contestatoarea are salariați care trebuie să-și desfășoare activitatea în străinătate, la beneficiar și pentru care aceasta trebuie să le asigure cazare și transport, ceea ce impune niște costuri destul de importante pe care în condițiile materializării executării silite prin poprire, nu ar mai putea fi acoperite.

De asemenea, societatea are de plătit furnizorii în vederea realizării acestor contracte.

Prin urmare, se impune suspendarea executării silite pentru a permite contestatoarei să-și continue activitatea, cu atât mai mult cât organul fiscal a declanșat executarea silită pentru o datorie care nu există, contestatoarea plătind suma de 26.689 lei la data de 24.08.2015.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 172 și următoarele din Codul de procedură fiscală, art.114 -115 Cod procedură fiscală, art. 719 Cod procedură civilă, Legea nr. 209/2015 și Ordinul nr.2202/2015.

În dovedirea contestației la executare, contestatoarea a depus la dosar, în copie, titlul executoriu nr._/03.09.2015, somația nr._/03.09.2015, extras de cont pentru operațiunile bancare din data de 24.08.2015, situații financiare pentru anii 2013 și 2014, Decizia de impunere F-SV nr. 588/28.05.2014, somația nr._/04.08.2015 și titlul executoriu nr._/04.08.2015.

La data de 03.11.2015, contestatoarea a depus la dosar completare la contestația la executare silită prin care a solicitat și anularea titlului executoriu nr._/02.10.2015 (Anexa 1) și a somației nr._/02.10.2015 (Anexa 2) emise de intimată și desființarea oricăror acte de executare silită desfășurate de către Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice în temeiul actelor menționate, pentru aceleași motive expuse în contestația depusă.

Cererea a fost însoțită de copii de pe titlul executoriu nr._/02.10.2015, somația nr._/02.10.2015 și ordinul de plată din data de 30.09.2015 privind plata contribuții asigurări sociale obligatorii și impozit pe venit pentru august 2015.

La data de 27.11.2015, contestatoarea a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a solicitat anularea ca netimbrat a capătului de cerere privind anularea titlului executoriu nr._/02.10.2015 și a somației nr._/02.10.2015, conform art. 34 alin.2 din OUG nr. 80/2013 să se constate rămânerea fără obiect a capătului de cerere privind anularea titlului executoriu nr._/03.09.2015 și a somației nr._/03.09.2015, rămânerea fără obiect a capătului de cerere privind suspendarea executării silite a titlului executoriu nr._/03.09.2015 și a somației nr._/03.09.2015, să se dispună restituirea taxelor de timbru plătite în cauză, în cuantum de 1.000 de lei, respectiv 50 de lei, conform art. 45 alin.1 lit. c din OUG nr. 80/2013 și restituirea cauțiunii în cuantum de 1834,43 lei, conform art. 1064 Cod procedură civilă, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost însoțită de copii de pe Decizia de anulare a obligațiilor fiscale nr._/13.11.2015 și Decizia de impunere nr._/13.11.2015 privind obligațiile fiscale stabilite în urma corecțiilor evidenței fiscale.

La data de 27.11.2015, intimata a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie.

La termenul de judecată din 02.12.2015 instanța a admis excepția netimbrării contestației la executare completatoare care are ca obiect anularea titlului executoriu nr._/02.10.2015, a somației nr._/02.10.2015 și desființarea oricăror acte de executare efectuate în temeiul acestor acte.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin contestația la executare introductivă de instanță, contestatoarea a solicitat anularea titlului executoriu nr._/03.09.2015, anularea somației nr._/03.09.2015, desființarea oricăror acte de executare efectuate în temeiul acestor acte, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea completatoare depusă la dosar la data de 03.11.2015 (f.47), contestatoarea a mai solicitat și: anularea titlului executoriu nr._/02.10.2015, anularea somației nr._/02.10.2015 și desființare orice alte acte de executare efectuate de intimată în temeiul acestor acte.

În ședința publică din 02.12.2015 instanța a admis excepția netimbrării cererii completatoare - contestația la executare având ca obiect anularea titlului executoriu nr._/02.10.2015, anularea somației nr._/02.10.2015 și desființarea oricăror acte de executare efectuate în temeiul acestor acte -, motiv pentru care instanța în temeiul art.197 c.proc.civ. va anula ca netimbrată contestația la executare având ca obiect anularea titlului executoriu nr._/02.10.2015, anularea somației nr._/02.10.2015 și desființarea oricăror acte de executare efectuate în temeiul acestor acte.

În privința contestației la executare inițiale - având ca obiect anularea titlului executoriu nr._/03.09.2015, anularea somației nr._/03.09.2015 și desființarea oricăror acte de executare efectuate în temeiul acestor acte -, instanța urmează a o respinge ca rămasă fără obiect, având în vedere susținerile ambelor părți că debitele menționate în actele de executare contestate au fost stinse, conform Decizei de anulare a obligațiilor fiscale suplimentare nr._/13.11.2015, adresei nr._/13.11.2015 și decizia de impunere nr._/13.11.2015, acte depuse de contestatoare la dosar.

Tot ca rămasă fără obiect va respinge și cererea contestatoarei de suspendare a executării silite, având în vedere că potrivit art.719 c.proc.civ. suspendarea se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, iar prin hotărârea de față urmează a se pronunța soluția în privința contestației.

Instanța, având în vedere culpa procesuală a intimatei - care a procedat la emiterea actelor de executare și abia în 13.11.2015 ( deci după introducerea prezentei contestații ) a stins debitele urmărite, deși plata fusese făcută de contestatoare din 24.08.2015 (anterior emiterii actelor de executare) -, instanța constată că debitoarea este îndreptățită la obținerea cheltuielilor de judecată. Însă instanța va face aplicarea art.453 alin.2 c.proc.civ. și va obliga intimata doar la plata sumei de 2.500 lei din onorariul de avocat de 6.080,71 lei pretins de reclamantă, având în vedere soluția anulării ca netimbrată a contestației la executare completatoare.

Instanța, apreciind că sunt aplicabile prin analogie prevederile art.45 lit.f din OUG 80/2013, dispune restituirea către contestatoare a taxelor de timbru achitate pentru cererea inițială, respectiv a sumei de 1.050 lei taxă de timbru, achitată prin chitanțele .-10 nr._/22.10.2015 în valoare de 50 lei și .-10 nr._/22.10.2015, în valoare de 1.000 lei, emise de DITL Sector 6.

De asemenea, având în vedere stingerea debitului menționat în actele de executare contestate, instanța constată că se poate restitui contestatoarei cauțiunea de 1.834,43 lei, consemnată de aceasta, nefiind aplicabile prevederile art.720 alin.6 c.proc.civ.: nu se poate indisponibiliza cauțiunea pentru a servi la acoperirea unui debit stins deja. Prin urmare, instanța va dispune și restituirea către contestatoare a cauțiunii de 1.834,45 lei, consemnată la dispoziția Judecătoriei Sectorului 6 conform recipisei de consemnare nr._/1/22.10.2015, emisă de CEC BANK – Unitatea V..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Anulează ca netimbrată contestația la executare având ca obiect anularea titlului executoriu nr._/02.10.2015, anularea somației nr._/02.10.2015 și desființarea oricăror acte de executare efectuate în temeiul acestor acte, formulată de contestatoarea ., cu sediul în București, . nr. 14, etaj 2, sector 6, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/2004, CUI:_, cu domiciliul ales la sediul Cabinetului de Avocat G. Dufaut în București, .. 28, sector 3, în contradictoriu cu intimata ANAF – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, cu sediul în București, ..7, sector 1.

Respinge ca rămasă fără obiect contestația la executare având ca obiect anularea titlului executoriu nr._/03.09.2015, anularea somației nr._/03.09.2015 și desființarea oricăror acte de executare efectuate în temeiul acestor acte, precum și capătul de cerere privind suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată.

Dispune restituirea către contestatoare a sumei de 1.050 lei taxă de timbru, achitată prin chitanțele .-10 nr._/22.10.2015 în valoare de 50 lei și .-10 nr._/22.10.2015, în valoare de 1.000 lei, emise de DITL Sector 6. Dispune restituirea către contestatoare a cauțiunii de 1.834,45 lei, consemnată la dispoziția Judecătoriei Sectorului 6, conform recipisei de consemnare nr._/1/22.10.2015, emisă de CEC BANK – Unitatea V..

Cu apel în 10 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.NA/Thred.MV/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9992/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI